Decizia nr. 1043/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 302/2019 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului București, reclamanta A. S.R.L. București a solicitat: (i) obligarea pârâtei Hidroconstrucția S.A. la lăsarea în deplină proprietate și posesie a suprafeței totale de teren de 7.513,72 m.p. din acte (7.814 m.p. din măsurătorile cadastrale), compusă din: suprafața de teren de 5.678 m.p., situată în București, str. x, înscrisă în cartea funciară nr. x (nr. CF vechi x) a localității București, sector 4 și având nr. cadastral x și suprafața de teren de 2.136 m.p., situată în București, str. x, înscrisă în cartea funciară nr. x (nr. CF vechi x) a localității București, și având nr. cadastral x; (ii) rectificarea cărților funciare nr. x si nr. 205874 ale localității București sector 4, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei asupra terenului revendicat.

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința civilă nr. 302 din 15 februarie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei Hidroconstrucția S.A.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia civilă nr. 1451A din 28 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 302 din 15 februarie 2019 pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Hidroconstrucția S.A., a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea. A obligat pe pârâtă să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 5.678 mp situată în București str. x, înscrisă în CF nr. x a municipiului București sector 4, având număr cadastral x, precum și suprafața de teren de 2.136 m.p. situată în București str. x, înscrisă în CF nr. x a municipiului București sector 4, având număr cadastral x. A dispus rectificarea cărții funciare nr. x, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei Hidroconstrucția S.A. cu privire la suprafața de teren de 5.678 m.p. A dispus rectificarea cărții funciare nr. x, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei Hidroconstrucția S.A. cu privire la suprafața de teren de 2.136 m.p. A obligat intimata-pârâtă să plătească apelantei-reclamante cheltuieli de judecată în cuantum de 53.431,45 RON. Prin încheierea din 24 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost îndreptată eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 1451A din 28 octombrie 2021, în sensul că: - numărul de carte funciară și numărul cadastral atribuit suprafeței de teren de 5.678 m.p. situat în București str. x, este x, în loc de 21446, cum din eroare s-a menționat; - numărul de carte funciară și numărul cadastral atribuit suprafeței de 2.136 m.p. situat în București str. x, este x, în loc de 21450, cum din eroare s-a menționat.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 1451A din 28 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pârâta Hidroconstrucția S.A. a declarat recurs. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 14 aprilie 2022 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr.

Prin cererea de recurs recurenta-pârâtă a invocat excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x, emis în data de 24.06.1993 în favoarea B. S.A. de către Ministerul Industriilor, în partea care privește suprafața de teren disputată de 7.513,72 m.p. din acte (7.814 m.p. din măsurătorile cadastrale), solicitând admiterea excepției și soluționarea recursului fără a ține seama de acest act, cu consecința admiterii recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel spre rejudecare. Primul motiv de recurs, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, întrucât instanța a ignorat apărările pârâtei privind nelegalitatea certificatului de atestare. Deși a calificat apărarea privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune ca fiind o invocare a uzucapiunii de lungă durată (30 ani), instanța nu a arătat de ce aceeași apărare nu ar putea fi calificată drept o invocarea uzucapiune de scurtă durată (10-20 ani). Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Astfel, instanța a denaturat apărările părții, procedând la o calificare arbitrară a acestora, fără a solicita lămuriri în cazul în care considera că acestea nu erau suficient de clare. În mod eronat, a calificat drept invocare a uzucapiunii de lungă durată apărarea pârâtei constând în faptul ca Hidroconstrucția ar fi dobândit oricum dreptul de proprietate asupra terenului prin exercitarea posesiei asupra acestuia timp de 26 de ani și a apreciat, fără niciun fundament, că nu ar putea fi considerată o invocare a uzucapiunii de scurtă durată. De asemenea, instanța a ignorat apărarea privind nelegalitatea certificatului de atestare invocat de intimată, reținând în mod eronat că nu i s-ar fi solicitat acest lucru. Al treilea motiv de recurs, face referire la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Instanța a ignorat cu desăvârșire dispozițiile Legii nr. 15/1990, potrivit cărora bunurile aflate în administrarea persoanelor juridice cu capital de stat devin proprietatea acestora de la data intrării în vigoare a acesteia. În mod greșit, a reținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate ar constitui un titlu de proprietate, când acesta nu reprezintă decât un înscris probator și nu produce efecte constitutive. Totodată, în mod eronat, în loc să procedeze la compararea titlurilor părților din litigiu, a procedat la compararea titlului pârâtei cu cel al autoarei reclamantei. 5. Apărările formulate în cauză: Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului, solicitând respingerea excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 24.06.1993 emis pe numele B. S.A. de către Ministerul Industriilor cu privire la suprafața de teren de 7.513,73 mp din acte (7.814 mp din măsurători) și respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă, ca nefondat. La termenul din 9 februarie 2023 s-a dispus introducerea în cauză a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului - emitentul certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x emis la 24 iunie 1993 în favoarea B. S.A., căruia i s-a comunicat excepția de nelegalitate formulată de recurenta-pârâtă Hidroconstrucția S.A. cu mențiunea de a depune actele care au stat la baza emiterii acestuia. La data de 6 martie 2023 Ministerul Economiei a formulat răspuns la excepția de nelegalitate prin care a invocat excepția prescripției/tardivității pentru depășirea termenului de decădere de 6 luni. Răspunsul a fost comunicat părților.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar, prin încheierea din 17 noiembrie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta Hidroconstrucția S.A. prin administrator judiciar Consorțiul de practicieni în insolvență format din C. împotriva deciziei nr. 1451A din 28 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la 9 februarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, când s-a dispus amânarea cauzei pentru termenul din 8 iunie 2023, în vederea citării Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și comunicării excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x emis la 24 iunie 1993 în favoarea B. S.A. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse, cu precizarea că analiza motivelor de nelegalitate se va realiza în ordinea statornicită de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu în cea expusă de parte prin memoriul de recurs. Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cadrul căruia recurenta a invocat încălcarea de către instanța de apel a principiului contradictorialității și al disponibilității prin aceea că nu a pus în discuția părților apărarea formulată prin întâmpinare de către pârâtă privind posesia exercitată, procedând astfel la calificarea în considerente a apărării formulate, Înalta Curte îl găsește întemeiat. Principiul disponibilității este consacrat de dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia: "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel." Înțelesul acestui text trebuie coroborat cu dispozițiile art. 9 din același act normativ, conform căruia obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Tot astfel, art. 295 C. proc. civ. dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum apellatum care semnifică faptul că instanța de apel va fi ținută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, dar și apărărilor formulate de intimat, reluând judecata asupra fondului, cu privire la problemele de fapt și de drept ce constituie obiect al dezbaterii în apel. De asemenea, potrivit art. 389 C. proc. civ. dezbaterile se poartă asupra împrejurărilor de fapt și temeiurilor de drept, invocate de părți în cererile lor sau, după caz, ridicate de instanță din oficiu. Drept urmare, limitele judecății trebuie raportate la ceea ce constituie obiect al învestirii instanței, fiind obligația instanței de a clarifica cererea de chemare în judecată, cuprinsul cererii de apel, respectiv a apărărilor formulate în cauză, pentru a se pronunța asupra aspectelor deduse judecății. În situația în care din cuprinsul întâmpinării formulate în etapa apelului de către pârâta Hidroconstrucția S.A. nu reiese cu evidență natura juridică pe care partea a înțeles să o confere susținerilor sale