ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursurilor în casație de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 144 din 16 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2016, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. și art. 10

1

din Legea 55/2021 prin care a fost modificată și completată Legea nr. 241/2005, a fost încetat procesul penal împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. si art. 5 C. pen., întrucât în cauză există o cauză de nepedepsire constând în achitarea integrală a prejudiciului.

S-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă ANAF-DGRFP Craiova - AJFP Olt ca neîntemeiată, întrucât prejudiciul infracțional reținut în prezenta cauza a fost achitat în integralitate.

Prin decizia penală nr. 398 din 15.03.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelurile declarate de inculpatul A. și părțile responsabile civilmente S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. și S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar E. împotriva sentinței penale nr. 144 din 16 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2016, ca nefondate.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și partea civilă Statul Român prin Administrația Finanțelor Publice Olt împotriva sentinței penale nr. 144 din 16 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2016.

A desființat în parte sentința penală nr. 144 din 16 iulie 2021 a Tribunalul Olt și, rejudecând:

A constatat că în conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., săvârșită de inculpatul A., intră ca și acte materiale și relațiile comerciale dintre S.C. D. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. și respectiv dintre S.C. D. S.R.L. și S.C. G. S.R.L., prejudiciul total produs bugetului de stat fiind în sumă de 1.504.874 RON.

A menținut soluția de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., dispusă în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. și art. 10

1

din Legea nr. 55/2021, ca urmare a achitării integrale a prejudiciului.

În baza art. 580 C. proc. pen., a anulat facturile nr. x/05.09.2009, nr. y/23.09.2009, nr. z/15.12.2009, emise de S.C. F. S.R.L. și facturile nr. x/07.09.2009, nr. y/08.09.2009, nr. z/09.09.2009, nr. w/30.09.2009, nr. t/08.12.2009, emise de S.C. G. S.R.L., întrucât reprezintă operațiuni comerciale fictive și nu au corespondent în realitate.

A luat act că prejudiciul infracțional în cuantum de 1.504.874 RON, majorarea cu 20% și accesoriile și penalitățile pentru acest prejudiciu în cuantum de 1.102.130 RON au fost achitate.

A dispus restituirea către inculpat a sumei de 17.188 RON.

A menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate ce nu contravin deciziei.

Împotriva deciziei penale nr. 398 din 15.03.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2016, au declarat recurs în casație inculpatul A., partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L., prin reprezentant convențional, avocat H., și partea responsabilă civilmente S.C. D. S.R.L., prin avocat I..

Prin cererea de recurs în casație declarată, inculpatul A., invocând cazurile de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. pen., prin prisma cărora a arătat că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală și că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, a solicitat instanței de control judiciar, în esență, să constate că faptele, așa cum sunt descrise prin actul de sesizare a instanței, și reținute de către instanța de apel:

I. Nu au elementele de tipicitate obiectivă, respectiv subiectivă, pentru a putea fi sancționate de legea penală, încadrarea acestora în infracțiunea de evaziune fiscală, în modalitatea înregistrării în evidența contabilă a părților responsabile civilmente S.C. J. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., în perioada 2006 - 2014, de cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, fiind eronată.

II. Nu mai puteau face obiectul unei reanalizări și nu puteau fi recalificate ca fiind fictive de către instanța de apel operațiunile comerciale ce au făcut obiectul celor două sentințe de validare a popririi/contestației la executare și care au stabilit realitatea acestor operațiuni comerciale ale părții responsabile civilmente S.C. J. S.R.L. cu S.C. G. S.R.L., respectiv S.C. F. S.R.L., repunerea în discuție a certitudinii acestor fapte încălcând atât principiul de drept ne bis in idem, potrivit căruia nicio persoana nu poate fi cercetată sau judecată de două ori pentru aceeași faptă, principiu care trebuia analizat de către instanța de apel în raport de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat care impunea acestei instanțe restricția în a reanaliza o situație care a fost deja dezlegată printr-o hotărâre judecătorească anterioară definitivă de către o altă instanță.

Prin cererea de recurs în casație declarată, partea responsabilă civilmente S.C. J. S.R.L., invocând cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a solicitat instanței de control judiciar, în esență, să constate că faptele, așa cum sunt descrise prin actul de sesizare a instanței, și reținute de către instanța de apel:

I. Nu au elementele de tipicitate obiectivă, respectiv subiectivă, pentru a putea fi sancționate de legea penală, încadrarea acestora în infracțiunea de evaziune fiscală, în modalitatea înregistrării în evidența contabilă a părților responsabile civilmente S.C. J. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., în perioada 2006 - 2014, de cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, fiind eronată.

