ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1798/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 28.02.2019 sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.A., în insolvență, prin administrator judiciar B., a solicitat obligarea pârâtei S.C. C. S.A., la plata sumei de 387.597,86 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aplicată sumei de 645.683,27 RON, acordată cu titlu de lipsă de folosință a unor imobile aparținând reclamantei, pentru perioada 01.11.2010 – 29.01.2019, la plata sumei de 106.630 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat) ocazionate de judecarea dosarului nr. x/2010 (nr. 7445/1285/2010* în rejudecare), precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aplicate asupra sumei de 106.630 RON. S-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata de cheltuieli de judecată în cauza dedusă judecății, respectiv suma de 1.000 RON/lună onorariu avocat, de la data formulării cererii până la pronunțarea unei hotărâri definitive. În drept, au fost invocate prevederile art. 3 din O.G. nr. 9/2000 și art. 3 alin. (2) 1 din O.U.G. nr. 13/2011, art. 30, art. 32, art. 194, art. 249-365 și art. 453 C. proc. civ. Pârâta S.C. C. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Specializat Cluj, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția civilă, excepția prescripției privind pretențiile aferente perioadei 01.11.2010-27.02.2016, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca lipsite de temei, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 1405/04.09.2019 a Tribunalului Specializat Cluj a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale și teritoriale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Galați, secția civilă. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galați, secția a II-a civilă, la data de 17.10.2019. La termenul din 03.12.2019, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței material procesuale (funcționale) a secției a II-a civilă, excepția care a fost admisă prin încheierea nr. 40/17.12.2019, iar competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea secției I Civilă din cadrul Tribunalului Galați, unde dosarul a fost înregistrat în data de 07.01.2020, sub nr. x/2019*.

Primul ciclu procesual Prin sentința nr. 395/07.07.2020, Tribunalul Galați, secția I civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta S.C. C. S.A., în privința pretențiilor aferente perioadei 01.11.2010-27.02.2016 și a respins aceste pretenții, ca prescrise; a admis, în parte, acțiunea; a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare aferentă perioadei 28.02.2016-29.01.2019, calculată asupra sumei reprezentând contravaloare lipsă de folosință a imobilului (teren și construcții) în suprafață de 916 mp (2 euro/mp/lunar), proprietatea reclamantei, datorată pentru perioada 01.11.2010 – 28.02.2017; a respins restul pretențiilor, ca nefondate; a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Prin decizia nr. 27A/22.02.2021, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta A. S.A. –societate în insolventă prin administrator judiciar B. si de pârâta S.C. C. S.A., împotriva sentinței civile nr. 395 din data de 07.07.2020 a Tribunalului Galați pronunțată în dosar nr. x/2019. Prin decizia nr. 538/17.03.2022, Înalta Curte de Casați și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de reclamanta A. S.A. –societate în insolventă prin administrator judiciar B. si de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 27A/22.02.2021, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea aceleiași curți de apel.

Al doilea ciclu procesual Prin decizia nr. 255/A/13.12.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelurile ambelor părți declarate împotriva sentinței nr. 395/07.07.2020; a schimbat în parte sentința, în sensul că: a obligat pe pârâta S.C. C. S.A., către reclamanta A. S.A., la plata dobânzii penalizatoare aferente sumei de 645.683,27 RON, calculată de la data de 16.01.2019 până la data de 29.01.2019, la plata sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat recurs dosarul nr. x/2010, la plata dobânzii penalizatoare aferentă sumei de 4.000 RON, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective; a înlăturat din hotărârea apelată dispozițiile contrare deciziei și le-a menținut pe celelalte; a respins, ca nefondate, cererile accesorii formulate de S.C. A. S.A. privind plata cheltuielilor de judecată de la fond și apel.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 255/A/13.12.2022 a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar B., criticând hotărârea din apel sub următoarele aspecte: - Cu privire la suma de 106.630 RON reprezentând onorariu avocațial pentru întreaga perioadă de desfășurare a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2010, recurenta susține că prin decizia nr. 538/17.03.