ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 99/2023

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursurilor și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 30.10.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 707.016,55 lire sterline, cu titlu de daune materiale și a cheltuielilor de judecată.

Pârâta S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare, opunându-se actiunii, precum și cerere de chemare în garanție a societății C. S.A. - Sucursala București (actualmente C.), solicitând admiterea în principiu a acesteia, iar în ipoteza admiterii acțiunii, obligarea chematei în garanție la plata sumei solicitate de reclamantă și a tuturor taxelor aferente desfășurării procesului, în temeiul poliței complete de asigurare de răspundere civilă față de terți nr. x/12.09.2016.

Aceeași pârâtă a formulat și cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei A. la plata sumei de 290.581,20 euro, aferentă facturilor neachitate de către aceasta.

Totodată, a formulat cerere de chemare în garanție a societății D. - Sucursala România, solicitând admiterea în principiu a cererii, iar în ipoteza admiterii cererii sale reconvenționale, obligarea chematei în garanție, in solidum, la plata sumei de 261.523,08 euro, aferentă plății indemnizației de asigurare, ca urmare a intervenirii riscului asigurat conform contractului de asigurare nr. x/18.06.2012 și a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea nr. 23/COM/22.05.2019, Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în principiu cererea de chemare în garanție a C. - Sucursala București și a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a E. S.A. F. - Sucursala București (fosta D. - Sucursala România).

Prin decizia nr. 455/26.11.2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte încheierea atacată, admițând în principiu cererea de chemare în garanție a E. S.A. F. - Sucursala București.

Prin sentința nr. 34/COM/03.07.2020, Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea reclamantei, a obligat pârâta la plata sumei de 13.932,84 lire sterline, cu titlu de despăgubiri; a compensat parțial cheltuielile de judecată și a obligat pârâta la plata sumei de 817 RON către reclamantă, cu acest titlu; a admis cererea de chemare în garanție a societății C. - Sucursala București, pe care a obligat-o la plata către pârâtă a sumei de 13.932,84 lire sterline și a sumei de 1.634 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a admis cererea reconvențională și a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a sumei de 290.581,20 euro, debit neachitat, a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a sumei de 57.974 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a admis în parte cererea de chemare în garanție a E. S.A. F. - Sucursala București, a constatat suspendat dosarul de daună și plata despăgubirii de către chemata în garanție până la soluționarea definitivă a prezentului litigiu; a dispus obligarea acestei chemate în garanție la plata către pârâtă a sumei de 261.523,08 euro, în 30 de zile de la soluționarea definitivă a prezentului litigiu.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel principal atât reclamanta, cât și chemata în garanție C., iar pârâta a formulat apel incident.

Prin decizia nr. 364/11.10.2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința apelată în ceea ce privește acțiunea principală, pe care a admis-o în parte și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 119.948,79 lire sterline, cu titlu de despăgubiri, de 6.539,15 RON și de 3.844,79 euro, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat; a menținut în rest dispozițiile sentinței apelate în ceea ce privește admiterea cererii reconvenționale; a admis apelul C. și a schimbat sentința apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în garanție și pe cea de acordare a cheltuielilor de judecată; a respins apelul incident și a obligat-o pe apelanta-pârâtă la plata către apelanta-chemată în garanție a sumei de 1.311,83 RON și către apelanta-reclamantă a sumelor de 3.410 RON și de 6.968,58 euro, cu titlu cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta, solicitând casarea în parte și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a arătat, după prezentarea circumstanțelor și parcursului procesual al litigiului, că instanța de apel a încălcat normele de drept material care reglementează stabilirea prejudiciului.

În dezvoltarea criticii, această recurentă a arătat că, întrucât existau suspiciuni în privința calității produselor, iar siguranța alimentară a consumatorului final putea fi afectată, G. (în continuare "G.") a retras de pe piață produsele din carne de pui pe care recurenta-reclamantă le livrase și pe care le achiziționase de la pârâtă. Litigiul a fost generat de prejudiciul suferit de reclamantă, în sumă totală de 707.016,55 lire sterline, alcătuit din: valoarea stocului livrat către G. și retras de pe piață - 134.868,76 lire sterline -, diferența de curs valutar aferentă comenzilor viitoare anulate - 5.159 lire sterline pentru comenzile de "x" și 3.100 lire sterline pentru comenzile de "x" -, pierderea de profit a G., 443.400 lire sterline și costuri pentru modificarea rețetei, 540 lire sterline.

Evocând art. 1.350 și 1.532 C. civ. și prezentând în detaliu condițiile pe care prejudiciul, ca element al răspunderii civile contractuale, trebuie să le îndeplinească, reclamanta a afirmat că și categoriile de prejudicii respinse de curtea de apel îndeplinesc cerințele legale.

Astfel, a susținut că a fost respins în mod greșit prejudiciul de 134.868,76 lire sterline, valoarea stocului de produse pe care l-a achitat pârâtei, anterior descoperirii neconformităților, dar nelivrat către G.. A subliniat contradicția existentă între considerentele deciziei recurate, potrivit căreia "nu s-a făcut dovada că sumele solicitate fac parte din stocul retras", dispunându-se totodată obligarea pârâtei la suportarea integrală a serviciilor de scanare contractate de reclamantă de la H. S.R.L. Cum instanța de apel a validat demersurile de scanare a acestor stocuri, trebuia să recunoască și valoarea acestora ca prejudiciu, întrucât reclamanta nu le-a mai livrat către G., tocmai din cauza faptei ilicite a pârâtei.

