ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.04.2023

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 298/2023

HOTĂRÂRE
12.04.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 298/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 12 aprilie 2023

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 84/PI din 04 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că sunt întrunite condițiile extrădării numitului A..

În temeiul art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă cererea de extrădare nr. x din 24.03.2023, formulată de Procuratura Generală a Republicii Belarus.

S-a dispus extrădarea și predarea către autoritățile din Republica Belarus, cu respectarea regulii specialității, a numitului A., față de care, la data de 02.09.2021, INTERPOL Minsk (Belarus) a emis o difuziune de urmărire internațională prin canalele Organizației Internaționale de Poliție Criminală - INTERPOL, fiind urmărit de către autoritățile din Belarus pentru executarea unei pedepse de 2 ani închisoare, aplicată de Instanța Raionului Lionzo din regiunea Vitebsk (Belarus), la data de 12.12.2019, în cauza nr. 1-34/2019, pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și sustragere de la executarea unui verdict judecătoresc, definitivă la data de 05.05.2021 prin hotărârea Prezidiului Tribunalului Regional din Vitebsk.

A fost constatat că persoana extrădabilă a fost reținută pentru 24 de ore prin ordonanța nr. emisă la data de 23.02.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cu începere de la 23.02.2023, ora 20:45 și până la 24.02.2023, ora 20:45 și arestată provizoriu de la 24.02.2023 la zi.

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a menținut arestarea provizorie în vederea extrădării a numitului A., până la predarea acestuia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, dar nu mai târziu de 30 de zile, respectiv până la data de 04.05.2023, inclusiv.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în cauză au rămas în sarcina statului.

S-a dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș a sumei de 1098 RON, onorariu avocatul din oficiu.

În temeiul art. 273 C. proc. pen. a fost dispusă plata din fondurile Ministerului Justiției către traducătorul autorizat de limba rusă, B., respectiv a sumei de 600 RON, onorariu interpret de limba rusă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2023 din data de 24.02.2023, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a solicitat arestarea provizorie a numitului A., locuind până la momentul depistării în Polonia, localitatea Poznan, str. x, identificat cu documentul de identitate seria x nr. x, eliberat la consulatul din Polonia a Republicii Belarus, de autoritățile din Belarus la data de 13.04.2022, cu valabilitate până la data de 27.04.2022, față de care, la data de 02.09.2021, INTERPOL Minsk (Belarus) a emis o difuziune de urmărire internațională prin canalele Organizației Internaționale de Poliție Criminală - INTERPOL, fiind urmărit de către autoritățile din Belarus pentru executarea unei pedepse de 2 ani închisoare, aplicate de Instanța Raionului Lionzo din regiunea Vitebsk (Belarus), la data de 12.12.2019, pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și sustragere de la executarea unui verdict judecătoresc.

Din cuprinsul actelor anexate cererii de extrădare s-a reținut că prin hotărârea pronunțată la data de 12.12.2019, în cauza nr. 1-34/2019, de către Instanța Raionului Lionzo din regiunea Vitebsk (Belarus), persoana urmărită internațional A. a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de doi ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și sustragere de la executarea unui verdict judecătoresc.

În fapt, autoritățile judiciare din Belarus au reținut că persoana solicitată A. a fost depistată la data de 09.06.2019, orele 13:27, conducând autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, pe autostrada H 2900, pe direcția Liozno-Kolyshki-granița cu Federația Rusă, sub influența alcoolului, deși la data de 08.08.2017 a fost condamnată, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului la pedeapsa de 1 ani și 2 luni închisoare și interzicerea dreptului de a mai conduce pe drumurile publice a unui autovehicul pe o durată de 5 ani.

Persoana urmărită A. a fost identificată și ascultată, în prezența apărătorului din oficiu și a interpretului autorizat de limbă rusă, B., precizând că nu dorește să fie predată autorităților judiciare din Belarus pentru a-și clarifica situația juridică și că în ipoteza în care autoritățile judiciare românești ar decide extrădarea sa către Belarus, menționează că nu renunță la regula specialității. Totodată, persoana solicitată a arătat că știe că a fost condamnat în Belarus, de către Judecătoria Liozensk, la pedeapsa de 2 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere a autovehiculului sub influența alcoolului sau altor substanțe, precum și pentru conducerea autoturismului în absența unui document prevăzut de lege, dar nu a executat pedeapsa aplicată de instanță, deoarece a plecat din țară, el neparticipând la niciun proces. A mai susținut că ar avea statut de refugiat în Polonia, însă nu s-a depus niciun document în acest sens, iar urmare verificărilor efectuate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin adresa din 03.03.2023 s-a comunicat că nu este cunoscut în baza de date a INTERPOL Varșovia.

Prin ordonanța emisă la data de 23.02.2023, ora 20:45, s-a dispus reținerea numitului A. pentru 24 de ore, în scopul prezentării acestuia în fața instanței cu propunere de arestare provizorie în regim de urgență în vederea extrădării.

Prin încheierea din 24.02.2023, Curtea de Apel Timișoara a dispus arestarea provizorie în procedura de urgență prevăzută de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 față de persoana urmărită, măsura fiind ulterior menținută, prin încheierea din 24.03.2023.

Ulterior termenului din 24.03.2023, Ministerul Justiției a comunicat cererea de extrădare formulată de autoritățile din Belarus.

În urma controlului de regularitate internațională efectuat de către Ministerul Justiției - Direcția Drept International si Cooperare Judiciară, în conformitate cu art. 38 din Legea nr. 302/2004 s-au constatat următoarele: persoana a cărei extrădare se cere este cetățean al Republicii Belarus; între România și Republica Belarus nu există un tratat în materia extrădării, cooperarea urmând a se desfășura în temeiul curtoaziei internaționale, cu asigurarea reciprocității, extrădarea este supusă condițiilor prev. de art. 18-35 din Legea nr. 302/200, la cererea de extrădare au fost anexate documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, traduse în limba română.

Din cuprinsul cererii de extrădare s-a reținut că autoritățile din Belarus au invocat principiul reciprocității și au garantat că în cazul extrădării numitului A., acesta nu va fi reextrădat către un stat terț și nu va fi urmărit penal sau pedepsit pentru o infracțiune săvârșită înainte de extrădare, pentru care nu a fost solicitată extrădarea, fără acordul autorităților competente din România, precum și că va putea părăsi liber teritoriul Republicii Belarus după ispășirea pedepsei sau după eliberarea de pedeapsă (adresa nr. x din 24.03.2023 emisă de Parchetul General al Republicii Belarus - Autoritate Centrală în materia extrădării conform legislației din Republica Belarus).

Analizând actele dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente, Curtea de Apel Timișoara a constatat că sunt întrunite condițiile pentru a se dispune extrădarea și predarea către autoritățile Republicii Belarus a numitului A..

S-a constatat din documentele anexate că, la data de 23.02.2023, orele 18:40, organele de poliție din cadrul I.PJ. Arad - Serviciul de Investigații Criminale au prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pe numitul A., cetățean al Republicii Belarus, față de care, la data de 02.09.2021, INTERPOL Minsk (Belarus) a emis o difuziune de urmărire internațională prin canalele Organizației Internaționale de Poliție Criminală - INTERPOL, fiind urmărit de către autoritățile din Belarus pentru executarea unei pedepse de 2 ani închisoare, aplicate de Instanța Raionului Lionzo din regiunea Vitebsk (Belarus), la data de 12.12.2019, pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și sustragere de la executarea unui verdict judecătoresc.

Astfel, s-a reținut că persoana extrădabilă este căutată în vederea executării pedepsei de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și sustragere de la executarea unui verdict judecătoresc.

Din documentele anexate, prima instanță a reținut că persoana extrădabilă A. a fost condamnată de Instanța Raionului Lionzo din regiunea Vitebsk (Belarus), la data de 12.12.2019, în cauza nr. 1-34/2019, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de "conducerea unui vehicul de către o persoană în stare de ebrietate, săvârșită de către o persoană care a comis anterior infracțiunea prevăzută de același articol", infracțiune prevăzută de art. 317-1 partea 2 din C. pen. al Republicii Belarus și la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "sustragere de la executarea unui verdict judecătoresc de privare de dreptul de a desfășura anumite activități", infracțiune prevăzută de art. 417 din C. pen. al Republicii Belarus, în final fiindu-i stabilită ca pedeapsă rezultantă de executat, pedeapsa de 2 ani închisoare.

În esență, ca stare de fapt, din considerentele hotărârilor pronunțate de autoritățile judiciare din Republica Belarus s-a reținut că, prin hotărârea instanței raionului Liozno din data de 08.08.2017, executorie la 19.09.2017/dosarul personal 152-153/semnăturile persoanei extrădabile din 18.10.2018 la Inspectoratul penal al departamentului de Afaceri Interne al raionului Oktyabrsky, numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de privare a dreptului de a desfășura activități legate de conducerea tuturor tipurilor de vehicule; însă, în data de 09.06.2019, la ora 13:27, a condus autoturismul x, cu numărul de înmatriculare x, pe al 2-lea km al autostrăzii H-2900, fiind în stare de ebrietate.

S-a constatat că în cererea de extrădare și documentele care o însoțesc sunt descrise detaliat toate circumstanțele factuale în care au fost săvârșite infracțiunile pentru care persoana extrădabilă este condamnată.

Instanța a constatat îndeplinită în cauză și condiția referitoare la dubla incriminare, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 302/2004.

Sub acest aspect, s-a arătat că, infracțiunile cu privire la care s-a dispus condamnarea persoanei extrădabilă au corespondent în legea penală română, circumscriindu-se infracțiunii de "conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe" prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la unu la 5 ani sau amendă și "conducerea unui vehicul fără permis" prev. de art. 335 alin. (2) teza finală C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

Totodată, s-a constatat și îndeplinirea condiției referitoare la gravitatea pedepsei, condiție prevăzută de art. 26 din Legea nr. 302/2004, ținând seama că pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare din Republica Belarus este de 2 ani închisoare.

Analizând condițiile de acordare a extrădării și răspunzând totodată și motivelor de opoziție la extrădare ale numitului A., Curtea de Apel a reținut că acesta nu are calitatea de persoană exceptată de la extrădare, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 302/2004, întrucât nu are cetățenie română, nu are domiciliul și nici reședința pe teritoriul României, nu i s-a acordat dreptul de azil în România și nu beneficiază de statutul de refugiat pe teritoriul statului român. Mai mult, susținerile persoanei extrădabile în sensul că ar fi primit statutul de refugiat în Polonia nu au fost probate prin niciun document, iar informațiile furnizate de INTERPOL Varșovia sunt acelea că nu este cunoscut în baza acestuia de date.

În cauză, nu s-a identificat niciun motiv de refuz al extrădării dintre cele obligatorii, prevăzute de art. 21 din Legea nr. 302/2004 sau facultative, prevăzute de art. 22 din Legea nr. 302/2004 și nici de art. 33 și art. 34 din aceeași lege, privind prescripția sau amnistia.

De asemenea, s-a avut în vedere că autoritățile Republicii Belarus au oferit suficiente garanții că cererea de extrădare nu are drept scop urmărirea din motive politice, în legătură cu apartenența rasială, religia practicată, apartenența națională sau opiniile politice, infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea persoanei extrădabile fiind unele de drept comun, neexistând indicii care să poată ridica o îndoială rezonabilă în legătură cu o pretinsă urmărire a acestuia pentru opinii politice.

Referitor la aspectele privind datele de identitate ale persoanei extrădabile, aspecte învederate de avocatul desemnat din oficiu al acestuia, s-a constatat că în cererea de extrădare sunt menționate ambele variante ale numelui, atât A., cât și A.. Deopotrivă, s-a avut în vedere că persoana extrădabilă nu a contestat identitatea. Suplimentar, verificând documentele comunicate de autoritățile judiciare din Republica Belarus, Curtea de Apel a constatat că în documentul de identitate cu care s-a legitimat persoana extrădabilă în fața autorităților române este indicat același număr de identificare cu cel din certificatul de înregistrare la locul de reședință x, precum și aceeași dată a nașterii. Mai mult, a fost comunicată și fotografia persoanei căutate, fotografie care aparține persoanei extrădabile.

Legat de modul de derulare a procedurii în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare, Curtea de Apel a constatat că este adevărat că procesul a fost judecat în lipsa acuzatului, în hotărârea de condamnare menționându-se că se află în afara granițelor țării, însă în declarația dată în fața Curții de Apel Timișoara în 24.02.2023, acesta a arătat că avea cunoștință de proces și de condamnarea primită. De asemenea, în hotărârea anexată cererii de extrădare se arată că persoana extrădabilă s-a sustras de la judecată și au fost aplicate dispozițiile privind judecarea sa în lipsă:

"Acuzatul A.. se află în afara granițelor Republicii Belarus și evită participarea la ședința de judecată, prin urmare, în conformitate cu alin. (2) din partea 2 a articolului 294 din C. proc. pen. al Republicii Belarus, ședința de judecată a cauzei penale a avut loc în absența sa." Această mențiune a autorităților judiciare din Republica Belarus s-a apreciat că este confirmată și de alte aspecte ce au fost arătate în cuprinsul sentinței.

Astfel, s-a arătat că avocatul desemnat din oficiu pentru persoana extrădabilă a invocat faptul că acesta a fost arestat și în Republica Moldova, pentru scurt timp, însă eliberat și s-a refuzat predarea, considerând că motivul ar fi nerespectarea drepturilor omului. Legat de această susținere, Curtea de Apel a constatat că din hotărârea din 27.05.2020 a instanței raionului Liozno, din regiunea Vitesbk, rezultă că față de persoana extrădabilă a fost luată măsura arestării preventive și că a fost localizat în Republica Moldova și arestat în data de 09.11.2019, fiind eliberat în 11.11.2019. Așadar, s-a observat că arestarea preventivă în Republica Moldova a fost anterioară pronunțării hotărârii ce se urmărește a fi pusă în executare și că acesta este încă un element în sensul că persoana extrădabilă a avut cunoștință de procesul derulat împotriva sa și că s-a sustras de la judecată.

Mai mult, prima instanță a reținut că, în hotărârea de condamnarea se menționează că:

"În timpul procedurilor preliminare a recunoscut pe deplin vinovăția în actele incriminate. (...) La 8 iunie 2019, a consumat alcool, a băut bere în dimineața zilei de 9 iunie, iar la ora 13:00 a condus x în direcția satului Cernorucie și a fost oprit de un polițist rutier.", aspect ce a fost considerat că constituie un element suplimentar că persoana extrădabilă a avut cunoștință de derularea procedurii penale împotriva sa.

Legat de nerespectarea dreptului la apărarea invocată de avocatul din oficiu cu trimiterea la faptul că s-a reținut ca probă declarația agentului de poliție, Curtea de Apel a observat că, pe lângă această declarație, în hotărâre sunt indicate și numele a doi martori.

Referitor la susținerea în apărarea persoanei extrădabile a faptului că ar fi fost citată la o altă adresă decât cea de domiciliu, respectiv că are domiciliul în localitatea Vitebsk, iar în hotărârea de condamnare apare domiciliul din localitatea Vitebsk, verificând documentele existente la dosarul cauzei, Curtea de Apel a constatat că în actele comunicate de autoritățile judiciare ale Republicii Belarus este indicată ca adresă localitatea Vitebsk, iar adresa localitatea Vitebsk, este cea menționată în documentul de identitate seria x nr. x eliberat la consulatul din Polonia a Republicii Belarus, de autoritățile din Belarus la data de 13.04.2022, deci la o dată mult ulterioară hotărârii de condamnare.

Pe de altă parte, s-a subliniat că, în cadrul procedurii de extrădare nu poate fi analizat fondul cauzei, având în vedere motivele de refuz al extrădării, prevăzute expres la art. 21 și 22 din Legea nr. 302/2004, precum și dispozițiile art. 52 alin. (2) din același act normativ, potrivit cărora curtea de apel nu este competentă să se pronunțe asupra temeiniciei condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării.

Conform art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, opoziția la extrădare nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt întrunite condițiile pentru extrădare or, în cauză, numitul A. nu a formulat obiecții la identitate.