privind exercitarea unei posesii neîntrerupte asupra imobilului teren în litigiu, timp de 26 de ani, era necesar ca instanța să solicite intimatei-pârâte lămuririle necesare, pentru a determina astfel sensul real al apărărilor formulate de aceasta. Înalta Curte reține că, în examinarea apărărilor formulate în calea de atac, instanța de apel a dat dovadă de un formalism excesiv, care trebuie evitat din perspectiva respectării dreptului de acces la un tribunal, prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, procedând astfel atât în ce privește susținerea pârâtei din cuprinsul întâmpinării formulate în etapa apelului, potrivit căreia a exercitat posesia terenului pe o lungă durată (26 de ani), continuă și neîntreruptă, ceea ce îi conferă calitatea de proprietar al acestuia, dar și în ce privește invocarea nevalabilității titlului autoarei reclamantei, în sensul că certificatul de atestare ar fi fost emis în favoarea acesteia cu privire la o suprafață de teren ce nu se afla în administrarea B. S.A. Așadar, deși reiese cu evidență, din analiza întâmpinării formulate în calea de atac, că pârâtă nu a invocat dobândirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii de lungă durată, instanța de apel, fără a fi pus în discuția prealabilă a părților natura și valențele juridice ale unei astfel de apărări, a realizat în considerente o analiză a întrunirii condițiilor uzucapiunii de lungă durată, reținând că nu a fost împlinit termenul de 30 de ani, în vreme ce analiza uzucapiunii de scurtă durată nu este realizată, instanța de apel reținând că o astfel de apărare nu a fost invocată și nici nu poate fi dedusă din simpla afirmare a părții că a posedat bunul timp de 26 de ani. Or, prin raportare la împrejurarea că fără a fi fost invocată în mod expres, instanța de apel a realizat în același paragraf analiza întrunirii condițiilor presupuse de uzucapiunea de lungă durată, opțiunea de a nu realiza o analiză similară și în ce privește uzucapiunea de scurtă durată, având în vedere că nu a fost invocată în mod expres, apare ca fiind și contradictorie, în acest caz fiind așadar incident și motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În mod similar a procedat instanța de apel și în ce privește criticile vizând valabilitatea titlului autoarei reclamantei, instanța de apel reținând pe de-o parte că prin întâmpinarea formulată pârâta susține nevalabilitatea titlului autoarei reclamantei, în sensul că certificatul de atestare ar fi fost emis în favoarea acesteia cu privire la o suprafață de teren ce nu se afla în administrarea B. S.A., iar pe de altă parte, fără a pune în discuție calificarea unei atari apărări, în considerente, instanța de apel susține că instanța nu a fost învestită cu o cerere având ca obiect anularea certificatului de atestare exhibat de către reclamantă. Așadar, deși neanalizarea acestei apărări a fost criticată de către pârâtă din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că premisa neanalizării o constituie omisiunea instanței de apel de a pune în discuția părților calificarea acestei apărări, pentru a determina în mod clar obiectul învestirii instanței, fiind așadar incident și motivul de nelegalitate reglementat de pct. 5. Concluzionând, omisiunea instanței de a pune în discuția părților limitele învestirii instanței de apel prin întâmpinarea formulată în calea de atac de către intimata-pârâtă, încalcă principiul contradictorialității și dreptul la apărare, împiedicând părțile să își propună apărările și să obțină o soluție care să tranșeze fondul cauzei, în special cu privire la nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea autorului reclamantei, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare și respectiv dobândirea de către aceasta a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu ca efect al prescripției achizitive de scurtă durată. Astfel cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă, o interpretare deosebit de riguroasă dată de instanțele interne unei norme de procedură, cu un formalism excesiv, poate fi de natură a priva părțile de dreptul de acces la un tribunal (cauza Perez de Rada Cavanilles c. Spaniei, p. 49; cauza Sotiris et Nikos Koutras ATTEE c. Greciei, p.20, cauza RTBF c. Belgiei, p. 71-72, 74). Or, pentru a asigura părților dreptul la un proces echitabil, s-ar fi impus ca instanța de apel să pună în discuția prealabilă a părților natura juridică a susținerilor formulate prin întâmpinare de către pârâtă, atât în ce privește nelegalitatea titlului autoarei reclamantei, cât și valențele pe care înțelege să le dea exercitării