ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 894/2023

Ședința publică din data de 25 aprilie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 12 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, reprezentat de Guvernul României și de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Apărării Naționale, pentru UM 02078 - Mangalia și 02022 - Constanța, 01463 - Florești, 02565 - Cluj Napoca, a solicitat:

La 10.01.2022, reclamantul a formulat cerere modificatoare/precizatoare, prin care a arătat că înțelege să își modifice cererea inițială de chemare în judecată în sensul restrângerii acesteia la capătul de cerere nr. x și limitarea judecății doar împotriva Ministerului Apărării Naționale pentru structurile militare pârâte: UM 01463-Florești, UM 02565-Cluj-Napoca, UM 02078-Mangalia și UM 02022-Constanța, privind: obligarea Ministerului Apărării Naționale la recalcularea drepturilor sale salariale integrale (la maxim), aferente perioadelor 02.04.2009-31.07.2014 și 01.08.2014-31.03.2021 și achitarea diferențelor între drepturile efectiv plătite și cele rezultate prin recalculare, cu dobânda legală și indicele de inflație până la data plății efective, precum și obligarea la raportarea rezultatului recalculării efectuate la Casa Sectorială de Pensii a M.Ap. N. în vederea actualizării pensiei militare de serviciu.

Prin sentința civilă nr. 2265/2022 din 20 iunie 2022, pronunțată în dosarul civil nr. x/2021, Tribunalul Constanța, secția I civilă a luat act de renunțarea reclamantului A. la capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Statului Român prin Guvernul României și prin Ministerul Finanțelor Publice și a pârâtului Ministerului Apărării Naționale la repararea pagubelor salariale pricinuite reclamantului, cu raportare la Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale pentru recalcularea/actualizarea pensiei de serviciu și obligarea Statului Român și Ministerului Apărării Naționale în solidar la plata sumei de 2000.000 RON reprezentând daune morale cauzate reclamantului.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a UM 02565 Cluj-Napoca ca lipsită de obiect.

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 02.04.2009 - 12.07.2018 și a respins ca prescrise pretențiile aferente respectivei perioade.

A respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect recalcularea drepturilor salariale integrale la maxim aferente perioadei 12.07.2018 - 31.03.2021 și achitarea diferențelor dintre drepturile efectiv plătite și cele rezultate prin recalculare, cu referire la acordarea indemnizației de conducere/comandă solicitate prin raport nr. x/25.11.2020, plata nediminuată a indemnizației de specialist de clasă, plata nediminuată a sporului de confidențialitate și calcularea soldelor cu respectarea art. 9 lit. a) din Legea nr. 80/1995 și art. 7 lit. b) din Legea nr. 153/2017, inclusiv capetele accesorii de cerere privind acordarea dobânzii legale și a indicelui de inflație până la data plății efective, precum și obligarea la raportarea rezultatului recalculării la Casa sectorială de Pensii a MApN în vederea actualizării pensiei militare de serviciu.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 372/CM din 24 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2265/20.06.2022, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român prin Guvernul României, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs, prin care a solicitat casarea în tot a deciziei recurate și rejudecarea cauzei.

În esență, recurentul-reclamant a susținut că hotărârea instanței de apel este nemotivată, fiind dată cu încălcarea art. 425 C. proc. civ.. De asemenea, a mai susținut că instanța de apel a pronunțat decizia recurată ignorând legitimitatea și utilitatea jurisprudenței naționale. A mai învederat că, în aceeași manieră nelegală, Curtea de Apel Constanța a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei Curții de Apel Constanța nr. 9/16.01.2017, raportat la soluția de menținere a hotărârii primei instanțe de fond referitoare la prescripția dreptului material la acțiune pentru drepturile salariale aferente perioadei 02.04.2009-12.07.2018.

În altă ordine de idei, recurentul-reclamant a susținut și că decizia cuprinde motive contradictorii sub aspectul întreruperii cursului prescripției. Totodată, autorul prezentului demers judiciar critică și faptul că instanța de apel s-a pronunțat mai mult pe excepții și mai puțin pe fondul cauzei și că aceasta a omis să se mai pronunțe asupra a ceea ce s-a pronunțat fără drept instanța de fond referitor la acordarea creșterii salariale de 25%, solicitare la care recurentul arată că a renunțat prin cererea precizatoare.

Cu referire la indemnizația de comandă, recurentul critică faptul că instanța de apel nu a coroborat dispozițiile art. 8 din Anexa VI a Legii nr. 153/2017 cu art. 16 din Legea nr. 195/2000, care prevede că preoților militari le sunt datorate toate drepturile (bănești) ale cadrelor militare. Referindu-se la același tip de indemnizație, recurentul a susținut că, atât instanța de apel, cât și instanța de fond au omis să administreze proba cu înscrisul constând în H.G. nr. 674/19.07.2001 care, la art. 5 prevede faptul că preoții militari beneficiază de acest drept, încălcând, astfel, dispozițiile art. 425 lit. b), art. 264 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, recurentul susține și faptul că instanța a încălcat și art. 4 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, completată cu Legea nr. 242/2018, raportat la art. 5 din C. civ. (2009).

De asemenea, a mai susținut că, tot fără argumente legale, instanța de apel i-a infirmat dreptul la majorarea sporului de specialist de clasă și a celui de confidențialitate.

În încheiere, recurentul-reclamant a arătat că decizia este lipsită de mențiunea că aceasta a fost pronunțată în ședință publică și de cea privind instanța de recurs la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac, în accepțiunea sa, fiind, astfel, încălcate, și dispozițiile art. 225 alin. (3) din C. proc. civ.. Totodată, a indicat înscrisurile noi de care înțelege să se folosească în susținerea recursului.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 din C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 12.12.2022, sub același număr de dosar (5256/118/2021).

La 16 ianuarie 2023, intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului în raport de art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., față de care, la 26 ianuarie 2023, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției.

La 4 aprilie 2023, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a depus la dosar note de ședință, comunicate recurentului, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și acesta presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. la art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

Acțiunea de față are ca obiect drepturi bănești, reprezentând diferențe salariale, acțiunea fiind soluționată în temeiul dispozițiilor din Codul muncii.

Totodată, se reține că, potrivit art. 1 lit. p) din Legea dialogului social nr. 62/2011, este considerat conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative.

Așadar, reclamantul a învestit instanța cu un conflict individual de muncă, în sensul art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011.

Potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011 republicată, "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", iar conform art. 214 din același act normativ, "hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului".

Totodată, Legea nr. 62/2011 republicată prevede la art. 216 că "dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

Din analiza coroborată a textelor de lege anterior evocate, rezultă că hotărârile pronunțate în litigiile de muncă sunt supuse numai apelului.

Totodată, având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv, la data de 12.07.2021, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Așadar, potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

De asemenea, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările și completările ulterioare, "dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 01 ianuarie 2019".

Așadar, textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. coroborat cu art. 634 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia civilă nr. 372/CM din 24 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Dând eficiență textelor de lege sus-menționate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 372/CM din 24 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 372/CM din 24 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 aprilie 2023.