ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 983/2022

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Prin decizia civilă nr. 215/05.02.2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a constatat nul apelul declarat de apelanții-reclamanți A., prin reprezentant legal B., C., D., prin reprezentant legal B., E., F., prin reprezentant legal B., G., B., H. și I. împotriva sentinței civile nr. 152/03.02.2020 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. J. S.A. împotriva aceleiași sentințe și a încheierii din 11.11.2019 pronunțată de aceeași instanță, a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei B. de obligare a pârâtei sus-menționate la plata sumei de 25.000 RON, reprezentând daune materiale, a menținut în rest dispozițiile sentinței și ale încheierii apelate, a obligat apelantul-reclamant E. la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 1.352,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în apel, a obligat apelanta-reclamantă B. la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 677,5 RON, cu același titlu și în temeiul art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 a dispus obligarea reclamanților la plata către stat a taxei judiciare de timbru datorată pentru cererea de chemare în judecată și neplătită în primă instanță, iar în ceea ce privește sumele pentru care apelanții-reclamanți B., D., F., A., H., E. și G. au beneficiat de ajutor public judiciar în apel, s-a menționat că acestea rămân în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii, A., prin reprezentant legal B., C., D., prin reprezentant legal B., E., F., prin reprezentant legal B., G., B., H. și I. au formulat constestație în anulare, întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 2 și 4 C. proc. civ.

Totodată, contestatorii au formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 471 alin. (1) C. proc. civ., teza finală.

Prin decizia civilă nr. 70/A/18.01.2022, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondată contestația în anulare și ca inadmisibilă cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional.

Împotriva acestei din urmă decizii, în ceea ce privește dispoziția curții de apel de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 471 alin. (1) C. proc. civ., A., prin reprezentant legal B., C., D., prin reprezentant legal B., E., F., prin reprezentant legal B., G., B., H. și I. au declarat recurs, invocând incidența în cauză a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Pe calea recursului, autorii căii de atac au solicitat casarea hotărârii atacate și, în principal, în ipoteza admiterii primului motiv de casare, trimiterea cauzei pentru o nouă judecată curții de apel, iar în subsidiar, în cazul admiterii ipotezei de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reținerea cauzei pentru o nouă judecată.

În motivare, autorii căii de atac au arătat că hotărârea recurată este nemotivată și cuprinde motive contradictorii, întrucât în justificarea dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare, curtea de apel nu a făcut referire la motivul contestației în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Astfel, au afirmat că cererea de sesizare a vizat, în primul rând, ipoteza de la art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și anume faptul că instanța de apel, anulând calea ordinară de atac, nu s-a pronunțat asupra apelului declarat de aceștia.

Potrivit recurenților, de vreme ce apelul a fost anulat în temeiul unui text de lege neconstituțional, era evident că excepția de neconstituționalitate avea legătură cu soluționarea cauzei și, pe cale de consecință, cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional era admisibilă.

În continuare, au afirmat că textul de lege contestat este vădit neconstituțional și din perspectiva practicii Curții Constituționale, sintagma "sub sancțiunea anulării" fiind considerată neconstituțională și în C. proc. civ. de la 1865.

Prin urmare, au apreciat că în mod nelegal demersul lor a fost respins ca inadmisibil.

În argumentarea incidenței ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții au arătat că instanța învestită cu contestația în anulare a încălcat normele legale care reglementează procedura de sesizare a instanței de contencios constituțional, în sensul că aceasta nu a soluționat cererea lor în cadrul unui dosar asociat, prin încheiere care se atacă în termen de 48 de ore de la pronunțare, ci a unit excepția de neconstituționalitate cu fondul și s-a pronunțat asupra acesteia prin decizie definitivă.

Analizând actele dosarului și hotărârea atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Prezentul recurs vizează soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 471 alin. (1) C. proc. civ. teza finală, soluție care, în opinia recurenților, este nelegală, întrucât, în cauză, pe de o parte, au fost încălcate prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 - pentru judecata cererii nu s-a format un dosar asociat, iar dispoziția de respingere a acesteia nu a fost pronunțată printr-o încheiere, ci prin decizia prin care s-a soluționat și contestația în anulare - iar, pe de altă parte, hotărârea recurată este nemotivată și cuprinde dispoziții contradictorii.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cerere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Sfera nulităților incluse în acest acest caz de nelegalitate vizează atât neregularități procedurale circumscrise nulității necondiționate, cât și celor condiționate, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, textele de lege pretins încălcate de către instanța de apel impun concluzia că recurenții susțin incidența în speță a unei caz de nulitate condiționată, dat fiind că acestea nu vizează niciuna dintre dispozițiile legale prevăzute de art. 176 C. proc. civ.

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede la art. 29 alin. (4) și (5) din aceeași lege, că dacă excepția este inadmisibilă, instanța respinge motivat cererea de sesizare a Curții Constituționale printr-o încheiere suspusă recursului în termen de 48 de ore de la pronunțare.

În conformitate cu art. 97 alin. (1) pct. 3 din Regulamentul de organizare al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/17.12.2015, publicat în Monitorul Oficial 970/2015, cererile care privesc un dosar înregistrat în ECRIS ce au ca obiect excepție de neconstituționalitate nu vor fi înregistrate cu un număr de dosar nou, ci se vor putea crea, la momentul formulării acestora, dosare asociate.

Totodată, alin. (4) al aceluiași text de lege stabilește că "În cazul declarării unei căi de atac împotriva soluției pronunțate asupra cererilor prevăzute la alin. (1), precum și în cazul declarării unor căi de atac împotriva altor tipuri de încheieri pronunțate înainte de soluționarea cauzei se creează dosar asociat la momentul declarării căii de atac, dacă acesta nu s-a format la momentul înregistrării cererii."

Interpretarea textelor de lege relevă că formarea dosarului asociat aferent unei cereri care ca obiect o excepție de neconstituționalitate se poate realiza chiar și ulterior soluționării acesteia, în momentul declarării căii de atac împotriva hotărârii datei acesteia.

În speță, soluționarea cererii de sesizare s-a realizat în cadrul aceluiași dosar în care a fost formulată, iar soluția a fost dată în cuprinsul aceleiași hotărâri prin care curtea de apel s-a pronunțat asupra contestației în anulare.

Într-adevăr, judecata cererii de sesizare a Curții Constituționale nu s-a realizat conform textelor de lege evocate în ceea ce privește crearea unui dosar asociat sau pronunțarea dispoziției de respingere a cererii printr-o încheiere, însă raportat la prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., incidente în speță prin prisma considerentelor ce preced, această împrejurare nu este de natură a anula actul jurisdicțional atacat, de vreme ce încălcarea normelor legale nu a produs părților recurente vreo vătămare, dat fiind că solicitarea autorilor căii de atac, de sesizare a instanței de contencios constituțional, a fost efectiv examinată și soluționată în acord cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce privește condițiile de admisibilitate.

Mai mult, denumirea greșită a hotărârii nu poate produce nici ea alte efecte decât cele stabilite expres de lege, din moment ce în cauză au fost aplicate dispozițiile legale în materie.

Prin urmare, în măsura în care nu se justifică nicio vătămare adusă intereselor recurenților prin pronunțarea hotărârii de completul de judecată în fața căruia au avut loc dezbaterile, Înalta Curte apreciază că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nici critica circumscrisă cazului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondată.

Afirmând că hotărârea este nemotivată ori că a fost motivată contradictoriu, recurenții își exprimă, în realitate, nemulțumirile legate de considerentele curții de apel privind inexistența unei legături a textului de lege criticat cu soluționarea contestației în anulare.

Aceasta, întrucât analiza deciziei atacate relevă că hotărârea cuprinde, în sinteză, raționamentul care a determinat soluția pronunțată în cauză, precum și argumentele pe baza cărora curtea de apel a stabilit că norma legală nu are legătură cu procesul.

Astfel, chiar dacă contestația în anulare a fost fundamentată și pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., textul de lege are în vedere, în privința căii extraordinare de atac, neanalizarea unui recurs sau apel declarat în cauză dintr-o omisiune, iar nu ca rezultat al admiterii unei excepții procesuale; de altfel, prin admiterea excepției nulității, instanța de apel a examinat calea de atac, iar în măsura în care contestatorul tinde să critice modul de aplicare a dispozițiilor art. 471 alin. (1) C. proc. civ., transformă contestația într-o cale de atac propriu-zisă.

Deși curtea de apel nu s-a raportat la aceste considerente în mod explicit, aceasta a lăsat să se întrevadă acest raționament prin motivarea de ansamblu a hotărârii pronunțate, motivare care converge către soluția pronunțată, astfel că în cauză nu se poate reține că decizia recurată contravine rigorilor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Referitor la criticile recurenților privind pretinsele motive contradictorii, instanța supremă apreciază că acestea nu pot fi reținute, în măsura în care ipoteza de casare invocată vizează contradicția dintre considerentele hotărârii și dispozitiv sau între considerentele acesteia, făcând de neînțeles raționamentul propus.

Or, prin memoriul de recurs, autorii căii de atac nu indică în concret niciuna dintre situațiile sus-indicate, ci prezintă argumente în raport cu care apreciază că textul de lege criticat este neconstituțional și în cauză erau îndeplinite cerințele pentru sesizarea Curții Constituționale.

De aceea, în cauză nu se verifică existența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care criticile recurenților subsumate acestui vor fi respinse.

În continuare, analizând condiția de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale referitoare la legătura textului de lege contestat cu soluționarea cauzei, prin raportare la argumentele dezvoltate de recurenți și la considerentele avute în vedere de curtea de apel la soluționarea cererii, Înalta Curte constată că în mod judicios aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă.

Aceasta, deoarece criticile părții din contestația în anulare vizează o pretinsă eroare de judecată, care însă față de caracterul de cale extraordinară de atac al contestației în anulare, nu pot determina retractarea unei hotărâri definitive de vreme ce ipotezele pe care contestația în anulare a fost fundamentată privesc numai erori sau omisiuni de ordin procedural, nu însă și greșeli de judecată.

Altfel spus, chiar și în ipoteza declarării neconstituționalității textului de lege contestat, judecata căii de atac exercitate nu ar fi putut fi influențată de decizia Curții Constituționale, de vreme ce în cadrul judecății contestației în anulare promovate, curtea de apel era ținută să verifice existența unor greșeli materiale sau omisiuni procedurale și nu aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 471 alin. (1) C. proc. civ. în cauză.

Constatând că decizia curții de apel este legală, pentru toate considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții A., prin reprezentant legal B., C., D., prin reprezentant legal B., E., F., prin reprezentant legal B., G., B., H. și I. împotriva deciziei civile nr. 70/A/18.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 mai 2022.