ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1800/2022

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Deliberând asupra cauzei, se constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la 20 mai 2022, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2022, A., B. și C. S.R.L. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 385 din 24 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

În motivarea contestației, s-a susținut, în esență, că dezlegarea dată recursului este rezultatul unor erori materiale, precum și că instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de casare invocate.

Contestatorii au făcut menționat că instanțele nu a analizat toate criticile din apel și recurs, ceea ce constituie o eroare materială sancționată de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

Au mai afirmat că se impune admiterea contestației în anulare și pentru că instanțele au omis să se pronunțe asupra excepțiilor invocate.

În opinia contestatorilor, instanța de recurs a reluat aceleași considerente nelegale ale instanțelor de fond, care au statuat că nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra apartamentului pe care l-au avut.

Printr-o altă critică, au susținut că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, întrucât instanța de recurs a omis să cerceteze și să se pronunțe asupra motivului de casare cu privire la faptul că AVAB București le-a vândut apartamentul, în mod ilegal, adjudecatarului D..

Au precizat contestatorii că, în contradicție cu cele reținute prin decizia nr. 385 din 24 februarie 2022, transmiterea apartamentului reprezintă o ficțiune, motiv pentru care considerentele deciziei sunt nelegale. Toate instanțele, inclusiv instanța de recurs, au omis a cerceta în mod obiectiv cele susținute și probate de recurenți, respectiv au omis a se pronunța asupra motivelor de casare care privesc lipsa temeiului juridic, având în vedere că AVAB București nu a deținut niciun drept asupra apartamentului.

O altă eroare materială invocată de contestatori vizează considerentele instanței de apel prin care s-a reținut că nu interesează susținerile reclamanților privind pretinsa nelegalitate a procedurilor ce au condus la licitația publică din 5 mai 2003 și nici cele privind nelegalitatea procedurii de predare a imobilului adjudecat către D..

Au mai susținut că dacă instanța de recurs ar fi verificat toate aspectele invocate prin cererea de recurs, soluția pronunțată ar fi fost corectă și legală, în concordanță cu adevărul.

Printr-o altă critică au susținut că instanța de recurs nu a fost interesată de temeiul legal al cererii, respectiv rezoluția din 24 noiembrie 2011, care a constatat ca fiind false contractele de credit și presupusul contract de fideiusiune/garanție imobiliară.

De asemenea, au menționat că atât instanțele de fond, cât și instanța de recurs au omis să cerceteze motivele de nulitate absolută a procesului-verbal de licitație nr. x din 5 mai 2003, precum și considerentele de respingere a contestației la executare, soluționată prin sentința nr. 84/2003.

Raportat la aceste argumente, contestatorii au solicitat anularea deciziei nr. 385 din 24 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casație, secția I civilă

Prin decizia nr. 385 din 24 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 319 din 14 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând contestația în anulare, prin raportare la motivele invocate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Contestatorii au invocat ca temei de drept dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., conform cărora, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Motivul de contestație în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează doar erorile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi, cu titlu de exemplu, respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen ori a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este însă necesară analiza modului de interpretare și de aplicare a legii. Așadar, eroarea materială pretins reținută în raționamentul instanței de recurs nu trebuie să fie rezultatul modului în care aceasta a înțeles să interpreteze un text de lege, eroarea materială fiind diferită de eroarea de judecată.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, astfel încât noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, deoarece pe această cale nu pot fi remediate eventuale greșeli de judecată.

Înalta Curte reține că în cuprinsul contestației nu au fost indicate care sunt erorile materiale în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci contestatorii s-au referit numai la eventuale greșeli de judecată, criticând că instanța de recurs a omis a cerceta și a se pronunța asupra unor motive de casare. Din modalitatea de motivare a căii extraordinare de atac, contestatorii nu doresc altceva decât o nouă analiză a criticilor din recurs.

În consecință, întrucât contestația în anulare nu deschide calea unei noi evaluări a probatoriului, care să conducă la o nouă stabilire a situației de fapt sau la incidența altor prevederi legale, precum și având în vedere că soluția dată recursului nu este rezultatul unei erori materiale, Înalta Curte constată că motivele formulate de contestatori nu atrag incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Referitor la motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta are ca situație premisă neexaminarea unor motive de recurs, așa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc. civ., fiind sancționată cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu și a argumentelor de fapt și de drept care le susțin.

Rezultă astfel că legiuitorul a reglementat contestația în anulare exclusiv pentru situațiile de neanalizare a motivelor de casare, iar nu și ca urmare a neanalizării excepțiilor procesuale privitoare la judecata recursului.

Contestatorii au susținut că instanțele au omis să se pronunțe asupra excepțiilor invocate, precum și că instanța de recurs a omis să cerceteze și să se pronunțe asupra motivelor de casare cu privire la următoarele aspecte: AVAB București le-a vândut apartamentul, în mod ilegal, adjudecatarului D., nulitate absolută a procesului-verbal de licitație nr. x din 5 mai 2003, considerentele de respingere a contestației la executare, soluționată prin sentința nr. 84/2003

Analizând decizia atacată din perspectiva art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de recurs a reținut următoarele: "În cuprinsul memoriului de recurs depus la 31 august 2020, recurenții au supus dezbaterii o serie de critici fundamentate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.."