A conchis în sensul că prejudiciul de 134.868,76 lire sterline este cert, dovedit și are caracter direct, fiind totodată personal și cauzat prin fapta ilicită a pârâtei, probată și reținută prin decizia recurată.

Referitor la prejudiciul reprezentat de diferențele de curs valutar aferente comenzilor viitoare și anulate, recurenta-reclamantă a precizat că acesta este unul direct, din moment ce anularea comenzilor viitoare a fost cauzată de fapta ilicită a pârâtei, respectiv livrarea unor produse cu neconformități.

În ceea ce privește prejudiciul reprezentat de pierderea de profit a G., cauzată de retragerea produsului de pe piață, în valoare de 443.400 lire sterline, recurenta a imputat instanței de apel statuarea potrivit căreia reclamanta A. (în continuare "A.") solicită despăgubiri pentru o terță persoană, străină de raportul contractual dintre părțile litigante.

A apreciat că acest prejudiciu, deși derivat din pierderea de profit a unui așa-zis terț, își menține inclusiv caracterul direct, de altfel necontestat de curtea de apel.

Referitor la prejudiciul în sumă de 540 lire sterline, reprezentând costul de modificare a rețetei produselor, recurenta a evidențiat că este un prejudiciu direct, care se află în legătura de cauzalitate cu fapta ilicită a pârâtei - încălcarea obligației de a furniza produse care să nu prezinte un risc pentru consumator.

În al doilea rând, recurenta-reclamantă a susținut că menținerea de către instanța de apel a dispoziției de admitere a cererii reconvenționale a fost determinată de interpretarea greșită a normelor de drept material care reglementează executarea obligațiilor contractuale.

Recurenta a prezentat pe larg aspecte de ordin teoretic privind excepția de neexecutare a contractului, cu referire la art. 1.171 și 1.556 alin. (1) C. civ.; a apreciat că se impunea ca instanța de apel să identifice partea chemată să își execute mai întâi propriile obligații, potrivit contractului.

Cum plata produselor de către reclamantă era consecința îndeplinirii obligației pârâtei, de livrare a unor produse conforme cu standardele de calitate și siguranță alimentară, a afirmat că refuzul său de plată se întemeiază pe încălcarea acestei obligații de către pârâtă.

Potrivit recurentei, validarea raționamentului curții de apel ar genera interpretarea că excepția de neexecutare este incidentă doar în ipoteza neexecutării integrale a tuturor obligațiilor contractuale și nu ar putea fi aplicată în situația în care s-ar furniza un produs neconform sau chiar un alt produs, deoarece o atare situație ar fi asimilată executării obligației. Dimpotrivă, a apreciat că este îndreptățită să invoce excepția de neexecutare a contractului, întrucât pârâta pretinde obligarea sa la plata prețului unui produs neconform. De asemenea, a subliniat buna-credință de care a dat dovadă în executarea contractului.

Recurenta-reclamantă a susținut îndeplinirea condițiilor pentru invocarea excepției de neexecutare.

Astfel, izvorul obligațiilor este contractul de vânzare încheiat între părți, conform art. 1.188 alin. (1) și (1).196 C. civ., iar pârâta, prin livrarea unui produs neconform, și-a încălcat în mod semnificativ obligațiile contractuale, fapt ce a determinat retragerea produsului neconform din magazine, în scopul evitării punerii în pericol a vieții și sănătății consumatorilor.

Neexecutarea nu se datorează în vreun fel reclamantei, numai pârâta fiind în culpă pentru încălcarea contractului; a apreciat că pârâta nu avea dreptul de a solicita plata sumei de 290.581,20 euro, aferentă produselor neconforme, fiind responsabilă pentru producerea prejudiciului suferit de către reclamantă.

În final, a subliniat că excepția de neexecutare poate fi invocată și când obligațiile părților sunt afectate de o ordine de executare, deci nu trebuie executate simultan, situație incidentă în cauză, unde obligațiile părților au devenit în prezent scadente.

Ultima critică adusă deciziei recurate a vizat aplicarea greșită a normelor legale vizând stabilirea cheltuielilor de judecată acordate.

Evocând art. 453 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat calculul pe baza căruia curtea de apel a stabilit cheltuielile de judecată aferente etapei fondului, susținând că, din moment ce în apel i s-a recunoscut suma de 119.948,79 lire sterline din totalul pretențiilor de 707.016,55 lire sterline, stabilirea cheltuielilor ce i-au fost acordate trebuia făcută prin raportare la un procent de 16,97% și nu de 16%, deci corect era să i se acorde sumele de 4.077,88 euro și 6.935,59 RON, onorariu de avocat și, respectiv, taxă judiciară de timbru.

Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă în apel, a arătat că majorarea cu 106.015,95 lire sterline a sumei acordate reprezintă 11%, întrucât echivalează cu 14,99% din pretențiile totale, însă și în acest caz i-au fost acordate cheltuieli într-o sumă mai mică decât i s-ar fi cuvenit.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea propriului recurs, în ceea ce privește acțiunea principală, recurenta-pârâtă a arătat, în primul rând, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 1.350, 1.530-1.531 C. civ., precum și a art. 14 pct. 6 din Regulamentul (CE) 178/2002, deci a normelor de drept material care reglementează răspunderea civilă contractuală, stabilirea și întinderea prejudiciului, respectiv producția și furnizarea de produse alimentare.

Recurenta a afirmat că, aplicând art. 14 pct. 6 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, curtea de apel a făcut o dublă eroare. Pe de o parte, a extins eronat și nelegal prezumția de neconformitate a unor produse individuale, nu doar la produsele similare din același lot de produse (în speță, lotul nr. x), ci la toate produsele purtând același cod de produs. Pe de altă parte, în mod nelegal, a decis să nu aplice teza finală a articolului citat, deși, în urma unei evaluări detaliate, s-a dovedit că celelalte produse cu același cod nu prezentau probleme de siguranță alimentară.

În opinia recurentei-pârâte, interpretarea și aplicarea greșită a art. 14 pct. 6 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 a determinat și greșita aplicare a normelor privind răspunderea contractuală și stabilirea și întinderea prejudiciului, deci a art. 1.350 și 1.530-1.531 C. civ.

Recurenta-pârâtă a expus circumstanțele disputei litigioase, explicând că sunt relevante loturile de comenzi lansate de reclamantă în august- noiembrie 2017, deci instanța de apel putea, cel mult, să extindă prezumția de neconformitate a produselor la cele din lotul nr. x, nicidecum la produsele cu același cod al produsului, care făceau parte din alte loturi. Or, interpretând eronat dispozițiile legale citate, instanța de apel a considerat neconforme produsele cu codurile 75744 și, respectiv, 45004. Așadar, prejudiciul a fost dimensionat eronat și nelegal, în raport cu art. 1.530-1.531 C. civ., întrucât toate cele 10 categorii de prejudicii reținute includ și produse conforme, din loturi care s-au dovedit a nu avea probleme de siguranță alimentară.

În continuare, pârâta a prezentat observații punctuale cu privire la fiecare categorie de prejudiciu, reiterând că aplicarea greșită a normelor de drept material evocate și extinderea nelegală a sferei produselor cu privire la care s-a aplicat prezumția de neconformitate a condus atât la admiterea nelegală a apelului reclamantei A. și la majorarea valorii prejudiciului față de cel stabilit inițial de tribunal, cât și la dispoziția de respingere a apelului său incident.

În al doilea rând, cu referire la cererea reconvențională, a invocat nelegalitatea considerentelor prin care s-a menținut de către instanța de apel soluția primei instanțe, deși cu o motivare diferită, respectiv că reclamanta avea dreptul la a fi despăgubită pentru executarea pretins neconformă a obligației de către pârâtă, dar nu era îndreptățită să refuze plata produselor livrate, în baza excepției neexecutării contractului. În opinia recurentei-pârâte, analiza instanței de apel pornește de la interpretarea și aplicarea greșită a art. 14 pct. 6 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, evocat anterior.

Recurenta-pârâtă a solicitat modificarea în parte și completarea considerentelor care stau la baza soluției de respingere a apelului declarat de reclamantă împotriva dispoziției de admitere a cererii reconvenționale cu următoarele argumente:

"Reclamanta-pârâtă reconvențional A. nu putea să invoce excepția de neexecutare a contractului și să refuze plata facturilor emise de pârâtă în urma livrării comenzilor lansate în 12.09.2021 și 21.09.2021, având în vedere că toate produsele din aceste loturi livrate au fost conforme și fără nicio problemă de siguranță alimentară".

Subliniind că pretinsa problemă de conformitate putea fi extinsă cel mult la lotul nr. x, recurenta a susținut că facturile care fac obiectul cererii reconvenționale au fost emise pentru produse conforme, livrate în mod corespunzător și cu îndeplinirea tuturor obligațiilor sale legale și contractuale, astfel încât reclamanta nu poate nici să invoce excepția de neexecutare a contractului și nici să refuze plata contravalorii produselor.

În al treilea rând, recurenta-pârâtă a mai invocat nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziției de admitere a apelului declarat de chemata în garanție C. (în continuare "C."), cu consecința respingerii cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva acesteia, invocând incidența ipotezelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut că motivarea este lacunară și că lipsește examinarea aspectelor esențiale invocate cu prilejul dezbaterilor asupra apelului.

A arătat că instanța de apel nu a făcut nicio referire cu privire la efectele pe care actul de andosare nr. x le are asupra disputei, ci a menționat doar că "în contextul poliței" A. nu este un terț.

De asemenea, recurenta a subliniat că prevederile contractului de asigurare și dispozițiile legale incidente se opun înțelesului atribuit de instanța de apel noțiunii de "terț", ca fiind consumatorul final al produsului, în speță, clienții G.. Cum noțiunea de "terț" nu este definită în poliță, a arătat că devine aplicabil art. 2.223 alin. (1) C. civ.

A mai arătat că instanța de apel nu a prezentat niciun argument în combaterea interpretării potrivit căreia reclamanta A. are calitatea de terț față de contractul de asigurare și nici a inexistenței unei clauze de excludere din asigurare a riscurilor rezultând din executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale.

Totodată, a afirmat că prima instanță de control judiciar a ignorat probatoriul amplu administrat de pârâtă, considerentele privind soluționarea cererii de chemare în garanție fiind expuse în numai trei paragrafe, preluându-se în integralitate apărările chematei în garanție, însă fără a răspunde argumentelor pârâtei, împrejurare care face imposibilă decelarea raționamentului ce a condus la respingerea susținerilor sale.

Recurenta-pârâtă a conchis că, sub acest aspect, lipsesc motivele pe care se sprijină decizia recurată.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 2.223 alin. (1) C. civ.

Această recurentă a arătat că despăgubirea riscului asigurat intervine indiferent dacă prejudiciul este sau nu rezultatul executării necorespunzătoare a unei obligații contractuale. Singura condiție legală pentru răspunderea asigurătorului este ca asiguratul să răspundă civil, care este îndeplinită în cauză, cât timp instanța de apel a reținut pretinsa culpă a pârâtei în executarea obligațiilor contractuale, astfel că aceasta răspunde civil pentru prejudiciul cauzat reclamantei A., terț față de contractul de asigurare.

