ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 35/A din 10 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, privind pe inculpații A. și B., constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 223/11.03.2022, Tribunalul București, secția I Penală, printre altele, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare la data săvârșirii infracțiunii - cu modificările aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) din C. pen., precum și cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B. (administrator al SC C. SRL și SC D. SRL) la pedeapsa de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "evaziune fiscală" în formă continuată (fapta din perioada 2010 - 06.01.2014).

În baza art. 65 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a avea calitatea de fondator, administrator, director sau reprezentant al unei societăți comerciale, prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969, pe o perioada de 3 (trei) ani.

De asemenea, a constatat că pedeapsa complementară se va executa doar dacă se va dispune revocarea sau anularea sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a avea calitatea de fondator, administrator, director sau reprezentant al unei societăți comerciale, prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 861 din C. pen. din 1969, a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale de 3 ani și 3 luni închisoare aplicată inculpatului B., pe un termen de încercare de 5 ani și 3 luni, stabilit conform art. 862 alin. (1) din C. pen. din 1969.

În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul B. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov la datele fixate de această instituție; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, a suspendat sub supraveghere și executarea pedepsei accesorii, pe același termen de încercare.

Conform art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 alin. (1) rap. la art. 83 și 84 din C. pen. din 1969, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare sau în cazul neexecutării obligațiilor civile și asupra dispozițiilor art. 864 alin. (2) din C. pen. din 1969 referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligațiile stabilite de instanță, cu consecința executării pedepsei închisorii în regim de detenție.

A constatat că inculpatul B. a fost reținut pentru 24 de ore în perioada 30.03.2015 (ora 17:15) - 31.03.2015 (ora 17: 15) și arestat la domiciliu pentru 30 de zile în perioada 01.04.2015 - 30.04.2015.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare la data săvârșirii infracțiunii - cu modificările aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "evaziune fiscală" în formă continuată (fapta din perioada 05.09.2011 - 30.03.2013, comisă prin intermediul SC E. SRL în relația cu SC F. SRL și respectiv SC G. SRL).

În baza art. 65 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a avea calitatea de fondator, administrator, director sau reprezentant al unei societăți comerciale, prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969, pe o perioada de 3 (trei) ani, care se execută potrivit art. 66 din C. pen. din 1969, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.

În baza art. art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a avea calitatea de fondator, administrator, director sau reprezentant al unei societăți comerciale, prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 88 alin. (1) din C. pen. din 1969, a dedus din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului A. reținerea de 24 de ore din perioada 30.03.2015 (ora 16:45) - 31.03.2015 (ora 16:45), perioada arestului la domiciliu din perioada 01.04.2015 - 23.04.2015 și perioada arestării preventive de la data de 23.04.2015 la 26.06.2015.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A. cu privire la infracțiunea de "evaziune fiscală" în formă continuată, prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen. (presupus comisă prin intermediul SC H. SRL în relația cu SC I. SRL - actuală SC F. SRL, faptă din perioada 2009 - 2011).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A. cu privire la infracțiunea de "evaziune fiscală" în formă continuată, prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen. (presupus comisă prin intermediul SC I. SRL - actuală SC F. SRL în relația cu 22 societăți comerciale, faptă din perioada 2009 - 2011).

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, apelanții-inculpați J., K., A., B. și L., apelantele-părți responsabile civilmente SC M. SRL și SC N. SRL și de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Prin Decizia penală nr. 35/A din 10 ianuarie 2023, Curtea de Apel București, secția I penală, n baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise, printre altele, apelurile declarate de apelanții-inculpați A. și B., împotriva sentinței penale sus menționate, pe care a desființat-o în parte, și, în fond, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. cu aplic. art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare de la data de 01.04.2021 până la data de 17.12.2021) s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (fapta din perioada 2010 - 06.01.2014) prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

De asemenea, au fost înlăturate pedepsele complementare și accesorii aplicate și disp. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și s-a constatat că inculpatul B. a fost reținut în perioada 30.03.2015 (ora 17:15) - 31.03.2015 (ora 17: 15) și arestat la domiciliu în perioada 01.04.2015 - 30.04.2015.

În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. cu aplic. art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare de la data de 01.04.2021 până la data de 17.12.2021) s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (fapta din perioada 05.09.2011 - 30.03.2013) prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., fiind înlăturate, totodată, pedepsele complementare și accesorii aplicate.

Instanța de apel a menținut soluțiile de achitare dispuse cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, presupus comisă prin intermediul SC H. SRL în relația cu SC I. SRL - actuală SC F. SRL, faptă din perioada 2009 - 2011, respectiv cea cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, presupus comisă prin intermediul SC I. SRL - actuală SC F. SRL în relația cu 22 societăți comerciale, faptă din perioada 2009 - 2011).

S-a constatat că inculpatul A. a fost reținut din perioada 30.03.2015 (ora 16:45) - 31.03.2015 (ora 16:45), arestat la domiciliu din perioada 01.04.2015 - 23.04.2015 și arestat preventiv de la data de 23.04.2015 la 26.06.2015.

Curtea de Apel București, cu privire la inculpatul B., a constatat că, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale (înregistrarea unor facturi fiscale fictive în scopul deducerii ilegale de TVA și a diminuării bazei impozabile raportat la care sa se calculeze impozitul de profit pentru societățile administrate de acesta: SC D. SRL și SC C. SRL), în perioada 2010 - 06.01.2014, a săvârșit la diferite intervale de timp acte materiale care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, după cum urmează: - în perioada 2011 - 2012, în calitate de administrator al SC D. SRL, în vederea sustragerii de la impunerea și plata obligațiilor fiscale de către această societate, a înregistrat în evidențele contabile și a raportat organelor fiscale operațiuni comerciale nereale, constând în achiziții fictive de la furnizorul SC O. SRL, prin care a creat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 606.504 RON (echivalent 140.720 de Euro raportat la un curs BNR mediu de 1 Euro = 4.31 RON), din care 527.419 RON T.V.A. și 79.085 RON impozit pe profit; - în perioada 2010 - 2011, în calitate de administrator al SC C. SRL, în vederea sustragerii de la impunerea și plata obligațiilor fiscale de către această societate, a înregistrat în evidențele contabile și a raportat organelor fiscale operațiuni comerciale nereale, constând în achiziții fictive de la furnizorul SC O. SRL, prin care a creat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 306.451 RON (echivalent 71.102 de Euro raportat la un curs BNR mediu de 1 Euro = 4.31 RON), din care T.V.A. în sumă de 261.290 RON și 45.161 RON impozit pe profit; - în perioada 2012 - 2013, în calitate de administrator al SC C. SRL, în vederea sustragerii de la impunerea și plata obligațiilor fiscale de către această societate, a înregistrat în evidențele contabile și a raportat organelor fiscale operațiuni comerciale nereale, constând în achiziții fictive de la furnizorul SC F. SRL, prin care a creat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 318.734 RON (echivalentul a 73.952 de Euro raportat la un curs BNR mediu de 1 Euro = 4.31 RON), din care T.V.A. în sumă de 289.160 RON și 29.574 RON impozit pe profit; - în perioada 2012 - 2014, în calitate de administrator al SC D. SRL, în vederea sustragerii de la impunerea și plata obligațiilor fiscale de către această societate, a înregistrat în evidențele contabile și a raportat organelor fiscale operațiuni comerciale nereale, constând în achiziții fictive de la furnizorul SC F. SRL, prin care a creat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 112.677 RON (echivalentul a 26.143 euro raportat la un curs BNR mediu de 1 Euro = 4.31 RON), din care T.V.A. în sumă de 67.606 RON și 45.071 RON impozit pe profit, prejudiciind în final bugetul de stat cu suma totală de 1.344.367 RON (echivalent 311.917 de Euro).

