ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.03.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 719/2023

HOTĂRÂRE
22.03.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 719/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 22 martie 2023

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

În primul litigiu, prin sentința civilă nr. 169/24.05.2022 Tribunalul Galați a respins ca nefondate acțiunile in constatarea nulității hotărârii adunării creditorilor debitoarei S.C. A. S.A. Galați, formulate de contestatorii MUNICIPIUL GALAȚI, reprezentat prin primar B. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați privind pe intimata C. administrator judiciar al S.C. A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 345/A din 12 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins ca neîntemeiate apelurile declarate de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați și Municipiul Galați prin Primar împotriva sentinței civile nr. 169 din 24.05.2022 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2014.

În cel de-al doilea litigiu, prin sentința civilă nr. 106 din 21.06.2022, judecătorul-sindic a respins, ca nefondată cererea AJFP Galați de trecere în faliment a debitoarei A. S.A.; a admis cererea debitoarei A. S.A. și a confirmat modificarea planului de reorganizare, conform hotărârii adunării creditorilor din data de 06.04.2022.

Prin decizia civilă nr. 383 din 2 noiembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a admis apelurile formulate de creditorii DGRFP Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați împotriva sentinței civile nr. 106 din data de 21.06.2022 pronunțată de Tribunalul Galați; a schimbat sentința apelată în sensul că a respins cererea debitoarei A. S.A. de confirmare a modificării planului de reorganizare conform hotărârii adunării creditorilor din data de 06.04.2022 și a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Galați în vederea deschiderii procedurii de faliment.

Prin cererea depusă la 23 decembrie 2022 (conform plicului atașat aflat la dosarul curții de apel) și înregistrată la Curtea de Apel Galați sub nr. x/2022, revizuenta a solicitat desființarea deciziei civile 383/02.11.2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul x/2014, având în vedere că este potrivnică deciziei civile 345/12.10.2022 pronunțată de aceeași instanță în dosarul x/2014

Față de ordinea cronologică de soluționare a dosarelor a46 și a47, precum și față de motivările deciziei civile nr. 383/02.11.2022 și deciziei civila 45/A din 12.10.2022, revizuenta a arătat, în esență, că acestea sunt contradictorii, decizia pronunțata de Curtea de Apel Galați in dosarul a47 încălcând puterea de lucru judecat a hotărârii pronunțate in dosarul a46. Astfel, pe de o parte, în hotărârea pronunțată în asociatul a46 instanța de control judiciar reține că nerespectarea termenului de 18 luni, în care se poate propune o modificare a planului, nu este un motiv de nelegalitate a hotărârii creditorilor, iar, pe de altă parte, în hotărârea dată în asociatul a47, reține că acesta constituie un motiv de nelegalitate care conduce la infirmarea confirmării modificării planului de reorganizare, în situația în care acest termen nu este respectat.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 24/A din 25 ianuarie 2023, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați; a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire a deciziei civile nr. 383/02.11.2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2014, formulată de revizuentul C. Filiala București-administrator judiciar al societății debitoare A. S.A., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La 10 februarie 2023, cererea de revizuire, astfel declinată, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr de dosar.

Intimatele au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire.

Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de excepția de tardivitate invocată de instanță, din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu și de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o respinge, ca tardivă, pentru următoarele considerente:

Cererea dedusă judecății de față, întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., are ca obiect revizuirea deciziei civile nr. 383 din 2 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, pentru contrarietate de hotărâri.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, iar potrivit alin. (2) hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În conformitate cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ. "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Înalta Curte a reținut, în acest context, că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor statuate de lege reprezintă una dintre consecințele principiului dreptului persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, stabilit de art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Instituirea unor termene procesuale servește atât unei mai bune administrări a justiției, cât și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

În cauză, ultima hotărâre judecătorească, dintre cele pretins potrivnice, este decizia civilă nr. 383 din 2 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Se reține că cererea de revizuire a fost transmisă prin poștă la 23 decembrie 2022 (conform plicului atașat aflat la dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Galați), solicitându-se revizuirea deciziei civile nr. 383 din 2 noiembrie 2022, fiind astfel depășit termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termen care a început să curgă de la rămânerea definitivă a acestei ultime hotărâri.

Înalta Curte constată că revizuenta nu a formulat cerere de repunere în termen și nici nu a invocat vreo împrejurare care să o fi pus în imposibilitatea absolută de a exercita calea de atac.

În cauză nu pot fi reținute susținerile revizuentei în sensul că a formulat cererea de revizuire în raport de publicarea hotărârii în Buletinul Procedurilor de Insolvență, pentru că aceste două decizii contrare sunt urmarea soluționării unor dosare asociate din dosarul de insolvență și astfel cererea de revizuire a fost formulată în termen, întrucât termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, respectiv de la pronunțare, iar nu de la data publicării acesteia în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

În consecință, Înalta Curte constată că revizuenta nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de lege, astfel încât în raport de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta C. - FILIALA BUCUREȘTI - ADMINISTRATOR JUDICIAR AL A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 383 din 2 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-10-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4933/2022
Ședința publică din data de 27 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea pronunțată în primul ciclu procesual 1.1. Prin acțiunea înregis
ÎCCJ 2024-09-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3806/2024
Asupra cererii de completare dispozitiv de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Hotărârea instanței a cărei completare se solicită Prin Decizia nr. 1643 din 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de
ÎCCJ 2022-07-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3845/2022
Ședința publică din data de 6 iulie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014 pe rolul Curții de Apel Gal
ÎCCJ 2024-05-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 989/2024
Ședința publică din data de 14 mai 2024 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați – secția a II-a Civilă, sub număr de dosar x/2
ÎCCJ 2024-03-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1451/2024
ă de Administrare Fiscală -Direcția de Soluționare a Contestațiilor, pentru anularea actului administrativ Decizia de impunere x/14.02.2020, ca neîntemeiată. Prin încheierea din 9 februarie 2023, Curtea de Apel Galați -, secția contencios a
Sursă