ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 678/2023

Ședința publică din data de 21 martie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 02 august 2021 pe rolul Tribunalului Specializat Mureș sub nr. x/2021, reclamanții A. S.R.L, B. S.R.L., CABINET MEDICAL VETERINAR C., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., CABINET MEDICAL VETERINAR G. S.R.L., I. S.R.L.,J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L. și N. S.R.L. au chemat în judecată pârâtele AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR și DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR MUREȘ, solicitând:

- obligarea pârâtelor la plata în favoarea fiecărui reclamant, în parte, a sumei de 20.000 RON, aferente lunilor iunie și iulie 2020 (câte 10.000 RON pentru fiecare lună), pentru fiecare contract de concesiune sau contract de prestări servicii, încheiat conform O.G. nr. 42/2004;

- obligarea pârâtelor la plata în favoarea reclamanților a sumelor de bani, aferente lunii august 2020, conform centralizatorului privind deconturile activităților sanitar-veterinare desfășurate în luna august 2020 conform O.U.G. nr. 117/2020, emis, certificat și avizat de către pârâte, respectiv: suma de 11.900 RON pentru reclamantul A. S.R.L.; suma de 10.000 RON pentru reclamantul B. S.R.L.; suma de 8.925 RON pentru reclamantul CABINET MEDICAL VETERINAR C.; suma de 10.710 RON pentru reclamantul D. S.R.L.; suma de 23.205 RON pentru reclamantul E. S.R.L.; suma de 22.610 RON pentru reclamantul F. S.R.L.; suma de 4.760 RON pentru reclamantul CABINET MEDICAL VETERINAR DR. G.; suma de 10.591 RON pentru reclamantul H. S.R.L.; suma de 11.781 RON pentru reclamantul I. S.R.L.; suma de 11.900 RON pentru reclamantul J. S.R.L.; suma de 11.900 RON pentru reclamantul K. S.R.L.; suma de 10.710 RON pentru reclamantul L. S.R.L.; suma de 26.656 RON pentru reclamantul M. S.R.L.; suma de 11.900 RON pentru reclamantul N. S.R.L.

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru și onorariu avocațial.

La 01 noiembrie 2021, reclamanții, în temeiul dispozițiilor art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., au depus la dosarul cauzei cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin care au solicitat majorarea pretențiile indicate în capătul de cerere nr. x al acțiunii, în sensul că solicită obligarea pârâtelor și la plata TVA-ului aferent sumelor de bani, menționând că în ceea ce privește capătul de cerere nr. x al acțiunii, acesta nu se modifică întrucât sumele de bani indicate includ deja TVA.

Prin sentința nr. 7 din 21 ianuarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Specializat Mureș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, invocată prin întâmpinare.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți și a obligat pârâtele AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR și DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR MUREȘ să le plătească reclamanților, următoarele sume: reclamantei A. S.R.L., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 11.900 RON, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.018 RON; reclamantei B. S.R.L., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 10.000 RON, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.018 RON; reclamantului CABINET MEDICAL VETERINAR DR. C., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 8.925 RON, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.018 RON; reclamantei D. S.R.L., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 10.710 RON, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.018 RON; reclamantei E. S.R.L., suma de 40.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 23.205 RON, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.368 RON; reclamantei F. S.R.L., suma de 40.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 22.610 RON, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.368 RON; reclamantului CABINET MEDICAL VETERINAR DR. G., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 4.760 RON, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.018 RON; reclamantei H. S.R.L., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 10.591 RON, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.018 RON; reclamantei I. S.R.L., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 11.781 RON, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.018 RON; reclamantei J. S.R.L., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 11.900 RON, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 668 RON; reclamantei K. S.R.L., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 11.900 RON, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.018 RON; reclamantei L. S.R.L., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 11.710 RON, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.018 RON; reclamantei M. S.R.L., suma de 60.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 26.656 RON, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.718 RON; reclamantei N. S.R.L., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 11.900 RON, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.018 RON.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele.

Prin decizia nr. 211/A din 10 octombrie 2022, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, precum și apelul declarat de pârâta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR MUREȘ și a schimbat în parte soluția atacată, în sensul că:

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D. S.R.L., și a înlăturat obligația de plată de 20.000 RON și TVA aferentă lunilor iunie- iulie 2020, stabilită în sarcina pârâtelor.

