ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 790/2023

Ședința publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept au fost invocate prevederile art. 226 din Legea nr. 31/1990, art. 1527 C. civ. și art. 194 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 980 din data de 09.05.2022, a fost admisă cererea de chemare în judecată și obligată pârâta să achite reclamantului suma de 318.302 RON și cheltuieli de judecată în cuantum de 11.394,01 RON.

Prin decizia civilă nr. 1692 din 1 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admis apelul pârâtei și schimbată sentința apelată, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea și obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 119.409 RON și a sumei de 7395 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. De asemenea, a fost dispusă darea în debit a intimatului cu suma de 3393,02 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru datorată la prima instanță.

În susținerea recursului, după expunerea situației de fapt, recurentul a invocat, printr-o primă critică, faptul că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 897/03.08.2015, publicat în Monitorul Oficial nr. 711 bis/22.09.2015. S-a arătat că normele metodologice aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice anterior menționat definesc activul net contabil ca fiind diferența dintre totalul activelor și totalul datoriilor și corespunde capitalurilor proprii.

De asemenea, a mai adăugat faptul că societatea B. S.R.L. deține participații la cele 6 societăți pe care le-a înființat, iar aceste participații sunt considerate active ale societății, active fiind și cotele din profiturile obținute de către aceste societăți din grup, indiferent dacă aceste profituri sunt repartizate sub formă de dividende sau sunt reinvestite în respectivele societăți.

Recurentul a mai menționat că instanța de apel a cenzurat, în mod nepermis, expertiza întocmită de către C. S.R.L., reținând din acest raport calculul care are în vedere doar o parte din activele deținute de către societatea pârâtă și a eliminat în totalitate activele reprezentate de participațiile în cele 6 societăți din grup.

S-a mai susținut că, deși, în mod corect, instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 18 alin. (3) teza I din Actul constitutiv și a constatat că reclamantul a ales corect C. S.R.L. să întocmească raportul de expertiză necesar stabilirii drepturilor sale ca asociat retras, aceasta a procedat nelegal când a modificat acest raport și a ignorat prevederile legale contabile. De asemenea, justificarea instanței de apel prin raportare la dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată, nu poate fi considerată o motivare legală, deoarece repartizarea sub formă de dividende a profiturilor celor 6 societăți din grup aparține exclusiv Societății B. S.R.L. care le controlează în mod direct ca asociat majoritar. O astfel de statuare nesocotește dispozițiile art. 1403 C. civ.

O a doua critică vizează aplicarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

În susținerea acestei critici se apreciază că, pentru situația admiterii parțiale a pretențiilor reclamantului, legiuitorul a prevăzut posibilitatea acordării de cheltuieli de judecată și pentru pârât, având în vedere o eventuală culpă procesuală a reclamantului. În acest sens, se poate dispune chiar și o compensare a cheltuielilor făcute de către părți.

În cazul prezentului litigiu, pârâta nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată, rezervându-și dreptul de a le solicita pe cale separată.

Recurentul apreciază că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. și a diminuat cu 50% onorariul de avocat pe care l-a achitat la instanța de fond.

Mai mult, deși din cele două critici formulate prin apel de către pârâtă, instanța de apel a constatat ca fiind întemeiată doar una singură, iar reclamantul a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată în apel, instanța nu a acordat în parte aceste cheltuieli, deși potrivit dispozițiilor art. 482 C. proc. civ., prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. sunt aplicabile și pentru judecata apelului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 15.12.2022.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 12 ianuarie 2023, intimata B. S.R.L. a invocat inadmisibilitatea recursului, în sensul că primul motiv de casare a fost invocat omisso medio, iar în ceea ce privește critica privind cheltuielile de judecată a făcut trimitere la considerentele Deciziei nr. 3/2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. În subsidiar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, fără a depune înscrisuri doveditoare în acest sens.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei în data de 16 februarie 2023, recurentul a solicitat respingerea excepției inadmisibilității și a apărărilor intimatei precum și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin rezoluția din data de 20 februarie 2023 a fost fixat termen la 4 aprilie 2023 pentru soluționarea recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, reține inexistența motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Înalta Curte reține că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele și condițiile prevăzute de lege.

