ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2180/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 08.03.201, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Organizația Județeană a B. – Filiala Caraș-Severin, solicitând anularea hotărârii nr. 488 din 06.01.2021 a Consiliului Politic Interimar al C. Caras-Severin (CPI) prin care s-a dispus excluderea sa din rândul membrilor de partid; anularea deciziei subsecvente a Comisiei Naționale de Etica, Integritate și Arbitraj a C. (CNEIA) prin care s-a respins contestația sa formulată împotriva Hotărârii nr. 489 din 06.01.2021 a Consiliului Politic Interimar al C. Caraș-Severin; anularea hotărârii Biroului Organizației C. Forotic, jud. Caraș-Severin, prin care s-a propus excluderea sa din rândul membrilor C., sau, în subsidiar, să se constate inexistența hotărârii Biroului Organizației C. Forotic, jud. Caraș-Severin, prin care s-a propus excluderea sa din rândul membrilor C.; obligarea Organizației Județene a C. Caraș-Severin la plata unor daune morale în cuantum de 10.000 RON; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata reprezentând taxa judiciară de timbru. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 94, art. 95 pct. l, art. 195 C. proc. civ., art. 252-253 C. civ., art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003, art. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 21 și art. 126 alin. l din Constituția României, Decizia Curții Constituționale nr. 530/2013, art. 29 pct. 14, art. 31 alin. (4) din Statutul C..

Sentința pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin Prin sentința civilă nr. 1528 din 27 septembrie 2021, Tribunalul Caraș-Severin a respins cererea privind pe reclamantul A. și pe pârâta Organizația Județeană a B. – Filiala Caraș-Severin, având ca obiect anulare act, ca inadmisibilă.

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Timișoara Prin decizia civilă nr. 55 din 09 martie 2022, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamantul-apelant A. împotriva sentinței civile nr. 1528 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, ca neîntemeiat.

Recursul declarat în cauză Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate pentru ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a susținut că hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu interpretarea greșită atât a dispozițiilor de drept material prevăzute în Legea nr. 14/2003, cât și a deciziei Curții Constituționale nr. 530/2013. În argumentarea acestei critici, recurentul a făcut trimitere la Statutul C., la art. 34 care stabilește că împotriva hotărârilor de sancționare se poate face contestație în termen de 15 zile în fața Comisiei Județene de Etică, Integritate și Arbitraj pentru sancțiunile adoptate la nivelul organizațiilor locale și în același termen, la Comisia Naționala de Etică, Integritate și Arbitraj pentru sancțiunile adoptate la nivelul organizațiilor județene. Astfel, în opinia recurentului, din articolele Statutului, rezultă că nu este prevăzut termenul în care trebuie soluționate aceste contestații, mai ales că prin alin. (6) al art. 34 se arată că până la soluționarea definitivă a contestației hotărârea de sancționare produce efecte depline. Or, în cazul recurentului, sancțiunea a fost adoptată de către organizația județeană C., astfel încât acesta a formulat contestație în fața Comisiei Naționale de Etică, Integritate și Arbitraj însă, ulterior, a constatat că această contestație a fost soluționată, în mod nestatutar, de Comisia Județeană de Etica, Integritate și Arbitraj Caras-Severin, fără să fie informat cu privire la motivul pentru care contestația sa nu a fost soluționată la nivelul comisiei naționale. Mai mult, contestația a fost înaintată la 26.01.2021 către comisia națională, și până la data de 08.03.2021, când a înregistrat acțiunea, contestația nu a fost soluționată și nici nu a fost chemat pentru a se apăra, aceasta primind o soluție la data de 10.03.2021, după doua zile de la înregistrarea contestației la instanță, din partea unui organism necompetent statutar. În aceste condiții, recurentul consideră că în mod nelegal instanța de apel a