II. Nu mai puteau face obiectul unei reanalizări și nu puteau fi recalificate ca fiind fictive de către instanța de apel operațiunile comerciale ce au făcut obiectul celor două sentințe de validare a propririi/contestației la executare și care au stabilit realitatea acestor operațiuni comerciale ale părții responsabile civilmente S.C. J. S.R.L. cu S.C. G. S.R.L., respectiv S.C. F. S.R.L., repunerea în discuție a certitudinii acestor fapte încălcând atât principiul de drept ne bis in indem, potrivit căruia nicio persoana nu poate fi cercetată sau judecată de două ori pentru aceeași faptă, principiu care trebuia analizat de către instanța de apel în raport de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat care impunea acestei instanțe restricția în a reanaliza o situație care a fost deja dezlegată printr-o hotărâre judecătorească anterioară definitivă de către o altă instanță.

Prin cererea de recurs în casație declarată, partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L., invocând cazurile de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. pen., în esență, a contestat nelegalitatea deciziei recurate, arătând că în mod greșit instanța de judecată a reținut infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. "c" din Legea nr. 241/2005.

Astfel, a arătat că, din probele administrate în cauză rezultă că relațiile comerciale derulate cu societățile reprezentate de K. sunt reale, mărfurile au fost însoțite de documente de proveniență și au existat în realitate.

De asemenea, a susținut că există la dosarul cauzei procese-verbale de recepții ale beneficiarilor lucrărilor efectuate de către S.C. B. S.R.L. - instituții bugetare, extrase de cont și, drept urmare, se poate considera faptul că acest dubiu îi profită făptuitorului, astfel că, în cauză, se impune aplicarea principiului "in dubio pro reo", complementar prezumției de nevinovăție, ce stă alături de principiul aflării adevărului, care guvernează desfășurarea procesului penal, deci, și materia probațiunii.

Prin încheierea din 22 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2016, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-au admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpatul A., părțile responsabile civilmente S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar E. și S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva deciziei penale nr. 398 din 15 martie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpatul A., părțile responsabile civilmente S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar E. și S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanțiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, așadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...)Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen..)" (decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Prin urmare, pe calea recursului în casație nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Pornind de la aspectele teoretice expuse, în limitele criticilor formulate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate de inculpatul A., părțile responsabile civilmente S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar E. și S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. vizează, în esență, temeinicia deciziei penale recurate și nu chestiuni de legalitate.

Se reține, astfel, că susținerile recurenților (inculpatul A. și partea responsabilă civilmente S.C. D. S.R.L. formulând motive identice) nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală, ci, practic, se solicită o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac. Mai exact, criticile în sensul că, încadrarea faptelor inculpatului A. în infracțiunea de evaziune fiscală, în modalitatea înregistrării în evidența contabilă a părților responsabile civilmente S.C. J. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., în perioada 2006 - 2014, de cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, este eronată ori că din probele administrate în cauză rezultă că relațiile comerciale derulate cu societățile reprezentate de K. sunt reale, mărfurile au fost însoțite de documente de proveniență și au existat în realitate, constituie, în concret, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința dispunerii unei soluții de achitare față de inculpatul A., soluție favorabilă recurenților prin raportare la soluția dispusă în cauză, de încetare a procesului penal ca urmare a plății integrale a prejudiciului.

Deși recursul în casație este întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în ansamblul lor, motivele tind la reanalizarea împrejurărilor de fapt.

Însă, reevaluarea situației de fapt reținută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanța de apel și concordanța cu probele administrate, precum și interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Totodată, Înalta Curte învederează că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanțelor de fond și nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casație, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că deși recurenții au invocat dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", în speță nu a fost dispusă față de inculpatul A. o soluție de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., ci o soluție de încetare a procesului penal, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. și art. 10

1

din Legea nr. 55/2021, ca urmare a achitării integrale a prejudiciului.

Ca atare, având în vedere motivul care a justificat soluția de încetare a procesului penal, Înalta Curte constată ca neîntemeiate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., invocat în conținutul cererilor de recurs în casație de către recurentul inculpat A. și partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C..

În contextul arătat, având în vedere baza factuală reținută în cauză de instanța de apel, Înalta Curte constată că fapta inculpatului A. se circumscrie elementelor de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpatul A., părțile responsabile civilmente S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar E. și S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva deciziei penale nr. 398/2022 din 15 martie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat și recurentele părți responsabile civilmente la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpatul A., părțile responsabile civilmente S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar E. și S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva deciziei penale nr. 398/2022 din 15 martie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat și recurentele părți responsabile civilmente la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 noiembrie 2022.