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că prin decizia civilă nr. 59/11.04.2018 pronunțată în dosar nr. x/2010, curtea de apel a compensat parțial onorariile avocațiale, iar recurenta nu a recurat hotărârea. Prin urmare, aspectul pe care ar fi trebuit să-1 analizeze instanța de apel ar fi fost nivelul la care s-au compensat acele onorarii, iar diferența necompensată trebuia să fie analizată, urmând a se stabili dacă se poate sau nu acorda, având în vedere cele dezlegate în dosar nr. x/2010. Recurenta susține că în dosarul nr. x/2010 nu a solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, ci doar pe cele constând în onorariu de expert, sens în care a formulat o cerere de îndreptare eroare materială la instanța care a pronunțat decizia nr. 59/11.04.2018, astfel că urmează a fi tranșate aspectele privind compensarea cheltuielilor de judecată funcție de soluția ce s va pronunța. Din înscrisurile aflate la dosar reiese că pentru dosarul nr. x/2010 onorariul avocațial a fost stabilit în sumă lunară aferentă întregii perioade în care litigiul se va desfășura în instanță. Dacă s-ar analiza doar perioada recursului, se poate constata că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Cluj în data de 11.04.2018 a fost atacată de recurentă, iar Înalta Curte s-a pronunțat asupra recursului în data de 16.01.2019, respectiv după nouă luni. În aceste condiții, onorariul pentru faza de judecată a recursului în dosar nr. x/2010 ar fi fost de cel puțin 9.000 RON și dovezile de achitare a acestuia se află la dosarul cauzei. Prin urmare, instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 453 C. proc. civ. și a acordat doar cheltuieli parțiale în faza de judecată a recursului în dosarul nr. x/2010. - Referitor la soluționarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial în prezentul dosar, recurenta arată că a depus la dosar contractul de asistență juridică, care reprezintă titlu executoriu și din care rezultă că pe perioada desfășurării litigiului onorariul avocatului este în cuantum de 1.000 RON/lună, astfel încât a făcut dovada cheltuielilor solicitate. - Cu privire la acordarea dobânzii legale penalizatoare pentru suma de 645.683,27 RON aferentă perioadei 16.01.2019 - 29.01.2019, recurenta arată că instanța de apel a interpretat și aplicat eronat normele de drept material. Arată recurenta că despăgubirile stabilite prin decizia nr. 2/2019 pronunțată de Înalta Curte în dosar nr. x/2010 sunt prestații periodice, iar suma acordată nu este scadentă la data pronunțării hotărârii, ci la acea dată s-a constatat valoarea totală a prejudiciului constând în lipsa de folosință pentru o anumită perioadă. Stabilirea de către instanța de apel a scadenței sumei de 645.683,27 RON, echivalentul a 135.568 euro este contrară dispozițiilor art. 1073, art. 1084, art. 1088 C. civ., sens în care recurenta susține că dobânda solicitată are natura unor daune interese și curge de la data introducerii cererii de chemare în judecată sau de drept. Deși instanța de apel a considerat că dobânda legală curge de la data la care s-a pronunțat decizia nr. 2/2019, nu a indicat temeiul juridic în baza căruia a dispus în acest sens, or conform dispozițiilor din decizia de casare, instanța de apel trebuia să stabilească data de la care curge dobânda legală. Prin hotărârea pronunțată, instanța de apel nu s-a conformat dispozițiilor din decizia de casare, sens în care se impune casarea hotărârii referitoare la acordarea dobânzii legale și momentul de la care se acordă și, aplicând prevederile art. 1088 C. civ., stabilirea că această dobândă curge pentru fiecare lună în parte din luna următoare celei pentru care s-a acordat lipsa de folosință de 1.832 euro/lună de către Înalta Curte prin decizia nr. 2/2019. În aceste condiții, hotărârea instanței de apel în ceea ce privește dobânzile legale penalizatoare și momentul de la care acestea pot fi calculate, cheltuielile de judecată în dosar nr. x/2010 și cheltuielile de judecată din prezentul dosar, este nelegală și se impune casarea acesteia, rejudecarea apelului și, pe cale de consecință, schimbarea în parte a hotărârii instanței de apel, admiterea în integralitate a apelului recurentei, schimbarea hotărârii instanței de fond doar în ceea ce privește cheltuielile de judecată în dosar nr. x/2010 și obligarea intimatei la plata sumei de 106.630 RON și la plata de dobândă legală penalizatoare asupra acestei sume, precum și a cheltuielilor de judecată cauzate cu prezentul litigiu constând în onorariu avocațial lunar în valoare de 1.000 RON, respectiv în sumă totală de 34.000 RON până la data de 31.12.2021.

Apărările formulate în cauză La data de 13.04.2023 intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Referitor la argumentele recurentei privind compensarea cheltuielilor în dosarul nr. x/2010, intimata arată că cererea de îndreptare a erorilor materiale formulată de reclamantă a fost respinsă de către Curtea de Apel Cluj, iar recurenta nu a formulat recurs împotriva deciziei nr. 59A/11.04.2018. Criticile privind cheltuielile de judecată din prezentul dosar reprezintă motive de netemeinicie și nu de nelegalitate, iar recurenta nu a făcut dovada plății onorariului de avocat în prezentul dosar. Instanța de apel a interpretat și aplicat corect prevederile art. 1088 din C. civ. întrucât decizia nr. 2/16.01.2019 a devenit definitivă la data pronunțării, moment ce reprezintă data scadentă a obligației de plată pentru debitoare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul formulat, Înalta Curte reține caracterul său nefondat, în considerarea următoarelor aspecte: - Sunt nefondate criticile recurentei îndreptate împotriva soluției din decizia de apel ce a rezolvat pretenția de acordare a cheltuielilor de judecată cu onorariul de avocat, efectuate în dosar nr. x/2010 și solicitate în cuantum de 106.630 RON. Desigur că, reamintind că decizia civilă nr. 59/11.04.2018 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă a compensat parțial onorariile de avocat și a obligat pârâta C. S.A. să plătească reclamantei 10.916,5 RON cheltuieli de judecată parțiale la fond și apel, decizia de recurs (nr. 538/17.03.2022) pronunțată în prezenta cauză nu a tranșat integral pretențiile deduse actualei judecăți cu acest titlu, însă a reamintit (după cum corect a valorificat instanța de rejudecare acest aspect) că aceste pretenții au făcut deja obiectul unei judecăți definitive, în privința lor acționând dispozițiile art. 431 C. proc. civ. (autoritatea de lucru judecat). Atât verificarea nivelului până la care a operat compensarea, cât și a sumelor ce au fost avute în vedere la această operațiune (dacă au fost luate în considerare onorarii de expert și/sau onorarii de avocat, reclamanta pretinzând că nu le-ar fi solicitat pe acestea din urmă în cursul soluționării dosarului nr. x/2010) de către instanța ce a pronunțat decizia civilă nr. 59/11.04.2018, constituie elemente care puteau fi supuse cenzurii/lămuririi în calea de atac împotriva respectivei hotărâri, dar care însă nu (mai) pot face obiect al prezentei judecăți deoarece sunt intrate ca atare în autoritate de lucru judecat, după cum corect a reținut instanța de apel. De menționat este și faptul că încheierea de soluționare a cererii recurentei de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul deciziei civile nr. 59/11.04.2018 a Curții de apel Cluj privitoare la tipul cheltuielilor de judecată solicitate de parte în acea procedură și incluse în operațiunea de compensare – încheiere indicată prin recurs ca furnizând clarificările necesare soluționării juste a pretențiilor recurentei – nu aduce nimic nou și nu schimbă cu nimic realitatea juridică a hotărârii de compensare, întrucât a fost respinsă în mod irevocabil, conform deciziei civile nr. 972/25.05.2023 a ÎCCJ. Prin urmare, nefondat se critică faptul că instanța de apel ar fi trebuit să analizeze nivelul la care s-au compensat onorariile prin decizia nr. 59/11.04.2018, iar pentru diferența necompensată trebuia să verifice dacă aceasta se mai poate sau nu acorda, în funcție de cele dispuse prin hotărârile din dosarul nr. x/2010. Atâta timp cât cheltuielile de judecată cu onorariul de avocat din dosarul nr. x/2010, pentru etapa de fond și apel a litigiului, au făcut deja obiectul unei judecăți definitive, s-a statuat corect de instanța de apel că, indiferent de cuantumul sumelor solicitate cu acest titlu în prezent, aceste pretenții nu mai pot fi reiterate, opunându-se autoritatea de lucru judecată a deciziei civile nr. 59/11.04.2018, singurele sume a căror acordare ar mai putea fi luată în discuție fiind doar cheltuielile de judecată cu onorariile avocațiale pentru etapa recursului. Criticând și acordare acestor cheltuieli, în limita sumei de 4.000 RON, recurenta a susținut că soluția este incorectă, fiind dată cu greșita interpretare a prevederilor art. 453 C. proc. civ., deoarece rezultă că i s-au acordat cheltuieli parțiale, în condițiile în care potrivit contractului de asistență juridică pentru dosarul nr. x/2010 onorariul ar fi fost stabilit în sumă lunară, iar durata soluționării recursului a fost de 9 luni. Onorariul ar fi trebuit să fie cel puțin 9.000 RON, pentru achitarea căruia susține că a depus și dovezi la dosar. Astfel cum rezultă însă din considerentele deciziei recurate, suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată cu onorarii avocațiale pentru etapa recursului judecat în dosarul nr. x/2010 nu reflectă o soluție dată cu aplicarea art. 453 (2) C. proc. civ. (cazul legal când instanța acordă cheltuieli de judecată parțiale), limitarea sumei acordate la valoarea de 4.000 RON fiind justificată de instanța de apel raportat la probele pe care partea le-a administrat întrucât a reținut că, deși aceasta a depus la dosar mai multe facturi emise de avocat, a prezentat dovezi de plată a onorariului de câte 1.000 RON/lunar doar pentru patru dintre acestea. Or, astfel explicată soluția contestată de recurentă, este de înțeles că nu ar putea fi privită ca întemeiată critica sa ce susține caracterul nelegal ori incorect al acesteia și pe care o combate afirmând că a depus la dosar contractul de asistență juridică și dovezi ale achitării onorariilor, astfel de critici și argumente neputându-și găsi un fundament de analiză în recurs nici pe temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. indicat de recurentă, dar nici pe temeiul vreunui alt motiv dintre celelalte enunțate la alin. (1) al art. 488 întrucât toate sunt circumscrise unor vicii de legalitate a hotărârilor pronunțate în apel, iar nu unora de temeinicie, care ar putea fi surmontate prin suplimentarea de probe. - Și acordarea cheltuielilor de judecată din actuala procedură a fost refuzată de instanța de apel tot din motive legate de insuficiența probațiunii, aceasta explicând că este nerelevantă depunerea la dosar a contractului de asistență juridică nr. x/4.01.2010 cât timp nu s-a făcut dovada achitării vreuneia din sumele aferente acestui contract prin raportare la dosarul de față (extrasele de cont administrate vizând o perioadă anterioară începerii litigiului, inițiat la 28.02.2019). Fundamentat pe aceleași dispoziții ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a combătut și această soluție din decizia atacată tot invocând probele, afirmând că, de vreme ce a depus copia contractului de asistență care e titlu executor, consideră că a dovedit achitarea cheltuielilor de judecată din prezentul dosar, dovadă care poate fi făcută prin orice mijloc de plată (chitanțe, facturi, extrase de cont). Or, nu numai că recurenta nu a depus probele la care se referă prin memoriul de recurs, dar critica sa nu are aptitudinea de a declanșa un control în legalitate asupra soluției din apel pe acest aspect, invocarea probelor nedemonstrând că hotărârea atacată a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, rămase neprecizate în legătură cu partea din soluție contestată pentru pretinsul său caracter nelegal. - În sfârșit, de asemenea nefondat se critică și soluția instanței de apel de acordare a dobânzilor penalizatoare aferente sumei de 645.683,27 RON doar pentru intervalul temporal cuprins între 16.01.2019 (data scadenței obligației principale) și 29.01.2019 (data achitării debitului principal de către pârâtă), recurenta afirmând că aceasta contravine dispozițiilor art. 1073, 1084 și 1088 din C. civ. de la 1864. Această critică nu poate fi primită, observându-se că atunci când susține că dobânzile – pe care recurenta a solicitat a-i fi recunoscute în raport de obligația pârâtei de plată a sumei de 645.683,27 RON, cu titlu moratoriu – curg zi cu zi, întocmai ca principalul (care se referă la lipsa de folosință a unor bunuri imobile și includ prestații lunare periodice de 2 euro/mp/lună) recurenta confundă, de fapt, daunele-interese pentru neexecutarea unei obligații cu daunele-interese pentru întârzierea în executare. De altfel, normele de drept material pretins a fi fost încălcate cu ocazia rejudecării cauzei și indicate de recurentă în cuprinsul memoriului de recurs, respectiv art. 1073, art. 1084 și art. 1088 din C. civ. de la 1864, sunt cele care conturează domeniul daunelor-interese cuvenite creditorului unei obligații neexecutate, adică al unui tip de despăgubiri ce nu a fost solicitat prin cererea reclamantei, care a pretins obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale penalizatoare în legătură ori calculate la creanța de 645.683,27 RON. Potrivit art. 1082 C. civ. "Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării (...)" Or, sub acest aspect, pretențiile deduse judecății în cererea reclamantei au fost clare, aceasta pretinzând obligarea pârâtei la plata sumei de 387.597,86 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată asupra sumei de 645.683,27 RON pentru perioada 1.11.2010 – 29.01.2019. La rândul său, decizia de recurs pronunțată în prezenta cauză, în cel dintâi ciclu procesual parcurs de litigiu, care a sancționat confuzia și echivalența juridică realizată cu prilejul primei judecați în apel a pricinii între cele două tipuri de despăgubiri (cele solicitate în dosarul nr. x/2010 * , sub forma lipsei de folosință a imobilelor și cele solicitate în cauza de față, sub forma dobânzilor penalizatoare), a subliniat că "Cele două tipuri de acțiuni au obiecte diferite, fiecare având alte temeiuri de fapt și de drept și, în consecință, cu un regim juridic diferit, ceea ce înseamnă că în cauza de față, temeiul de drept este conținut în dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 (...)". Aceeași decizie de casare nr. 538/17.03.2022 a ÎCCJ a reținut cu titlu obligatoriu pentru etapa rejudecării cauzei, conform art. 501 alin. (1) C. proc. civ., că dobânda legală penalizatoare are natura juridică a daunelor-interese moratorii și sunt datorate, în principiu, din ziua scadeței obligației de plată, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1535 C. civ. care prevăd că "în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul prevăzut de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege (...), trasând ca fiind esențial ca la rejudecare să se stabilească momentul scadenței obligației puse în sarcina pârâtei, prin raportare la decizia nr. 2/2019 și momentul achitării sumei ce face obiectul obligației principale, respectiv, contravaloarea lipsei de folosiță a imobilelor pentru perioada 2010-2017. Or, dând curs acestor dezlegări, instanța de rejudecare a stabilit corect că momentul scadenței obligației pusă în sarcina pârâtei S.C. C. S.A., de plată a sumei de 645.683,27 RON (echivalentul a 135.568 euro) contravaloare lipsă de folosință este cel al pronunțării deciziei civile irevocabile nr. 2/16.01.2019 a ÎCCJ care constituie tilul executoriu al reclamantei asupra acestei creanțe, ce a fost stinsă prin plata făcută de pârâtă la 29.01.2019. Nu se poate reține, așa cum afirmă recurenta, că obligația de plată a sumei lunare de 1832 euro (adică 2 euro/mp/lună) datorată de pârâtă pentru lipsa de folosință a imobilelor devine scadentă din luna următoare datei pentru care a fost acordată (așadar, lună de lună), căci aceasta ar presupune ca reclamanta să dețină un titlu executoriu asupra sumelor în cauză cu un astfel de conținut. Scadența unei creanțe este strâns legată de existența unui titlu executoriu asupra acesteia care, în caz de neexecutare benevolă, dă dreptul creditorului la realizarea sa pe cale silită, prin recurgerea la forța de constrângere a statului. Așadar, pentru a invoca scadența creanței de 1832 euro din luna următoare datei pentru care a fost acordată, reclamanta trebuia să dovedească și titlul executoriu cu acest conținut. Însă titlul său executoriu asupra creanței totale de 645.683,27 RON este doar decizia civilă nr. 2/2019 și doar în legătură cu existența acestuia poate fi definită ca executorie creanța menționată, astfel că despre o întârziere în plata acestei creanțe se poate vorbi doar ulterior constituirii titlului reprezentat de hotărârea judecătorească. Cum creanța izvorâtă din acest titlu a fost stinsă prin plata făcută benevol de pârâtă la 29.01.2019, rezultă că în mod corect a fost determinat intervalul de timp pentru care această parte datorează dobânzi legale penalizatoare ca fiind cel cuprins între 16.01.2019 – 29.01.2019, întârzierea la plata sumei înscrise în titlu fiind circumscrisă doar acestui interval. În considerarea tuturor acestor motive, apreciind ca fiind legal dezlegat raportul juridic dedus judecății, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat, iar în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va obliga pe recurentă să plătească intimatei C. S.A. cheltuieli de judecată în recurs constând în onorariu de avocat în sumă de 5.876,22 RON a cărui suportare de către aceasta a fost probată cu înscrisurile depuse la dosar la filele x.