Astfel cum rezultă din documentația transmisă de Ministerul Justiției, între România și Republica Belarus nu este încheiată o convenție bilaterală privind extrădarea și Republica Belarus nu este parte la Convenția Europeană de Extrădare încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, dar extrădarea operează între aceste state în baza normelor de curtoazie internațională și există reciprocitate în ceea ce privește cererile de extrădare și arestarea provizorie, astfel că prima instanță a concluzionat că nu poate fi reținut motivul de opoziție la extrădare invocat în acest sens, cu referire la absența reciprocității.

Referitor la invocarea de către avocatul persoanei extrădabile a Rezoluției Parlamentului European din 26 noiembrie 2020, Curtea de Apel a constatat că se referă la existența la nivelul Uniunii Europene a unei preocupări cu privire la situația respectării drepturilor omului în materia unor represiuni împotriva protestatarilor regimului politic, a opoziției politice din statul solicitant, ceea ce însă nu poate conduce la extinderea unei aprecieri asupra refuzului extrădării în Republica Belarus a persoanelor acuzate de infracțiuni de drept comun, fără nicio legătură cu aspecte politice, persoane care se sustrag procedurilor inițiate în statul de comitere a infracțiunilor pentru care s-a dispus o soluție de condamnare, în vederea evitării răspunderii penale.

De asemenea, s-a apreciat că nu poate constitui un motiv de refuz al acordării extrădării nici împrejurarea invocată de apărarea persoanei extrădabile referitoare la o pretinsă implicare a Republicii Belarus în conflictul militar ruso-ucrainean, neexistând la acest moment niciun element probator care să conducă la concluzia că statul în care urmează a se dispune extrădarea ar reprezenta în prezent un teritoriu care ar putea pune în pericol viața sau integritatea fizică a persoanei extrădabile.

În consecință, considerând că nu există niciun impediment la extrădare, nu sunt incidente motive obligatorii sau facultative de refuz al extrădării, în baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, Curtea a constatat că sunt întrunite condițiile extrădării numitului A..

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație persoana extrădabilă A., solicitând, în esență, admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate, iar în rejudecare respingerea cererii de extrădare formulată de autoritățile din Belarus.

Analizând contestația formulată de persoana extrădabilă prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor relevante în materia extrădării, Înalta Curte apreciază că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin cererea nr. x din 24.03.2023 formulată de Procuratura Generală a Republicii Belarus, s-a solicitat autorităților judiciare române extrădarea și predarea persoanei extrădabile A., în vederea executării unei pedepse de 2 ani închisoare, aplicate acestuia în cauza nr. 1-34/2019, de Instanța Raionului Lionzo din regiunea Vitebsk (Belarus), la data de 12.12.2019, pentru comiterea infracțiunilor de "conducerea unui vehicul de către o persoană în stare de ebrietate, săvârșită de către o persoană care a comis anterior infracțiunea prevăzută de același articol", infracțiune prevăzută de art. 317-1 partea 2 din C. pen. al Republicii Belarus și "sustragere de la executarea unui verdict judecătoresc de privare de dreptul de a desfășura anumite activități", infracțiune prevăzută de art. 417 din C. pen. al Republicii Belarus.

Conform actelor dosarului, împotriva verdictului pronunțat de instanța raionului Liozno din regiunea din regiunea Vitebsk (Belarus), din data de 12.12.2019, procurorul a depus protest, în temeiul art. 317-1 (29, art. 417 din C. pen. al Republicii Belarus, iar prin hotărârea Prezidiului Tribunalului Regional din Vitebsk din 05.05.2021, verdictul a rămas neschimbat .

În esență, ca stare de fapt, rezultă că, prin hotărârea instanței raionului Liozno din data de 08.08.2017, executorie la 19.09.2017, numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de privare de dreptul de a desfășura activități legate de conducerea tuturor tipurilor de vehicule, însă, la data de 09.06.2019, la ora 13:27, a condus autoturismul x, cu numărul de înmatriculare x, pe al 2-lea km al autostrăzii H-2900, fiind în stare de ebrietate.

Preliminar, Înalta Curte subliniază că între România și Belarus extrădarea operează în baza normelor de curtoazie internațională, cu asigurarea reciprocității, astfel cum a reținut și prima instanță, context în care, conform art. 5 alin. (2) din Legea 302/2004, dreptul comun în materie pentru autoritățile judiciare române este legea specială menționată. La stabilirea cadrului normativ care guvernează cauza, instanța supremă are în vedere că Republica Belarus nu este parte la Convenția europeană de extrădare încheiată la Paris, la 13.12.1957, iar între acest stat și România nu există o convenție bilaterală privind extrădarea.

Ca tare, extrădarea numitului A. din România, la solicitarea autorităților judiciare din Republica Belarus, este guvernată de dispozițiile aer. 18-60 cuprinse în Capitolul I - Extrădarea pasivă, al Titlului II - Extrădarea, din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

În acest context normativ, analizând hotărârea atacată se constată că cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Republica Belarus îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, aceasta fiind formulată în scris, de autoritatea competentă a statului solicitant și este însoțită de copii a hotărârii de condamnare definitivă, expunerea faptelor pentru care se cere extrădarea rezultând cu claritate din documentele anexă la cererea de extrădare, atât sub aspectul conținutului lor obiectiv concret, al datei și locului săvârșirii lor, cât și sub aspectul calificării juridice a faptelor și al dispozițiilor legale aplicabile în statul solicitant.

Este îndeplinită și condiția dublei incriminări, prevăzute de art. 24 din Legea nr. 302/2004, fiindcă infracțiunile cu privire la care s-a dispus condamnarea persoanei extrădabile au corespondent în legea penală română, constituind infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., sancționată cu închisoarea de la unu la 5 ani sau amendă și infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis prevăzută de art. 335 alin. (2) teza finală C. pen., pentru comiterea căreia pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

Extrădarea fiind solicitată pentru executarea unei pedepse de 2 ani închisoare aplicată de autoritățile judiciare din Belarus, se observă că este îndeplinită cerința reglementată la art. 26 din Legea 302/2004, care prevede pentru ipoteza extrădării acordate de România în vederea executării, ca pedeapsa să fie de cel puțin 4 luni închisoare.

În legătură cu aspectele privind datele de identitate ale contestatorului persoană extrădabilă, se constată că, în cererea de extrădare sunt menționate ambele variante ale numelui, atât A., cât și A., iar acesta nu a contestat identitatea.

Deopotrivă, se consideră îndeplinite condițiile privind persoana extrădabilă, fiind aplicabile dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 302/2004, în raport cu statutul de cetățean străin al contestatorului A., cetățean al Republicii Belarus, aflat pe teritoriul României, căruia nu i s-a acordat dreptul de azil în România și nu are nici statut de refugiat pe teritoriul acestui stat. În mod corect a reținut prima instanță că susținerile persoanei extrădabile, în sensul că ar fi primit statutul de refugiat în Polonia, nu au fost probate prin niciun document, iar informațiile furnizate de INTERPOL Varșovia sunt acelea că nu este cunoscut în baza acestuia de date, astfel că, persoana extrădabilă nu intră în categoria persoanelor exceptate de la extrădare conform art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Cu toate acestea, faptul că ipoteza prevăzută de art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, nu este incidentă în cauză, nu exonerează autoritatea judiciară română de obligația unei examinări din perspectiva existenței unui risc semnificativ de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului în statul solicitant și/ori de supunere a persoanei extrădabile unor tratamente inumane sau degradante în acest ultim stat.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată, contrar aprecierii primei instanțe, că, în cauză, este incident motivul facultativ de refuz al extrădării prev. de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care "extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecințe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate".

Această prevedere legală enunță doar exemplificativ vârsta sau starea de sănătate a persoanei, fără a limita impedimentele la extrădare la aceste două ipoteze, ceea ce înseamnă că se circumscriu motivului facultativ de refuz la extrădare prev. de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, orice alte situații în care persoana extrădabilă riscă să fie semnificativ afectată în mod negativ, indiferent de factorii care generează un asemenea risc.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte consideră, în baza concluziilor forurilor internaționale care monitorizează situația din Belarus, că există motive substanțiale de a crede că dispunerea extrădării în cauză ar expune contestatorul unui risc real de a fi supus unor tratamente contrare art. 3 din Convenție în statul solicitant.