S-a apreciat că aceste fapte, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen.

Situația de fapt nu a fost contestată de niciun participant la procesul penal. Cu privire la impozitul pe dividende, Curtea a făcut ample aprecieri în preambulul considerentelor.

Inculpatul B. a achitat în fața primei instanțe suma de 1.344.367 RON.

În cursul cercetării judecătorești în apel, inculpatul B. a depus chitanța reprezentând achitarea a 20% din prejudiciul de 1.344.367 RON și dovada că a formulat cerere de anulare a obligațiilor de plată accesorii la data de 28.04.2022. .

Cu privire la inculpatul A., Curtea a constatat că în realizarea aceleiași rezoluții infracționale (înregistrarea unor facturi fiscale fictive în scopul deducerii ilegale de TVA și a diminuării bazei impozabile raportat la care să se calculeze impozitul de profit pentru societății administrate de acesta: SC E. SRL), în perioada 05.09.2011 - 30.03.2013, a săvârșit la diferite intervale de timp acte materiale care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, după cum urmează: - în perioada 02.03.2012 - 30.03.2013, în calitate de administrator legal al SC E. SRL, în scopul sustragerii de la plata TVA., a diminuării bazei impozabile referitor la impozitul pe profit și a schimbării destinației banilor proveniți din diverse încasări, a înregistrat și raportat achiziții fictive de la SC F. SRL, la o valoare de 1.705.606 RON (1.375.489 RON bază impozabilă), prin 125 acte materiale (facturi fiscale) detaliate în Anexa nr. 1 a raportului de expertiză contabilă judiciară - conform jurnalelor de cumpărări, prin care a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 550.195 RON (compus din 330.117 RON T.V.A. și 220.078 RON impozit pe profit) echivalentul a 124.760 Euro (raportat la un curs BNR mediu în anul 2013 de 1 Euro = 4.41 RON); - în perioada 05.09.2011 - 16.01.2012, în calitate de administrator legal al SC E. SRL, în scopul sustragerii de la plata T.V.A, a diminuării bazei impozabile referitor la impozitul pe profit și a schimbării destinației banilor proveniți din diverse încasări, a înregistrat și raportat achiziții fictive de la SC G. SRL, la o valoare de 669.950 RON (540.282 RON bază impozabilă), prin 7 acte materiale (facturi fiscale) detaliate în Anexa nr. 1 a raportului de expertiză contabilă judiciară - conform jurnalelor de cumpărări, prin care a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 216.113 RON (compus din 129.668 RON T.V.A. și 86.445 RON impozit pe profit) echivalentul a 50.142 de Euro, raportat la un curs BNR mediu de 1 Euro = 4.31 RON, prejudiciind în final bugetul de stat cu suma totală de 766.308 RON (echivalent -174.902 de Euro).

S-a apreciat că aceste fapte, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Situația de fapt nu a fost contestată de niciun participant la procesul penal. Cu privire la impozitul pe dividende, dar și cu privire la soluțiile de achitare dispuse, Curtea a făcut ample aprecieri în preambulul considerentelor.

În cursul cercetării judecătorești în apel, inculpatul A. a depus chitanțe reprezentând achitarea prejudiciului de 766.308 RON (f 10 - 14 voi. II dos. apel) și 20% din acesta și dovada că a formulat cerere de anulare a obligațiilor de plată accesorii la data de 13.04.2022. .

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare de la data de 01.04.2021 până la data de 17.12.2021) Curtea a dispus încetarea procesului penal fată de inculpații A. și B., având în vedere următoarele considerente:

Legea penală mai favorabilă inculpaților este legea penală de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 55/2021 publicată în Monitorul Oficial la 01.04.2021 până la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 130/2021 publicată în Monitorul Oficial la 18.12.2021, având în vedere că art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 avea următoarea formă:

În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările și completările ulterioare.

