ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 740/2023

Ședința publică din data de 4 mai 2023

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la 05.11.2018, înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, sub dosar nr. x/2018, reclamantele A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul D., au solicitat instanței să dispună: constatarea nulității absolute totale a contractului de întreținere încheiat între numitul E. și pârâtul D., autentificat sub nr. x/20.07.2018 de către F., cu consecința aplicării regulii juridice restitutio in integrum, în temeiul art. 1247 C. civ., coroborat cu dispozițiile art. 1254 alin. (1) C. civ. și, ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de întreținere; să se dispună rectificarea cărților funciare nr. x, Remetea Mare, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului D. din cărțile funciare menționate, cu consecința repunerii părților în situația anterioară înscrierii în CF. De asemenea, reclamantele au solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 578/16.04.2019, Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins cererea formulată de reclamanții A., B. și C..

A respins cererea reclamantelor privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

A obligat, în solidar, reclamantele la plata sumei de 2000 de RON către pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel reclamantele.

Prin decizia civilă nr. 242/21.11.2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamante și a anulat, în parte, sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului Timiș.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 752/20.04.2021 a Tribunalului Timiș, secția I civilă a fost respinsă acțiunea reclamantelor, ca neîntemeiată. Au fost obligate reclamantele, în solidar, la plata către pârât a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 752/20.04.2021 pronunțate de Tribunalul Timiș, au declarat apel reclamantele.

Prin decizia nr. 31 din 03.02.2022 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă a fost respins apelul formulat de reclamantele A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 752/20.04.2021 pronunțate de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2018. Cu cheltuieli de judecată pentru pârâtul intimat pe cale separată.

Împotriva deciziei civile nr. 31 din 03.02.2022 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă au declarat recurs reclamantele.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantele au invocat, în esență, următoarele aspecte:

- consideră că s-a reținut, în mod nelegal, buna-credință a pârâtului la încheierea actului anulabil și aplicarea de către instanța de apel a efectelor art. 347 alin. (2) C. civ., prin reținerea acestei norme de drept în favoarea sa și a protecției față de efectele nulității actului anulabil, pronunțând, astfel, o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material antemenționate;

- în speță, se impune constatarea îndeplinii condițiilor prevăzute de lege pentru constatarea nulității contractului de întreținere care face obiectul cauzei, având în vedere faptul că soțul defunct a făcut acte de grevare și dispoziție asupra imobilului, care era bun comun, fără acordul celuilalt soț, recurenta C., cerințe reglemetate prin prevederile art. 346 C. civ. și aplicarea de către instanța de judecată a sancțiunii nulității actului prevăzută de art. 347 C. civ.

- în acest sens, arată că instanța de apel face o greșită interpretare a prevederilor art. 347 alin. (2) C. civ. și apreciază, în mod nefondat, că pârâtul este un dobânditor de bună-credință care a întreprins demersuri diligente pentru verificarea stării de fapt a imobilului, coroborat cu atitudinea pasivă a recurentei C. care nu și-a exprimat acordul sau dezacordul cu privire la încheierea contractului de întreținere, ci a acceptat în mod tacit încheierea acestui act;

- în primul rând, nu se poate reține faptul că pârâtul este un dobânditor de bună-credință în condițiile existenței relațiilor de rudenie necontestate, acesta fiind nepotul G., fiul recurentei B. și nepotul de soră al recurentei A.. Această chestiune foarte importantă este tratată sumar de instanța de apel care se mulțumește în a face o simplă referire la acest amănunt, care în realitate este definitoriu pentru stabilirea bunei-credințe;

- or, pârâtul, nepot de fiică al G., nepot crescut de mama sa împreună cu bunicii și mătușa acestuia, în casa bunicilor materni, fiind singurul lor nepot, nu este cu putință să nu fi avut reprezentarea faptului că imobilul compus din casă și gradină aparține ambilor săi bunici;

- prezumția bunei-credințe a pârâtului ar fi putut opera în situația în care nu ar fi cunoscut familia sau trecutul persoanei cu care a încheiat contractul de întreținere, iar prin simpla analiză a extrasului de carte funciară a imobilului ar fi avut reprezentarea că bunul asupra căruia a dobândit nuda proprietate este bunul propriu al persoanei înscrisă la rubrica proprietar; în cauză, nu poate fi vorba despre așa ceva, în condițiile în care pârâtul a avut o relație apropiată atât cu mama sa, cu mătușa sa și cu bunicii săi, chiar în casa în care a crescut și a petrecut o mare parte a vieții;

- astfel, este greșită susținerea instanței de apel care reține că deși era rudă apropiată cu defunctul, pârâtul nu a cunoscut că imobilul este bun comun al bunicilor săi, ori tocmai această reprezentare de bun comun trebuia să fie convingerea pârâtului, raportat la situația lor familială;

- pe de altă parte, se retine în mod greșit de instanța de apel faptul că reclamanta C. nu a cunoscut caracterul de bun comun al imobilului, neexprimându-și în acest sens nici acordul expres nici dezacordul, ci exprimându-se în mod tacit în sensul încuviințării actului;

- nu există nicio probă din care să rezulte faptul că recurenta ar fi încuviințat încheierea contractului de întreținere pentru imobilul antemenționat, în condițiile în care prevederile art. 346 C. civ. impun existența acordului exprimat în modalitatea cerută de lege al celuilalt soț pentru actele de dispoziție sau grevare a drepturilor reale ale bunului comun; Acest acord nu se poate prezuma, trebuie să fie expres și exprimat neîndoielnic în formă scrisă, pentru a reflecta voința coproprietarului bunului comun;

- nu există probe din care să rezulte pasivitatea recurentei C. cu ocazia încheierii contractului de întreținere, în condițiile în care aceasta avea reprezentarea faptului că este proprietara casei în care locuiește de mai bine de 50 de ani;

- un înscris extrem de important îl reprezintă Actul de dezmembrare și contract de vânzare încheiat de soții Cheșan-Bonda și autentificat sub nr. x/14.06.199 la H., prin care este certificată de către un notar public caracterul de bun comun al imobilului casă și gradină; astfel, instanța de apel reține, în mod greșit, faptul ca recurenta C. nu a cunoscut acest caracter de bun comun, deși prin acest act se dovedește faptul că recurenta avea reprezentarea că deține un drept de coproprietate asupra casei în care locuiește;

- acest înscris a fost depus la dosarul cauzei, s-a invocat de către reclamante în cererea de apel, însă instanța de apel nu a făcut nicio mențiune referitoate la acest înscris, practic nu a analizat acest mijloc de probă;

- instanța de apel, deși reține caracterul de bun comun al imobilului, constată că recurenta C. nu cunoștea acest caracter de bun comun al imobilului, iar din acest punct de vedere, motivarea instanței de apel este contradictorie;

- astfel, defunctul a încheiat cu pârâtul un act anulabil, dispunând asupra unui bun comun al soților fără acordul valabil exprimat al recurentei și se impune aplicarea sancțiunii nulității contractului de întreținere care face obiectul cauzei, în temeiul prevederilor art. 347 alin. (1) raportat la art. 346 C. civ.

- concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fond, rejudecând cauza, să fie admisă cererea de chemare în judecată, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată din toate ciclurile procesuale, în temeiul prevederilor art. 453 C. proc. civ.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât D. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susținerea poziției sale arată că toate bunurile imobile menționate în contractul de întreținere au fost proprietatea exclusivă a defunctului E., fapt ce rezultă atât din actele de dobândire ale acestora, cât și din extrasele de carte funciară care au efect de opozabilitate față de terți.

Terenurile situate în intravilan, de 9 hectare 7500 mp și extravilan, de 2200 mp, toate aflate în raza administrativă a localității Ianova, Comuna Remetea Mare au fost proprietatea defunctului, care le-a dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 a antecesorului acestuia.

În ceea ce privește imobilul situat în județul Timiș, înscris în CF nr. x Remetea Mare, nr. CF vechi x, constând în teren intravilan, categoria curți-construcții, în suprafață de 3.195 mp, de sub A1 cu nr. top. x și construcții-casă, de sub A.1.1. cu nr. top. x, acesta a fost cumpărat ca bun propriu de către defunct, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.12.1970 în fața BNP I.. Din conținutul contractului antemenționat rezultă declarația defunctului potrivit căreia "Fiind căsătorit, precizez că bunurile de mai sus le-am cumpărat pe banii mei personali proveniți din moștenirea părinților mei." Prin urmare, și acest bun imobil este un bun propriu, având în vedere prevederile art. 31 lit. b) din Codul familiei. Prin urmare, nu suntem în situația în care să fie analizate dispozițiile art. 347 alin. (2) C. civ.

Instanța de apel, prin decizia 31/2022 pronunțată la data de 3 februarie 2022, a considerat că decizia civilă 242/21.11.2019 a Cuții de Apel prin care s-a dispus anularea sentinței civile 578/16.04.2019 a Tribunalului Timiș și trimiterea cauzei spre rejudecare s-ar fi statuat cu putere de lucru judecat caracterul de bun comun al imobilului. Pe cale de consecință, aceasta s-a rezumat la a analiza sancțiunea ce intervine în cazul în care bunul imobil în litigiu ar face parte din comunitatea legală de bunuri a soților. Instanța de apel a reținut, în urma analizării stării de fapt, că pârâtul D. este dobânditor de bună credință, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 347 alin. (2) din C. civ., iar pe cale de consecință "soțul lezat, în speță reclamanta apelantă C., prin neexprimarea consimțământului putând pretinde doar daune interese de la celălalt soț".

Arată că recurenta C. avea cunoștință de încheierea contractului de întreținere întrucât s-a deplasat împreună cu pârâtul pentru a încheia la notar contractul de întreținere.

Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

Dosarul a fost înregistrat la 30 martie 2022, pe rolul secției I civile a instanței supreme.

Prin rezoluția din 11 aprilie 2022, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 9 februarie 2023 a fost admis în principiu recursul și acordat termen de judecată la data de 4 mai 2023.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casației și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și a criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv de recurs se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile sau dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

În memoriul de recurs recurentele-reclamante au invocat faptul că instanța de apel a făcut în cauză o greșită aplicare a dispozițiilor art. 347 alin. (2) din C. civ., apreciind greșit că pârâtul este un dobânditor de bună-credință.

Potrivit dispozițiilor art. 347 din C. civ. "(1)Actul încheiat fără consimțământul expres al celuilalt soț, atunci când el este necesar potrivit legii, este anulabil. (2) Terțul dobânditor care a depus diligenta necesară pentru a se informa cu privire la natura bunului este apărat de efectele nulității. Dispozițiile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile."

Stabilind în raport de imobilul constând în casă și teren înscris în CF nr. x Remetea Mare, nr. top. x, ce a făcut obiectul contractului de întreținere autentificat sub nr. x/20.07.2018, calitatea de bun comun, în acord cu cele statuate definitiv prin decizia civilă nr. 242 din 21 noiembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, instanța de apel a reținut caracterul anulabil al contractului de întreținere încheiat între intimatul D. și defunctul E. ca urmare a faptului că recurenta-reclamantă C. nu și-a exprimat consimțământul la încheierea acestuia. În ceea ce privește terenurile menționate în titlul de proprietate x/29.09.1993 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Timiș s-a constatat, în raport de dispozițiile art. 30 alin. (1) coroborat cu art. 31 lit. b) din Codul familiei, calitatea de bunuri proprii ale defunctului E..

Art. 347 alin. (2) din C. civ. reglementează efectele nulității unui contract încheiat fără consimțământul expres al celuilalt soț, atunci când el este necesar potrivit legii, în raport de terțul contractant, statuând în sensul că terțul de bună-credință este apărat de efectele nulității.

Prin urmare, față de prevederile legale incidente în cauză, instanța de apel a analizat diligențele depuse de intimatul-pârât cu privire la natura bunului, stabilind buna-credință a acestuia cu ocazia încheierii contractului de închiriere.

Recurentele-reclamante nu au răsturnat prezumția bunei-credințe ce a operat în favoarea intimatului-pârât.