În acest sens, se au în vedere concluziile raportului privind condițiile de detenție în Republica Belarus întocmit de Federația Internațională pentru Drepturile Omului (FIDH) în iunie 2008 (June 2008 - Nr. 500/2), în cadrul Misiunii internaționale de informare, potrivit cu care "condițiile închisorii din Belarus sunt extrem de nesatisfăcătoare și echivalează cu un tratament inuman interzis de Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Convenția ONU împotriva torturii și a altor tratamente sau pedepse crude, inumane și degradante și alte tratate internaționale ratificate de Republica Belarus:

- deținuții nu au acces la documentele legale de bază care le definesc drepturile și obligațiile;

- deținuții sunt practic lipsiți de protecție legală;

- condițiile sunt deosebit de grele pentru deținuții administrativi: fără paturi, dușuri, plimbări, supraaglomerare a celulelor, salubritate proastă, calitate proastă a alimentelor și a apei, interzicerea coletelor etc;

- condițiile de detenție ale Ministerului de Interne sunt și ele precare: supraaglomerare, umiditate ridicată, temperaturi scăzute iarna și temperaturi ridicate vara, calitate scăzută a alimentelor, tuberculoză răspândită;

- deținuții plasați în secții de izolare punitivă sunt ținuți fără comunicare, la temperaturi scăzute și fără posibilitatea de a se deplasa; calitatea alimentelor este scăzută, iar cantitățile sunt insuficiente, ceea ce duce la boli grave;

- condițiile de transport ale deținuților sunt extrem de nesatisfăcătoare, deoarece aceștia pot fi lipsiți de hrană sau apă pentru zile;

- condamnații capitali sunt ținuți în deplină izolare de lume și nu sunt conștienți de soarta lor;

- arestările în masă în perioade de tensiune politică duc la condiții de detenție total inacceptabile".

Tot ca o concluzie, s-a precizat că statele terțe ar trebui să refuze extrădarea suspecților în Belarus deoarece condițiile de detenție sunt inumane și fac imposibilă apărarea juridică adecvată în cadrul procedurilor penale.

Ulterior anului 2020, deficiențele au subzistat, fiind constatate sub egida Consiliului Drepturilor Omului al ONU, în raportul Raportorului special pentru situația drepturilor omului în Belarus, din anul 2021 (A/HRC/47/49), în care s-a evidențiat "escaladarea fără precedent a încălcărilor drepturilor omului în Belarus la care a asistat în perioada analizată (anul 2020 și începutul anului 2021). În timp ce criza politică și evenimentele sociale au dovedit încă o dată caracterul ciclic al creșterii încălcărilor drepturilor omului în perioadele electorale în Belarus, ele au relevat, de asemenea, deficiențele instituționale adânc înrădăcinate ale mecanismului de stat, în special al poliției și al sistemului de justiție, folosit nu pentru a proteja drepturile omului, ci mai degrabă pentru a le restrânge. O preocupare deosebită o reprezintă faptul că situația continuă să se înrăutățească într-un climat de frică, impunitate și lipsă de răspundere pentru făptuitori" - paragraful 97.

În cuprinsul aceluiași raport (paragraful 39), s-a reținut că:

"persoanele aflate în arest preventiv sau care execută pedepse de arest administrativ au fost ținute în condiții inumane, în celule supraaglomerate, lipsite de ventilație, acces la apă sau la toaletă. Combinate cu întârzierile în accesul la asistență medicală, astfel de condiții sanitare precare au reprezentat o sursă de îngrijorare suplimentară în contextul pandemiei bolii coronavirus (COVID-19)" - https:/www.ohchr.org/en/documents/country-reports/ahrc4749-report-special-rapporteur-situation-human-rights-belarus-anais.

Totodată, Raportul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite (OHCHR) pentru Drepturile Omului din 4 martie 2022, prezintă situația de ansamblu a drepturilor omului în Belarus cu privire la alegerile din 9 august 2020, inclusiv aplicarea detențiilor arbitrare, torturii și altor tratamente crude, inumane sau degradante, eșecul de a investiga în mod eficient acuzațiile de astfel de încălcări și lipsa de respect pentru un proces echitabil și drepturile la un proces echitabil, precizându-se că " (…) mărturiile victimelor și ale martorilor colectate în contextul examinării au coroborat numeroasele relatări despre tortură, maltratare și condiții inumane de detenție documentate și analizate de alte organizații, inclusiv cele ale Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) Mecanismul dimensiunii umane de la Moscova. Aceste analize dau mai mult credibilitate constatărilor făcute de OHCHR conform cărora tortura și relele tratamente au fost utilizate sistematic ca instrumente de pedepsire și intimidare a deținuților" (paragraful 51).

