AFFAIRE GETZOV c. BULGARIE

RESPONDENT

BGR

HOTĂRÂRE

04.03.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 5-1-e

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE GETZOV c. BULGARIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

CINCEA SECȚIUNEA A CINCEA CAUZA GETZOV c. BULGARIA (solicitarea nr. 30105/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 4 martie 2010 DEFINITIVF 04/06/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Getzov c. Bulgaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Renate Jaeger, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători, și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 februarie 2010, înmânarea hotărârii care a fost adoptată la această dată de procedură La originea cazului (n 30105/03) îndreptată împotriva Republicii Bulgaria și inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Svetoslav Todorov Getzov ( Dl Dimova, de la Ministerul Justiției. La 11 decembrie 2007, președintele secțiunii a cincea a decis să comunice guvernului motivul întemeiat pe art. 5 1 litera (e) din Convenția privind plasarea reclamantului într-o instituție psihiatrică între 11 martie 2003 și 23 mai 2003. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că se va examina în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. DEFINIȚIA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂȚII Reclamantul s-a născut în 1966 și locuiește în Kavarna. În 2000, un expert medical a stabilit că suferea de o boală psihică, iar în același an, persoana în cauză a fost internată într-o instituție psihiatrică pentru o perioadă de aproximativ trei luni. La o dată nespecificată, procurorul districtual Varna l-a invitat pe reclamant să se supună unui examen psihiatric prevăzut la 30 ianuarie 2003. La data de 4 martie 2003, procurorul a ordonat plasarea sa forțată într-un spital psihiatric la 18 martie 2003. Această investiție a avut ca scop efectuarea examinărilor psihiatrice menite să determine necesitatea unui tratament medical obligatoriu în temeiul articolului 36 din Legea privind sănătatea publică. La 11 martie 2003, reclamantul a fost reținut de poliție și dus la secția de psihiatrie a spitalului Varna, în executarea ordonanței procurorului, iar procurorul a fost sesizat de locuitorii proprietății reclamantului care se plângeau de comportamentul său. Reclamantul a fost supus unei serii de teste și i s-au administrat medicamente, iar conform afirmațiilor sale, el a făcut obiectul unor batjocuri din partea medicilor și nu a avut acces la duș în primele două săptămâni ale șederii sale în spital. Reclamantul a părăsit secția de psihiatrie la 23 mai 2003 10. Prin hotărârea din 28 iulie 2005, Tribunalul de District (Районен съд) din Varna a dispus plasarea reclamantului într-o unitate psihiatrică pentru o perioadă de 45 de zile. Hotărârea a indicat posibilitatea de a apela la Tribunalul Regional în termen de șapte zile. Cu toate acestea, acesta nu a făcut contestație și a devenit definitivă la 5 august 2005. Se pare că reclamantul a fost plasat într-un spital de psihiatrie începând cu această dată. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE Legea privind sănătatea publică din 1973 (precumакон за нарото здраве) 11. Dispozițiile relevante ale acestei legi au fost prezentate în Hotărârea Curții Kayadjieva c. Bulgaria, nr 56272/00, §§ 17-19, 28 septembrie 2006. Legea privind sănătatea din 2004 (atléкон за здравето) 12. Această lege, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005, a abrogat Legea privind sănătatea publică din 1973. În temeiul articolelor 146-164, plasarea și tratamentul obligatoriu al persoanelor care suferă de boli mintale se efectuează la o decizie a unui tribunal de district. În prezent, numai instanța este competentă să dispună realizarea unei expertize și, dacă este necesar, internarea persoanei în cauză în scopul expertizei, după ce a auzit în ședința publică persoana în cauză, asistată de un consiliu și un psihiatru. Reclamantul se plânge că a fost privat de libertate în mod ilegal și arbitrar de două ori cu ocazia plasării sale într-un spital psihiatric, în perioada 11 martie 2003-23 mai 2003, precum și în urma hotărârii Tribunalului de District din 28 iulie 2005. Curtea consideră că aceste afirmații trebuie examinate din perspectiva articolului 5 alineatul (1) litera (e) care dispune de orice persoană are dreptul la libertate și la securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa decât în următoarele cazuri și în conformitate cu căile legale (...) în cazul detenției regulate (...) a unui străin (...) 15. Guvernul susține în special că investițiile în cauză au fost ordonate de către autoritățile competente care, având în vedere boala reclamantului, nu au acționat în mod arbitrar. Plasarea între 11 martie 2003 și 23 mai 2003 Cu privire la admisibilitate Curtea constată că această parte a cererii nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea subliniază că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea constată că reclamantul a fost plasat într-o instituție psihiatrică împotriva voinței sale de la 11 martie 2003 până la 23 mai 2003, în executarea unei hotărâri a procurorului districtual. În opinia Curții, această situație se analizează într-o Curtea amintește că, pentru a respecta art. 5 alineatul (1), o privare de libertate trebuie să fie : protejarea individului împotriva arbitrarului (Winterwerp c. Țările de Jos, 24 octombrie 1979, § 39, seria A n Aerts c. Belgia, 30 iulie 1998, § 46 Hutchison Reid c. Regatul Unit 50272/99, § 47 CEDH 2003 IV). 18. În plus, în temeiul jurisprudenței Curții, un individ nu poate trece drept : în primul rând, alienarea sa trebuie să fi fost stabilită în mod probabil; în al doilea rând, tulburarea trebuie să aibă un caracter sau o amploare care să legitimeze internarea; în al treilea rând, internarea nu se poate prelungi în mod valabil fără persistența unei astfel de tulburări (a se vedea, printre altele, Varbanov c. Bulgaria, nr 31365/96, § 45, CEDO 2000 Hutchison Reid, citată anterior, § 48). 19. Într-o serie de cauze împotriva Bulgariei, Curtea a constatat o încălcare a articolului 5 alineatul (1) în ceea ce privește dreptul bulgar, astfel cum era în vigoare la momentul faptelor și până la reforma din 1 ianuarie 2001. ianuarie 2005, nu a furnizat nivelul de protecție necesar împotriva arbitrarului în măsura în care acesta nu prevedea consultarea unui medic ca condiție prealabilă pentru decizia de plasare în vederea unei examinări psihiatrice obligatorii (Varbanov, citată anterior, § 50-53 Kayadjieva c. Bulgaria, nr 56272/00, § 33-41, 28 septembrie 2006 Kroushev c. Bulgaria, 66535/01, § 41 și 44, 3 iulie 2008). 20. Curtea nu are niciun motiv să se distingă de această concluzie în cazul cauzei, întrucât reclamantul a fost deținut în perioada 11 martie 2003-23 mai 2003, în conformitate cu dispozițiile interne care au fost considerate deficitare în temeiul articolului 5 alineatul (1). Într-adevăr, aceasta reține că plasarea în cauză a avut loc pe baza deciziei unui procuror, bazat exclusiv pe declarațiile vecinilor părții interesate, fără avizul prealabil al unui medic specialist cu privire la starea actuală a persoanei în cauză, chiar și pe documente, acest aviz fiind nesolicitat de lege, iar internarea nu părea justificată printr-o urgență specială. Este adevărat că persoana în cauză a fost văzută de psihiatri în momentul plasării sale în spital, dar nu există indicii că s-a solicitat opinia lor cu privire la necesitatea internarii, decizia procurorului fiind deja luată (a se vedea Varbanov, citată anterior, punctul 48 și Kayadjieva, citată anterior, punctul 35). Prin urmare, Curtea nu consideră că, în momentul plasării reclamantului, acesta suferea de o tulburare de o amploare care justifică internizarea sa. 22. Această investiție nu a constituit, prin urmare, detenția periodică (...) a unui nebun Curtea constată, de asemenea, că procurorul a ordonat spitalizarea reclamantului începând cu 18 martie 2003, în timp ce acesta a fost condus la spital începând cu 11 martie 2003. Prin urmare, menținerea în detenție a persoanei în cauză în perioada 11-18 martie 2003 era ilegală în raport cu dreptul intern. 24. Deplasarea ca urmare a hotărârii Tribunalului de District din 28 iulie 2005 25. Curtea constată că reclamantul a fost plasat din nou într-o instituție psihiatrică începând cu 5 august 2005 în executarea hotărârii Tribunalului de District din 28 iulie 2005. 26. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 1 din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. Scopul acestei dispoziții este de a oferi statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a corecta presupusele încălcări ale acestora înainte ca Curtea să fie sesizată (a se vedea printre alte Mifsud c. Franța (dec.) [GC], n 57220/00, CEDO 2002 VIII 27. Curtea arată de la bun început că reclamantul nu a contestat hotărârea Tribunalului de District în fața Tribunalului Regional, întrucât acesta avea posibilitatea și nu susține că această acțiune nu ar fi fost efectivă în sensul articolului 13 din convenție. 28. Prin urmare, reclamantul nu a epuizat, în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție, căile de atac interne privind plasarea în spitale psihiatrice în cauză. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 29. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 31. Guvernul nu prezintă observații în această privință. 32. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, hotărând în mod echitabil, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 4 000 EUR pentru daune morale. Reclamantul nu formulează cereri pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată.În consecință, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în această privință. Interese moratorii 34. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratoriu pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Pe aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 5 alineatul (1) litera (e) privind plasarea reclamantului într-o instituție psihiatrică în perioada 11 martie 2003-23 mai 2003 și inadmisibilă pentru surplus A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (1) litera (e) din Convenția menționată că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în temeiul articolului 2 din convenție, suma de 4 000 EUR (patru mii EUR) plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale, pentru a fi convertită în levuri bulgare la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea acestui termen și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 4 martie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Grefier Președinte