ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1173/2023

Ședința publică din data de 15 iunie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 02.05.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu Statul Roman prin ANAF, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să constate încetată de drept măsura sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța nr. 126/P/2010 din data de 07.01.2013 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești cu privire la bunurile mobile și imobile ce îi aparțin, obiect al sechestrului asigurator menționat constând în: apartament având o suprafață utilă de 69,77 mp, situat în Municipiul Pitești, strada x, județul Argeș, cu valoare de impunere de 172.220,27 RON, dobândit conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 28.12.2000; mijlocul de transport x, având seria motor x, serie șasiu x, capacitate cilindrică 998 cmc, dobândit conform facturii fiscale nr. x din 5.12.2006, individualizate prin Procesul Verbal de aplicare a sechestrului încheiat la data de 08.01.2013 de DNA - Serviciul Teritorial Pitești.

În drept, au fost invocate prevederile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pitești, raportat la dispozițiile art. 250 alin. (8) C. proc. pen.

Prin sentința civilă nr. 5303/02.08.2022 Judecătoria Pitești a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pitești, invocată prin întâmpinare, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin Administrația Naționala A Finanțelor Publice, în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată, la data de 12.08.2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie sub nr. x/2022.

Prin sentința nr. 158 F din data de 18 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Administrația Națională a Finanțelor Publice și a constatat încetarea de drept a măsurii sechestrului asigurător instituit asupra imobilului apartament nr. x în suprafață utilă de 69,77 mp situat în Municipiul Pitești, strada x, județul Argeș, proprietatea reclamantei, precum și asupra autovehiculului marca x, serie motor x, serie șasiu x, capacitate cilindrică 998 cmc, dispuse prin Ordonanța nr. 126/P/2010 din data de 7 ianuarie 2013 și procesul-verbal de aplicare a sechestrului penal din data de 8 ianuarie 2013 emise de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești în dosarul nr. x/2010 și a dipus ridicarea măsurii sechestrului asigurător.

Împotriva sentinței nr. 158 F din data de 18 noiembrie 2022 a promovat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (9) din vechiul C. proc. civ., pârâtul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș.

În motivare, recurentul a invocat incidența prevederilor art. 252 din C. proc. pen. și a învederat că sechestrul asigurător a fost instituit în mod legal, având în vedere scopul măsurii ce vizează, în principal, garantarea executării unor eventuale creanțe, ce vor fi recunoscute în favoarea unor terți lezați, prin acțiunea ce face obiectul judecății ori pentru a se garanta executarea unei eventuale sancțiuni constând în confiscarea unor bunuri.

Invocând prevederile art. 435 alin. (2) din C. proc. civ., recurentul arată că deși reclamanta nu este parte în dosarul nr. x/2017, o hotărâre favorabilă Statului Român poate fi opozabilă și reclamantei, întrucât relativitatea efectelor semnifică nașterea de drepturi si obligatii și în favoarea intimatei. În opinia recurentului, instanta de fond a încălcat conceptul de opozabilitate a hotărârii judecătorești.

Arată recurentul că doar după soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017, ar putea fi analizată cererea reclamantei, având în vedere relevanța soluției ce va fi adoptată în respectiva cauză.

Recurentul susține că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 1357 C. civ., art. 956 alin. (2) din C. proc. civ. și art. 251-252 C. proc. pen. și că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 956 alin. (2) din C. proc. civ. pentru a se dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța de instituire a sechestrului din data de 07.01.2013, în dosarul penal nr. x/2010

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Arată că nu a contestat legalitatea instituirii sechestrului aplicat, ci încetarea de drept a acestuia, prin neintroducerea acțiunii civile în termenul prevăzut de art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., iar cererea completatoare formulată în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă. Susține intimata că textele legale invocate de către recurent, respectiv art. 435 alin. (2) din C. proc. civ. și art. 1357 din C. civ., nu au legătură cu obiectul cauzei, întrucât reclamanta a invocat, în susținerea cererii, prevederile art. 397 alin. (5) C. proc. pen.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

II.1. Asupra cererii de suspendare facultativă a cauzei formulată de Ministerul Public, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1) din C. proc. civ., "instanța poate suspenda judecata, când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Suspendarea legală prevăzută de art. 413 din C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activității de judecată de natură a temporiza curgerea firească a activității de judecată, care trebuie să se caracterizeze prin continuitate, iar aceasta poate interveni în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege având, însă un caracter facultativ.

Pe cale de consecință, instanța sesizată cu soluționarea unei astfel de cereri are posibilitatea de a aprecia asupra utilității și oportunității măsurii în ansamblul raporturilor juridice dintre părți, urmând a analiza dacă dezlegarea pricinii cu care este învestită, depinde în totul sau în parte, de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți.

Aplicând aceste criterii legale la speța dedusă judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că se solicită suspendarea recursului până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017, aflat în rejudecare, pe rolul Tribunalului Argeș.

Din actele și lucrările dosarului reiese că recurentul din prezenta cauză a formulat cerere modificatoare a acțiunii, ce face obiectul dosarului nr. x/2017, cerere prin care a introdus un al doilea capăt de cerere- având ca obiect obligarea la plata sumei de 3.779.787 RON- și a solicitat extinderea cadrului procesual pasiv – prin introducerea în cauză (și) a reclamantei din prezentul dosar. Cererea a fost respinsă, ca tardiv formulată, prin sentința civilă nr. 444/14.09.2020 pronunțată de Tribunalul Argeș.

Prin decizia civilă nr. 461 din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel Pitești a respins excepția de inadmisibilitate a recursului Statului Român; a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta UAT Județul Argeș, pentru Consiliul Județean Argeș; a admis recursul formulat de reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București; a casat, în parte sentința nr. 444/14.09.2020 și, în rejudecare, a respins excepția lipsei calității procesuale active a Statului Român și a trimis spre rejudecare cererea reclamantului Statul Român; a menținut, în rest, sentința nr. 444/14.09.2020.

Așadar, la data formulării cererii de suspendare a recursului pendinte, în dosarul nr. x/2017 (înregistrat sub acest număr pe rolul Tribunalului Argeș, în rejudecare), din actele dosarului nu reiese că instanța ar fi învestită cu o cerere de chemare în judecată privind valorificarea unei pretenții, formulată în contradictoriu cu intimata din prezenta cauză, împrejurare față de care rezultă că nu este îndeplinită condiția reglementată de art. 413 din C. proc. civ. privind existența unei legături între cele două cauze.

În consecință, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 413 din C. proc. civ., motiv pentru care va respinge cererea de suspendare a recursului.

II.2. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, în prezenta cauză, sunt incidente dispozițiile legale reglementate de Noul C. proc. civ., în raport de data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv data de 2 mai 2022, astfel că motivul de casare invocat de către recurent, art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, va fi analizat din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare invocat, recurentul susține că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea dispozițiilor art. 251-252 din C. proc. pen.. Or, aceste argumente sunt lipsite de fundament, întrucât aspectele privind aducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii și procedura de aplicare a sechestrului nu au fost deduse judecății de către reclamantă și, implicit, nu au fost examinate de către instanța de apel.

În realitate, instanța civilă nu poate face ea însăși aplicarea dispozițiilor art. 251-252 din C. proc. pen., care sunt în competența și aprecierea instanței penale, ale cărei dezlegări se opun instanței civile cu forța autorității de lucru judecat, dat fiind raportul dintre diferitele jurisdicții (în speță, cea penală, care se opune, din punct de vedere al aspectelor tranșate, celei civile).

Singura evaluare pe care o poate face instanța civilă - și pe care decizia din apel o realizează corect – era dacă, raportat la soluția instanței penale, subzistă ori nu situația premisă avută în vedere de dispozițiile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., în funcție de care să constate dacă au încetat (de drept) sau nu efectele unor măsuri asigurătorii dispuse în procedura judiciară penală.

Tot astfel, sunt lipsite de temei argumentele recurentului referitoare la interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de apel a art. 1357 din C. civ.-privind condițiile răspunderii pentru fapta proprie- și a prevederilor art. 957 alin. (2) din C. proc. civ.- ce reglementează ridicarea sechestrului asigurător- întrucât temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este reprezentat de art. 397 alin. (5) din C. proc. pen.- reclamanta solicitând instanței să constate că măsura a încetat de drept. Aceste norme legale au fost analizate de către Curtea de Apel București și sunt supuse controlului judiciar, în faza procesuală a recursului.

Recurentul pretinde că nu sunt îndeplinite condițiile privind constatarea încetării de drept a măsurii sechestrului asigurător, prevăzute de art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., întrucât pe rolul Tribunalului Argeș este înregistrat dosarul nr. x/2017 ce are ca obiect cererea în despăgubiri formulată de Statul Român, susținând că este lipsită de relevanță împrejurarea că reclamanta A. nu este parte în respectiva cauză, sens în care invocă prevederile art. 435 alin. (2) din C. proc. civ.

Când afirmă că "relativitatea efectelor hotărârii semnifică nașterea de drepturi și obligații și în favoarea reclamantei", recurentul nesocotește dispozițiile art. 435 alin. (2) din C. proc. civ., ce reglementează opozabilitatea hotărârii judecătorești față de terți și anume ca mijloc de probă până la dovada contrară. Opozabilitatea unei hotărâri judecătorești nu presupune extinderea efectelor sale obligatorii asupra terților, însă terții vor respecta hotărârea în mod indirect, respectiv cu privire la efectele legate de modificarea ordinii juridice, pe care pronunțarea acesteia a determinat-o.

Relativ la situația de fapt stabilită în cauză, Înalta Curte constată că prin Ordonanța nr. 126/P/2010 din 07.01.2013 emisă de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești s-a dispus instituirea sechestrului penal până la concurența sumei de 3.779.787,8 RON asupra următoarelor bunuri, proprietatea reclamantei: apartament situat în Municipiul Pitești, strada x, județul Argeș și mijlocul de transport x, având seria motor x, serie șasiu x, capacitate cilindrică 998 cmc.

Prin sentința penală nr. 271/4.07.2014, reclamanta a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, dispunându-se confiscarea sumei de 4.497.947,48 RON de la inculpați, fiind menținută măsura sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța nr. 126/P/2010 din data de 7.01.2013, în ceea ce o privește pe reclamanta A. până la concurența sumei de 4.497.947,48 RON.

Prin decizia penală nr. 305 din 20.07.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelurile formulate în cauză și a desființat sentința penală nr. 271/4.07.2014, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin sentința penală nr. 82/F/05.05.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2013, de Curtea de Apel București, secția I Penală, în rejudecare, a fost condamnată reclamanta pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, dispunându-se confiscarea sumei de 4.497.947,48 RON de la inculpați, respectiv 642.564 de la fiecare inculpat, fiind menținută măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța 126/P/2010 din data de 7.01.2013, în ceea ce o privește pe reclamanta A. până la concurența sumei de 642.564 RON.

Prin decizia penală nr. 98A/26.03.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis apelurile declarate în cauză, fiind desființată, în parte, sentința penală nr. 82/5.05.2017 a Curții de Apel București, iar în rejudecare s-a dispus achitarea reclamantei pentru infracțiunea de abuz în serviciu, precum și încetarea procesului penal pentru infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, constatând intervenită prescripția specială a răspunderii penale.

Prin hotărârea judecătorească anterior menționată, instanța penală, în baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă, iar, în baza art. 397 din C. proc. pen., a dispus menținerea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale, până la concurența sumei de 3.779.787 RON, cu privire la bunurile mobile și imobile aparținând inculpaților B., C. și A., măsură care încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune la instanța civilă în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Potrivit art. 249 alin. (1) din C. proc. pen. măsurile asiguratorii dispuse în procesul penal presupun suspendarea temporară a dreptului de dispoziție juridică și/sau materială a proprietarului asupra bunurilor sale mobile sau imobile, cu scopul menținerii acestora în patrimoniul său spre a putea servi, la nevoie, pentru garantarea executării silite a unei creanțe ce s-ar obține împotriva sa, constituind măsuri de natură preventivă ce au ca finalitate asigurarea luării măsurii confiscării speciale sau a confiscării extinse, a garantării executării pedepsei amenzii, a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Așadar, măsurile asiguratorii pentru garantarea reparării pagubei produse prin infracțiune dispuse în procesul penal au menirea de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor aparținând învinutului/suspectului, inculpatului sau părții responsabile civilmente și constau în indisponibilizarea bunurilor mobile și/sau imobile ale debitorului în vederea vânzării lor în cadrul unei proceduri de executare silită, urmărind realizarea creanței creditorului la momentul obținerii de către acesta a titlului executoriu, în caz de neîndeplinire benevolă a obligației de către debitor. Prin instituirea sechestrului, proprietarul bunurilor pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, așadar, atributul dispoziției juridice și materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Înalta Curte reține că, de regulă, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., instanța se pronunță prin aceeași hotărâre atât asupra acțiunii penale, cât și asupra acțiunii civile.

Cu toate acestea, art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., reglementează situația în care instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă-ipoteză incidentă în cauză-, caz în care prejudiciul urmează să fie recuperat, separat, pe calea unei acțiuni adresată instanțelor civile.

În prezenta cauză, reclamanta a învestit instanța cu cererea privind constatarea încetării de drept a măsurii sechestrului asigurator, întemeiată pe dispozițiile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., conform cărora "în cazul în care, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (5), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, măsurile asigurătorii se mențin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii."

Astfel, urmărind garantarea protecției drepturilor părții civile, legiuitorul a prevăzut în art. 397 alin. (5) C. proc. pen., dispoziția de menținere a măsurilor asiguratorii pentru o perioadă de timp limitată de 30 de zile, timp în care partea civilă să aibă posibilitatea sesizării unei instanțe civile cu analizarea pretențiilor civile. Dacă partea civilă nu ia măsuri pentru sesizarea instanței civile în termenul dat, același text legal prevede că măsura sechestrului asigurator încetează de drept.

Măsurile asigurătorii au, prin natura lor, un caracter provizoriu, temporar, sancțiunea prevăzută de art. 397 alin. (5) teza finală din C. proc. pen. – încetarea de drept a măsurilor asigurătorii – fiind menită să asigure un just echilibru între interesele părții civile de a-și recupera neîntârziat paguba și interesele părții adverse (inculpat/parte responsabilă civilmente) de a nu se menține o situație de incertitudine asupra indisponibilizării bunurilor supuse măsurilor asigurătorii, o perioadă de timp mai îndelungată decât este, în mod rezonabil, necesar pentru formularea unei acțiuni civile separate de către partea civilă.

Or, din actele dosarului nu reiese că recurentul a învestit instanța civilă cu o acțiune privind valorificarea unei creanțe în contradictoriu cu intimata din prezenta cauză, în termenul de 30 zile reglementat expres de prevederile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen.

În contextul în care a fost respinsă ca tardiv formulată cererea modificatoare formulată, în dosarul nr. x/2017 (în rejudecare, dosarul nr. x/2017)-privind completarea obiectului cererii și a cadrului procesual pasiv, inclusiv cu solicitarea de introducere în cauză a reclamantei A.-, iar prin decizia civilă nr. 461 din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel Pitești a menținut sentința nr. 444/14.09.2020 cu privire la modul de soluționare al cererii modificatoare, Înalta Curte constată că reclamanta, din prezenta cauză, nu a dobândit calitate procesuală pasivă în respectiva cauză ori în alt dosar, astfel încât recurentul nu a probat înregistrarea cererii în fața instanței civile în termenul de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei penală nr. 98A/26.03.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2013, respectiv 26 martie 2019.

În acest sens, prin decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curti de Casatie și Justiție privind recursul în interesul legii, instanța supremă a reținut că: "instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)".

Pornind de la natura și rațiunea instituirii măsurii sechestrului asigurător – aceea de a garanta executarea dreptului de creanță, ce ar putea fi stabilit și de a conserva patrimoniul persoanei, care ar putea fi obligată, în mod corelativ, la repararea prejudiciului astfel determinat – instanța de apel a reținut corect că nu se impune menținerea sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor intimatei-reclamante, față de lipsa demersurilor recurentului de a-și stabili și recupera creanțe în raport cu aceasta, în termenul de 30 de zile reglementat de art. 397 alin. (5) din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva deciziei civile nr. 158F din 18 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare facultativă întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1) din C. proc. civ.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva deciziei civile nr. 158F din 18 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.