Sari la conținut
CtEDO 26.07.2007 AI

AFFAIRE PEEV c. BULGARIE

RESPONDENT
BGR
HOTĂRÂRE
26.07.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Articole
Articolul 8, Articolul 10, Articolul 13
Concluzie
  • Încălcare — Articolul 8
  • Încălcare — Articolul 10
  • Încălcare — Articolul 13
  • Partiellement irrecevable
  • Préjudice moral - réparation pécuniaire
  • Remboursement partiel frais et dépens
conform formulării originale HUDOC
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007 · Articolul 8 · Articolul 10 · Articolul 13
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE PEEV c. BULGARIE (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

CAUZA PEEV c. BULGARIA (Cerere n o 64209/01) HOTĂRÂRE [extrase] STRASBOURG 26 iulie 2007 DEFINITIV 26/10/2007 Această hotărâre este definitivă. Poate suferi mici corecturi de redactare. În cauza Peev c. Bulgaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), în ședință în care funcționează o cameră compusă din: Peer Lorenzen, președinte, Snejana Botoucharova, Volodymyr Butkevych, Margarita Tsatsa-Nikolovska, Rait Maruste, Javier Borrego Borrego, Renate Jaeger, judecători , și Claudia Westerdiek, grefieră de secțiune , După deliberări în cameră de consiliu la 3 iulie 2007, Pronunță prezenta hotărâre, adoptată la acea dată: PROCEDURĂ

I.

5. Reclamantul, sociolog de formare, era expert la consiliul de studii criminologice al parchetului Curții supreme de casație (...). Era un prieten intim al lui N.D., procuror la parchetul Curții supreme administrative. N.D. fusese cunoscut pe larg prin acuzațiile sale publice împotriva procurorului general N.F. și prin aserțiunile sale că acesta și membrii entourajului lui îl hărțuiau și exercitau asupra lui presiuni nejustificate; s-a sinucis la 24 aprilie 2000, lăsând o notă în care spunea că procurorul general trebuia să demisioneze.

I.

30. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de perchezia biroului și saisirea proiectului scrisoarei sale de demisie. Estimă că aceste măsuri erau ilegale și nejustificate. 31. art. 8 dispune: « 1. Orice persoană are dreptul la respect pentru viața privată (...), domiciliul și corespondență. 2. Nu poate exista ingeriință ale unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât atât timp cât această ingeriință este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor penale, protecția sănătății sau moralei, sau protecția drepturilor și libertăților altora.

» A. Pozițiile părților 32. Guvernul estimează că nu a existat ingeriință în viața privată a reclamantului. Alege că dacă interesatul nu a fost autorizat să se ducă la birou sâmbătă 13 mai 2000, se datorează neîndeplinirii formalităților în vigoare pentru a putea accesa palatul de justiție în weekend și că, contractul de muncă fiind reziliat la 15 mai 2000, este normal ca el să nu mai fi avut acces la clădire după acea dată. Adaugă că la 23 mai 2000 o comisie procedase la inspecția oficială a locului de muncă și dresa un inventar, asupra căruia reclamantul formulase observații. Conform Guvernului, prezenta cauză nu privează viața privată sau domiciliul D. Peev, deoarece acesta nu exercita o profesie liberală ca reclamantul în cauza Niemietz c. Germania (16 decembrie 1992, seria A n o 251-B).

De altfel, locul de muncă al reclamantului nu îi aparținea, în timp ce era cazul în cauza Niemietz . Membrii parchetului Curții supreme de casație care inspecționeseră locul de muncă al interesatului acționaseră ca reprezentanți ai angajatorului și nu ca funcționari, și efectuaseră această inspecție după rezilierea contractului de muncă și conform regulamentului intern al instituției în cauză. 33. Reclamantul contestă interpretarea pe care Guvernul o face a hotărârii Niemietz , estimând că avea dreptul la sferă personală chiar și în biroul, care se găsea în locurile unei instituții publice. Relevă de altfel că în observațiile sale Guvernul nu discută alegerea lui că un procuror al parchetului Curții supreme de casație perchezionase biroul la 12 mai 2000 și se apucasese de un document cu caracter privat.

