Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.09.2023
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1391/2023

HOTĂRÂRE
27.09.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1391/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 27 septembrie 2023 Asupra cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului:

D E C I D E Repune cauza pe rol. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 12 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6294/2021
Ședința publică din data de 9 decembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2019, A. a formulat c
ÎCCJ 2025-01-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 135/2025
și a fost admisă calea de atac formulată de reclamanții A și B împotriva sentinței nr. 1479/2020 din 15 octombrie 2020, a fost anulată sentința, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și trimisă cauza spre rejudecare Tribunalul
ÎCCJ 2023-11-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2391/2023
Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023 Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Încheierea Curții de Apel Iași, secția civilă Prin încheierea din 29 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/20
ÎCCJ 2025-06-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1141/2025
reprezentant legal B. și de către C. împotriva sentinței civile nr. 3907/18.04.2022 a Judecătoriei Iași, sentință care a fost păstrată. Împotriva deciziei nr. 1005/09.05.2023, pronunțată de Tribunalul Iași a declarat recurs A.-prin reprezen
ÎCCJ 2024-04-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1206/2024
Ședința publică din data de 24 aprilie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Obiectul cauzei este reprezentat de recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii de ședință din
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă