ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.04.2023

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
11.04.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 11 aprilie 2023

Deliberând asupra conflictului de competență care face obiectul prezentei cauze, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani la data de 20.07.2022 și precizată la data de 29.08.2022, petentul-condamnat A. a solicitat, în conformitate cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, raportat la art. 595 și 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale pentru fapta săvârșită la data de 17.12.2016 și prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an, prin sentința penală nr. 2/05.01.2021 a Judecătoriei Pașcani, rămasă definitivă prin neapelare la data de 20.01.2021.

Judecătoria Pașcani a apreciat că motivele contestației se circumscriu dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. și, având în vedere că petentul condamnat se afla încarcerat în Penitenciarul Botoșani la momentul formulării contestației, prin sentința penală nr. 259 din 25.10.2022 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani.

Astfel învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Botoșani a dispus citarea petentului-condamnat la locul de deținere și desemnarea unui apărător din oficiu, potrivit disp. art. 90 din C. proc. pen.. Totodată, s-a dispus atașarea fișei cu situația juridică a petentului-condamnat din aplicația ANP și s-a solicitat copia sentinței penale nr. 2 din 05.01.2021 a Judecătoriei Pașcani, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

La termenul de judecată din data de 10.03.2023, prezent la judecarea cauzei și în prezența apărătorului desemnat din oficiu, petentul-condamnat și-a precizat cererea în sensul că solicită să se constate prescripția răspunderii penale cu referire la pedeapsa de 1 an închisoare la care a fost condamnat pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Față de precizările acestuia, instanța a dispus recalificarea obiectului cererii ca fiind contestație în anulare, prev. de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 37 din 13.03.2023, Judecătoria Botoșani a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Botoșani, invocată din oficiu.

A declinat cauza, având ca obiect contestație în anulare, întemeiată pe disp. art. 426 lit. b) din C. proc. pen., formulată de petentul A. cu referire la sentința penală nr. 2/2021 a Judecătoriei Pașcani, pronunțată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare la data de 20.01.2021, în favoarea Judecătoriei Pașcani.

A constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Pașcani și Judecătoria Botoșani și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

În fapt, prin sentința penală nr. 2 din 05.01.2021, pronunțată de Judecătoria Pașcani în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin neapelare la data de 20.01.2021, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea la data de 17.12.2016 a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen.

În baza acestei sentințe, Judecătoria Pașcani a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2/2021 din 20.01.2021.

Prin cererea formulată, petentul a invocat prescripția răspunderii penale cu privire la infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere pentru care a fost condamnat.

Cu privire la calificarea obiectului cererii în contestație în anulare, instanța a arătat următoarele:

Prin contestația la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorității de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive. În cadrul contestației la executare nu se poate analiza incidența prescripției răspunderii penale.

Incidența prescripției răspunderii penale poate fi analizată doar pe calea căii extraordinare de atac a contestației în anulare, în condițiile art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.. Contestația în anulare este o cale de atac de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii anulând hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părților sau persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanța de judecată. Cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. presupune o error in procedendo, constând în eroarea procedurală a instanței de a nu se pronunța cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, pentru care existau probe în cauză.

Față de precizările condamnatului, instanța a dispus recalificarea obiectului cererii ca fiind contestație în anulare, prev. de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Cu privire la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Botoșani în soluționarea contestației în anulare:

În drept, potrivit art. 429 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.

Instanța a reținut că, raportat la cazurile de contestație invocate, contestația în anulare se introduce la instanța la care a rămas definitivă hotărârea, respectiv fie la prima instanță, dacă nu s-a exercitat calea de atac a apelului, ori aceasta a fost respinsă ca tardivă, ori a fost retrasă, fie la instanța de apel, când a fost soluționat apelul, prin respingere ori admitere.

S-a constatat că sentința penală nr. 2/05.01.2021, pronunțată de Judecătoria Pașcani în dosarul nr. x/2019 a rămasă definitivă prin neapelare la data de 20.01.2021.

Așa fiind, de vreme ce sentința penală nr. 2/05.01.2021 a Judecătoriei Pașcani a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac a apelului, s-a arătat că Judecătoria Pașcani este instanța competentă material să soluționeze contestația în anulare formulată de persoana condamnată.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Pașcani, motiv pentru care, conform dispozițiilor art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte are în vedere următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani la data de 20.07.2022 și precizată la data de 29.08.2022, petentul-condamnat A. a solicitat, în conformitate cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, raportat la art. 595 și 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale pentru fapta săvârșită la data de 17.12.2016 și prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an, prin sentința penală nr. 2/05.01.2021 a Judecătoriei Pașcani, rămasă definitivă prin neapelare la data de 20.01.2021.

În fața Judecătoriei Botoșani, la termenul de judecată din data de 10.03.2023, prezent la judecarea cauzei și în prezența apărătorului desemnat din oficiu, petentul-condamnat și-a precizat cererea în sensul că solicită să se constate prescripția răspunderii penale cu referire la pedeapsa de 1 an închisoare la care a fost condamnat pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Înalta Curte constată că în mod corect a recalificat Judecătoria Botoșani obiectului cererii formulate de condamnatul A. ca fiind contestație în anulare, prev. de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., având în vedere că în cadrul contestației la executare nu se poate analiza incidența prescripției răspunderii penale, aceasta putând fi analizată doar pe calea căii extraordinare de atac a contestației în anulare, în condițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Raportat la obiectul cererii formulate de condamnat, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 429 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.

Înalta Curte constată că hotărârea a cărei anulare o solicită condamnatul, respectiv sentința penală nr. 2/05.01.2021, pronunțată de Judecătoria Pașcani în dosarul nr. x/2019, a rămas definitivă prin neapelare la data de 20.01.2021.

Prin urmare, având în vedere că sentința penală nr. 2/05.01.2021, pronunțată de Judecătoria Pașcani în dosarul nr. x/2019 a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac a apelului, Înalta Curte constată că Judecătoria Pașcani este instanța competentă material să soluționeze contestația în anulare formulată de persoana condamnată.

Pentru motivele mai sus arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Pașcani, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Pașcani, instanță căreia i se trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă