ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1408/2023

Ședința publică din data de 28 septembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei da față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 19 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2000 de către Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost dispusă amânarea pronunțării asupra recursului formulat de intervenientul A. împotriva încheierii de ședință din 3 noiembrie 2021, pronunțate de Tribunalul București – secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2000, în contradictoriu cu intimații-intervenienți S.C. B. S.R.L., C., D., cu intimații-pârâți Consiliul General al Municipiului București, Spitalul "Grigore Alexandrescu" și cu intimații-reclamanți E. (decedată), F. și G..

Potrivit consemnărilor din încheierea recurată, în ședința publică din 19 iunie 2023, Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a judecării cauzei, formulată de intimata-intervenientă C. pe motiv că judecata acesteia ar depinde de soluționarea unui dosar penal aflat pe rolul secției de Poliție nr. 17, în care a fost declanșată cercetarea penală a recurentului-intervenient A..

La adoptarea acestei soluții, curtea a avut în vedere faptul că a fost învestită cu un recurs împotriva unei încheieri de suspendare a judecății, astfel încât verificarea legalității încheierii atacate urma a se face, exclusiv, prin prisma motivelor de recurs invocate în cauză. Iar, în funcție de soluția pronunțată asupra recursului, trebuia să se aprecieze dacă se va impune, la un anumit moment, reiterarea acestei cereri de suspendare, în ipoteza în care se va ajunge la soluționarea fondului cauzei.

Curtea a apreciat că, în cadrul căii de atac ce era pendinte pe rolul său, limitele judecății erau stabilite, exclusiv, prin cererea de recurs și prin încheierea atacată cu recurs, nefiind în discuție fondul cauzei.

Instanța a respins, de asemenea, în temeiul art. 28 alin. (3) C. proc. civ., ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de intimata-intervenientă C., în nume propriu și ca reprezentant al intimatei-interveniente S.C. B. S.R.L. și al intimatei-reclamante F., pe motiv că pricina s-ar fi judecat în baza unor acte false.

Curtea a reținut că inadmisibilitatea cererii de recuzare, pentru aceleași motive invocate, se poate pronunța de către completul învestit și împotriva căruia s-a formulat recuzarea.

Pentru a dispune asupra inadmisibilității, instanța a avut în vedere că, prin cererile de recuzare formulate în mod repetat, recurenta a indicat aceleași motive pentru care a înțeles să solicite îndepărtarea membrilor completului de judecată și, chiar la un termen de judecată anterior, a arătat că motivele de recuzare vizează obligarea membrilor completului de judecată la plata unor daune cominatorii, precum și faptul că, deși a indicat că partea adversă este cercetată penal și că se caută aflarea adevărului, respectiv a testamentului, instanța a validat, în continuare, actele.

În ceea ce privește pretinsa nelegalitate a constituirii completului de judecată, invocată de intimata-intervenientă C., în nume propriu și ca reprezentant al intimatei-interveniente S.C. B. S.R.L. și al intimatei-reclamante F., curtea a constatat că, în realitate s-a reiterat același motiv de recuzare, făcându-se trimitere la dispozițiile care reglementează obligația de imparțialitate a judecătorilor. Or, nerespectarea obligației de a fi imparțial reprezintă un motiv de recuzare, reținându-se că partea și-a exercitat în mod repetat dreptul de a formula cerere de recuzare împotriva completului de judecată pe acest considerent.

Curtea a constatat că s-a făcut trimitere și la dispozițiile Legii nr. 303/2004, care reglementează obligația judecătorilor de a se abține de la soluționarea cauzei. Or, remediul pus la dispoziția părților, în ipoteza în care judecătorul nu procedează în acest fel, este cererea de recuzare de care partea s-a prevalat deja până la acest moment procesual.

Instanța a reținut că s-au invocat aceleași aspecte, referitoare la aflarea adevărului și la existența unui testament fals, în baza căruia instanța ar valida acte de procedură, și a apreciat că, partea încearcă, în realitate, să acopere inadmisibilitatea cererii de recuzare asupra căreia completul deja se pronunțase.

Împotriva încheierii de ședință din 19 iunie 2023, pronunțate în dosarul nr. x/2000 de către Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs intimata-intervenientă C..

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că, la termenul din 19 iunie 2023, judecătorii recuzați au soluționat propriile cereri de recuzare, ca urmare a unei interpretări abuzive a textelor de lege care reglementează recuzarea (două cereri în aceeași ședință), deși, potrivit art. 31 alin. (2) C. proc. civ., în cursul cererii de recuzare nu se face niciun act de procedură.

Recurenta a susținut că ambele cereri de recuzare priveau obligarea fiecărui magistrat la plata daunelor morale și cominatorii, de câte 1.000 euro, respectiv 10.000 euro, până la intrarea în legalitate, în sensul identificării actelor originale indicate.