În continuare, recurenta a invocat încălcarea art. 1.270 C. civ., întrucât, din formularea categorică a clauzelor contractuale, părțile au stabilit expres și neechivoc obligația C. de a acoperi orice daune cauzate de produsele pârâtei, inclusiv cele produse unui partener contractual.

Chiar dacă aceste clauze ar fi neclare, ar deveni aplicabile regulile privind interpretarea contractelor prevăzute de art. 1.267 și 1.268 alin. (3) C. civ., subliniind că pârâta S.C. B. S.A. a avut reprezentarea faptului că este asigurată pentru orice daună determinată de produsele din sau pe bază de păsări/pui, înțeles ce rezultă și din ansamblul contractului de asigurare.

Recurenta a conchis arătând că, prin interpretarea în sensul că doar clienții G. pot fi terți "în contextul poliței", favorabilă exclusiv asigurătorului, instanța de apel a determinat lipsirea de efecte a contractului de asigurare și a încălcat art. 1.267 și 1.268 alin. (3) C. civ., generând o interpretare ce conduce la un veritabil blocaj contractual.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 28.03.2022, recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul pârâtei, prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat.

La 07.04.2022, recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la recursul promovat de reclamantă, solicitând respingerea acestuia.

La 07.04.2022, intimata-chemată în garanție C. a depus la dosar întâmpinare la recursul exercitat de pârâtă, solicitând respingerea acestuia.

Recurenta-pârâtă a răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă, reiterând susținerile formulate.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 09.11.2022, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a respins excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă, a admis în principiu recursurile și a acordat termen în ședință publică, în vederea soluționării acestora.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil și doar pentru a facilita deplina înțelegere a considerentelor prezentei decizii, se impune reluarea pe scurt a situației de fapt statuate și expuse exhaustiv în cadrul etapelor devolutive ale procesului.

Astfel, ca prim aspect, prezintă relevanță împrejurarea că diferendul dintre părțile litigante a apărut pe fondul dinamicii relațiilor comerciale stabilite între recurenta-reclamantă A. (în continuare "A.") și recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. (în continuare "B."), în derularea cărora aceasta din urmă producea, preambala și eticheta specific destinatarului final - lanțul de magazine G. din Marea Britanie - o serie de produse constând în nuggets de pui - x și x și, respectiv, piept de pui - x, preluate și distribuite prin intermediul A., potrivit înțelegerii intervenite între acestea.

Litigiul a fost generat în contextul neîndeplinirii corespunzătoare a obligațiilor de către ambele părți contractante, în sensul că pârâta B. a livrat reclamantei produse neconforme cu standardele legale în domeniul sănătății, care puteau pune în pericol siguranța consumatorului final, acestea fiind retrase de pe piață de către G. , iar reclamanta A. a refuzat achitarea unor facturi emise de către pârâtă și ajunse la scadență, pentru produsele piept de pui și nuggets - respectiv, x - 210 g. și x.

Sub un al doilea aspect, confirmând concluziile instanței de fond, în dezacord cu susținerilor părților, curtea de apel a validat amplul probatoriu administrat în cauză, statuând explicit și neechivoc faptul că retragerea de pe piață, operată de G., a vizat exclusiv produsele x - 210 g., având codul 75744 și x, având codul 45004, accentuându-se ideea că doar produsele aferente lotului nr. x nu au corespuns din punct de vedere calitativ.

Instanța de apel a tranșat, așadar, disputa dintre părțile litigante prin reținerea incidenței în cauză a art. 14 pct. 6, art. 19 și art. 22 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 iunie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare, în sensul extinderii neconformității produselor având codurile 75744 și 45004 la întregul lot de produse cu nr. x. S-a subliniat faptul că extinderea prezumției de neconformitate și la alte loturi de produse retrase de pe piață, fără a se constata, în urma scanării, nereguli privind calitatea, vizează raporturile contractuale dintre A. și G., față de care B. este terț, aceasta din urmă fiind ținută să răspundă contractual numai față de A. pentru un prejudiciu dovedit în valoare de 119.948,79 GBP.

Sub aspectul cererii reconvenționale, s-a reținut îndreptățirea pârâtei B. la încasarea facturilor ajunse la scadență și pretinse la plată, întrucât unele privesc produsul piept de pui, care nu face obiectul disputei, iar celelalte vizează produsul nuggets - x și x, ambele livrate reclamantei, astfel încât nu se poate vorbi despre o neexecutare a obligației contractuale de către pârâtă, ci, eventual despre o executare necorespunzătoare ce conferă dreptul reclamantei la despăgubire și nu la invocarea excepției de neexecutare care nu este incidentă în cauză.

Așa fiind, Înalta Curte notează că acesta reprezintă contextul factual în care vor fi verificate criticile formulate pe calea recursului de către reclamantă și pârâtă deopotrivă, analiza urmărind, cu prioritate, încadrarea acestora în motivele de nelegalitate prevăzute strict și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ca și soluționarea excepției nulității recursului reclamantei, invocată din oficiu.

Reiterând susținerile din recurs ale părților, instanța supremă reține că reclamanta pretinde, în esență, admiterea pretențiilor sale în totalitate, respingerea cererii reconvenționale și reevaluarea cheltuielilor de judecată, invocând pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pârâta contestă soluția de admitere a apelului principal și de respingere a apelului său incident, cu consecința majorării despăgubirilor la care a fost obligată, precum și parte din considerentele reținute în apel în susținerea soluției de admitere a cererii reconvenționale, ca și modul de soluționare a cererii sale de chemare în garanție a C., în sensul respingerii acesteia, invocând la rândul său pct. 6 și 8 al aceluiași alineat.

Instanța supremă va analiza prioritar criticile întemeiate de recurente pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează soluția instanței de apel asupra cererii principale, acestea imputând, în esență, greșita aplicare a normelor de drept material privind răspunderea civilă contractuală, respectiv stabilirea și întinderea prejudiciului.

Sintetizând aceste critici, instanța de recurs constată că reclamanta a invocat greșita aplicare a art. 1.350 și 1.532 C. civ., cu consecința stabilirii eronate a valorii prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a pârâtei, pretinzând că, în realitate, acesta este superior celui reținut de instanța de apel, în fața căreia a produs dovezile necesare în acest sens.

Pârâta, invocând greșita aplicare a art. 1.350, 1.530-1.531 C. civ. și a art. 14 pct. 6 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, a susținut, dimpotrivă, că evaluarea greșită a prejudiciului a dus la majorarea cuantumului acestuia, fiind cauzată de extinderea nepermisă a prezumției de neconformitate la toate produsele de același tip, purtând codurile 75744 și 45004, dincolo de limitele lotului nr. x, respectiv la toate loturile conținând respectivele produse.

Înalta Curte reiterează, în acest context, ceea ce a subliniat anterior, respectiv faptul că premisa esențială în analiza criticilor evocate este reprezentată de neextinderea de către instanța de apel a neconformității produselor în discuție la alte loturi livrate de pârâtă reclamantei în virtutea acelorași relații contractuale. Astfel, după cum s-a arătat, instanța devolutivă, reținând prevederile art. 14 pct. 6 din Regulamentul CE 178/2002, potrivit cărora, în cazul în care un produs alimentar care nu prezintă siguranță face parte dintr-un transport, dintr-un lot sau dintr-o șarjă de mărfuri alimentare din aceeași clasă sau având aceeași descriere, se presupune că toate produsele alimentare din respectivul transport, lot sau șarjă nu prezintă nici ele siguranță, în afara cazurilor în care, în urma unei evaluări detaliate, nu există nici o dovadă că restul transportului, lotului sau șarjei nu prezintă siguranță", prin raportare la ansamblul probator al cauzei (inclusiv cercetările efectuate asupra loturilor de produse) și la tipologia raporturilor comerciale dintre părți, desfășurate strict pe baza unor comenzi individuale ferme, în absența unui contract standard, a conchis în sensul că neconformitatea se referă la produsul x având codul 75744 și la produsul x, impunându-se extinderea acestei neconformități la toate produsele de acest tip din lotul nr. x exclusiv, în condițiile în care în cauză nu s-a făcut dovada situației de excepție prevăzute de textul legal citat - în sensul că restul produselor din lotul în discuție prezintă siguranță, și nici a calității necorespunzătoare a altor loturi de produse, potrivit art. 249 C. proc. civ.

Așadar, critica recurentei-pârâte în sensul extinderii greșite a prezumției de neconformitate la toate produsele cu codurile 75744 și 45004 livrate în alte loturi decât lotul nr. x, cu ignorarea inexistenței unei probleme de siguranță alimentară la produsele de același tip din alte loturi, dar purtând aceleași coduri 75744 și 45004, prin aplicarea greșită a Regulamentului (CE) nr. 178/2002, nu poate fi primită. În sensul art. 327 C. proc. civ., instanța de apel ar fi aplicat o prezumție cu finalitatea expusă de pârâtă, dacă ar fi stabilit prejudiciul ca reprezentând valoarea tuturor produselor având codurile 75744 și 45004, din cadrul tuturor loturilor livrate de B., deducând acest fapt conex din faptul cunoscut - existența neconformității produselor având codurile 75744 și 45004 din lotul nr. x. Or, instanța de prim control judiciar a stabilit codurile produselor afectate și perioada când acestea au fost livrate de pârâtă reclamantei, determinând fără echivoc faptul că nr. x a fost atribuit lotului de produse retras de pe piață, acesta fiind expres indicat în anunțul de retragere a produselor emis de către Food Standars Agency din Marea Britanie. Altfel spus, decizia atacată nu reflectă extinderea unei prezumții de neconformitate în sensul susținut de recurenta-pârâtă, această critică urmând a fi înlăturată. Din această perspectivă, apare irelevantă o prezumtivă extindere de către consumatorul final G., de o manieră nefundamentată și unilaterală, a neconformității produselor și la alte loturi în afara celui în discuție, însoțită de o retragere voluntară a acestora de pe piață, pârâta B. având calitatea de terț față de raportul juridic consolidat între reclamanta A. și consumatorul G..

Pe de altă parte, concluzia neextinderii neconformității produselor dincolo de limitele lotului nr. x este susținută și prin prisma modalității în care a fost soluționată cererea reconvențională a pârâtei, admisă în totalitate pentru neachitarea facturilor aferente acelorași categorii de produse, livrate în alte loturi, ulterioare celui constatat neconform prin extinderea prezumției, loturi apreciate ca fiind corespunzătoare calitativ în lipsa dovezii contrare.

Grefate pe această premisă, criticile recurentelor vizând structura, întinderea și îndeplinirea condițiilor prejudiciului încercat de reclamantă urmare a atitudinii culpabile a pârâtei, care și-a încălcat obligația contractuală esențială - aceea de a livra produse conforme, propun în realitate o reevaluare a situației de fapt și o reapreciere a probatoriului administrat în cauză, împrejurare de natură a se circumscrie unor aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate, iar nu nelegalitatea acesteia. Mai mult, analiza prejudiciului este subordonată celei a faptei ilicite reținute în sarcina pârâtei, iar în cauză stabilirea acesteia s-a bazat pe o amplă cercetare a probelor și pe o elaborată expunere a modului în care ele au fost interpretate, astfel încât nu poate fi reevaluată în recurs, considerentele care au conturat-o nefiind contestate și intrând în puterea lucrului judecat.

Altfel spus, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarele căilor de atac erau chemate să prezinte în recurs un raționament propriu care, întemeindu-se în mod strict pe starea de fapt stabilită în etapele devolutive ale procesului, să susțină ipoteza vizată de dispoziția legală, respectiv aplicarea unui text de lege străin cauzei, extinderea sau, dimpotrivă, restrângerea domeniului de aplicare a unei norme legale, sau încălcarea unor principii generale de drept. Or, ignorând exigențele căii extraordinare de atac formulate, recurentele nu justifică încălcări ale normelor de drept material, ci sunt nemulțumite de stabilirea faptelor și interpretarea probelor, invocând de o manieră formală încălcarea prevederilor art. 1.350, 1.530-1.532 C. civ. și ale Regulamentului (CE) nr. 178/2002, demers inadmisibil în fața instanței de recurs care nu poate exercita decât un control de legalitate, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Față de cele ce preced, Înalta Curte impune părților concluzia că toate criticile referitoare la modul în care instanța de apel a procedat la soluționarea pretențiilor deduse judecății de către reclamantă prin cererea principală vor fi înlăturate, fără a fi analizate pe fond, neîncadrându-se în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În continuare, Înalta Curte va analiza criticile ambelor recurente privind modul de cenzurare în apel a manierei de soluționare a cererii reconvenționale.

Prin recursul său, recurenta-reclamantă A. a invocat greșita aplicare a art. 1.188 alin. (1), (1).196, 1.171 și 1.556 alin. (1) C. civ. După expunerea unor chestiuni teoretice și jurisprudențiale referitoare la modul de interpretare și aplicare a normelor care reglementează excepția de neexecutare, aceasta a reiterat buna sa credință în îndeplinirea obligațiilor contractuale, în antiteză cu reaua-credință a pârâtei care a procedat la livrarea unor produse neconforme standardelor acceptate, apreciind că interpretarea acțiunilor părților în executarea contractului este esențială. A conchis în sensul că în cauză erau întrunite condițiile pentru reținerea incidenței excepției în discuție, atâta timp cât pârâta pretinde, în fapt, neexecutarea obligației de plată a prețului de către A. pentru un produs neconform.

Două sunt argumentele pentru care și fondul acestor critici vor rămâne în afara sferei de analiză în recurs.

În primul rând, se observă că aceste susțineri, ca și cele precedente, apar puternic atașate situației de fapt reținute de instanțele devolutive, care au statuat, în baza probatoriului administrat, în sensul extinderii neconformității produselor livrate de pârâtă reclamantei exclusiv la cele incluse în lotul cu nr. x, retras de pe piață, în condițiile în care nu s-a făcut dovada contaminării celorlalte loturi. Într-o interpretare logică și sistematică a considerentelor decisive și decizorii ale hotărârii recurate, Înalta Curte reține că cererea reconvențională vizează pretenții derivând din facturi atașate unor livrări de loturi nedovedite de reclamantă ca fiind neconforme din perspectiva prevederilor legale în materie. Aceste aspecte factuale, întemeiate pe probatoriul administrat în fazele devolutive, nu pot fi în mod evident reevaluate în recurs.

În al doilea rând, decizia pronunțată în apel nu cuprinde o interpretare și aplicare a art. 1.556 alin. (1) C. civ., instanța de prim control judiciar arătând în mod expres și explicit faptul că excepția de neexecutarea nu este incidentă în speță. Astfel, raportat la starea de fapt, curtea de apel a statuat că excepția de neexecutare nu poate fi invocată, înlăturând incidența acesteia fără a proceda la o analiză pe fond, reținând că în cauză pârâta și-a executat obligația de a livra produsele convenite. Chiar dacă, subsecvent, se acceptă în opinia curții de apel o prezumtivă executare necorespunzătoare a parte dintre obligațiile ce reveneau pârâtei, așa cum s-a mai arătat, într-o interpretare logică și sistematică a tuturor considerentelor decisive și a celor cu valoare decizională ale hotărârii recurate, Înalta Curte reține că în cauză nu s-a făcut dovada neconformității produselor livrate în alte loturi decât cel în discuție și că cererea reconvențională nu vizează produse neconforme. Concluzia care se impune este aceea că admiterea cererii reconvenționale s-a întemeiat pe analiza facturilor emise de pârâta B. și neachitate de reclamanta A. pentru produse neafectate de neconformitatea care a generat raportul juridic litigios, aspect care nu poate fi reevaluat în prezenta fază procesuală.

Mai mult, constatările factuale asupra chestiunilor litigioase care vizează reaua sau buna-credință-impusă ca principiu tuturor subiectelor de drept care angajează raporturi juridice, sunt demonstrate ori infirmate judiciar pe baza probelor și susținerilor părților, având aptitudinea de a fi disputate numai în fața instanțelor devolutive, astfel încât nu pot fi cenzurate în recurs.

În consecință, nici aceste critici ale recurentei-reclamante nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ., normele de drept substanțial menționate fiind doar formal invocate.