Adaugă că Guvernul nu indică care dispoziție legală autoriza această perchezie și estimă că asta se explică pur și simplu prin faptul că o asemenea regulă nu există. Conform reclamantului, procurorul care perchezionase piesele nu acționasă ca angajator ; chiar presupunând că acționase ca atare, nu există în dreptul bulgar nici o regulă autorizând angajatorii să caute birouri meublând locurile de muncă ai angajaților și să saiseze efectele personale ale acestora. B. Aprecierea Curții (...) 2. Cu privire la fond a) A existat perchezie a biroului reclamantului și saisire a unor efecte? 35. Curtea trebuie să determine dacă biroul reclamantului a fost cu adevărat perchezionat între 12 și 15 mai 2000, și dacă proiectul scrisoarei de demisie a interesatului fusese subtilizat.

Relevă că în observațiile sale Guvernul nu evocă nici cum aceste alegeri dar descrie inspecția biroului reclamantului efectuată la 23 mai 2000 (paragrafele 14 și 32 mai sus), măsură cu care interesatul nu se plânse. Curtea notează de asemenea că tribunalul având cunoștință al acțiunii civile a Peev împotriva parchetului constatase că în seara din 12 mai 2000 S.D., procuror al parchetului Curții supreme de casație, se dusese în birou, la palatul de justiție, pusese piesea sub sigiliu și sfătuit polițistul de gardă la intrare să nu lase interesatul să intre în clădire (paragrafele 9 și 20 mai sus). Tribunalul observase de asemenea că deci reclamantul nu avut acces la birou între 12 și 15 mai 2000 și doar o terță persoană putând intra în acea piesă în acest interval putuse retrage din birou proiectul scrisoarei de demisie și remite procurorului general (§20 mai sus).

Bazând pe aceste concluzii ai jurisdicțiilor naționale, Curtea constată că la un moment dat, între 12 și 15 mai 2000, cu multă probabilitate în seara din 12 mai, biroul reclamantului fusese perchezionat de membrii parchetului – procurorul S.D. sau alte persoane – Curții supreme de casație, care luaseră din sertar proiectul scrisoarei de demisie a reclamantului. 36. Curtea trebuie acum să determine dacă această perchezie constituie ingeriință în drepturile reclamantului conform articolului 8 din Convenție și dacă această măsură fusese punere în aplicare de o « autoritate publică ». b) Perchezia se analizează într-o încălcare a unui drept protejat de art. 8 din Convenție?

37. Pe acest punct, Curtea notează că ea anterior constatase că o perchezie efectuată într-un local profesional sau în birou al unei persoane exercitând o profesie liberală se analizase într-o încălcare al dreptului la respect nu doar al vieții private ci și domiciliul interesatului ( Chappell c. Regatul Unit , 30 martie 1989, § 51, seria A n o 152-A ; Niemietz , precitat, §§ 29-33 ; Funke c. Franța , 25 februarie 1993, § 48, seria A n o 256-A ; Crémieux c. Franța , 25 februarie 1993, § 31, seria A n o 256-B ; și Miailhe c. Franța (n o 1) , 25 februarie 1993, § 28, seria A n o 256-C). Întrebarea care se pune în speță este dacă perchezia biroului reclamantului, care se găsea în clădire al unei autorități publice, constituie de asemenea ingeriință.

38. Curtea va căuta mai întâi dacă perchezia portase atingere vieții private a reclamantului. Cu privire la aceasta, relevă că în cauza Halford c. Regatul Unit a judecat că apeluri telefonice făcute de o polițistă din locuri polițiști era incluse în noțiunea de « viață privată » din fapt că interesata « putea rezonabil crede în caracterul privat » acestor apeluri ( Halford c. Regatul Unit , 25 iunie 1997, §§ 44 și 45, Colecția hotărârilor și deciziilor 1997-III). Era și pe baza criteriului precitat că Curtea concluzionase că faptul de a filma secret o persoană în locuri polițiști constituia atingere vieții private ( Perry c. Regatul Unit , n o 63737/00, §§ 36-43, CEDH 2003-IX). Curtea face de asemenea referință la acest criteriu în alte cauze ( P.G.

și J.H. c. Regatul Unit , n o 44787/98, § 57, CEDH 2001-IX ; Peck c. Regatul Unit , n o 44647/98, § 58, CEDH 2003-I ; și Von Hannover c. Germania , n o 59320/00, § 51, CEDH 2004-VI). 39. Curtea estimează că ținând seama de similitudinile sale cu cazurile menționate mai sus, situația în cauza în speță trebuie de asemenea apreciată folosind criteriul conform căruia interesatul putea rezonabil se aștepta să-și vadă respectate viața privată. După opinia Curții, reclamantul cu adevărat avea o asemenea așteptare, dacă nu cu privire la întregul piesă, cel puțin cu privire la birou și mobilele de clasificare care se găseau acolo. În dovadă stă mare numărul efectelor personale pe care le conserva (§14 mai sus).

De altfel, pareil aranjament este implicit în relații angajator-angajat ordinare, și în circumstanțe ale speței nici un element – cum ar fi un regulament sau o politică declarată a angajatorului descurajând angajații să conserve documente și efecte personale în birouri sau mobile de clasificare – nu dă de gândit că așteptarea reclamantului era nejustificată sau nerezonabilă. Faptul că era angajat de o autoritate publică și că biroul se situa în locuri ale statului nu schimbă nimic la această concluzie, mai ales dacă se consideră că reclamantul nu era procuror ci expert în criminologie angajat de parchet (§5 mai sus). Deci, o perchezie extinsă la birou și mobile de clasificare trebuie considerată ca ingeriință în viața privată.

40. Ținând seama de această concluzie, Curtea estimează că nu este necesară determinarea în continuare dacă perchezia se analizează într-o atingere al dreptului reclamantului la respect domiciliul. c) Perchezia constituise o « ingeriință al unei autorități publice »? 41. Pe acest punct, Curtea relevă că în seara din 12 mai 2000 biroul reclamantului fusese pus sub sigiliu de procurorul S.D., care în mod clar acționa sub acoperire autorității și cu consimțământul polițistului de gardă, și care zisese acestuia că reclamantul fusese demis din funcție (§9 mai sus). Tribunalele naționale constataseră că persoană având efectuat perchezia, fie vorba de S.D. fie altcineva, avut acces la palatul de justiție, a cărui intrare era restricționată, și era aparent legată de procurorul general (§20 mai sus).

Piese găsite în cursul percheziției fost apoi supuse procurorului general, care se folosise pentru rezilierea contractului de muncă al reclamantului (§12 mai sus). În aceste condiții, nu exist nici o rație de a crede că perchezia era act comis de persoane acționând în capacitate privată. Importanță mică că persoane având efectuat perchezia acționaseră ca procurori sau reprezentanți angajatorului reclamantului – adică parchetul –, deoarece oricum acționaseră în calitate agentul statului. Cu privire la aceasta, Curtea reamintește că responsabilitate unui stat conform Convenției poate rezulta din acte toți organele, agenți și funcționari. Acte comise de persoane acționând în cadrul funcțiuni oficial sunt în orice caz impute statului.

