ÎCCJ, Decizia nr. 23/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 89 din 26

octombrie 2000, Tribunalul Călărași a condamnat pe inculpatele:

-

V.G. la 6 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru

săvârșirea infracțiunii de provocare ilegală a avortului prevăzută de art. 185

alin. (1) lit. a) și b) teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 75 C. pen.;

- D.S. și D.V. la câte un an

închisoare, prin schimbarea încadrării juridice, pentru complicitate la

infracțiunea de provocare ilegală a avortului, prevăzută de art. 26 raportat la

art. 185 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) teza a II-a, cu aplicarea art. 75

lit. a) și art. 74-76 C. pen.

Prin aceeași sentință, instanța de

fond a luat act că partea vătămată V.N. nu se constituie parte civilă în cauză.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că în zilele de 19 și 22 martie 1999, inculpata V.G., la

rugămintea și cu ajutorul inculpatelor D.V. și D.S., prin metode empirice, a

întrerupt cursul sarcinii lui V.A. care, suferind un șoc toxico-septic urmare a

manoperelor avortive, a decedat la data de 24 martie 1999.

Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel

atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, cât și inculpatele D.V., D.S.

și V.G.

Prin apelul declarat în cauză,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași a criticat sentința cu privire la

nelegalitatea pedepselor aplicate inculpatelor D.S. și D.V., precum și cu

privire la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatei V.G.,

apreciată ca fiind necorespunzătoare prevederilor art. 72 și neîndestulătoare

în raport de dispozițiile art. 52 C. pen.

Inculpatele D.S. și D.V., prin

apelul declarat împotriva hotărârii instanței de fond, au solicitat

reindividualizarea pedepselor aplicate, în sensul reducerii acestora.

Inculpata V.G., în scris, a susținut

că nu a efectuat manopere avortive victimei, iar oral și prin apărător a

solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia nr. 282 din 9 mai 2001, a admis apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și de către inculpatele D.V. și D. a

desființat parțial sentința atacată și rejudecând, pe fond, a majorat pedepsele

aplicate acestora la câte 2 ani închisoare și în baza art. 81-82 C. pen. a

dispus suspendarea condiționată a pedepselor aplicate, pe un termen de

încercare de 4 ani.

Prin aceeași decizie, apelul

declarat de inculpata V.G. a fost respins, ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpata

V.G.

Criticile formulate de Parchet

privesc greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatei V.G.,

modalitatea de executare dispusă pentru inculpatele D.V. și D.S., precum și

neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

65-64 C. pen.

Inculpata V.G. a reiterat cererea de

reducere a pedepsei.

Prin decizia nr. 4733 din 6

noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a casat decizia

atacată numai cu privire la omisiunea instanței de a condamna pe inculpatele

D.S. și D.V. la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor și a

condamnat pe cele două inculpate, alături de pedepsele principale și la

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pe timp de câte un an.

Prin aceeași decizie, recursul

declarat de inculpata V.G. a fost respins, ca nefondat.

Împotriva hotărârilor pronunțate în

cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 409 și art. 410

alin. (1) partea I pct. 7

1

C. proc. pen., susținând că instanțele au

făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale cu privire la modul de

soluționare a laturii civile.

S-a arătat că, din actele și

lucrările dosarului rezultă că partea vătămată V.N., soțul victimei V.A., nu

s-a constituit parte civilă în cauză, dar din căsătoria acestora au rezultat

doi copii minori, față de care inculpatele trebuiau obligate, din oficiu, la o

prestație periodică reprezentând veniturile care erau asigurate acestora de

către părintele decedat.

Neprocedând astfel, hotărârile au

fost pronunțate cu încălcarea legii.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și

rejudecarea cauzei între aceste limite.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din actele dosarului rezultă că

victima V.A. și partea vătămată V.N. au fost căsătoriți, din căsătorie

rezultând doi copii, ambii minori, în vârstă de 7 și respectiv 10 ani, la data

decesului.

În măsura lipsirii acestora de

veniturile care le erau asigurate de părintele decedat, cei doi minori au

suferit un prejudiciu material și ca atare, sunt vătămați prin infracțiune.

Or, potrivit dispozițiilor art. 998

C. civ. la care face trimitere art. 14 C. proc. pen., producerea unei pagube dă

naștere obligației, în sarcina celui care a cauzat-o, de a repara, just și

integral, paguba astfel produsă.

Este adevărat că, în cauză, partea

vătămată V.N., reprezentantul legal al minorilor, nu s-a constituit parte

civilă.

Însă, potrivit art. 17 alin. (1),

(

3) și (4) C. proc. pen. acțiunea

civilă se pornește din oficiu, printre altele, în cazul în care cel vătămat

este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu.

Totodată, potrivit acestui text,

precum și dispozițiilor art. 348 C. proc. pen., instanța de judecată este

obligată a se pronunța asupra reparării pagubei, cu privire la aceste persoane,

chiar dacă nu există constituire de parte civilă.

Nepronunțându-se asupra reparării

pagubei, cu privire la cei doi minori prejudiciați patrimonial prin decesul

victimei V.A., mama acestora, instanțele au pronunțat o „hotărâre contrară

legii".

Ca atare, recursul în anulare este

fondat, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., corespunzător cazului prevăzut de art. 410

alin. (1) partea I pct. 7

1

din același cod, invocat de procurorul

general.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, potrivit art. 414

1

cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. c) alin. (4) C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare,

va casa hotărârile atacate numai cu privire la soluționarea laturii civile și

va trimite cauza la Tribunalul Călărași în vederea administrării de probe și

obligarea inculpatelor la o prestație periodică în favoarea minorilor.

Onorariul de avocat cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, potrivit dispozitivului, se va suporta din

fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează sentința penală nr. 89 din

26 octombrie 2000 a Tribunalului Călărași, decizia penală nr. 282 din 9 mai 2001

a Curții de Apel București și decizia nr. 4733 din 6 noiembrie 2001 a Curții

Supreme de Justiție, secția penală, numai cu privire la soluționarea laturii

civile.

Trimite cauza spre rejudecare, cu

privire la soluționarea laturii civile referitor la prestația periodică

cuvenită minorilor rezultați din căsătoria părții vătămate V.N. cu victima

V.A., la Tribunalul Călărași.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Deduce din pedeapsă durata executată

de inculpata V.G., de la 15 iunie 2000 la 17 februarie 2003.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu a inculpatelor V.G., D.S. și D.V., câte 300.000 lei pentru fiecare,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 februarie 2003.