În privința recursului, una dintre condițiile esențiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs.

Obligația recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greșită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanță în oricare dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., pe temeiul interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 489 alin. (2) din cod, nu vor fi sancționate cu nulitatea recursului, însă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate și nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancțiunii nulității căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prima critică din recursul reclamantului vizează aplicarea greșită de către instanța de control devolutiv a dispozițiilor din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 897/03.08.2015, publicat în Monitorul Oficial nr. 711 bis/22.09.2015, în ce privește evaluarea părții din activul net al societății cuvenit reclamantului, în calitate de asociat.

Din verificările efectuate, Înalta Curte constată că motivul de casare evocat mai sus a fost invocat omisso medio, aceste aspecte nefiind sesizate în apel.

Potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de nelegalitate prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Prin urmare, în conformitate cu textul legal enunțat, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. recursul poate fi exercitat numai pentru motive și apărări ce au făcut analiza instanței anterioare.

Aceasta este una dintre aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici valorificate în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece, în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu o cale extraordinară de atac.

Fiind susținute pentru prima dată în calea extraordinară de atac de față, deși ele puteau fi sesizate în controlul de fond realizat prin mijlocirea apelului, sancțiunea prefigurată de lege este aceea că, potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., ele nu pot fi primite de instanța care judecă recursul.

Prin urmare, sunt întemeiate apărările formulate prin întâmpinarea depusă de către intimata B. S.R.L., aceste critici urmând a fi înlăturate din cadrul examenului de legalitate a deciziei recurate.

Recurentul a mai criticat și greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 18 alin. (3) teza I din Actul constitutiv.

Înalta Curte formulează observația că această critică vizează de fapt evaluarea asupra administrării probatoriului și respingerea probei cu expertiză, neputând forma obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât nu se circumscrie motivului de casare prevăzut la punctul 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Deși în cadrul memoriului de recurs recurentul a mai invocat și nesocotirea dispozițiilor art. 1403 C. civ. prin raportare la dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, criticile formulate nefiind dezvoltate în raport de cele reținute de instanța de apel în considerentele deciziei recurate, nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate care să vizeze nelegalitatea deciziei atacate.

Astfel, prin motivele de recurs recurentul trebuia să indice, punctual, de ce sunt greșite considerentele instanței de apel care sprijină soluția adoptată în conținutul criticilor de nelegalitate.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 C. proc. civ.

Nici susținerile referitoare la dovedirea și întinderea cheltuielilor de judecată prin care se invocă nerespectarea dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ. nu pot face obiectul analizei în prezenta cale extraordinară de atac.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "partea care pierde procesul, va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". Prin urmare, fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul. Potrivit alin. (2), în ipoteza în care cererea este admisă numai în parte, judecătorul va stabili măsura în care fiecare parte poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Prin criticile formulate, recurentul-reclamant a înțeles să conteste cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată intimata, având în vedere admiterea în parte a cererii de chemare în judecată în urma admiterii apelului declarat de către apelanta B. S.R.L., fiind schimbată în parte sentința apelată.

Înalta Curte reține că aceste critici vizează, în realitate, proporționalitatea cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea procesului, diminuate de către instanța de apel în virtutea dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., ținând cont de circumstanțele cauzei și sunt aspecte ce țin de netemeinicie și de aprecierea probelor administrate, nefiind o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

În acest sens, se reține că prin Decizia nr. 3/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

În consecință, instanța de recurs nu poate cenzura raționamentul instanței de apel din perspectiva criticilor privind proporționalitatea acordării onorariului avocațial.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurentul-reclamant nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate, nefiind identificate nici motive de casare de ordine publică pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod.

Pentru aceste argumente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1692 din 1 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1692 din 1 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 aprilie 2023.