S-a constatat că, în cauză, prejudiciile produse prin comiterea faptelor, majorate cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, sunt acoperite integral și anume: prejudiciile majorate cu 20% prin plată, astfel cum s-a arătat mai sus, iar dobânzile și penalitățile prin anularea lor, conform O.U.G. nr. 69/2020.

De asemenea, s-a avut în vedere că art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 face vorbire despre o acoperire a prejudiciului și a accesoriilor lui, fără a face distincție în ceea ce privește modul de acoperire. Or, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem). în plus, conform art. 22 din Legea nr. 207/2015 (Codul de procedură fiscală), creanțele fiscale se sting prin plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripție, dare în plată și prin alte modalități prevăzute expres de lege.

În ceea ce privește aplicarea în cauzele penale a O.U.G. nr. 69/2020, Curtea a constatat că în capitolul II al acestei ordonanțe de urgență se face vorbire despre anularea unor obligații accesorii care se aplică, conform art. VIII alin. (1) tuturor categoriilor de debitori, cum ar fi persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de proprietate, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere (etc), cu îndeplinirea mai multor condiții, care rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. VIII și IX din O.U.G. nr. 69/2020 și anume: existența unor obligații bugetare pentru care s-a împlinit scadența la data de 31.03.2020; obligațiile bugetare scadente să fie stinse prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015 (prin plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripție, dare în plată și prin alte modalități prevăzute expres de lege); debitorul să aibă depuse declarațiile fiscale sau obligațiile fiscale să fie stabilite prin decizie de către organul fiscal central; debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor până la data de 30.06.2022, inclusiv.

Instanța de apel a analizat îndeplinirea de către inculpați a următoarelor condiții:

Astfel, prin Decizia nr. 17/2015 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a arătat că, "pornind de la definiția dată creanțelor fiscale principale prin art. 21 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală inculpații vor fi obligați la suportarea prejudiciului constând în echivalentul cuantumului creanțelor fiscale principale deținute de stat, calificând astfel raportul juridic născut între plătitorul taxei și beneficiarul acesteia ca un raport juridic de drept fiscal, reglementat de prevederile Codul fiscal și ale Codului de procedură fiscală, dar și la plata creanțelor fiscale accesorii, astfel cum sunt definite de art. 21 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură fiscală, având în vedere că dreptul la perceperea acestor creanțe, constând în dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, în condițiile legii, intră, de asemenea, în conținutul raportului juridic de drept fiscal, cuantumul acestora fiind stabilit de Codul de procedură fiscală. (...) Rezultă, așadar, că obligațiile de plată accesorii au un caracter prestabilit, atât în privința semnificației pe care acestea o au în contextul raportului juridic de drept fiscal, cât și în privința modalității de calcul al sumelor în care se materializează."

În ceea ce privește scadența obligațiilor principale datorate de inculpați, Curtea a reținut că acestea erau scadente la data de 31.02.2020, având în vedere că inculpatul A., și-a desfășurat activitatea infracțională în perioada 05.09.2011 - 30.03.2013, iar inculpatul B. în perioada 2010 - 06.01.2014.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul aceleiași decizii nr. 17/2015 a arătat foarte clar că "obligația de plata a taxelor și impozitelor se naște la data realizării activității, încasării venitului supus impozitării și devine scadentă la termenul prevăzut de lege, moment de la care autoritatea fiscală are dreptul de a percepe accesoriile creanței fiscale. Ca atare, stabilirea momentului nașterii acestor obligații de plată ca fiind situat la finalul procedurii judiciare (după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare) reprezintă o soluție eronată, deoarece presupune acoperirea doar parțială a prejudiciului cauzat creditorului fiscal prin întârzierea plății obligațiilor fiscale principale, cu excluderea perioadei cuprinse între data la care acestea au devenit scadente și data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și cu consecința exonerării parțiale și nejustificate a debitorului de plata unor daune-interese moratorii și a penalităților de întârziere".

Concluzionând, Curtea a reținut ca obligațiile accesorii datorate de inculpații A. și B. sunt anulate ca urmare a aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale.

