ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 813/2023

Ședința publică din data de 5 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 08.07.2019 pe rolul Judecătoriei Negrești-Oaș, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâții D., E. și F.., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că nu a fost finalizat procesul de desocotire între autorul lor, G. și cele două pârâte și că, pentru 231 de dosare aflate în portofoliul F.., nu le-a fost achitată suma cuvenită cu titlu de desocotire, estimând că societatea profesională pârâtă are de încasat peste 743.000 RON - onorarii cuprinse în facturi emise pentru dosare de insolvență care fac obiectul actului de desocotire din 22.10.2010. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei calculate conform art. 7 din actul de desocotire în raport cu onorariile încasate în ultimii 3 ani de către F.. pentru cele 231 de dosare de insolvență, estimată provizoriu la 50.000 RON, a dobânzii de refinanțare practicate de Banca Națională a României și a cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la dosar în 30.07.2019, reclamanții și-au precizat acțiunea, renunțând la capetele de cerere prin care solicitaseră să se constate nefinalizarea procesului de desocotire și constatarea sumei pe care pârâta F. ar avea-o de primit pentru cele 231 dosare de insolvență.

Prin cererea înregistrată la 24.10.2019, reclamanții si-au modificat acțiunea, identificând dosarele de insolvență pentru care pretind achitarea onorariului cuvenit și solicitând obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 90.192 RON, aferentă celor șapte dosare de insolvență identificate la punctul 2.1 din cerere, a sumei de 108.883 RON, aferentă celor 92 de dosare de insolvență menționate la punctul 2.2 din cerere și a sumei de 108.883 RON, dobândă, recalculată până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 142/11.02.2020, Judecătoria Negrești-Oaș a admis excepția necompetenței generale a instanței, invocată de pârâte prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Instituției Arbitrale din cadrul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (în continuare "U.N.P.I.R").

Prin decizia nr. 10/28.10.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Instanța Superioară de Disciplină din cadrul U.N.P.I.R. a admis excepția propriei necompetențe.

Ca urmare a cererii reclamanților din 02.12.2020, Președintele U.N.P.I.R. a emis deciziile 1, 2 și 3/2021, iar cererea a fost înregistrată sub nr. de dosar x/2021 al U.N.P.I.R. - Comisia de Arbitraj.

Prin hotărârea arbitrală nr. 10/8.10.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Comisia de arbitraj din cadrul U.N.P.I.R. a luat act de renunțarea reclamanților la petitele 1.1 și 1.2 din acțiunea introductiva, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâte și a admis în parte cererea, obligând pârâtele, în solidar, la plata sumei de 318.895 RON, diferență din cota de desocotire cuvenită în baza actului încheiat la 22.10.2010.

Împotriva sentinței arbitrale, a formulat acțiune în anulare D., în nume propriu și în reprezentarea F..

Prin sentința civilă nr. 2/28.04.2022, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins acțiunea în anulare ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe civile, a declarat recurs D., în nume propriu și în reprezentarea F.., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei primei instanțe, spre rejudecare.

Un prim motiv de recurs a vizat considerentele prin care s-au respins motivele acțiunii în anulare fundamentate pe art. 608 lit. b) și c) C. proc. civ.

Într-o primă critică, recurenta a susținut că acestea sunt străine de natura cauzei, fiind eronată concluzia curții de apel în sensul că arbitrajul organizat de U.N.P.I.R. este unul instituționalizat, premisă care a condus și la confirmarea legalității declinării competenței instanței judecătorești în favoarea instanței arbitrale în temeiul art. 554 alin. (1) C. proc. civ.

Expunând parcursul procesual al litigiului și invocând adresa U.N.P.I.R. nr. x/16.03.2022, recurenta a considerat inaplicabil art. 616 C. proc. civ., întrucât instanța arbitrală s-a constituit ad-hoc, nefiind permanentă, soluționarea cauzei s-a efectuat în lipsa unui regulament sau a unor reguli de procedură prealabil stabilite, iar comisiei de arbitraj i-a lipsit autonomia, din moment ce a fost asistată de Secretariatul General U.N.P.I.R.

A apreciat că atât legalitatea declinării de competență de către instanța judecătorească, cât și a procedurii arbitrale depinde de calificarea arbitrajului drept instituționalizat sau ad-hoc.

În al doilea rând, autoarea recursului a combătut respingerea criticii privind neregularitatea sesizării tribunalului arbitral, catalogată de prima instanță ca abuz de drept, cu ignorarea împrejurării că tribunalul arbitral nu a fost sesizat de reclamante cu o cerere de arbitrare, contrar art. 571 raportat la art. 194 C. proc. civ. și art. 39 din Statutul U.N.P.I.R., ci doar cu o cerere pentru numirea unui arbitru în persoana doamnei H..

În privința clauzei compromisorii cuprinse în art. 37-43 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician in insolvență, autoarea căii de atac a arătat că dispozițiile respective atribuie competența instanței arbitrale, dar nu reglementează desfășurarea arbitrajului - modalitatea de desemnare și numărul arbitrilor, locul arbitrajului, regulile de procedură aplicabile -, împrejurare în care, în completare, se impunea aplicarea art. 550, 551, 543, 544, 566- 568 C. proc. civ.

Recurenta a combătut și considerentele prin care prima instanță a reținut că Președintele U.N.P.I.R. a desemnat arbitrul unic și, necontestând numirea, părțile au achiesat la aceasta în acord cu art. 551 C. proc. civ. A susținut că nici Statutul U.N.P.I.R. și nici convenția arbitrală nu fundamentează această concluzie, iar încălcarea modului de numire a arbitrilor atrage nulitatea hotărârii arbitrale.

Autoarea căii de atac a mai arătat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, care încorporează dreptul la un tribunal independent și imparțial, întrucât nu a fost consultată și nu i s-a oferit posibilitatea de a face propuneri de arbitri, soluționarea litigiului fiind realizată de un arbitru unic propus de reclamanți.

În al treilea rând, recurenta a afirmat că, deși absența regulilor de procedură a condus la derularea defectuoasă a procesului arbitral și la pronunțarea unei hotărâri arbitrale netemeinice și nelegale, prima instanță și-a fundamentat hotărârea pe dispoziții străine de natura cauzei - art. 575, 576 și 619 C. proc. civ. -, apreciind că Statutul U.N.P.I.R. impune respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, care devin reguli de procedură suficiente pentru derularea procedurii arbitrale, fiind înglobate în aceasta.

Reiterând definiția și caracteristicile arbitrajului instituționalizat, autoarea căii de atac a arătat că în cursul procedurii s-a probat inexistența unui regulament și a regulilor de procedură arbitrală, subliniind că art. 39-44 din Statutul U.N.P.I.R. nu sunt îndestulătoare pentru a permite derularea arbitrajului.

A conchis, cu referire la această critică, că litigiul a fost soluționat în absența unei convenții arbitrale, iar arbitrajul derulat de U.N.P.I.R. nu este unul instituționalizat, ci ad-hoc.

Un al doilea motiv de recurs a privit respingerea de către curtea de apel a apărărilor întemeiate pe art. 608 lit. h) C. proc. civ., în privința prescripției extinctive.

Recurenta a combătut statuarea curții de apel în privința caracterului de ordine privată a acestor norme, arătând că actul de desocotire a fost încheiat la 22.10.2010, anterior intrării in vigoare a noului C. civ., fiind aplicabil art. 3 din Legea nr. 71/2011 și, în consecință, Decretul nr. 167/1958, care nu cuprindea norme de ordine privată, iar încălcarea lor putea face obiectul analizei în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Totodată, recurenta a arătat că instanța statală și-a însușit poziția arbitrului, dar nu a motivat respingerea argumentelor din acțiunea în anulare, în privința momentului începerii curgerii prescripției și a împlinirii termenului de prescripție.

O altă critică s-a referit la lipsa considerentelor pentru respingerea motivului acțiunii în anulare întemeiat pe art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., prin care recurenta a invocat lipsa motivelor hotărârii arbitrale, însă ignorând critica, prima instanță s-a limitat la rezumarea hotărârii arbitrale.

La 07.10.2022, intimații A., B. și C. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele dosarului și sentința atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Motivele de recurs nu a fost încadrate de autoarea acestuia în ipotezele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă vor fi analizate prin prisma celor reglementate de pct. 5 și 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care determină casarea hotărârii când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Examinarea motivelor de recurs va fi realizată în succesiunea logică determinată de efectele pe care eventuala lor admitere le-ar produce asupra deciziei recurate.

Critica privind lipsa considerentelor care să susțină respingerea acțiunii în anulare întemeiate pe motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. va fi încadrată de Înalta Curte, din oficiu, în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât vizează în realitate nemotivarea hotărârii primei instanțe, obiectul recursului.

Recurenta a susținut că raționamentul expus de prima instanță pentru respingerea acestui motiv nu răspunde argumentelor prezentate, în sensul că arbitrul unic nu s-a pronunțat în privința caracterului ad-hoc al arbitrajului, inadmisibilității acestuia din urmă decurgând din absența procedurii prealabile și a lipsei unei convenții arbitrale.