La rândul său, raportându-se la maniera în care instanța de apel a soluționat apelul reclamantei împotriva soluției pronunțate de prima instanță asupra cererii reconvenționale, pârâta B. a înțeles să formuleze un recurs împotriva considerentelor care fundamentează soluția de admitere a acesteia, apreciindu-le, în esență, "parțial nelegale" și "incomplete" și solicitând completarea deciziei cu considerente "prioritare și mai semnificative".

Înalta Curte reține că, potrivit art. 461 alin. (2) C. proc. civ., "(...) în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate."

În speță, prima instanță, admițând cererea reconvențională a pârâtei astfel cum a fost formulată, și-a justificat soluția prin aceea că reclamanta nu a făcut dovada faptului că produsele livrate, obiect al pretențiilor pârâtei, nu corespundeau cerințelor de sănătate publică, de igienă alimentară și de calitate a alimentelor, acestea nefiind incluse în lotul nr. x ci aparținând altor loturi, astfel încât nu se poate reține existența unei neexecutări a obligației pârâtei. Instanța de apel, respingând apelul reclamantei împotriva soluției de admitere a cererii reconvenționale, a procedat la substituirea parțială a considerentelor care au stat la baza hotărârii, realizând prioritar o distincție între facturile necontestate și cele contestate și reținând subsecvent că, întrucât pârâta și-a executat obligațiile de livrare, excepția de neexecutare nu este incidentă, astfel încât reclamanta poate fi îndreptățită doar la despăgubiri pentru o eventuală executare necorespunzătoare, iar nu absolvită de plata prețului produselor, menținând dispozitivul sentinței sub acest aspect. Sintetic, dacă tribunalul a reținut explicit o executare conformă a obligațiilor pârâtei, curtea de apel a adoptat o poziție ușor nuanțată în cadrul considerentelor decisive în raport de cererea reconvențională, reținând doar îndeplinirea obligațiilor de către aceeași pârâtă. Înalta Curte subliniază că această abordare aparent evazivă a instanței de apel trebuie însă interpretată consecvent, în cheia apartenenței/neapartenenței la lotul nr. x și înțeleasă sistematic, respectiv în contextul mai larg și prin prisma tuturor considerentelor care susțin întreg dispozitivul deciziei, precum și a celor cu valoare decizională care sunt de natură a tranșa unele aspecte litigioase de o manieră incidentală.

Analizând memoriul de recurs, instanța supremă constată că nemulțumirile pârâtei se circumscriu exclusiv unor considerente care vizează o ipotetică executare necorespunzătoare a obligațiilor sale subsumate pretențiilor din cererea reconvențională, aceasta manifestându-și interesul de a le înlocui cu considerente care statuează în sensul că facturile, obiect al cererii reconvenționale, au fost emise pentru produse conforme, cu menținerea celorlalte considerente.

Dincolo de împrejurarea că, în aplicarea textului legal citat, prin intermediul acestei căi procesuale nu este posibilă o completare a considerentelor contestate, ci numai o înlocuire a acestora cu unele noi, proprii instanței de control judiciar, procedeu ulterior înlăturării celor atacate, Înalta Curte constată că, în cauză, solicitându-se practic înlocuirea parțială a unor considerente care conțin constatări factuale pretins prejudiciabile, inadmisibilitatea demersului este consolidată din perspectiva faptului că acesta este atașat căii extraordinare de atac a recursului, ce nu permite repunerea în discuție a situației de fapt statuate, motiv pentru care criticile invocate pe calea recursului la considerente, în conformitate cu prevederile art. 461 alin. (2), art. 494 și art. 488 alin. (1) C. proc. civ., vor fi înlăturate.

Printr-un alt motiv de recurs, recurenta-reclamantă A. invocă aplicarea greșită de către instanța de apel a normelor de drept material, cu ocazia admiterii cererii sale de obligare a părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta nu indică normele de drept material presupus a fi fost încălcate de către instanța de apel, în schimb evocă o succesiune de calcule matematice, prin prisma cărora conchide în sensul că i-au fost admise pretențiile într-o proporție mai mare decât cea precizată de curtea de apel la stabilirea cheltuielilor de judecată - la fond 16.97% și nu 16%. În apel, acestea i-au fost majorate în raport cu prima fază procesuală, în realitate cu 14,99%, iar nu cu 11%, ceea ce ar fi trebuit să se reflecte într-un cuantum superior al sumelor acordate cu acest titlu.

Este evident faptul că, eventuala eroare de calcul, vizată aparent de critică, nu poate fi îndreptată pe calea recursului, neîncadrându-se în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, raportat la art. 451-453 C. proc. civ., legiuitorul punând la îndemâna părții potențial prejudiciate alte remedii procesuale pentru rezolvarea pretinsului neajuns.

Critica nu ar putea fi primită nici din perspectiva necesității respectării rigorilor de proporționalitate a cheltuielilor de judecată acordate, față de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181/05.03.2020, demersul fiind inadmisibil.

Față de cele ce preced, constatând că a înlăturat, pentru neîncadrarea în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., toate criticile invocate de reclamanta A. prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, care urmărește să supună atenției instanței competente numai examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu și va dispune, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., anularea recursului acesteia, reținând că vătămarea pricinuită este prezumată și nu poate fi acoperită decât prin anularea actului de procedură viciat, în aplicarea prevederilor art. 175 alin. (2) și ale art. 179 C. proc. civ.

Recursul formulat de pârâta B. împotriva soluției de admitere a apelului chematei în garanție C., fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apare însă fondat și va fi admis, pentru considerentele ce urmează:

Din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", pârâta a susținut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în condițiile în care nu face referire la apărările sale privind sensul noțiunii de terț și, respectiv, la cele privind efectele semnării actului de andosare nr. x/29.09.2017 asupra disputei litigioase.