A nu analiza de curtea de apel incidența acestor dispoziții legale și a nu dispune în conformitate cu dispozițiile legii fiscale aplicabile laturii civile care este alăturată celei penale având ca obiect săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală, echivalează cu a nu analiza aplicarea în cauză a art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 și anume, cu a nu analiza dacă prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, prin orice modalitate prevăzută de legea fiscală și anume: plata, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripție, dare în plata și prin alte modalități prevăzute expres de lege.

Or, cât timp dispozițiile fiscale care au reglementat anularea accesoriilor, O.U.G. nr. 69/2022, nu au exceptat de la aplicare lor persoanele fizice, debitori ca urmare a unor hotărâri judecătorești fie ele fiscale sau penale, cu latură civilă ce se soluționează conform dispozițiilor fiscale, nici instanțele de judecată nu pot lăsa nesoluționat acest aspect pentru faza de executare, când acesta nu ar mai avea nicio relevanță sub aspectul laturii penale. (în același sens a se vedea și Decizia nr. 310/RC din 21.06.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019).

În ceea ce privește Ordinul nr. 198/2021 din 08.09.2021 emis de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului publicat în Monitorul Oficial nr. 938/01.10.2021, Curtea a considerat că acesta are ca sfera de aplicare obligațiile rezultate din titlurile executorii reprezentate de hotărârile judecătorești definitive emise de instanțele de judecată, fiind astfel aplicabil în faza de executare a hotărârilor judecătorești, iar nu în faza de judecată.

Astfel, având în vedere că dispozițiile sale nu sunt aplicabile în această fază a procesului penal, nu se impune analizarea legalității sale.

Decizia din apel a fost comunicată la 22 ianuarie 2023, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar data până la care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București avea posibilitatea de declarare a recursului în casație este 22 februarie 2023, inclusiv.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs în casație, la data de 21 februarie 2023, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin procuror general, prin adresa nr. x/2022, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., numai în ceea ce-i privește pe inculpații A. și B.

Astfel, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., parchetul a criticat hotărârea atacată din perspectiva faptul că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire în privința inculpaților A. și B., pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., ca urmare a interpretării și aplicării nelegale a dispozițiilor art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare de la data de 01.04.2021 până la data de 17.12.2021).

Cererea de recurs în casație a fost comunicată inculpaților A. și B., iar până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., au fost depuse concluzii scrise de inculpații A. și B., prin apărători aleși.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 13 aprilie 2023, iar la înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație era îndeplinită.

La data de 2 mai 2023 a fost întocmit raportul de către magistratul-asistent.

Prin încheierea din 9 mai 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 35/A din 10 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017. S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători și s-a acordat termen la data de 20 iunie 2023, cu citarea intimaților-inculpați A. și B. și asigurarea asistenței juridice obligatorii.

Sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că aceasta îndeplinește cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen., Decizia penală nr. 35/A din 10 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele procurorului care a exercitat calea de atac și organul judiciar din care face parte, hotărârea atacată, precum și semnătura persoanei care a exercitat calea extraordinară de atac, care este, de asemenea, promovată în termen legal. S-a constatat că și condiția reglementată de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. este îndeplinită de calea de atac promovată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, acesta invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., cu argumentarea că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire în privința inculpaților A. și B., pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., ca urmare a interpretării și aplicării nelegale a dispozițiilor art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare de la data de 01.04.2021 până la data de 17.12.2021).

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 35/A din 10 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, privind pe inculpații A. și B. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal."

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În raport de considerațiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu privire la inculpații A. și B., în sensul că s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal, sunt nefondate, având în vedere că, în mod legal, instanța de apel a constatat că a intervenit o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, respectiv cea prevăzută de art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 care stabilește că în cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește.

Ca situație de fapt, cu privire la inculpatul B. se reține că în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, înregistrarea unor facturi fiscale fictive în scopul deducerii ilegale de TVA și a diminuării bazei impozabile raportat la care să se calculeze impozitul de profit pentru societățile administrate de acesta: SC D. SRL și SC C. SRL, în perioada 2010 - 06.01.2014, a săvârșit la diferite intervale de timp acte materiale care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, după cum urmează: - în perioada 2011 - 2012, în calitate de administrator al SC D. SRL, în vederea sustragerii de la impunerea și plata obligațiilor fiscale de către această societate, a înregistrat în evidențele contabile și a raportat organelor fiscale operațiuni comerciale nereale, constând în achiziții fictive de la furnizorul SC O. SRL, prin care a creat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 606.504 RON (echivalent 140.720 euro raportat la un curs BNR mediu de 1 Euro = 4.31 RON), din care 527.419 RON TVA și 79.085 RON impozit pe profit; în perioada 2010 - 2011, în calitate de administrator al SC C. SRL, în vederea sustragerii de la impunerea și plata obligațiilor fiscale de către această societate, a înregistrat în evidențele contabile și a raportat organelor fiscale operațiuni comerciale nereale, constând în achiziții fictive de la furnizorul SC O. SRL, prin care a creat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 306.451 RON (echivalent 71.102 euro raportat la un curs BNR mediu de 1 Euro = 4.31 RON), din care TVA în sumă de 261.290 RON și 45.161 RON impozit pe profit;

- în perioada 2012 - 2013, în calitate de administrator al SC C. SRL, în vederea sustragerii de la impunerea și plata obligațiilor fiscale de către această societate, a înregistrat în evidențele contabile și a raportat organelor fiscale operațiuni comerciale nereale, constând în achiziții fictive de la furnizorul SC F. SRL, prin care a creat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 318.734 RON (echivalentul a 73.952 euro raportat la un curs BNR mediu de 1 Euro = 4.31 RON), din care TVA în sumă de 289.160 RON și 29.574 RON impozit pe profit; în perioada 2012 - 2014, în calitate de administrator al SC D. SRL, în vederea sustragerii de la impunerea și plata obligațiilor fiscale de către această societate, a înregistrat în evidențele contabile și a raportat organelor fiscale operațiuni comerciale nereale, constând în achiziții fictive de la furnizorul SC F. SRL, prin care a creat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 112.677 RON (echivalentul a 26.143 euro raportat la un curs BNR mediu de 1 Euro = 4.31 RON), din care TVA în sumă de 67.606 RON și 45.071 RON impozit pe profit, prejudiciind în final bugetul de stat cu suma totală de 1.344.367 RON (echivalent 311.917 euro), fapte ce întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen.

Cu privire la inculpatul A., se reține că în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, înregistrarea unor facturi fiscale fictive în scopul deducerii ilegale de TVA și a diminuării bazei impozabile raportat la care să se calculeze impozitul de profit pentru societăți administrate de acesta: SC E. SRL, în perioada 05.09.2011 - 30.03.2013, a săvârșit la diferite intervale de timp acte materiale care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, după cum urmează: în perioada 02.03.2012 - 30.03.2013, în calitate de administrator legal al SC E. SRL, în scopul sustragerii de la plata T.V.A., a diminuării bazei impozabile referitor la impozitul pe profit și a schimbării destinației banilor proveniți din diverse încasări, a înregistrat și raportat achiziții fictive de la SC F. SRL, la o valoare de 1.705.606 RON (1.375.489 RON bază impozabilă), prin 125 acte materiale (facturi fiscale) detaliate în Anexa nr. 1 a raportului de expertiză contabilă judiciară - conform jurnalelor de cumpărări, prin care a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 550.195 RON (330.117 RON T.V.A. și 220.078 RON impozit pe profit) echivalentul a 124.760 euro (raportat la un curs BNR mediu în anul 2013 de 1 Euro = 4.41 RON); în perioada 05.09.2011 - 16.01.2012, în calitate de administrator legal al SC E. SRL, în scopul sustragerii de la plata T.V.A., a diminuării bazei impozabile referitor la impozitul pe profit și a schimbării destinației banilor proveniți din diverse încasări, a înregistrat și raportat achiziții fictive de la SC G. SRL, la o valoare de 669.950 RON (540.282 RON bază impozabilă), prin 7 acte materiale (facturi fiscale) detaliate în Anexa nr. 1 a raportului de expertiză contabilă judiciară - conform jurnalelor de cumpărări, prin care a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 216.113 RON (129.668 RON T.V.A. și 86.445 RON impozit pe profit) echivalentul a 50.142 euro, raportat la un curs BNR mediu de 1 Euro = 4.31 RON, prejudiciind în final bugetul de stat cu suma totală de 766.308 RON (echivalent 174.902 euro), fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen.