Astfel, în acord cu dispozițiile art. 901 alin. (2) din C. civ. "Terțul dobânditor este de bună credință, numai dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, sunt îndeplinite următoarele condiții: a) nu a fost înregistrată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare; b) din cuprinsul cărții funciare nu rezultă nici o cauză care să justifice rectificarea acesteia în favoarea altei persoane și c) nu a cunoscut pe altă cale inexactitatea cuprinsului cărții funciare."

Or, așa cum rezultă din înscrisurile aflat la dosar fond (primul ciclu procesual), respectiv extrasul de carte funciară nr. x a localității Ianova, a fost întabulat dreptul de proprietate asupra bunurilor dobândite în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 26 decembrie 1970 "în favoarea lui E.".

Prin urmare, având în vedere dispozițiile alin. (1) al art. 901 din C. civ., potrivit cărora "Sub rezerva unor dispoziții legale contrare, oricine a dobândit cu bună-credință vreun drept real înscris în cartea funciară, în temeiul unui act juridic cu titlu oneros, va fi socotit titularul dreptului înscris în folosul său, chiar dacă, la cererea adevăratului titular, dreptul autorului său este radiat din cartea funciară", cum la data încheierii contractului de întreținere, 20 iulie 2018, în cartea funciară a imobilelor nu erau înregistrate acțiuni civile prin care să se conteste cuprinsul cărții funciare, iar din cuprinsul acesteia nu rezulta nicio cauză care să justifice rectificarea acesteia în favoarea altei persoane și nici nu s-a făcut dovada că intimatul-pârât ar fi cunoscut pe altă cale inexactitatea cuprinsului cărții funciare, rezultă că în mod corect a reținut instanța de apel buna-credință a întreținătorului D. la data încheierii contractului de întreținere autentificat sub numărul x din 20 iulie 2018 de către F..

Contrar afirmațiilor din cererea de recurs potrivit cărora instanța de apel a tratat în mod superficial relația de rudenie existentă între părțile contractante, relație în raport de care întreținătorul ar fi trebuit să cunoască calitatea de bun comun a imobilului casă și teren înscris în cartea funciară x Remetea Mare, Înalta Curte constată că instanța de apel a realizat o analiză atentă a acestei chestiuni, concluzionând în sensul că o astfel de legătură de rudenie nu este aptă să demonstreze că intimatul a avut cunoștință de faptul că bunul este supus regimului comunității de bunuri sub forma devălmășiei.

De altfel, în mod judicios a reținut curtea de apel faptul că bunul imobil casă și teren înscris în cartea funciară x Remetea Mare a fost dobândit anterior nașterii pârâtului (astfel că acesta nu putea cunoaște regimul juridic al bunului), iar recurenta-reclamantă nu cunoștea la data încheierii contractului în litigiu caracterul de bun comun al bunului. Prin urmare, cum însăși coproprietara bunului nu avea cunoștință la 20 iulie 2018 de calitatea de bun comun a imobilului casă și teren înscris în cartea funciară x Remetea Mare, nu se poate considera că pârâtul ar fi putut cunoaște pe altă cale inexactitatea cuprinsului cărții funciare.

Or, în contextul în care instanța de apel a reținut faptul că atât soții Cheșan-Bonda, cât și terțele persoane apropiate acestora au perceput bunul ca fiind unul propriu al defunctului E. și cum reclamanta C. nu a manifestat nicio opoziție cu ocazia încheierii contractului de întreținere, în mod corect aceeași instanță a constatat atât buna-credință a intimatului-pârât, nefiind făcută proba contrară, în acord cu dispozițiile art. 14 alin. (2) din C. civ. și, ca o consecință, inaplicabilitatea sancțiunii reglementate de art. 347 alin. (1) C. civ., cât și existența unui acord tacit la înstrăinarea bunului comun reprezentat de casă și teren înscrise în cartea funciară x Remetea Mare, top. x-683/1.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.

Având în vedere soluția pronunțată, în aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge cererea recurentelor-reclamante de obligare a intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, reține că intimatul-pârât și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 31 din 3 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 mai 2023.