Dată fiind natura criticii, instanța supremă va sintetiza parcursul procesual al cererii de chemare în garanție în discuție. Astfel, prima instanță a admis în parte cererea pârâtei B., obligând C. să suporte suma de 13.932,84 lire sterline, reprezentând jumătate din valoarea prejudiciilor pretinse de reclamantă la punctele 1, 2, 8 și 9 din cererea principală, admisă la rândul său în parte. Interpretând polița nr. x și actul de andosare nr. x/29.09.2017, această instanță a reținut că polița este o asigurare facultativă de răspundere civilă, că evenimentul reclamat se află în perimetrul de asigurare definit de secțiunea 2, că suma se încadrează în limita de despăgubire și că nu este incidentă cauza de excludere invocată de C..

Apelul C. a fost centrat pe argumentul potrivit căruia pârâta nu beneficiază, prin polița contractată, de acoperirea evenimentului produs. Prin întâmpinarea formulată față de acest apel, pârâta a arătat că litigiul vizează atragerea răspunderii sale pentru prejudiciul cauzat prin livrarea unor produse neconforme, încadrându-se în secțiunea 2 și punctul 8 din poliță și că asigurarea acoperă orice daune aflate în legătură cu produsele din păsări/pui, întrucât actul de andosare nr. x derogă de la punctul 7 al capitolului "Excluderi de la Secțiunea 2". De asemenea, analizând fiecare categorie de prejudicii la plata cărora fusese obligată, pârâta a arătat că cele menționate la punctele 1 și 2 sunt acoperite de asigurare, în temeiul actului de andosare nr. x, iar cele de la punctele 8 și 9 sunt incluse în noțiunea de pagubă materială.

Admițând apelul C. și modificând hotărârea primei instanțe în sensul respingerii cererii de chemare în garanție, instanța de prim control judiciar s-a limitat la a arăta că reclamanta pretinde pârâtei daune-interese pentru acoperirea unor pierderi financiare care nu rezultă dintr-o vătămare personală sau pagubă materială cauzate de produse unui terț; a apreciat că, potrivit punctelor 8 și 12 din capitolul "Definiții", în noțiunea de "terț" pot fi incluși numai clienții G. și, ca urmare, că pârâta nu beneficiază de acoperirea riscului care a generat evenimentul.

Înalta Curte găsește de cuviință să sublinieze faptul că ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sancționează nerespectarea obligației de motivare a hotărârilor judecătorești, componentă a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și reflectat în jurisprudența constantă a instanței europene (cu titlu de exemplu: hotărârile pronunțate în cauzele Ruiz Torija împotriva Spaniei, Higgins împotriva Franței sau Hirvisari împotriva Finlandei).

Astfel, motivarea hotărârii se impune ca garanție de legalitate a raționamentului judiciar și este, deopotrivă, necesară pentru exercitarea controlului judiciar; ea trebuie să evidențieze faptul că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate. Aceste principii sunt, deopotrivă, reflectate în jurisprudența instanței europene (cu titlu de exemplu: cauzele Jokela împotriva Finlandei, Nedzela împotriva Franței, Boldea împotriva României sau Van den Hurk împotriva Olandei).

În acord cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", iar în cazul hotărârilor pronunțate în căile de atac, motivarea trebuie să arate argumentele pentru care s-a pronunțat soluția în respectiva fază procesuală, precum și susținerile care au fost înlăturate, motivat, de către instanța de control judiciar.

Transpunând aceste considerente în analiza deciziei recurate, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde o cercetare a efectelor produse asupra poliței nr. x de actul de andosare nr. x/29.09.2017 invocat în apărare de către pârâtă și nici a pozițiilor divergente pe care s-au situat părțile litigante, privind includerea în acoperirea asigurării a prejudiciilor la plata cărora aceeași pârâtă a fost obligată. Cu alte cuvinte, decizia recurată nu cuprinde în considerente argumentele care au fundamentat soluția instanței de prim control judiciar de reformare a sentinței, cu consecința respingerii cererii pârâtei de obligare a chematei în garanție C. la restituirea sumelor pe care cea dintâi a fost obligată să le plătească reclamantei.

În aceste condiții, lipsind premisele necesare verificării raționamentului care a condus instanța de apel la admiterea apelului chematei în garanție C., chestiune care echivalează cu necercetarea fondului cauzei sub acest aspect, controlul de legalitate nu poate fi exercitat, iar împrejurarea este de natură să atragă casarea hotărârii astfel pronunțate, deoarece vătămarea pricinuită pârâtei - constând în pronunțarea unei soluții nefavorabile - nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură contestat, în condițiile art. 175 alin. (1) și ale art. 179 C. proc. civ.

Întrucât cazul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. primează, incidența acestuia face de prisos analiza criticilor invocate de aceeași recurentă și circumscrise pct. 8 al aceluiași alineat, care vor putea face însă obiect de preocupare pentru instanța de trimitere în rejudecare, ocazie cu care vor fi evaluate elementele de fapt și de drept, neanalizate în primul ciclu procesual, sub aspectul semnificației lor juridice, precum și toate susținerile și apărările formulate de pârâta B. și chemata în garanție C., deopotrivă. Subsecvent, în raport cu dezlegarea instanței de apel, eventuala obligație de plată a chematei în garanție C. va fi ajustată concordant cu întinderea și natura prejudiciului pe care pârâta a fost obligată să îl repare reclamantei în urma admiterii cererii principale, dispoziție care, ca o consecință a confirmării