Înalta Curte, pentru analiza legalei aplicări a cauzei de nepedepsire criticată în recurs în casație de către parchet, are ca punct de plecare constatarea de fapt a ambelor instanțe, tribunal și curte de apel, că debitul principal a fost achitat integral, precum și constatarea instanței de apel că inculpații au achitat 20% din valoarea debitului principal.

Într-adevăr instanța de apel a constat că în fapt inculpații au achitat debitul principal stabilit că inculpatul B. a achitat în fața primei instanțe suma de 1.344.367 RON, iar în cursul cercetării judecătorești în apel, a depus chitanța reprezentând achitarea a 20% din prejudiciul de 1.344.367 RON, dosar apel și dovada că a formulat cerere de anulare a obligațiilor de plată accesorii la data de 28.04.2022, dosar apel. De asemenea, în cursul cercetării judecătorești în apel, inculpatul A. a depus chitanțe reprezentând achitarea prejudiciului de 766.308 RON, aflate la dosar apel și 20% din acesta, aflate la dosar apel, precum și dovada că a formulat cerere de anulare a obligațiilor de plată accesorii la data de 13.04.2022, dosar apel.

În recursul în casație, ce devoluează cauza doar în drept, nu și în fapt, această stare de fapt nu comportă discuții, ci doar dacă reținerea acestei stări de fapt atrage în drept incidența cauzei de nepedepsire reținută prin decizia apelată. În această etapă a analizei, Înalta Curte observă caracterul nefondat al principalului motiv de recurs invocat de către parchet, motiv potrivit căruia pentru incidența cauzei de nepedepsire, prevăzută de art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 55/2021, dobânzile și accesoriile trebuiau calculate la întregul prejudiciu indicat în constituirea de parte civilă majorat cu 20%.

După cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 66/2021 plusul procentual de 20% din baza de calcul ce trebuie achitat pentru a deveni incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 nu este generator de dobânzi și penalități, deoarece prin voința legiuitorului, accesoriile fiscale sunt aferente exclusiv obligației fiscale principale, adică prejudiciului direct cauzat prin comiterea faptelor prevăzute de norma supusă interpretării.

Având însă în vedere art. 447 din C. proc. pen., potrivit căruia instanța de recurs în casație este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate, deci independent de existența unei critici concrete care să detalieze motivul de casare invocat, Înalta Curte va analiza acest motiv, verificând exclusiv legalitatea deciziei atacate prin care s-a constatat stingerea accesoriilor fiscale, ceea ce a determinat încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (11) și (12) din Legea nr. 241/2005 modificată prin Legea nr. 55/2021.

În acest sens, se constată că instanța de apel a aplicat în cauză dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, astfel cum au fost modificate prin pct. 4 din Legea nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Prin punctul 4 din Legea nr. 55/2021 s-a dispus că la articolul 10, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (11) și (12), cu următorul cuprins: (11) În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările și completările ulterioare. (12) Dispozițiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) și (11).

Înalta Curte reține că textul legal menționat produce efecte de natură penală atât sub aspectul dreptului substanțial, conducând la nepedepsirea făptuitorului, cât și al dreptului procesual penal, determinând incidența unei cauze care împiedică exercitarea acțiunii penale și, prin aceasta, conduce la încetarea procesului, deci este nefondată critica recurentei vizând nelegalitatea aplicării cauzei de nepedepsire de către instanța de apel și implicit a încetării procesului penal.