Instanța învestită cu soluționarea recursului declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 319 din 14 iulie 2020 a Curții de Apel Iași a mai reținut că "Deși memoriul de recurs relevă ample susțineri la adresa hotărârii de apel, prin care s-a păstrat soluția primei instanțe, Înalta Curte va examina doar criticile ce au corespondent în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în concret aspectele vizând nepronunțarea instanței asupra excepțiilor de nulitate absolută a procesului-verbal de licitație nr. x din 9 mai 2003 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 decembrie 2004, încadrabile în punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și cele prin care se contestă soluția dată revendicării, subsumabile punctului 8 al aceluiași articol, deoarece se grefează pe aplicarea greșită a prevederilor art. 563 alin. (1) C. civ..

Parte din motive ce urmăresc realizarea unei cenzuri asupra situației de fapt și a probelor în cauză nu vor fi cercetate, deoarece această problematică nu intră în apanajul instanței de recurs, îndrituită a exercita doar un control de legalitate a hotărârii recurate în limita dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu unul de temeinicie, care să conducă la schimbarea situației de fapt și reaprecierea probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

De asemenea, o parte din susțineri nu sunt susceptibile de a fi încadrate în art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în condițiile în care nu reflectă soluția și argumentele pronunțate de instanța de apel, ci reprezintă critici la adresa hotărârii de primă instanță - cele referitoare la necomunicarea înscrisurilor și a cererii de repunere pe rol depuse între momentul închiderii dezbaterilor și cel al pronunțării sentinței, lipsa de analiză a excepțiilor de nulitate absolută a procesului-verbal de licitație nr. x din 9 mai 2003 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 6 decembrie 2004. Dispozițiile art. 483 alin. (1) ale C. proc. civ. circumstanțiază obiectul recursului la hotărârile date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile prevăzute de lege, astfel că pe calea recursului poate fi criticată numai hotărârea din apel, nu și ceea ce a devoluat prima instanță, cum se argumentează în cererea de recurs."

Prin urmare, Înalta Curte reține că instanța de recurs a analizat motivele de recurs circumscrise limitelor judecății stabilite pentru recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 319 din 14 iulie 2020.

În acest sens, se constată că instanța de recurs a analizat criticile relative la nulitatea absolută a procesului-verbal de licitație, încadrabile în punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., statuând că: "Dintr-o altă perspectivă, Curtea a constatat în mod corect că nulitatea absolută a celor două acte juridice nu poate fi tratată ca o excepție de procedură, de ordine publică, în spiritul dispozițiilor art. 247 C. proc. civ. și art. 1247 alin. (1) C. civ., cum sugerează recurenții prin aspectele critice. În raport de poziția procesuală a acestora, de reclamanți, care au învestit instanța de fond doar cu soluționarea cererii de revendicare a imobilului, instanța apreciază că nulitatea absolută, ce implică cercetarea unor condiții de valabilitate ale respectivelor acte, putea fi dedusă judecății exclusiv în cadrul unui alt petit principal, distinct de revendicarea de față. Chiar partea recunoaște, în debutul memoriului de recurs, că nu a solicitat și constatarea nulității actelor printr-un capăt de cerere separat din rațiuni ce țin de obligația achitării taxei judiciare de timbru. Mai mult decât atât, procesul-verbal de licitație nu a fost desființat în procedurile judiciare inițiate de reclamanți în scopul verificării legalității acestuia, și, de asemenea, nici contractul de vânzare-cumpărare nr. x/06.12.2004, prin care s-a transmis ulterior dreptul de proprietate asupra locuinței.

În concluzie, în mod justificat Curtea de Apel nu a procedat la analiza excepțiilor și, astfel, nu sunt întrunite cerințele pentru existența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în sensul încălcării dreptului la apărare al recurenților."

Totodată, examinând decizia contestată, Înalta Curte constată că instanța de recurs a analizat și criticile încadrabile în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din această perspectivă, prin decizia nr. 385 din 24 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019 s-a reținut: "Nici critica relativă la aprecierea greșită a cerințelor pentru exercitarea cu succes a acțiunii în revendicare nu poate fi primită în raport de titlurile înfățișate pentru bunul în litigiu. Instanțele anterioare au dat eficiență juridică, în compararea titlurilor, procesului-verbal de licitație nr. x/09.05.2003, act ce constituie titlu de proprietate al adjudecatarului D. prin adjudecarea imobilului în procedura de licitație publică organizată în cadrul executării silite. Reține prezenta instanță că procesul-verbal menționat are efectul unui transfer al dreptului de proprietate de la reclamanții A. și B. către adjudecatarul D. și reprezintă dovada proprietății pentru acesta din urmă, astfel că susținerile pe acest aspect (că nu ar proba transmiterea proprietății imobilului către dobânditori) se vădesc a fi nefondate. Totodată, actul a făcut obiectul unor cercetări pe cale jurisdicțională, din punct de vedere al legalității în cadrul sentinței comerciale nr. 84 din 14 august 2003 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, în dosarul nr. x/2003 și sentinței civile nr. 103 din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2013, nefiind pronunțată o soluție de anulare a acestuia.

Prin urmare, în cauză a operat o aplicare judicioasă a dispozițiilor art. 563 alin. (1) C. civ., instanțele constatând că reclamanții nu au îndeplinit condițiile impuse de normă în sensul de a produce dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat pe calea revendicării, cât timp dreptul lor, consfințit inițial prin titlul de proprietate nr. x/24.09.1981, a fost pierdut prin vânzarea bunului la licitație publică. Astfel, motivul de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce conturează critica în discuție este găsit ca neîntemeiat."

În contextul celor anterior expuse, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestatori s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs".

În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a reamintit faptul că nicio parte nu poate determina redeschiderea unui proces soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei, contestația în anulare neputând avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestatori nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte, în temeiul art. 508 din același cod, urmează a respinge, ca nefondată, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A., B. împotriva deciziei nr. 385 din 24 februarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2022.