A menținut în rest soluția primei instanțe.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta D. S.R.L. și pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2021, la 16 noiembrie 2022, și repartizat aleatoriu, spre soluționare completului nr. 5.

I. Prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei nr. 211/A din 10 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal recurenta D. S.R.L. a învederat că instanța de apel în mod greșit a reținut că în cauză operează puterea de lucru judecat față de aceasta, raportat la soluția pronunțată în dosarul nr. x/2022, de respingere a pretențiilor aferente perioadei ianuarie-mai 2020.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține faptul că decizia recurată în parte a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv, cu încălcarea dispozițiilor art. 1270 C. civ. și a art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Detaliind, arată că instanța de apel a omis să analizeze Acordul cadru de prestări servicii nr. x/30.08.2019 încheiat între aceasta și intimatele-pârâte, existent la dosarul cauzei, acord ce a fost încheiat pentru o durată de 5 ani, și în baza căruia părțile au convenit să încheie, pentru fiecare an, câte un contract subsecvent de prestări servicii.

În acest sens, arată că pentru anul 2019 s-a perfectat contractul subsecvent de prestări servicii nr. x/30.09.2019 iar pentru anul 2020, contractul subsecvent de prestări servicii nr. x/31.12.2019 și, chiar dacă vizează perioade diferite, ele sunt încheiate în baza Acordului cadru, ceea ce denotă o continuitate și o interdependență între acestea.

Punctează autoarea recursului faptul că și-a dovedit calitatea de beneficiar al unui contract de prestări servicii valabil în perioada ianuarie- august 2020, așa cum impuneau prevederile art. IV din Legea nr. 236/2019, Acordul cadru de prestări servicii fiind încheiat la data intrării în vigoare a legii și valabil pentru o perioadă de 5 ani.

În acest sens arată recurenta faptul că, la data intrării în vigoare a legii, aceasta avea încheiat și contractul de prestări servicii nr. x/30.09.2019, precum și faptul că în prezent, încasează cei 10.000 RON lunar începând cu luna septembrie 2020.

Având în vedere aceste aspecte, susține că instanța de apel, omițând a analiza prevederile raportului juridic dintre recurentă și intimatele-pârâte, a încălcat prevederile art. 1270 C. civ.

Conchizând, solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, doar în ceea ce privește dispoziția de admitere a apelului formulat de intimatele-pârâte și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, doar în privința sa, și obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 05 decembrie 2022 recursul a fost comunicat intimatelor-pârâte iar la 02 decembrie 2022, respectiv la 06 decembrie 2022, intimaților-reclamanți.

La 05 ianuarie 2023, în termen legal, recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 13 ianuarie 2023 întâmpinarea recurentei-pârâte a fost comunicată recurentei-reclamante care nu a uzat de dreptul de a formula răspuns la întâmpinare.

II. Prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei nr. 211/A din 10 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, reținând cauza spre rejudecare, repingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți.

După redarea întregului parcurs litigios al cauzei, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că decizia recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în speță, a prevederilor art. IV și V din Legea nr. 236/2019, art. 15 din O.G. nr. 42/2004, art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020, art. 2 și art. 5 alin. (1) - art. 8 din Capitolul II "Decontarea activităților sanitar-veterinare publice" din ANEXA la O.U.G. nr. 117/2020.

În continuare, susține că, întrucât reclamanții au invocat pretenții de plată izvorâte din modificarea legislativă a Legii nr. 236/2019, incidența normei și a efectelor acesteia au fost analizate în mod definitiv de instanțele de judecată în dosarele nr. x/2020 și nr. y/2020, instanța de apel apreciind că obiectul acestor cereri este același cu cel înfățișat în prezenta cauză și, dând eficiență puterii de lucru judecat, a respins pretențiile înfățișate pentru lunile iunie- iulie 2020.

Învederează recurenta că, în condițiile în care legiuitorul nu a reglementat modalitatea de acordare a sumei de 10.000 RON lunar, dreptul de care se prevalează intimații-reclamanți are caracter virtual, acest drept subiectiv neputând fi valorificat strict în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, mai înainte de elaborarea actelor normative menționate la art. V din același act normativ.

De asemenea, susține că pentru a beneficia de drepturile prevăzute de actul normativ nu era suficient ca intimații-reclamanți să fie beneficiari ai contractelor de concesiune și/sau prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 227/2019.

După redarea demersurilor efectuate pentru adoptarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 236/2019, prin hotărâre a Guvernului, arată recurenta că, în urma adoptării proiectului de ordonanță de urgență a Guvernului, aceasta a devenit O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor și pentru abrogarea art. IV alin. (2) și art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative (în vigoare de la 24 iulie 2020), Anexa la aceasta ordonanță (Anexa nr. 2

1

din O.G. nr. 42/2004) intitulată Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanță, reprezentând normele metodologice prin care s-au reglementat modalitățile și condițiile de acordare a sumei lunare de 10.000 RON și fără de care dreptul solicitat de recurentul-reclamant nu putea fi acordat.

În susținerea argumentelor a invocat recurenta și practica recentă a instanțelor de judecată, în spețe similare, respectiv: sentința civilă nr. 49 din 15.04.2021 pronunțată de Tribunalul Satu Mare - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, sentința civilă nr. 302 din 23.06.2021 pronunțată de Tribunalul Teleorman - secția conflicte de muncă și asigurări sociale contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, sentința civilă nr. 160/Fca din 09.06.2021 pronunțată de Tribunalul Brăila - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021.

În continuare, după redarea coținutului dispozițiilor art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 117/2020, art. 5 alin. (1) din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020, art. III și art. IV din O.U.G. nr. 117/2020, art. IV din Legea nr. 236/2019, art. 6-8 din Anexa nr. 2

1

la Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, susține recurenta că, din interpretarea acestor texte de lege, voința legiuitorului a fost aceea ca suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, să fie acordată, din bugetul A.N.S.V.S.A., prin bugetul Direcțiilor Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Județene, respectiv a Municipiului București, beneficiarilor contractelor de concesiune pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/2020, numai în baza decontului și a documentelor justificative.

Mai arată recurenta că beneficiarii contractelor de concesiune si/sau contractelor de servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, beneficiază de suma de 10.000 RON numai dacă au încheiat, în condițiile legii, cu D.S.V.S.A. județene, respectiv a muncipiului București, un act adițional la acestea și numai în baza decontului și a documentelor justificative, prevăzute în Capitolul II din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020.

În continuare, învederează faptul că potrivit prevederilor art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020, verificarea îndeplinirii condițiilor în vederea plății se face de către medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare si pentru siguranța alimentelor oficiale și de către de către Serviciul/Biroul control oficial-sănătate și bunăstare animală, respectiv de către Serviciul/Biroul economic din cadrul direcției sanitar-veterinare și siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București și aprobate de directorul executiv.

Or, în speță nu s-a probat că a fost respectată această procedură, simplul fapt că reclamanții au depus înscrisuri doveditoare pentru activități din luna august nefiind în măsură să dovedească îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea sumei de 10.000 RON lunar și pentru lunile anterioare. În susținerea acestor argumente invocă practica judiciară, sentința civilă nr. 103 din 31.05.2021 pronunțată de Tribunalul Dolj - secția a II-a Civila în dosarul nr. x/2020.

În fine, recurenta reiterează că obligația de plată stabilită de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 nu putea fi pusă în aplicare în lipsa normelor metodologice a căror necesitate de adoptare a fost recunoscută, de asemenea legislativ, prin art. V din cuprinsul aceluiași act normativ.

În drept, recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Legea nr. 554/2004, O.G. nr. 42/2004, O.U.G. nr. 117/2020, Legea nr. 236/2019, Legea nr. 500/2002 și O.G. nr. 22/2002.

La 09 decembrie 2022 recursul a fost comunicat intimaților-reclamanți, respectiv initimatei-pârâte.

La 16 decembrie 2022 intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în principal, anularea recursului, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat; în oricare dintre ipotezele de soluționare a recursului, au solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

La 22 decembrie 2022 întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte care, la 29 decembrie 2022, a formulat răspuns la întâmpinare.

La 03 ianuarie 2023 intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă.

La 11 ianuarie 2023 întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă a fost comunicată recurentei-pârâte care nu a uzat de dreptul de a formula răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 26 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată la 21 martie 2023.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., stabilind ordinea de soluționare a excepțiilor de procedură, a luat în examinare excepția inadmisibilității prezentei căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmând a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.".

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.".

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureș la 02 august 2021 și are ca obiect obligarea pârâtelor la plata către reclamanți a sumelor aferente lunilor iunie, iulie 2020 pentru fiecare contract de concesiune sau contract de prestări servicii încheiat conform O.G. nr. 42/2004, cu modificările aduse prin Legea nr. 236/2019, respectiv pentru luna august 2020, în valorificarea modificărilor legislative cuprinse de O.U.G. nr. 117/2020 (în vigoare din 24 iulie 2020).

Potrivit art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun.".

Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă că legiuitorul a instituit o regulă de competență specială, derogatorie de la regulile institituite de art. 10 din același act normativ, astfel că, ori de câte ori este incidentă ipoteza prevăzută la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ criteriile valoric și cel privind rangul autorității emitente pe care le consacră art. 10 din același act normativ nu își mai găsesc aplicabilitatea pentru stabilirea instanței competente să judece litigiul.

Plecând de la această premisă, instanța supremă constată că în speță este incidentă ipoteza prevăzută de la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ având în vedere că raporturile contractuale dintre părți se circumscriu noțiunii de contract de concesiune de servicii publice.

Or, contractele de concesiune prin care se asigură prestarea unui serviciu public, în speță, serviciul de supraveghere, prevenire și control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, sunt definite, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c)

1

) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, ca fiind contracte administrative.

Faptul că temeiul juridic al pretinsei obligații de plată care formează obiectul contractelor încheiate între părți îl constituie o prevedere legală, reține Înalta Curte că nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părți nu ar fi unul privind executarea contractului administrativ, de vreme ce atât temeiul juridic invocat de reclamanți în susținerea acțiunii cât și legea în sine, are ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularilor contractelor de concesiune.

Or, un astfel de drept, chiar dacă nu a fost inițial prevăzut expres în contract în favoarea concesionarului, ci a fost instituit de legiuitor ca normă supletivă la contract, este un drept izvorât din contract și care privește executarea contractului în sine, în lipsa unui contract de concesiune neputându-se pune problema existenței unei astfel de obligații de plată în sarcina pârâtelor.

Prin urmare, litigiul dintre părți este unul care privește executarea unui contract administrativ, iar regimul juridic al căilor de atac pentru litigiile având acest obiect este reglementat de Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, aplicabilă în cauză prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată (02 august 2021), conform art. 27 C. proc. civ.

Prin Legea nr. 101/2016 a fost reglementat în mod distinct regimul juridic al remediilor și căilor de atac, aplicabil în mod unitar și valabil în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice, achiziții sectoriale, concesiuni de lucrări și concesiuni de servicii.

Legea nr. 101/2016 prevede în mod expres, în art. 1 alin. (2), că acest regim juridic special se aplică și cererilor privind executarea contractelor sus-menționate, categorie de litigii în care se include și cererea dedusă judecății.

Potrivit art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin art. IV pct. 32 din O.U.G. nr. 114/2020, "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul.".

Conform art. 55 alin. (3)

1

din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin art. IV pct. 34 din O.U.G. nr. 114/2020, "Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor prevăzute la art. 53 alin. (1)

1

poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară. Apelul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței.".

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.:

"Sunt hotărâri definitive: (...) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs;", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării.".

Având în vedere că prezentul litigiu se circumscrie celor reglementate de art. 53 alin. (1)

1

raportat la art. 55 alin. (3)

1

din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, rezultă că sentința primei instanțe putea fi atacată numai cu apel.

În cauză, Înalta Curte constată că dispozitivul hotărârii recurate conține mențiunea greșită "cu recurs în 30 de zile de la comunicare (…).", întrucât acțiunea reclamanților a fost introdusă la 02 august 2021, dată la care dispozițiile Legii nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, prevedeau că pentru procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative, prin derogare de la dispozițiile de drept comun, calea de atac este numai apelul.

Notează Înalta Curte că instanța are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, hotărârea recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunțare potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală din același cod, coroborat cu art. 55 alin. (3)

1

și art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurenta-reclamantă D. S.R.L. respectiv de recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR (A.N.S.V.S.A.), împotriva deciziei nr. 211/A din 10 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă D. S.R.L. respectiv de recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR (A.N.S.V.S.A.), împotriva deciziei civile nr. 211/A din 10 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibile.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2023.