Înalta Curte constată că, deși este adevărat că în secțiunea dedicată analizei motivului întemeiat pe art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., curtea de apel nu examinează criticile evocate de recurentă, această carență nu este imputabilă instanței și nu obiectivează un viciu de nemotivare, ci este consecința modului în care recurenta a condus procesul, formulând susținerile evocate pentru prima dată prin acțiunea în anulare și nu în fața instanței arbitrale.

De aceea, prima instanță a analizat în cadrul motivelor întemeiate pe art. 608 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. civ., argumentele autoarei căii de atac privind necompetența comisiei de arbitraj din cadrul U.N.P.I.R., calificarea arbitrajului ca ad-hoc sau instituționalizat și desemnarea arbitrului unic.

În privința excepției inadmisibilității decurgând din neîndeplinirea procedurii prealabile, se reține că instanța arbitrală a respins-o prin încheierea de ședință nr. 1/24.06.2021, iar critica omoloagă din acțiunea în anulare a fost înlăturată de prima instanță, în temeiul art. 12 C. proc. civ.

În consecință, instanța supremă reține că nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe de o parte, întrucât sentința recurată îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și, pe de altă parte, deoarece hotărârea arbitrală respectă prevederile art. 603 alin. (1) lit. e) din același act normativ.

Celelalte două critici prezentate de recurentă vor fi analizate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, sub aspectul modului de soluționare a motivelor acțiunii în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. civ., au fost grupate susținerile privind necompetența comisiei de arbitraj din cadrul U.N.P.I.R., calificarea arbitrajului derulat în cadrul U.N.P.I.R. ca fiind ad-hoc sau instituționalizat și modul de desemnare a arbitrului unic.

Curtea de apel a răspuns acestor critici printr-un raționament fundamentat pe decăderea recurentei din dreptul de a contesta declinarea competenței instanței în favoarea U.N.P.I.R., dedusă din împrejurarea că aceasta a achiesat la modalitatea de constituire a tribunalului arbitral și de desemnare a arbitrului unic/instanței arbitrale, în acord cu prevederile art. 551 C. proc. civ., dar și din faptul că instituția de arbitraj a fost de acord cu derularea arbitrajului.

Înalta Curte reține dispozițiile art. 592 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Orice excepție privind existența și validitatea convenției arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor și desfășurarea procedurii până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată trebuie ridicată, sub sancțiunea decăderii, cel mai târziu la acest termen, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt" și pe cele ale art. 608 alin. (2) din același act normativ, care dispun că "Nu mai pot fi invocate ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale neregularitățile care nu au fost ridicate potrivit art. 592 alin. (1) și (3) sau care pot fi remediate pe calea prevăzută la art. 604".

În acest context normativ, instanța supremă observă că motivele acțiunii în anulare, care vizează învestirea instanței arbitrale și legalitatea procedurii derulate în fața acesteia, circumscrise art. 608 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. civ., impun instanței judecătorești să verifice prejudicial dacă dispozițiile art. 592 alin. (1) au fost respectate. Altfel spus, central pentru soluționarea unei dispute de această natură este a se stabili dacă, prin conduita sa procesuală, partea și-a conservat dreptul de valorifica, în fața instanței statale, viciile pe care le impută procedurii derulate în fața instanței arbitrale.

În cauza de față, Înalta Curte răspunde negativ acestei întrebări, ceea ce atrage aplicarea art. 608 alin. (2) C. proc. civ. și înlăturarea tuturor criticilor subsumate de recurentă alin. (1) lit. b) și c) al aceluiași articol, fără a le analiza pe fond.

Din parcursul procesual al litigiului, rezultă că actualii intimați au sesizat inițial instanța judecătorească, Judecătoria Negrești-Oaș, a cărei competența s-ar fi consolidat în temeiul art. 554 C. proc. civ. dacă actuala recurentă nu ar fi invocat excepția necompetenței generale a instanței.

Admițând excepția prin sentința nr. 142/11.02.2020, Judecătoria Negrești-Oaș a reținut art. 19 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006 ca temei al declinării și, subsecvent, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2020 pe rolul Instanței Superioare de Disciplină din cadrul U.N.P.I.R., care a admis excepția propriei necompetențe prin decizia nr. 10/28.08.2020.

