ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1648/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 octombrie 2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Primarul Sectorului 5 București și Administrația Domeniului Public Sector 5, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună: 1. obligarea acestora să ridice toate amenajările prin care au ocupat și au transformat în loc de joacă pentru copii terenul situat în București, Aleea x, identificat cu număr cadastral x, în suprafață de 1.799 mp, proprietatea reclamanților și să îl aducă la starea inițială; 2. obligarea pârâtului Primarul Sectorului 5 București la plata sumei de 1.000 euro/lună în echivalent în RON la data plății, pentru perioada 06.10.2011-06.10.2014, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului intravilan menționat anterior; 3. obligarea pârâtului Primarul Sectorului 5 București la plata sumei de 1.000 euro/lună în echivalent RON la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a terenului menționat, începând cu 7 octombrie 2014 și până la data la care reclamanților li se va restitui posesia și folosința efectivă a terenului al cărui proprietari sunt, respectiv până la data eliberării și aducerii terenului la starea inițială. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 555 și următoarele, art. 1357 din C. civ., art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, art. 44 alin. (1) teza a Ii-a și art. 136 alin. (5) din Constituția României. La 11 februarie 2015 reclamanții au formulat cerere modificatoare, prin care au arătat că înțeleg să formuleze cererea de chemare în judecată și în contradictoriu cu pârâții Primarul Sectorului 5 București, Administrația Domeniului Public Sector 5 și S.C. Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A., solicitând: A. obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în litigiu, în temeiul art. 563 alin. (1) C. civ. B. obligarea pârâților să desființeze pe cheltuiala lor toate lucrările prin care au amenajat un loc de joacă pentru copii pe terenul în litigiu și să-1 aducă la starea inițială, în temeiul art. 582 alin. (1) lit. b) C. civ. C. obligarea pârâților la plata sumei de 1.000 euro/lună în echivalent RON la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 01.10.2011-02.10.2014, în temeiul art. 582 alin. (2) coroborat cu art. 1357 și urm. C. civ. D. obligarea pârâților la plata sumei de 1.000 euro/lună în echivalent RON la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului, începând cu data de 03.10.2014 și până la data la care reclamanților li se va restitui posesia și folosința efectivă a terenului, respectiv până la data eliberării terenului de lucrările existente în acest moment și aducerii terenului la starea inițială, în temeiul art. 582 alin. (2) coroborat cu art. 1357 și urm. C. civ. E. obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 C. proc. civ. Prin încheierea din 13 iulie 2015, în temeiul dispozițiilor art. 200 C. proc. civ., instanța a anulat capătul de cerere având ca obiect revendicare imobiliară, pentru neîndeplinirea obligației de timbrare. La 29 octombrie 2015 reclamanții au depus o nouă cerere modificatoare, prin care au solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună și obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul situat în București, Aleea x, identificat cu număr cadastral x, în suprafață de 1.799 m.p., în temeiul art. 563 alin. (1) C. civ. Prin sentința civilă nr. 4122 din 26 mai 2016, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 2034 din 16 septembrie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților privind primul capăt de cerere, astfel cum a fost modificată. A respins cererea privind obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren situat în București, Aleea x, în suprafață de 1799 mp, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Primarul Sectorului 5 și Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A., astfel cum a fost precizată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia civilă nr. 684 A din 10 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a-III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a admis apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 2034 din 16 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în contradictoriu cu intimații-pârâți Primarul Sectorului 5 și Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A.. A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Sectorului 5 București. A admis în parte cererea de chemare în judecată. A obligat pe pârâtul Primarul Sectorului 5 București să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul situat în București, Aleea x, înscris în cartea funciară nr. x a Sectorului 5 București, identificat cu număr cadastral x, cu excepția suprafeței de 97 mp, situată în afara limitei cadastrate, ocupată cu alei și trotuare asfaltate aferente căilor de acces auto și Postului Trafo, astfel cum această suprafață a fost identificată în raportul de expertiză topografică întocmit de expert C.. A respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanților având ca obiect suprafața de 97 mp, situată în afara limitei cadastrate, ocupată cu alei și trotuare asfaltate aferente căilor de acces auto și Postului Trafo. A obligat pe pârâtul Primarul Sectorului 5 București să desființeze pe cheltuiala sa toate lucrările de amenajare a unui loc de joacă pentru copii pe terenul identificat mai sus și să aducă terenul la starea inițială. A obligat pe pârâtul Primarul Sectorului 5 București să achite reclamanților suma de 84.594 euro, în RON, la cursul euro/leu publicat de Banca Națională a României în ziua plății, cu titlu de contravaloare lipsă de folosință aferentă perioadei 3 octombrie 2014-1 martie 2019. A obligat pe pârâtul Primarul Sectorului 5 București să achite reclamanților suma de 1.121,96 euro lunar, în RON la cursul euro/leu publicat de Banca Națională a României în ziua plății, cu titlu de contravaloare lipsă de folosință, cu începere din 1 martie 2019 și până la data la care reclamanților li se va restitui posesia și folosința efectivă a terenului identificat mai sus, cu excepția celor 97 mp indicați, teren eliberat de locul de joacă pentru copii și adus în starea inițială. A obligat pe pârâtul Primarul Sectorului 5 București să achite reclamantului A. suma de 68.990,73 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 37.576,81 RON contravaloarea taxei judiciare de timbru achitate la prima instanță, 5.450 RON onorarii expert achitate la prima instanță, 3.000 RON onorariu avocat achitat la prima instanță, 200 RON onorariu curator achitat la prima instanță și 22.763,92 RON contravaloarea taxei judiciare de timbru achitate în apel. A obligat pe pârâtul Primarul Sectorului 5 București să achite reclamantei B. suma de 6.150 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 3.150 RON cu titlu de onorarii expert achitate la prima instanță și 3.000 RON onorariu avocat achitat la prima instanță. A păstrat din sentința civilă apelată doar soluțiile de respingere a acțiunii față de Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A..

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 684 A din 10 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, pârâtul Primarul Sectorului 5 al Municipiului București a declarat recurs, invocând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât a arătat că mod eronat a reținut instanța de apel că pârâtul Primarul Sectorului 5 al Municipiului București s-ar afla în situația unui constructor de rea-credință pe terenul altuia, situație în care, potrivit dispozițiilor art. 582 C. civ., proprietarul terenului are dreptul de a-l obliga pe constructor să desființeze sau să ridice construcțiile, plantațiile sau lucrările executate, pe cheltuiala sa, cu obligarea acestuia să-i plătească despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului. A mai susținut recurentul că, în contra susținerilor reclamanților, astfel cum reiese din proba cu înscrisuri administrată atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, lucrările de amenajare/reamenajare a locului de joacă pe teren nu sunt realizate de pârâtul Primarul Sectorului 5 al Municipiului București, ci de către fosta Administrație a Domeniului Public Sector 5 București - aceasta având atribuții de amenajare a locurilor de joacă pe raza sectorului 5, motiv pentru care în cauze similare pârâtul Primarul Sectorului 5 al Municipiului București a fost scos din cauză ca efect al admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive. Nici pârâtul Primarul Sectorului 5 al Municipiului București și nici fosta instituție cu personalitate juridică - Administrația Domeniului Public Sector 5 București nu au fost implicați, ca unități deținătoare, în procesul de restituire în natură desfășurat în baza Legii nr. 10/2001 și nu au luat cunoștință de restituirea în natură de care au beneficiat persoanele care au vândut reclamanților terenul. S-a mai susținut că lucrările de amenajare a parcului au fost efectuate de Administrația Domeniului Public Sector 5 București anterior emiterii dispoziției de restituire în natură, ceea ce îi conferă calitatea de constructor de bună-credință, iar lucrările de dată mai recentă s-au realizat în scopul reamenajării parcului deja existent la data restituirii terenului în natură, Administrația Domeniului Public Sector 5 București conformându-se prevederilor H.C.G.M.B. nr. x ce dispun ca Primăria Sectorului 5 (prin Administrația Domeniului Public Sector 5) să administreze și să întrețină zonele verzi ale sectorului

Autoritățile locale ale sectorului 5 au fost înștiințate despre restituirea terenului la o dată ulterioară finalizării lucrărilor de amenajare a parcului, reclamanții nefăcând dovada că dispoziția de restituire în natură a fost comunicată Primarului Sectorului 5 sau ADP Sector 5, iar predarea acestuia nu s-a făcut de către acești pârâți. Aceste aspecte conturează cu evidență buna-credință a constructorului la momentul efectuării lucrărilor. Trebuia ca reclamanții să dovedească fie încălcarea unor raporturi locative (care nu există între părți), fie ocuparea prin delict a terenului de către pârâți. Or, acest lucru nu s-a realizat și, mai mult decât atât, nu poate fi vorba despre amenajarea parcului cu rea-credință întrucât lucrările au fost începute și finalizate cu mult timp înainte de restituirea în natură a terenului. În ce privește capătul de cerere referitor la acordarea despăgubirilor constând în contravaloarea lipsei de folosință a terenului, stabilirea cuantumului acestora nu se poate raporta decât la noțiunea de "prejudiciu cert" - a cărui existență este neîndoielnică și a cărui întindere poate fi sigur stabilită, prin raportare la dispozițiile art. 1349 C. civ., ce impun întrunirea cumulativă a existenței unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul. Astfel, a arătat recurentul că, în contra susținerilor reclamanților, prejudiciul nu poate fi prezumat în condițiile în care nu s-a făcut dovada intenției de a închiria terenul respectiv sau dovada vreunei solicitări din partea unor terți privitoare la intenția de a închiria de la reclamanți întreaga suprafață a terenului. Probatoriul administrat în cauză (expertiza tehnică specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, întocmită de expert D.) nu a avut la bază o documentație certă a prețului chiriei în perioada evaluată, constând în contracte de închiriere având ca obiect teren similar zonei evaluate, ci s-a raportat la surse/informații neconforme cu valoarea reală a închirierii unui mp de teren în zona respectivă, ceea ce a condus la o supraestimare a terenului evaluat, nefiind utilizate documente din care să rezulte un preț real, corect, corespunzător pentru un mp pentru un teren similar celui evaluat. În concret, prejudiciul pretins nu numai că nu este unul cert, dar mai mult decât atât, cuantumul lui este unul absolut nejustificat, supraevaluat. Raportat la împrejurările speței, regulile de evaluare a întinderii prejudiciului ar fi trebuit să asigure o apreciere echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului, pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără justă cauză a celui care le pretinde, or, prin raportare la cele anterior expuse rezultă caracterul exorbitant al cuantumului despăgubirilor, nefundamentate și nedovedite. În același sens este și criteriul general evocat de CEDO - despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea efectiv adusă, având în vedere totodată gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora. Recurentul a mai susținut că reclamanții ar fi trebuit să probeze și legătura de cauzalitate dintre elementele necesare atragerii răspunderii civile delictuale, respectiv să dovedească săvârșirea cu vinovăție a faptei, să cuantifice și să probeze prejudiciul suferit - numai în aceste condiții instanța ar fi putut să acorde un prejudiciu. 5. Apărările formulate în cauză: Intimații-reclamanți A. și B. au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate, arătând, în esență, că instanța de apel a aplicat și interpretat corect dispozițiile art. 1349 C. civ., iar criticile referitoare la modalitatea de administrare și interpretare a probatoriului nu pot constitui motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac. Intimata-pârâtă Amenajare Edilitară Sector 5 S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precizând că, prin raportare la criticile formulate, decizia instanței de apel dobândește caracter definitiv sub aspectul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive. Totodată, a menționat că în cuprinsul cererii de recurs au fost expuse critici privind situația de fapt și probatoriul administrat în cauză, chestiuni de fond nesusceptibile de încadrare în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedura desfășurată la Înalta Curte de Casație și Justiție: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 4 mai 2023, recursul a fost admis în principiu și s-a stabilit termen la 12 octombrie 2023, ulterior preschimbat la 18 octombrie 2023, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Astfel, cu titlu prealabil, se reține că recursul este o cale extraordinară de atac pusă la dispoziția părții interesate numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 488 C. proc. civ., ce vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, sens în care controlul judiciar se poate exercita doar asupra problemelor de drept discutate în speță, fără a antrena o devoluțiune a cauzei și, prin urmare, fără posibilitatea stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanțele de fond. Având în vedere aceste elemente caracteristice ale recursului, instanța învestită cu soluționarea acestuia nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 488 C. proc. civ., fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv, și doar în limita criticilor aduse hotărârii recurate invocate de recurent prin motivele de recurs, aspectele necriticate dobândind autoritate de lucru judecat. Prin urmare, întrucât instanța de recurs nu a fost învestită cu o cale de atac devolutivă, raportarea se va face la situația de fapt stabilită de instanțele de fond și numai în măsura în care aceasta este necesară pentru interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză. Astfel, se reține că prin cererea de recurs a fost invocat un singur motiv de nelegalitate, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Potrivit acestui temei legal, hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, reglementarea de referință având în vedere situațiile în care instanța a cărei hotărâre este recurată, deși a analizat textele de lege incidente speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Pe calea recursului de față, prevalându-se de motivul de casare anterior enunțat, recurentul-pârât a invocat nelegalitatea deciziei atacate prin prisma încălcării și aplicării eronate a normelor legale în materia răspunderii civile delictuale, respectiv art. 1349 C. civ., în sensul că nu este îndeplinită condiția prejudiciului întrucât acesta nu are caracter cert. În susținerea acestui motiv de recurs se arată că prejudiciul solicitat de reclamanții intimați pentru lipsa de folosință a terenului a fost prezumat în condițiile în care nu s-a făcut dovada intenției de a închiria terenul respectiv sau dovada vreunei solicitări din partea unor terți privitoare la intenția de a închiria întreaga suprafață în discuție. Totodată, sub aspectul cuantificării prejudiciului, se susține că acesta este subordonat aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care îl pretinde. Potrivit dispozițiilor art. 1349 C. civ. "(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral", iar conform prevederilor art. 1357 din același act normativ "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă". Din conținutul normativ al prevederilor legale anterior anunțate rezultă că pentru a exista o răspundere civilă delictuală este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția autorului faptei ilicite. Deși recurentul-pârât a susținut că, în speță, nu este îndeplinită condiția prejudiciului pentru atragerea răspunderii sale civile delictuale, Înalta Curte constată că, prima categorie de argumente redate în cuprinsul cererii de recurs(respectiv cele vizând prezumarea prejudiciului) se referă la chestiuni de temeinicie vizând nedovedirea prejudiciului imputat, prin care se tinde la o reapreciere a situației de fapt deduse judecății și nu au în vedere o interpretare a normei legale evocate. Se reține astfel, că o atare evaluare excedează motivului de casare invocat, iar în raport de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., susținerile nici nu pot fi încadrate într-un alt motiv de casare dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, așa cum s-a arătat, vizează aspecte de temeinicie a hotărârii recurate și nu de legalitate a sa. În legătură cu întinderea prejudiciului(cuantificarea acestuia în susținerea recurentului), Înalta Curte reține că prejudiciul creat reclamanților intimați constă în lipsirea acestora de exercițiul concret al atributului folosinței dreptului de proprietate care presupune exercitarea de către titularul său a unei stăpâniri efective asupra bunului în materialitatea sa, din punct de vedere fizic sau economic, direct și nemijlocit, prin putere proprie și în interes propriu sau a consimți ca stăpânirea să fie exercitată în numele și în interesul lui, de către o altă persoană. Potrivit art. 1385 C. civ. "(1)Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (2) Se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică.(3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.(4) Dacă fapta ilicită a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă, reparația va fi proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei." Din reglementarea anterior enunțată, Înalta Curte reține că principiul general în materia întinderii reparației în cazul răspunderii civile delictuale este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită. Aceasta înseamnă că autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat (lucrum cessans). Beneficiul nerealizat de către un proprietar ca urmare a ocupării imobilului său de către o altă persoană este reprezentat, de regulă, de chiria pe care acesta ar fi putut-o obține prin închirierea imobilului pe piața liberă. Așadar, este vorba despre închirierea terenului care, în lipsa ocupării lui cu lucrările aferente locului de joacă, ar fi fost liber. Or, valoarea chiriei terenului pe piața liberă a și fost avută în vedere la efectuarea expertizei tehnice evaluatorii întocmită în cauză la concluziile căreia s-a raportat curtea de apel atunci când a stabilit întinderea reparației cuvenită reclamanților. Prin urmare, raportat la aceste constatări, Înalta Curte consideră că instanța de apel a făcut evaluarea prejudiciului în mod legal prin raportare la dispoziția normativă anterior precizată. În fine, Înalta Curte mai reține că susținerile din cererea de recurs legate de statuările instanței de apel potrivit cărora Primarul Sectorului 5 al Municipiului București s-ar afla în situația unui constructor de rea-credință, că lucrările de amenajare/reamenajare a locului de joacă pe teren nu sunt realizate de pârâtul Primarul Sectorului 5 al Municipiului București, ci de către fosta Administrație a Domeniului Public Sector 5 București și aceasta s-ar afla în situația unui constructor de bună-credință ori că reclamanții ar fi trebuit să probeze și legătura de cauzalitate dintre elementele necesare atragerii răspunderii civile delictuale, respectiv să dovedească săvârșirea cu vinovăție a faptei, nu constituie critici de nelegalitate a deciziei instanței de apel de natură să fie supuse cenzurii în recurs, în sensul dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ. În consecință, pentru argumentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.