ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 780/2023

Ședința publică din data de 29 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la 09.05.2022, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând obligarea acestuia la soluționarea cererii de plată transmise în 18.10.2021 și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1912/25.10.2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția propriei necompetențe materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, anterior O.U.G. nr. 102/2021, secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București deținea competența de soluționare atât a contestației împotriva deciziei de respingere a cererii adresate Fondului de Garantare a Asiguraților (în continuare "Fondul"), act administrativ tipic, cât și a contestațiilor împotriva tăcerii administrative, asimilată actului administrativ tipic. Ulterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență, art. 13 din Legea nr. 213/2015 a atribuit instanțelor de drept comun competența de soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor Fondului.

A apreciat că aceste instanțe sunt competente să soluționeze atât contestațiile împotriva actului administrativ tipic, cât și a celui asimilat, întrucât, deși nu se contestă o decizie emisă de Fond, acțiunea rămâne circumscrisă art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, lipsa de răspuns fiind asimilată unei decizii de respingere, iar finalitatea urmărită de reclamant este acordarea sumei solicitate. În susținerea acestei concluzii, a evocat soluția similară a deciziei nr. IX din 20.03.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite.

A subliniat, de asemenea, că art. VI din O.U.G. nr. 102/2021 se referă exclusiv la "procedurile administrative", în timp ce procedurilor jurisdicționale li se aplică art. 24 C. proc. civ. care, dispunând aplicarea legii noi de procedură proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, face aplicabile normele de competență generală din C. proc. civ.. Totodată, a evocat și intenția legiuitorului de modificare integrală a competenței de soluționare a contestațiilor, ce reiese din expunerea de motive a Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 102/2021 care prevede "modificarea căilor de atac din contencios în civil", referindu-se în acest context la "acțiunile, cererile, obiecțiunile, contestațiile" introduse la instanțele judecătorești în temeiul Legii nr. 213/2015.

La rândul său, prin sentința civilă nr. 698/31.01.2023, Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că reclamanta a indicat în mod expres că formulează o "acțiune în contencios administrativ", iar prima instanță era obligată să respecte această calificare, cu atât mai mult cu cât nu a procedat la recalificarea cererii. A arătat că art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 este de strictă interpretare și aplicare și nu poate fi extins, prin analogie, litigiilor având drept obiect obligarea Fondului la emiterea unui act administrativ.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ., și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, pentru următoarele considerente:

În litigiul pendinte, reclamanta, creditor de asigurări în sensul Legii nr. 213/2015, s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraților, solicitând plata sumei de 724,04 RON, în temeiul art. 12 din lege; confruntată cu lipsa unui răspuns, solicită obligarea pârâtului la soluționarea cererii de plată.

Statuările divergente ale instanțelor aflate în conflict cu privire la competență derivă din calificarea diferită dată acțiunii.

Cererea de față nu prezintă elemente care să atragă competența instanței de contencios administrativ, jurisdicție care nu este una intuitu personae, fiind determinată numai de o prevedere expresă a legii sau de întrunirea caracteristicilor evocate de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004. În consecință, determinarea instanței competente material pentru acțiunea de față presupune ca antecedent logic stabilirea raportului juridic din care derivă creanța creditorului de asigurări.

Articolul 12 și următoarele din Legea nr. 213/2015 denotă că interpunerea Fondului în raportul juridic de garantare existent între creditorul de asigurări și asigurător intervine în situația insolvabilității sau falimentului asigurătorului și urmărește satisfacerea creanței de asigurări din disponibilitățile Fondului; între creditorii de asigurări și Fond nu se naște, însă, un raport juridic distinct de cel originar. Concluzia este susținută și de jurisprudența Curții Constituționale a României, fiind relevantă în acest sens decizia nr. 270/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770/09.08.2021 și de jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (decizia nr. 29/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 509/15.06.2020).

Așadar, natura dreptului pe care îl dobândește creditorul de asigurări este cea a unui drept subiectiv civil patrimonial, iar decizia Fondului privește aplicarea dispozițiilor legale în materie de asigurări și interpretarea contractului de asigurare încheiat de părți.

De altfel, legiuitorul delegat a precizat în expunerea de motive ce însoțește proiectul legii de aprobare a O.U.G. nr. 102/2021, în temeiul art. 30 din Legea nr. 24/2000, că se are în vedere "modificarea căii de atac a deciziilor Fondului de respingere a plății sumelor solicitate; astfel, proiectul de Ordonanță de urgență prevede faptul că asemenea decizii pot fi contestate la instanțele civile de la sediul Fondului (spre deosebire de prevederile actuale care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel București), căile de atac fiind cele prevăzute de C. proc. civ.. (…)". De asemenea, a arătat că, drept consecință a "modificării căii de atac din contencios în civil, proiectul de Ordonanță de urgență conține totodată propunerea de reglementare a faptului că acțiunile, cererile, obiecțiunile, contestațiile introduse la instanțele judecătorești în temeiul Legii nr. 213/2015 se taxează cu 200 RON".

În consecință, Înalta Curte constată că instanța competentă pentru judecarea acțiunilor îndreptate împotriva deciziilor emise de Fondul de Garantare a Asiguraților este deopotrivă competentă în soluționarea cererilor care derivă din lipsa unui răspuns din partea Fondului la cererile formulate de creditorii de asigurări, în temeiul art. 12 și art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Având în vedere considerentele expuse mai sus și luând act că valoarea obiectului cererii este inferioară sumei de 200.000 RON, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4), cu aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) și art. 107 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 29 martie 2023.