La data de 02.12.2020, intimații au formulat o cerere adresată Președintelui U.N.P.I.R., de numire a doamnei arbitru H.; prin întâmpinare, D. și F.. au precizat că nu se opun desemnării doamnei arbitru H.. E. a formulat susțineri similare, prin înscrisul intitulat "Punct de vedere și precizare", înregistrat la dosar în 04.01.2021.

Prima ședință de arbitrare a avut loc în 16.04.2021, când comisia a reținut că este competentă să soluționeze cauza și au fost puse în discuție excepțiile invocate prin întâmpinări - a lipsei de obiect a cererii, a inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și a prescripției dreptului material la acțiune.

Așadar, până la primul termen de judecată, recurenta nu a criticat competența instanței arbitrale, existența și validitatea convenției arbitrale, constituirea tribunalului arbitral (dintr-un arbitru unic, propus de reclamanți), lipsa regulilor de desfășurare a procedurii și nici limitele însărcinării arbitrilor (din perspectiva actului de sesizare).

Cererea de chemare în judecată devine act de sesizare a jurisdicției arbitrale, în cazul declinării competenței în favoarea sa de către instanța judecătorească. Dispoziția instanței, luată în temeiul art. 554 C. proc. civ., are ca premise atât o convenție arbitrală validă și operantă, cât și calificarea arbitrajului desemnat, ca fiind instituționalizat; consecutiv, neinvocarea de către parte a excepțiilor enumerate de art. 592 alin. (1) C. proc. civ. până la primul termen de judecată, împiedică analiza lor de către instanța de judecată.

În consecință, Înalta Curte reține că sentința recurată este legală, întrucât recurenta nu mai putea invoca pe calea acțiunii în anulare motivele circumscrise art. 608 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. civ., opunându-se art. 608 alin. (2) C. proc. civ.

Critica vizând modul de soluționare a motivului acțiunii în anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. este nefondată.

Construindu-și raționamentul pe data încheierii actului de desocotire, 22.10.2010 și pe dispozițiile art. 3 din Legea nr. 71/2011, recurenta a susținut că legea aplicabilă prescripției extinctive ar fi Decretul nr. 167/1958, astfel că încălcarea acestor norme putea fi analizată de prima instanță în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În privința prescripției, prin sentința arbitrală s-a reținut că plata sumelor pretinse nu a fost scadentă la o dată unică, fiecare obligație având o scadență proprie, față de care se calculează termenul de prescripție. Totodată, din ansamblul considerentelor rezultă că data nașterii dreptului la acțiune este plasată de arbitrul unic după 01.10.2011, concomitent nașterii interesului de a acționa.

Aceste statuări în fapt ale instanței arbitrale nu mai pot fi cenzurate prin acțiunea în anulare și, cu atât mai puțin, în recurs, devenind premisă imutabilă în dezlegarea acestui motiv de casare.

Articolul 6 alin. (4) C. civ. a tranșat conflictul de drept intertemporal în privința instituției prescripției supunând prescripțiile începute și neîmplinite la 01.10.2011, legii vechi.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru judecarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 1/2014 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 283/17.04.2014, a statuat că legea sub imperiul căreia prescripția a început să curgă va guverna atât aspectele de drept material, cât și pe cele de drept procesual referitoare la prescripție, chiar dacă aceasta se împlinește după intrarea în vigoare a Noului C. civ.

Or în cauză, astfel cum s-a arătat, independent de încheierea actului de desocotire în 22.10.2010, nașterea dreptului de creanță se plasează după 01.10.2011, ca urmare legea aplicabilă prescripției este Noul C. civ. și nu Decretul nr. 167/1958.

În acest cadru, Înalta Curte constată că normele privind prescripția extinctivă nu reprezintă norme legale imperative, iar prezumtiva încălcare a acestora de către tribunalul arbitral nu poate fundamenta o acțiune în anulare sub aspectul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Astfel, în privința prescripției extinctive, elementul de noutate față de reglementarea anterioară derivă din schimbarea paradigmei legiuitorului asupra acestei instituții juridice, căreia în prezent i se neagă, în regulă, natura imperativă, fiind așadar reglementată prin norme de ordine privată. Altfel spus, normele care reglementează prescripția nu au caracter imperativ, așa cum în mod eronat consideră recurenta, ci dimpotrivă, supletiv.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge motivul de recurs prin care se susține încălcarea art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., ca nefondat și, ca urmare, motivele ce au fost încadrate în ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5, din același act normativ.

Reținând că a înlăturat toate motivele de casare examinate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., statuând asupra caracterului nefondat al recursului, urmează a-l respinge, menținând hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta D. - în nume propriu și în reprezentarea F.. împotriva sentinței civile nr. 2/28.04.2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2023.