unei posesii îndelungate, continue și neîntrerupte, aptă să îi confere calitatea de proprietar al imobilului în litigiu. Consecința acestei modalități de analiză a apărărilor formulate în etapa apelului a determinat o incorectă și insuficientă stabilire a cadrului procesual obiectiv, generând o încălcare a dreptului de dispoziție al părților, așa cum acesta este reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., a dreptului la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ. și a dreptului la un proces echitabil conform art. 6 C. proc. civ., motiv pentru care se impune admiterea recursului și casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pârâta a criticat soluția instanței de apel ca fiind nemotivată și respectiv contradictorie sub aspectul neanalizării apărărilor formulate de aceasta prin întâmpinare în fața instanței de apel, vizând caracterul nelegal al certificatului de atestare al dreptului de proprietate al autorului reclamantei, precum și dobândirea de către pârâtă a dreptului de proprietate, ca efect al uzucapiunii de scurtă durată. Și acest motiv este întemeiat, de vreme ce instanța de apel, deși a reținut că pârâta a invocat prin întâmpinarea depusă în etapa apelului nevalabilitatea titlului autoarei reclamantei, în sensul că certificatul de atestare ar fi fost emis în favoarea acesteia cu privire la o suprafață de teren ce nu se afla în administrarea B. S.A., nu a procedat la analiza acestei apărări, reținând că în cauză nu a fost formulată o cerere în care să fie pusă în discuție nevalabilitatea titlului uneia din părți. De asemenea, astfel cum reiese din analiza realizată anterior, aferent motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel a reținut în considerente că apărarea formulată de pârâtă prin întâmpinare potrivit căreia a exercitat o posesie de peste 26 de ani nu conduce la dobândirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii de lungă durată, având în vedere neîndeplinirea termenului de 30 de ani, însă nu a realizat o analiză a prescripției de scurtă durată. Având în vedere că situația premisă a fost aceeași, respectiv pârâta a formulat această apărare, fără a indica în mod explicit ce efecte juridice tinde să confere acestor apărări și fără a indica incidența prescripției achizitive de lungă ori de scurtă durată, opțiunea instanței de apel, de a realiza analiza apărările pârâtei din perspectiva uzucapiunii de lungă durată, excluzând explicit o analiză din perspectiva celei de scurtă durată sub motiv că aceasta nu a fost invocată, tinde a fi contradictorie, astfel cum în mod corect a observat și recurenta. În acest punct, trebuie reamintit că motivarea unei hotărâri judecătorești reprezintă una dintre garanțiile esențiale ale procesului echitabil, reglementate atât în plan intern, prin dispozițiile art. 425 C. proc. civ., cât și pe plan convențional, prin art. 6 par. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, absența motivării, motivarea contradictorie sau străină de natura pricinii reprezentând tot atâtea vicii de legalitate ale unei hotărâri judecătorești, sancționabile prin incidența motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocat în cauză de către recurentă. În interpretarea aplicării acestei garanții procesuale, într-o jurisprudență constantă, s-a statuat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile esențiale ale părților sunt examinate în mod real de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de apărare și argumentelor substanțiale invocate de părți. Or, instanța de apel nu a argumentat de o manieră logică care sunt fundamentele pentru care, fără a pune în discuția părților valența acestora, a procedat la analiza apărărilor pârâtei din perspectiva instituției uzucapiunii de lungă durată, nu însă și a celei de scurtă durată. Un viciu de legalitate suplimentar al hotărârii atacate constă în aceea că instanța de apel nu a explicat motivele pentru care, deși pârâta a invocat nelegalitatea titlului autorului reclamantei, nu a procedat la analiza acestora, reținând că instanța nu a fost învestită cu o atare cerere. Din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta a invocat greșita aplicare a art. 5 alin. (1) și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, prin raportare la dispozițiile H.G. nr. 834/1991, act juridic ulterior, de forță inferioară. Înalta Curte găsește întemeiat și acest motiv de recurs, observând că instanța de apel a procedat la soluționarea cererii de chemare în judecată fără a ține seama de specificul modului în care autorii părților aflate în litigiu pretind că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren. Aceasta semnifică că inclusiv modalitatea în care instanța de apel a optat să realizeze comparația, determinând cine anume a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, nu este adecvat situației particulare a cauzei, cu atât mai mult cu cât temeiurile de drept invocate și apărările formulate de către pârâtă au rămas neanalizate de către instanța de apel. De asemenea, Înalta Curte remarcă că instanța de apel nu a procedat la analiza actelor juridice încheiate anterior transmiterii drepturilor în patrimoniul părților litigante și nu a analizat dacă autorul reclamantei avea în patrimoniu dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren în litigiu, pentru a rezulta că aceasta a transferat în mod valabil dreptul său asupra terenului către reclamantă. O atare analiză s-ar fi impus prin raportare la specificul situației, dar și prin raportare la apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare, pentru a putea determina în ce măsură societatea vânzătoare a transmis reclamantei, în mod valabil dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu. Dimpotrivă, astfel cum reiese din motivarea instanței de apel, aceasta, reținând că nu ar fi fost formulată o cerere care să pună în discuție valabilitatea titlului autorului reclamantei, a considerat a fi lipsită de relevanță pentru soluționarea acțiunii în revendicare analiza documentației care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Or, cercetarea modului în care părțile, respectiv autorii acestora au dobândit în patrimoniu dreptul invocat asupra terenului litigios, se impune prin raportare la contestarea de către ambele părți a legalității dobândirii dreptului de proprietate în baza certificatelor de atestare, precum și prin raportare la împrejurarea că ambele pretind că proprietatea a fost obținută în mod legal de către acestea/autorii lor, în vreme ce partea adversă nu întrunea condițiile legale pentru a i se constitui dreptul de proprietate în temeiul legii. Instanța de apel a soluționat cererea aplicând în mod formal o soluție propusă pe cale jurisprudențială și doctrinară pentru ipoteza provenienței titlurilor de la același autor, fără a avea în vedere specificul modului de dobândire a dreptului de proprietate de către autorii părților și nici de actele survenite ulterior. Fiind vorba despre moduri derivate de dobândire a proprietății, instanța ar fi trebuit să procedeze la verificarea titlurilor autorilor părților, respectiv întrunirea de către aceștia a condițiilor legale pentru dobândirea dreptului de proprietate în temeiul legii, debutând așadar cu existența dreptului de administrare, ce reprezintă premisa dobândirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 15/1990. Așadar, instanța de apel, în rejudecare, va proceda la verificarea întrunirii condițiilor legale de către autorii părților privind modul de dobândire a dreptului de proprietate, operațiune ce se impune atât pentru a soluționa excepția de nelegalitate, cât și pentru soluționarea fondului cererii de chemare în judecată, având ca obiect revendicarea. Dată fiind soluția de admitere a motivului de recurs vizând nepunerea în discuție și neanalizarea de către instanța de apel a legalității certificatului de atestare al dreptului de proprietate al autorului reclamantei, în rejudecare, instanța de apel urmează să analizeze și excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x emis la 24 iunie 1993 în favoarea B. S.A., invocată în fața instanței de recurs, cu suplimentarea probatorului constând în actele care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x emis la 24 iunie 1993 în favoarea B. S.A., dat fiind că deși la termenul din 9 februarie 2023, i s-a pus în vedere emitentului certificatului de atestare a dreptului de proprietate să depună înscrisurile care au stat la baza emiterii acestuia, Ministerul Economiei nu a depus, în fața instanței de recurs, înscrisurile solicitate. De asemenea, în rejudecare, instanța de apel va avea în vedere și apărările intimatei-pârâte Hidroconstrucția S.A., potrivit cărora a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu ca efect al prescripției achizitive de scurtă durată. Pentru toate aceste argumente, constatând că sunt incidente motivele de recurs reglementate de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Hidroconstrucția S.A., în insolvență, împotriva deciziei nr. 1451A din 28 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă; va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, în limitele expuse, aceleiași instanțe.