A arătat că, în ședința din 19 iunie 2023, a fost soluționată excepția de nelegalitate, ce a vizat compunerea completului de judecată, precum și cererile de asigurare de dovezi, de verificare de scripte și de înscriere în fals, formulate în contradictoriu cu membrii completului de judecată, de la care a solicitat plata daunelor, indicând și faptul că, refuzul cercetării și administrării probelor a fost o dovadă clară de aderare la gruparea infracțională imobiliară și la favorizarea infractorului.

Recurenta a susținut că judecătorii curții de apel au refuzat să aplice dispozițiile art. 244 C. proc. civ., deși a dovedit că se efectuează cercetări penale în trei dosare, precum și faptul că, în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București s-a dispus expertizarea actelor false în baza xerocopiilor, în lipsa înscrisurilor originale.

De asemenea, a afirmat că, în mod greșit au fost soluționate excepția lipsei calității procesuale active a recurentului A. și excepția nulității recursului, instanța depășindu-și atribuțiile și asimilând criticile motivelor de recurs, fără a indica, strict, dispozițiile art. 304 C. proc. civ. procedură civilă.

În drept, motivele de recurs au fost încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1, 3, 4, 8 și 9 C. proc. civ. procedură civilă.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 4 iulie 2023, sub nr. x/2000/a2.5, fiind repartizată, spre soluționare, Completului nr. 8.

Intimatul A. a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

La termenul de judecată din 28 septembrie 2023, stabilit pentru soluționarea recursului, Înalta Curte a rămas în pronunțare, cu prioritate, asupra timbrării recursului, în raport de dovada depusă la dosar de către recurentă, respectiv chitanța seria x nr. x, emisă de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București, la 1 noiembrie 2022, pe numele contribuabilului H., și prin care recurenta a intenționat să ateste plata taxei judiciare de timbru la care era obligată în cauză.

Examinând, cu prioritate, excepția de netimbrare a recursului, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, "Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege."

Art. 20 alin. (1) din același act normativ prevede că, "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar alin. (3) al acestui articol stipulează că, "Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii."

În prezenta cauză, în baza art. 3 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 146/1997, recurenta a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 5 RON, pentru soluționarea recursului.

La 28 septembrie 2023, aceasta a depus la dosar, în copie, anexată cererii de amânare a judecării cauzei, de chemare în garanție și de recuzare, chitanța seria x nr. x, emisă de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București la 1 noiembrie 2022, pe numele contribuabilului H., în valoare de 20 RON.

Înalta Curte constată că această chitanță nu este de natură să ateste îndeplinirea obligației de timbrare a cererii de recurs, de vreme ce titularul plății nu se identifică în persoana recurentei, iar data achitării sumei consemnate este cu mult anterioară stabilirii taxei judiciare de timbru în prezentul dosar (1 noiembrie 2022, raportat la data de 5 iulie 2023), și chiar înregistrării acestuia pe rolul instanței supreme (4 iulie 2023).

Totodată, în cuprinsul chitanței de plată nu este individualizat, în mod expres, numărul dosarului pentru care a fost achitată, iar suma plătită nu corespunde valorii taxei judiciare de timbru stabilite pentru soluționarea prezentei căi extraordinare de atac.

Pentru aceste argumente, Înalta Curte reține că înscrisul depus de recurentă, anexat cererii formulate la 28 septembrie 2023, nu are forța probantă a achitării taxei judiciare de timbru datorate pentru soluționarea recursului.

Nici chitanța emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 2 pe numele intimatului D., nu este de natură să ateste dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru prezentul dosar, întrucât aceasta a fost depusă după închiderea dezbaterilor asupra cauzei și după ce instanța a rămas în pronunțare, iar, contrar susținerilor intimatului din cererea formulată la 28 septembrie 2023, în sarcina acestuia, citat legal prin citația din 21 septembrie 2023, nu s-a stabilit obligația achitării unei taxe judiciare de timbru pentru prezentul dosar.

Afirmațiile acestuia, în sensul că o reprezintă pe recurentă în baza contractului de mandat și prestări servicii nr. x/10 ianuarie 2022, precum și în baza actului adițional nr. x din 25 februarie 2022, nu au relevanță în cauză, de vreme ce obiectul contractului constă în obținerea retrocedării și valorificării imobilului situat în București, str. x sector 1, iar nu un mandat de reprezentare, în baza unei procuri speciale, pentru acest dosar.

Pe de altă parte, se constată că recurenta nu a uzat de drepturile recunoscute prin 18 alin. (2) și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, respectiv de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru sau cerere de ajutor public judiciar.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că recurenta C. nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, va aplica sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv anularea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de intervenienta C. împotriva încheierii din 19 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2000.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2023.