În particular, obligații care incumbă statului conform Convenției pot fi violate de orice persoană exercitând funcție oficial care i-a fost încredințată (vezi, mutatis mutandis , Wille c. Liechtenstein [GC], n o 28396/95, § 46, CEDH 1999-VII). Curtea concluzionează deci că perchezia în cauză se analizează într-ingeriință al unei autorități publice în dreptul reclamantului la respect viață privată. 42. O asemenea ingeriință emite încălcare articolului 8 dacă nu se poate demonstra că era « prevăzută de lege », că urmărea scopuri legitime vizate la §2 și era « necesară într-o societate democratică » pentru atingere aceste scopuri. d) Ingeriința era justificată conform §2 articolului 8? 43. Conform jurisprudenței constante a Curții, expresia « prevăzută de lege » impune, cel puțin, respectarea dreptului intern.

Referă de asemenea la calitate legii, care trebuie compatibilă cu principiu supremație dreptului. Asta înseamnă că legea trebuie oferi protecție împotriva ingeriință arbitrară în exercitarea drepturilor indivizilor conform articolului 8 și folosi termeni destul de clari pentru a indica indivizilor în mod suficient în care circumstanțe și sub care condiții autorizează autorități publice să ia măsuri care ating aceste drepturi (vezi, printre altele, Khan c. Regatul Unit , n o 35394/97, § 26, CEDH 2000-V). 44. În speță, Guvernul nu pretinse că exista la perioada relevantă, în dreptul intern general sau în textele relative la funcționarea parchetului, dispoziții precizând în care circumstanțe parchetul putea, ca angajator sau alt titlu, efectua percheziții în birouri angajaților afară context anchetă penală.

Ingeriință litigioasă, deci, nu era « prevăzută de lege » cum cere art. 8 § 2. 45. Ținând seama de această concluzie, Curtea nu este obligată a determina în continuare dacă această ingeriință urmărea scop legitim sau era « necesară într-o societate democratică » pentru atingere scop în cauză. 46. În consecință, a existat o încălcare articolului 8 din Convenție. (...) DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE, (...) 2. Hotărăște că a existat o încălcare articolului 8 din Convenție ; (...) Întocmit în limba engleză, apoi comunicat în scris la 26 iulie 2007, conform articolului 77 §§ 2 și 3 din Regulament. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Grefieră Președinte

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2009-04-02
0,95
AFFAIRE GAVRIL GEORGIEV c. BULGARIE
SECȚIUNEA A CINCEA CAUZA GAVRIL GEORGIEV c. BULGARIA (Cererea nr o 31211/03) HOTĂRÂRE STRASBOURG 2 aprilie 2009 DEFINITIVĂ 02/07/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor corecții de formă. În cauza Gavril Georgiev c. Bulgaria, Curtea Euro
CtEDO 2007-10-25
0,95
CASE OF KARAGYOZOV v. BULGARIA
CAUZUL CU QUINTA SECȚIUNE DE KARAGYOZOV v. BULGARIA (Depunerea nr. 65051/01) HOTĂRÂREA STASBOURG 25 octombrie 2007 FINAL 25/01/2008 Prezenta hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi
CtEDO 2008-05-22
0,94
AFFAIRE TODEV c. BULGARIE
CINCEA SECȚIUNEA A CINCEA CAUZA TODEV c. BULGARIA (solicitarea nr. 31036/02) HOTĂRÂREA Această versiune a fost rectificată în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curții la 8 septembrie 2008. STRASBURG 22 mai 2008 DEFINITIVF 22/08/2008
CtEDO 2006-08-10
0,94
AFFAIRE PADALOV c. BULGARIE
SECȚIUNEA A CINCEA CAUZA PADALOV c. BULGARIA (Cererea nr. 54784/00) HOTĂRÂRE STRASBOURG 10 august 2006 DEFINITIV 10/11/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile stabilite de art. 44 § 2 din Convenție. Poate suferi modificări
CtEDO 2009-11-26
0,94
AFFAIRE KORIYSKI c. BULGARIE
SECȚIUNEA A CINCEA CAUZA KORIYSKI c. BULGARIA (Cererea nr o 19257/03) HOTĂRÂRE STRASBOURG 26 noiembrie 2009 DEFINITIVĂ 26/02/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Ea poate fi supusă unor cor
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă