ÎCCJ, Decizia nr. 23/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 89 din 26 octombrie 2000, Tribunalul Călărași a condamnat pe inculpatele: - V.G. la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de provocare ilegală a avortului prevăzută de art. 185 alin. (1) lit. a) și b) teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 75 C. pen.; - D.S. și D.V. la câte un an închisoare, prin schimbarea încadrării juridice, pentru complicitate la infracțiunea de provocare ilegală a avortului, prevăzută de art. 26 raportat la art. 185 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) teza a II-a, cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 74-76 C. pen.

Prin aceeași sentință, instanța de fond a luat act că partea vătămată V.N. nu se constituie parte civilă în cauză. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în zilele de 19 și 22 martie 1999, inculpata V.G., la rugămintea și cu ajutorul inculpatelor D.V. și D.S., prin metode empirice, a întrerupt cursul sarcinii lui V.A. care, suferind un șoc toxico-septic urmare a manoperelor avortive, a decedat la data de 24 martie 1999. Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, cât și inculpatele D.V., D.S. și V.G. Prin apelul declarat în cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași a criticat sentința cu privire la nelegalitatea pedepselor aplicate inculpatelor D.S.

și D.V., precum și cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatei V.G., apreciată ca fiind necorespunzătoare prevederilor art. 72 și neîndestulătoare în raport de dispozițiile art. 52 C. pen. Inculpatele D.S. și D.V., prin apelul declarat împotriva hotărârii instanței de fond, au solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate, în sensul reducerii acestora. Inculpata V.G., în scris, a susținut că nu a efectuat manopere avortive victimei, iar oral și prin apărător a solicitat reducerea pedepsei aplicate. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 282 din 9 mai 2001, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și de către inculpatele D.V.

și D. a desființat parțial sentința atacată și rejudecând, pe fond, a majorat pedepsele aplicate acestora la câte 2 ani închisoare și în baza art. 81-82 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a pedepselor aplicate, pe un termen de încercare de 4 ani. Prin aceeași decizie, apelul declarat de inculpata V.G. a fost respins, ca nefondat. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpata V.G. Criticile formulate de Parchet privesc greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatei V.G., modalitatea de executare dispusă pentru inculpatele D.V. și D.S., precum și neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 65-64 C. pen.

Inculpata V.G. a reiterat cererea de reducere a pedepsei. Prin decizia nr. 4733 din 6 noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a casat decizia atacată numai cu privire la omisiunea instanței de a condamna pe inculpatele D.S. și D.V. la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor și a condamnat pe cele două inculpate, alături de pedepsele principale și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de câte un an. Prin aceeași decizie, recursul declarat de inculpata V.G. a fost respins, ca nefondat. Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 C. proc.

pen., susținând că instanțele au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale cu privire la modul de soluționare a laturii civile. S-a arătat că, din actele și lucrările dosarului rezultă că partea vătămată V.N., soțul victimei V.A., nu s-a constituit parte civilă în cauză, dar din căsătoria acestora au rezultat doi copii minori, față de care inculpatele trebuiau obligate, din oficiu, la o prestație periodică reprezentând veniturile care erau asigurate acestora de către părintele decedat. Neprocedând astfel, hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea legii. În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și rejudecarea cauzei între aceste limite.

Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din actele dosarului rezultă că victima V.A. și partea vătămată V.N. au fost căsătoriți, din căsătorie rezultând doi copii, ambii minori, în vârstă de 7 și respectiv 10 ani, la data decesului. În măsura lipsirii acestora de veniturile care le erau asigurate de părintele decedat, cei doi minori au suferit un prejudiciu material și ca atare, sunt vătămați prin infracțiune. Or, potrivit dispozițiilor art. 998 C. civ. la care face trimitere art. 14 C. proc. pen., producerea unei pagube dă naștere obligației, în sarcina celui care a cauzat-o, de a repara, just și integral, paguba astfel produsă. Este adevărat că, în cauză, partea vătămată V.N., reprezentantul legal al minorilor, nu s-a constituit parte civilă.

Însă, potrivit art. 17 alin. (1), ( 3) și (4) C. proc. pen. acțiunea civilă se pornește din oficiu, printre altele, în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu. Totodată, potrivit acestui text, precum și dispozițiilor art. 348 C. proc. pen., instanța de judecată este obligată a se pronunța asupra reparării pagubei, cu privire la aceste persoane, chiar dacă nu există constituire de parte civilă. Nepronunțându-se asupra reparării pagubei, cu privire la cei doi minori prejudiciați patrimonial prin decesul victimei V.A., mama acestora, instanțele au pronunțat o „hotărâre contrară legii". Ca atare, recursul în anulare este fondat, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen., corespunzător cazului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 din același cod, invocat de procurorul general. În consecință, pentru considerentele ce preced, potrivit art. 414 1 cu referire la art. 385 15 pct. 2 lit. c) alin. (4) C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate numai cu privire la soluționarea laturii civile și va trimite cauza la Tribunalul Călărași în vederea administrării de probe și obligarea inculpatelor la o prestație periodică în favoarea minorilor. Onorariul de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, potrivit dispozitivului, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează sentința penală nr. 89 din 26 octombrie 2000 a Tribunalului Călărași, decizia penală nr. 282 din 9 mai 2001 a Curții de Apel București și decizia nr. 4733 din 6 noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, numai cu privire la soluționarea laturii civile. Trimite cauza spre rejudecare, cu privire la soluționarea laturii civile referitor la prestația periodică cuvenită minorilor rezultați din căsătoria părții vătămate V.N. cu victima V.A., la Tribunalul Călărași. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Deduce din pedeapsă durata executată de inculpata V.G., de la 15 iunie 2000 la 17 februarie 2003. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatelor V.G., D.S.

și D.V., câte 300.000 lei pentru fiecare, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2003.