reținut nerespectarea procedurilor statutare de către reclamant, atât timp cât ele nu sunt prevăzute prin statut, comisiile de soluționare a contestațiilor, atât la nivel județean, cât și la nivel național, neavând stabilit un termen în care trebuie să soluționeze contestațiile împotriva sancțiunilor aplicate, creându-se astfel posibilitatea comiterii unor abuzuri, în sensul prelungirii sine die a soluționării lor. Totodată, a învederat că tocmai întârzierea de către intimat a soluționării contestației adresată statutar în fața comisiei naționale l-a forțat să se adreseze instanței de judecată pentru a stopa efectele unei decizii pe care o consideră nestatutară, astfel încât reținerea excepției inadmisibilității de către instanță, în lipsa unor prevederi statutare privind termenul de soluționare a contestațiilor, este nelegală. Astfel, a considerat că este greșit și nelegal raționamentul instanței de apel conform căruia recurentul era obligat să aștepte o perioadă nedefinită de timp până când primul organ de jurisdicție al partidului emitea o soluție, după care în termen de 15 zile să se adreseze cu recurs forului ierarhic superior, în condițiile în care nici legea partidelor politice și nici Statutul C. nu prevăd un termen în care să se poată adresa instanțelor judecătorești.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Organizația Județeană a B. – Filiala Caraș-Severin a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, apreciind că hotărârea instanței de apel este legală. În susținerea poziției sale procesuale, intimata a arătat că, din cuprinsul hotărârii de excludere din partid, reiese că sancționarea recurentului a fost dispusă în temeiul art. 31 alin. (4) din Statutul C., potrivit căruia excluderea este sancțiunea aplicată membrului de partid prin hotărâre a Biroului organizației locale din care acesta face parte. Membrul de partid care deține o funcție în cadrul organelor de conducere ale partidului de la nivelul organizației C. de pe raza teritorială a secției de votare, precum și de la nivelul organizației locale poate fi exclus, la propunerea organului de conducere din care face parte, de către organul de conducere ierarhic superior. Câtă vreme Statutul C. prevede că împotriva soluțiilor adoptate prin hotărârile comisiilor județene se exercită recursul, în termen de 15 zile de la comunicare, la Comisia Națională de Etică, Integritate și Arbitraj, rezultă că în cadrul acestei căi de atac interne, partea era datoare să critice inclusiv necompetența materială a comisiei județene, urmând ca în ipoteza în care partea ar fost nemulțumită de soluția pronunțată și de această din urmă comisie, să învestească instanța competentă potrivit legii. Or, lipsa parcurgerii fazelor anterior descrise, a determinat soluția primei instanțe de respingere a demersului reclamantului, fără a mai proceda la analizarea susținerilor pe fond, instanța de apel păstrând-o ca temeinică și legală. Decizia recurată este motivată în fapt și în drept și se întemeiază pe probele administrate, iar toate cererile, excepțiile împrejurările de fapt și temeiurile de drept au fost puse în discuția părților. Pe fondul cauzei, intimata de apără arătând că procedura de adoptare a hotărârii de sancționare a membrilor de partid este reglementată de art. 32 din Statutul C. potrivit căruia, sancțiunile prevăzute de art. 31 se hotărăsc cu votul majorității membrilor prezenți la ședința organelor competente în care se discută această propunere și se comunică membrului de partid sancționat și organului ierarhic superior în termen de 15 zile de la adoptarea hotărârii. Ca atare, hotărârea Conducerii Colective Interimare a C. nr. 488/06.01.2021 a fost adoptată cu respectarea prevederilor statutare, iar dreptul recurentului de a se apăra nu a fost încălcat, acesta fiind exercitat prin demersul de contestare a hotărârii de excludere în fața Comisiei de Etică, Integritate și Arbitraj. Așadar, în opinia intimatei, în mod corect au reținut instanțele anterioare că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 14/2003 și a considerentelor deciziei Curții Constituționale nr. 530/2013, hotărârea Comisiei Naționale de Etică, Integritate și Arbitraj a C., ca act final al jurisdicției interne a C., este suspusă controlului judecătoresc, iar anularea sa nu a fost solicitată de recurent, după cum nici nu s-a dovedit pe parcursul judecății că acesta ar fi exercitat vreo cale de atac împotriva hotărârii emise de comisia județeană. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Recursul reclamantului a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Prin criticile concrete de nelegalitate, în esență, recurentul a susținut că respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în justiție este rezultatul încălcării sau aplicării greșite a dispozițiilor Legii partidelor politice nr. 14/2003 și Statutului B., precum și a deciziei Curții Constituționale nr. 530/2013, întrucât acesta a parcurs procedura în fața jurisdicției interne a partidului, în condițiile în care sancțiunea excluderii sale din partid a fost aplicată de organizația județeană, iar contestația a fost adresată în termen comisiei naționale de arbitraj (Comisia Națională de Etică, Integritate și Arbitraj a C.), însă a fost soluționată nestatutar de către comisia județeană de arbitraj, ulterior învestirii instanței judecătorești. Criticile sunt fondate. Cu titlu preliminar, Înalta Curte are a observa că a fost supus controlului judecătoresc al instanțelor de fond un diferend determinat de excluderea reclamantului din partid, sancțiune dispusă prin hotărârea nr. 488/06.01.2021 adoptată de Consiliul Politic Interimar C. Caraș-Severin. Astfel, obiectul litigiului pendinte, purtat între reclamantul A. și pârâta Organizația Județeană a B. - Filiala Caraș-Severin, astfel cum a fost supus judecății instanțelor de fond prin elementele cererii introductive, îl reprezintă: (i) anularea hotărârii nr. 488/06.01.2021 a Consiliului Politic Interimar al C. Caraș-Severin prin care s-a dispus excluderea reclamantului, consilier local C. al comunei Forotic, din calitatea de membru de partid; (ii) anularea deciziei subsecvente a Comisiei Naționale de Etică, Integritate și Arbitraj a C. prin care s-a respins contestația formulată împotriva hotărârii nr. 489/06.01.2021; (iii) anularea hotărârii Biroului Organizației C. Forotic, jud. Caraș-Severin, prin care s-a propus excluderea din rândul membrilor C., și, în subsidiar, constatarea inexistenței hotărârii Biroului Organizației C. Forotic; (iv) obligarea Organizației Județene a C. Caraș-Severin la plata daunelor morale în valoare de 10.000 RON. Validând inadmisibilitatea acțiunii în justiție, reținută de prima instanță, curtea de apel a argumentat, în esență, că, în cadrul procedurii de contestare a excluderii din partid, prevăzută de Statutul C., conform dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 14/2003 interpretate prin prisma deciziei Curții Constituționale nr. 530/2013, actul care poate face obiectul atacării în instanță este cel prin care se finalizează procedura jurisdicției interne a partidului, respectiv hotărârea Comisiei Naționale de Etică, Integritate și Arbitraj a C., statutul partidului fiind conceput să prevadă un dublu grad de jurisdicție internă, astfel încât persoana nemulțumită are deschisă calea de atac în justiție abia la momentul epuizării etapelor reglementate potrivit art. 33 din Statutul C.. Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 15 din Legea partidelor politice nr. 14/2003, "(1) Pentru soluționarea diferendelor dintre membrii unui partid politic sau dintre aceștia și conducerile organizațiilor partidului se constituie comisii de arbitraj la nivelul partidului și al organizațiilor sale teritoriale. (...) (3) Comisia de arbitraj este organizată și funcționează conform unui regulament aprobat de organul statutar, care trebuie să asigure părților dreptul la opinie și dreptul de a se apăra, precum și proceduri echitabile de decizie." Prin decizia nr. 530/2013 a Curții Constituționale, s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003, potrivit cu care "Dobândirea sau pierderea calității de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicției interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului." În considerentele deciziei precitate, instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile art. 16 alin. (3) încalcă prevederile art. 21 din Constituție, deoarece cererea membrului de partid căruia i s-a aplicat sancțiunea excluderii din partid, sancțiune ce are ca efect juridic încetarea mandatului de consilier local, rezultat din alegeri, nu putea fi examinată în mod efectiv de un judecător imparțial și independent, sub aspectul respectării regulilor procedurale. Prin această decizie a fost sancționată prevederea legală care excludea în mod expres controlul judecătoresc cu privire la respectarea normelor statutare privind stabilirea și aplicarea sancțiunii excluderii din partid și la asigurarea efectivă a dreptului părții la apărare și la opinie. Potrivit art. 33 alin. (1) și (2) din Statutul B., hotărârea de sancționare adoptată la nivelul organizațiilor locale poate fi contestată în termen de 15 zile la Comisia Județeană de Etică, Integritate și Arbitraj, iar cea adoptată la nivelul organizațiilor județene poate fi contestată, în același termen, la Comisia Națională de Etică, Integritate și Arbitraj. Alineatul (3) al art. 33 are următorul conținut: "Comisiile analizează contestațiile și confirmă sau infirmă sancțiunea aplicată către organul de conducere care a adoptat hotărârea de sancționare. Împotriva hotărârilor Comisiilor se poate face recurs în termen de 15 zile de la comunicare, acțiune adresată organului statutar ierarhic superior, în conformitate cu prevederile prezentului statut" (extras din statut, depus la dosarul de fond). Se cuvine a fi observat faptul că, în speță, sancțiunea disciplinară a excluderii din calitatea de membru de partid a reclamantului, consilier local C. al comunei Forotic din județul Caraș-Severin, a fost aplicată prin hotărârea adoptată la nivelul organizației județene, fiind vorba de hotărârea nr. 488/06.01.2021 a Consiliului Politic Interimar C. Caraș-Severin, comunicată la 18.01.2021. Împotriva hotărârii de excludere din partid, reclamantul a formulat contestație la Comisia Națională de Etică, Integritate și Arbitraj a C., înregistrată sub nr. x/26.01.2021, care însă a fost soluționată de către Comisia Județeană de Etică, Integritate și Arbitraj, în sensul respingerii contestației, prin hotărârea și procesul-verbal de ședință nr. x/10.03.2021. Așadar, reclamantul, subiect al sancțiunii disciplinare constând în excluderea din partid, aplicată prin hotărâre adoptată la nivelul organizației județene a partidului politic, a urmat jurisdicția internă a partidului, potrivit procedurii statutare reglementate în art. 33, în sensul că a formulat înlăuntrul termenului de 15 zile contestație la Comisia Națională de Etică, Integritate și Arbitraj, învestind astfel, în mod corect, organul cu atribuții jurisdicționale al partidului, de la nivel național, conform alin. (2) al art. 33. Comisia națională de arbitraj, statutar învestită, nu a examinat însă contestația și nu a oferit niciun răspuns destinatarului hotărârii de excludere din partid, care să permită, ulterior, exercitarea controlului judecătoresc de legalitate. În schimb, ulterior sesizării instanței, reclamantul a primit o soluție de respingere a contestației formulate, dată de către comisia județeană de arbitraj, așadar din partea organului cu atribuții jurisdicționale de la nivelul județului, nivel la care funcționa tocmai organizația de partid teritorială care a dispus măsura excluderii din partid. Este în afara oricărei discuții obligativitatea erga omnes a considerentelor deciziilor Curții Constituționale, proclamată începând cu decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 și mai apoi reiterată în mod constant în jurisprudența ulterioară a acesteia, prin care s-a statuat că efectul general obligatoriu se atașează, în egală măsură, dispozitivului și considerentelor pe care se întemeiază raționamentul din punct de vedere juridic. Înalta Curte are în vedere că, prin considerentele deciziei nr. 530/2013, s-a constatat că prevederile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție, liberul acces la justiție fiind "nu doar limitat, ci complet anihilat". În plus, se încalcă și plenitudinea de jurisdicție a instanțelor judecătorești, astfel cum aceasta este reglementată de art. 126 alin. (1) din Constituție. De asemenea, s-a constatat că ele aduc atingere înseși substanței dreptului de acces la instanță și se află într-un raport evident antinomic cu dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil. În egală măsură, instanța de contencios constituțional a statuat că, "având în vedere prevederile art. 15 alin. (1) și (3) din Legea nr. 14/2003, membrii unui partid politic trebuie, în cazul diferendelor determinate de excluderea din partid, să parcurgă procedura în fața jurisdicțiilor interne ale partidului, să solicite acestora aplicarea întocmai a prevederilor statutare și doar în cazul în care consideră că aceste organe au încălcat prevederile statuare, să aibă, ulterior, posibilitatea sesizării instanței judecătorești". În lumina acestor considerente cu forță general obligatorie, Înalta Curte reține, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, descrise în cele ce preced, faptul că reclamantul a urmat procedura statutară în fața jurisdicției interne a partidului, reglementată de art. 33, fiind demonstrată situația premisă ce-i deschide dreptul la exercitarea controlului judecătoresc de legalitate asupra măsurii excluderii sale din partid. Aceasta întrucât, formularea contestației la comisia națională de arbitraj, împotriva unei sancțiuni disciplinare aplicate prin hotărârea organizației județene de partid (prin organul său abilitat) are, neîndoielnic, semnificația îndeplinirii obligației de parcurgere prealabilă a jurisdicției interne, devenind indiferentă, din perspectiva dreptului de acces la justiție, dezinvestirea comisiei naționale și trimiterea contestației, în vederea soluționării, către organul ierarhic inferior - comisia județeană de arbitraj. Argumentul instanței de apel, care afirmă că reclamantul putea ataca în justiție exclusiv hotărârea comisiei naționale de arbitraj, în absența căreia demersul de față este inadmisibil, ignoră circumstanțele particulare ale litigiului, care evidențiază că acesta s-a adresat deja, fără succes, respectivului organ cu atribuții jurisdicționale, astfel că impunerea obligației de a fi fost reiterat un remediu, epuizat prin însăși exercitarea lui în condițiile art. 33 alin. (2) din statut, golește de orice conținut dreptul la contestație în jurisdicția internă și, deopotrivă, neagă dreptul la controlul judecătoresc ulterior. În egală măsură, nu poate fi primită aserțiunea instanței de apel, potrivit cu care respectarea procedurii statutare necesita parcurgerea unui dublu grad de jurisdicție internă (contestația la comisia județeană și recursul la comisia națională), întrucât nu este incidentă ipoteza normei statutare înscrise în alin. (3) al art. 33, câtă vreme sancțiunea în discuție nu a fost aplicată la nivelul organizației locale, ci la nivelul celei județene, astfel că era rațional exclusă posibilitatea recurgerii la două căi de atac, în fața a două organe cu atribuții jurisdicționale, plasate pe niveluri diferite în ierarhia de partid. Prin urmare, ținând seama de trăsăturile fundamentale ale dreptului de acces la o instanță (garanție a dreptului la un proces echitabil), consacrat deopotrivă în legislația internă și în cea internațională, drept care, fără a fi unul absolut, trebuie totuși să fie caracterizat prin atributul efectivității, Înalta Curte constată că este lipsită de temei juridic soluția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantului, înțeleasă drept sancțiune procesuală incidentă în cazul exercitării unui mecanism procedural pe care legea nu-l îngăduie. Apreciind contrariul și reținând inadmisibilitatea demersului reclamantului, instanța de apel a încălcat dreptul acestuia la controlul judecătoresc asupra excluderii din partid, pronunțând o hotărâre nelegală, sancționată cu casarea. Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în opinie majoritară, în aplicarea prevederilor art. 497 raportat la art. 496 alin. (1) și coroborate cu art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant și va casa decizia atacată, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de apel.