În consecință, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite a recomandat celorlalte state membre ale Națiunilor Unite să respecte pe deplin principiul nereturnării, în special în ceea ce privește apărătorii drepturilor omului, jurnaliștii și victimele încălcărilor drepturilor omului care au fugit din Belarus pe teritoriile lor și să ia măsuri pentru a le proteja drepturile și a le permite să ducă o viață demnă (...)" - paragraful 95 (e) - https:/reliefweb.int/report/belarus/situation-human-rights-belarus-run-2020-presidential-election-and-its-aftermath.

Înalta Curte apreciază, așadar, că există un risc credibil și substanțial al încălcării sistemice a drepturilor omului, inclusiv al nesocotirii garanțiilor fundamentale de care trebuie să beneficieze o persoană privată de liberate în statul solicitant, existând o temere reală că extrădarea contestatorului l-ar expune pe acesta unui risc semnificativ de a fi deținut în vederea executării pedepsei în condiții inumane sau degradante și de a nu-i fi respectate drepturile fundamentale pe teritoriul Republicii Belarus.

Pentru considerentele expuse, în virtutea calității de parte contractantă a României la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (ratificată prin Legea nr. 30/1994), calitate în care trebuie să se conformeze obligației consacrate de art. 1 din acest instrument juridic, respectiv, aceea de a recunoaște oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa drepturile și libertățile definite în Titlul I al Convenției, în temeiul art. 53 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte va admite contestația formulată de persoana extrădabilă A. împotriva sentinței penale nr. 84/PI din 04 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Va dispune desființarea, în integralitate, a hotărârii atacate, iar în rejudecare:

Va respinge cererea de extrădare nr. x din 24.03.2023, formulată de Procuratura Generală a Republicii Belarus față de numitul A..

Se va dispune punerea de îndată în libertate a persoanei extrădabile, dacă nu este arestată în altă cauză.

Va fi constatat că persoana extrădabilă a fost reținută de la 23.02.2023, ora 20:45 și până la 24.02.2023, ora 20:45 și arestată provizoriu de la 24.02.2023 la zi.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană extrădabilă, în cuantum de 1098 RON, va rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit interpretului de limbă rusă se va achita din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Admite contestația formulată de persoana extrădabilă A. împotriva sentinței penale nr. 84/PI din 04 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Desființează, în integralitate, hotărârea atacată, iar în rejudecare:

Respinge cererea de extrădare nr. x din 24.03.2023, formulată de Procuratura Generală a Republicii Belarus față de numitul A..

Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei extrădabile, dacă nu este arestată în altă cauză.

Constată că persoana extrădabilă a fost reținută de la 23.02.2023, ora 20:45 și până la 24.02.2023, ora 20:45 și arestată provizoriu de la 24.02.2023 la zi.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană extrădabilă, în cuantum de 1098 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă rusă se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-05-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 275/2022
Ședința publică din data de 3 mai 2022 Asupra contestației de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 41 din data de 15 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori s-au hotărât următo
ÎCCJ 2024-05-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 347/2024
Ședința publică din data de 07 mai 2024 Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 84/F din 26 aprilie 2024, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în b
ÎCCJ 2024-10-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 751/2024
Asupra contestației de față, constată următoarele: Prin încheierea din 3 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția penală în dosarul nr. x/59/2024, în temeiul art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, s-a respins, ca n
ÎCCJ 2022-05-04
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 282/2022
302/2004, s-a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, pe o durată de 30 de zile, respectiv de la data de 18.04.2022 până la data de 17.05.2022 inclusiv,
ÎCCJ 2023-09-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 620/2023
Ședința publică din data de 28 septembrie 2023 Asupra contestației de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 147/PI din data de 08 iunie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală,
Sursă