Prin Decizia nr. 66/2021, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept a observat că prin comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 8 sau 9 din Legea nr. 241/2005, inculpatul participant se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale principale prevăzute de legislația fiscală, respectiv de la obligația de plată integrală a impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului public național.

S-a considerat că diferența dintre sumele eventual plătite și cele real datorate de contribuabil - diferență decurgând din stabilirea cu rea-credință ori, după caz, din neevidențierea în documente legale sau nedeclararea în mod corect și complet a veniturilor realizate sau cheltuielilor efectuate - constituie pagubă bugetară în sens fiscal și, totodată, prejudiciu infracțional în sens penal, de a cărui acoperire integrală este condiționată, printre altele, incidența cauzei de impunitate prevăzută de art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005.

Prin urmare, incidența amnistiei fiscale a obligațiilor fiscale accesorii operată prin Ordonanța de urgență nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale are drept efect ca în cauză accesoriile fiscale să nu mai real datorate, deci este asigurată incidența cauzei de nepedepsire prevăzute de art. 10 alin. (1)1.

Ordonanța de urgență nr. 69/2020 a instituit amnistia fiscală, ținând cont de faptul că obligațiile accesorii îngreunează conformarea la plată a obligațiilor bugetare, în contextul actual al dificultăților financiare cu care se confruntă contribuabilii afectați direct sau indirect de criza SARS-CoV-2.

Capitolul II din O.U.G. nr. 69/2020, se referă la anularea unor obligații accesorii care se aplică, conform art. VIII alin. (1) tuturor categoriilor de debitori, cum ar fi persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de proprietate, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere (etc), cu îndeplinirea mai multor condiții, care rezultă din interpretarea coroborată a disp. art. VIII și IX din O.U.G. nr. 69/2020 și anume: existența unor obligații bugetare pentru care s-a împlinit scadența la data de 31.03.2020; obligațiile bugetare scadente să fie stinse prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015 (prin plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripție, dare în plată și prin alte modalități prevăzute expres de lege); debitorul să aibă depuse declarațiile fiscale sau obligațiile fiscale să fie stabilite prin decizie de către organul fiscal central; debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor până la data de 30.06.2022, inclusiv.

Înalta Curte consideră că nu se poate nega plenitudinea de jurisdicție a instanței penale de a constata stingerea accesoriilor fiscale prin voința legiuitorului, pentru că altfel i s-ar nega competența de a statua asupra unei cauze de nepedepsire.

Pe de altă parte, nu s-ar putea considera că amnistia fiscală, în speță, ar fi strict la latitudinea organelor fiscale din cadrul părții civile recurente, deoarece atunci cauza de nepedepsire instituită de către lege ar fi la latitudinea unei părți din dosar.

Așadar, Înalta Curte constată că, în cauză, prejudiciile produse prin comiterea faptelor, majorate cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, sunt acoperite integral și anume: prejudiciile majorate cu 20% prin plată, astfel cum s-a arătat mai sus, iar dobânzile și penalitățile prin anularea lor, conform O.U.G. nr. 69/2020.

Dispozițiile art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 fac referire la acoperirea prejudiciului și a accesoriilor lui, fără a face distincție în ceea ce privește modul de acoperire, iar potrivit art. 22 din Legea nr. 207/2015 Codul de procedură fiscală, creanțele fiscale se sting prin plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripție, dare în plată și prin alte modalități prevăzute expres de lege.

În ceea ce privește existența unor obligații bugetare pentru care s-a împlinit scadența la data de 31.03.2020, se reține că prin Decizia nr. 17/2015 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a stabilit că, "pornind de la definiția dată creanțelor fiscale principale prin art. 21 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală inculpații vor fi obligați la suport