ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 619/2023

Ședința publică din data de 15 martie 2023

Asupra contestației în anulare, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 3 ianuarie 2023, sub nr. x/2023, A. și B. au formulat contestație în anulare împotriva împotriva deciziei nr. 2462 din 17 noiembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 și art. 504 alin. (2) C. proc. civ.

În susținerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorii arată, în esență, sub un prim aspect, că instanța de recurs a omis să ia în discuție critica privind încălcarea principiului devoluțiunii apelului, subsumată primului motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. În acest sens, se susține că instanța de recurs, refuzând să ia în discuție această critică, sub pretextul că este o chestiune de fapt, nu lămurește care a fost motivul pentru care a fost admis apelul și în ce măsură este respectat principiul devoluțiunii dacă instanța a inserat, cu prilejul motivării, o cauză de exonerare de culpă a debitorului contractual care nu a fost invocată de nimeni, iar pe fond nu putea să înlăture consecințele neexecutării culpabile a contractului de către intimata locatar.

Sub un alt aspect, contestatorii susțin că instanța de recurs a lăsat nesoluționate criticile cuprinse în motivul 2 de recurs care vizau încălcarea normelor de drept material privind angajarea răspunderii contractuale a debitorului pentru neexecutarea oligațiilor, considerând că au fost invocate doar teoretic.

Contestatorii susțin de asemenea, că instanța de recurs nu a răspuns criticii privind inexistența unei cauze de exonerare de răspundere a debitorului contractual. În acest sens, contestatorii redau argumente prin care critică decizia instanței de apel referitor la această chestiune și arată că instanța de recurs a omis să răspundă acestor critici, validând implicit o hotărâre nelegală care poate fi invocată oricând de părțile care folosesc remediul rezilierii unilaterale în mod neîntemeiat pentru a se sustrage de la executarea obligațiilor.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, iar pe fond, ca neîntemeiată.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a respinge contestația în anulare pentru considerentele ce urmează:

Cu privire la excepția tardivității invocate de către intimată, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare a fost formulată și motivată în termenul prevăzut de art. 506 alin. (1) și (2) C. proc. civ., având în vedere că decizia nr. 2462 din 17 noiembrie 2021 a fost comunicată contestatarilor la data de 22 decembrie 2022, astfel cum atestă procesele-verbale de înmânare de la filele nr. x și 123 din dosarul de recurs, iar calea extraordinară de atac a fost declarată la 03 ianuarie 2023, prin poștă electronică, astfel cum atestă dovada aflată la fila x din prezentul dosar, sens în care urmează a respinge excepția invocată.

De asemenea, cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că argumentele susținute de către intimată cu privire la excepția inadmisibilității vizează fondul cauzei, sens în care vor fi analizate ca apărări de fond.

Cererea dedusă judecății de față are ca obiect contestația în anulare împotriva deciziei civile nr. 2462 din 17 noiembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 665 din 1 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) și art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestația în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanței de recurs).

Contestația în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi promovată în patru cazuri distincte:

Ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. are ca situație premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive de casare, așa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc. civ. și sancționează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu și a argumentelor de fapt și de drept care le susțin.

În cauză, contestatorii au arătat că motivul formulării contestației în anulare este acela că instanța de recurs a omis să ia în discuție critica prin care au susținut încălcarea principiului devoluțiunii apelului, întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., precum și pentru că a lăsat nesoluționate criticile cuprinse în motivul 2 de recurs care vizau încălcarea normelor de drept material privind angajarea răspunderii contractuale a debitorului.

Înalta Curte, verificând considerentele deciziei atacate, reține că instanța de recurs a analizat criticile cu privire la încălcarea limitelor efectului devolutiv al apelului, precum și cele prin care s-a invocat încălcarea normelor de drept material privind angajarea răspunderii contractuale a debitorului.

Astfel, se constată că în considerentele deciziei atacate se regăsește la paginile 6-8 motivarea instanței de recurs prin care a argumentat că susținerile subsumate motivului de casare reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. sunt nefondate, iar la paginile 9-10, instanța de recurs a răspuns criticilor recurenților prin care au invocat încălcarea normelor de drept material privind răspunderea contractuală și a expus argumentele pentru care aceste susțineri nu au putut fi primite.

De altfel, trebuie observat că prin cercetarea motivelor de casare trebuie înțeleasă analiza motivelor de recurs, iar nu omisiunea instanței de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de recurenți, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de nelegalitate enumerate limitativ de art. 488 C. proc. civ.. Prin urmare, contestația în anulare nu poate fi primită dacă instanța a omis să cerceteze un simplu argument, întrucât argumentele sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină. Instanța de recurs poate grupa argumentele invocate în susținerea acestuia, răspunzându-le printr-un considerent comun, caz în care nu se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul, așa cum se susține în prezenta cauză.

Totodată, Înalta Curte constată că deși se invocă omisiunea instanței de recurs de a răspunde criticii privind inexistența unei cauze de exonerare de răspundere a debitorului contractual, în dezvoltarea acestui motiv, contestatorii critică soluția instanței de apel și maniera în care instanța de recurs a soluționat motivul de recurs formulat sub acest aspect.

Astfel, de vreme ce art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este neechivoc în privința omisiunii de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate în termen, ori de câte ori se aduce în discuție necercetarea unor argumente care susțin motivele de recurs, contestația în anulare urmează a fi respinsă, deoarece reevaluarea argumentelor de nelegalitate constituie o rejudecare a recursului, care excedează acestei căi extraordinare de atac.

În aceste condiții, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de cei doi contestatori, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, securitatea raporturilor juridice fiind o dimensiune esențială.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestatori nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 508 C. proc. civ., urmează a respinge contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva deciziei nr. 2462 din 17 noiembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva deciziei nr. 2462 din 17 noiembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 martie 2023.