ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 411/2023

Ședința publică din data de 28 februarie 2023

Asupra căii de atac formulate, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

S-a solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.270 C. civ. și art. 453 C. proc. civ.

Pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității acțiunii.

De asemenea, pârâții au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat, în principal, să se constate calitatea de proprietar al Municipiului Onești asupra terenului ce face obiectul contractului de concesiune nr. x/24.12.1992 și, în subsidiar, obligarea concesionarului la predarea bunul imobil ce face obiectul contractului.

Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, prin care

a invocat exceptia necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Bacău.

De asemenea, reclamanta a invocat excepția lipsei de interes în ceea ce privește primul capăt al cererii reconvenționale, iar referitor la cel de al doilea capăt de cerere, s-a invocat dreptul de retenție asupra bunului până la plata despăgubirilor.

Prin încheierea din 3 aprilie 2019, instanța a respins excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Bacău.

Pârâții au depus în ședința din 8 mai 2019 note scrise, prin care au precizat că temeiul de drept al capătului doi al cererii reconvenționale este art. 1.270 alin. (1) C. civ.

Prin sentinta civilă nr. 360 din 5 iunie 2019, instanța a luat act de renunțarea la judecata cererii reconvenționale, în ceea ce privește constatarea calității de proprietar al Municipiului Onești asupra terenului ce face obiectul contractului de concesiune nr. x/24.12.1992.

De asemenea, s-a constatat că excepția lipsei de interes invocată cu privire la acest capăt de cerere a rămas fără obiect.

Prin sentința civilă nr. 365 din 9 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția inadmisibilității cererii, fiind respinsă totodată ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Faleza S.R.L.

Totodată, s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâții Primarul Municipiului Onești și U.A.T. Municipiul Onești, fiind obligată reclamanta Faleza S.R.L. să predea bunul imobil situat în Onești, str. x, jud. Bacău, obiect al contractului de concesiune nr. x/24.12.1992.

Prin decizia nr. 135 din 19 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2021, s-a admis apelul declarat de reclamanta Faleza S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 365 din 9 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul admiterii în parte a acțiunii principale.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 183.458 RON, cu titlu de despăgubiri, plus dobânda legală calculată de la data de 8 noiembrie 2018 și până la data plații efective.

Au fost menținute dispozițiile sentinței apelate cu privire la excepția inadmisibilității și cu privire la cererea reconvențională.

Au fost obligați intimații-pârâți să platească reclamantei suma de 16.799 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel.

În drept, pârâții și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea căii de atac, recurenții-pârâți, după expunerea situației de fapt deduse judecății și a parcursului procesual al dosarului, au relevat că sentința primei instanțe, legală și temeinică, a fost schimbată în apel cu încălcarea legii.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-pârâți critică decizia recurată sub aspectul modului în care instanța de apel a apreciat concluziile expertizelor administrate în cauză, cu ignorarea obiecțiunilor la raportul de expertiză și al refuzului de a dispune refacerea expertizei, considerând că nu s-a realizat o cercetare completă și temeinică a fondului cauzei. De asemenea, recurenții-pârâți invocă caracterul potrivnic al concluziilor expertizelor realizate în cauză.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-pârâți arată că decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiaza soluția, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind incidente dispozițiile art. 497 C. proc. civ.

În ceea ce privește obligarea pârâților la plata sumei de 183.458 RON, cu titlu de despăgubiri, plus dobânda legală aferentă, recurenții menționează că decizia instanței de apel cuprinde doar în mod lapidar motivele stabilirii cuantumului despagubirilor, acestea fiind urmate de concluzii scurte și vagi, în timp ce argumentele aplicării de către judecător, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, a coeficientului de uzură ponderat de 38%, lipsesc în totalitate.

O altă critică vizează cheltuielile de judecată acordate reclamantei în primă instanță și în apel, în sumă de 16.799 RON, pe care recurenții le consideră nejustificat de mari, arătându-se că hotărârea instanței de apel nu este motivată nici sub acest aspect.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după ce au expus succesiunea în timp a actelor normative privind amortizarea mijloacelor fixe, recurenții au invocat lipsa incidenței în cauză a Legii nr. 62/1998, contrar celor reținute de instanța de apel, care a ignorat concluziile expertizelor extrajudiciare aflate la dosarul cauzei, în ceea ce privește încadrarea imobilului din punct de vedere al duratei sale de funcționare ca mijloc fix, cu consecința acordării de despăgubiri în favoarea reclamantei.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 19 septembrie 2022 intimata-reclamantă Faleza S.R.L. a invocat excepția nulității recursului, susținând că motivele de recurs invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la data de 13 octombrie 2022 recurenții au solicitat respingerea excepției nulității recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2022, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin rezoluția din 9 ianuarie 2023 s-a stabilit termen, în complet de filtru, pentru admisibilitatea în principiu a recursului, la data de 28 februarie 2023.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile iar în acord cu art. 488 alin. (1) din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de lege.

A motiva recursul înseamnă arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dar și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici punctuale privind modul în care a fost judecată cauza, raportat la motivul de recurs indicat.

Așadar, invocarea unor anumite motive de casare nu conduce de plano la incidența acestora, ci trebuie formulate critici concrete privind raționamentul instanței de apel în justificarea soluției pronunțate, cu indicarea în mod clar a aspectelor de nelegalitate identificate de parte.

Sancțiunea care intervine în cazul în care aspectele invocate de parte nu se încadrează în cazurile prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ipoteză pe care legea o asimilează nemotivării recursului, este nulitatea căii extraordinare de atac.

În cauză, recurenții au indicat drept temeiuri ale recursului promovat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate formal, întrucât susținerile formulate în dezvoltarea acestora nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, astfel cum se va arăta în cele ce urmează.

Subsumat motivului prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții invocă încălcarea normelor de procedură, în considerarea faptului că instanța de apel a respins obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, precum și cererea de refacere a expertizei dispuse, deși expertizele aflate la dosarul cauzei conțineau, potrivit recurenților, concluzii contradictorii.

Referitor la aceste susțineri, Înalta Curte constată că recurenții nu critică în mod concret încălcarea vreunei reguli de procedură, a cărei nerespectare ar putea atrage sancțiunea nulității hotărârii atacate, ci strict aprecierile instanței de apel asupra utilității, concludenței ori pertinenței probelor solicitate de către părți.

Dat fiind că modul de apreciere a instanței asupra probelor propuse de părți și evaluarea ulterioară a materialului probator sunt aspecte ce țin de temeinicia hotărârii atacate, acestea nu pot fi analizate și cenzurate în recurs.

În consecință, criticile invocate în susținerea motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu vizează nelegalitatea deciziei recurate, motiv pentru care vor înlăturate, față de imposibilitatea examinării lor în prezentul cadru procesual.

Subsumat motivului prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții susțin că decizia recurată este insuficient motivată sub aspectul obligării pârâților la plata către reclamantă a despăgubirilor de 183.458 RON. De asemenea, se invocă lipsa oricărei motivări privind aplicarea de către instanța de apel, în ceea ce privește cuantificarea despăgubirilor, a coeficientului de uzură a construcției de 38%. Totodată, recurenții arată că nici dispoziția privind obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată de 16.799 RON suportate de reclamantă nu este motivată.

Se reține că, în dezvoltarea acestui motiv, recurenții invocă principiile de drept privind motivarea hotărârilor judecătorești, fără a dezvolta însă critici concrete privind lipsa motivării sau a unei motivări corespunzătoare în ceea ce privește soluția recurată, precum și fără a indica motivele invocate prin cererea de apel pe care instanța nu le-ar fi analizat și care pot conduce la nulitatea hotărârii pronunțate.

Mai mult, verificând decizia atacată, se constată că instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor ca urmare a evaluării probelor, respectiv prin raportare la suma stabilită de expertul judiciar în cuprinsul raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză coroborat cu o serie de alte probe din dosar relevante sub aspectul stării imobilului.

Așa fiind, susținerile referitoare la nemotivarea soluției în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor și modalitatea de stabilire a acestora, prin aplicarea unui anumit coeficient de uzură la valoarea expertizată a imobilului vizează exclusiv temeinicia hotărârii atacate. Or, asupra aspectelor de temeinicie, s-a pronunțat instanța de apel, ca instanță de fond, aceasta fiind suverană în a aprecia, pe baza probelor administrate și în raport de circumstanțele cauzei, cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei.

În concluzie, criticile de ordin general privind nemotivarea în fapt și în drept a soluției referitor la cuantificarea despăgubirilor, fără a se indica eroarea instanței de fond în motivarea hotărârii ori lipsurile acestei hotărâri, prin raportare la motivele de apel invocate, nu reprezintă o motivare corespunzătoare a recursului, sub aspectul motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, criticile privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată și cuantumul acestor cheltuieli nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii, prin urmare, nu pot face obiectul analizei în recurs. În acest sens s-a exprimat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, prin decizia nr. 3/2020, în acord cu care motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Așadar, motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat formal, neputând fi analizat în mod efectiv.

Subsumat motivului prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au invocat încălcarea respectiv aplicarea greșită a normelor de drept material, constând în normativele în materie de construcții care s-au succedat începând cu data emiterii autorizației de construire pentru imobilul edificat în baza contractului de concesiune dintre părți.

Privitor la expertiza dispusă în cauză, susțin recurenții că nu ar fi aplicabilă Legea nr. 62/1968, privind amortizarea fondurilor fixe, cum în mod greșit a reținut instanța de apel, ci H.G. nr. 2139/2004, pentru aprobarea catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe.

Se invocă și faptul că, raportat la prevederile H.G. nr. 2139/2004, durata de funcționare a imobilului nu putea fi stabilită în cadrul expertizei judiciare ca fiind superioară contractului de concesiune, prin urmare nu se justifică obligarea pârâților la plata de despăgubiri către reclamantă.

Înalta Curte reține că, deși prin invocarea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții tind să demonstreze încălcarea unor dispoziții legale în materie de construcții, în realitate, aceștia repun în discuție corectitudinea expertizelor extrajudiciare din dosar care servesc poziției lor procesuale, menționând că instanța de apel a ignorat concluziile acestor expertize.

Așa cum s-a arătat anterior, aspectele ce țin de probe și aprecierea probelor reprezintă chestiuni de temeinicie care nu pot fi analizate în recurs.

De asemenea, se reține că susținerile recurenților în dezvoltarea motivului de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează, în realitate, soluția de obligare a pârâților la plata de despăgubiri, modul de stabilire și cuantumul acestora, fiind contestat astfel raționamentul instanței de apel privind încadrarea imobilului din punct de vedere al duratei de funcționare și obligarea la plata către reclamantă a sumei de 183.458 RON.

În consecință, recurenții nu indică în mod concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, prin raportare la soluția din apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Așadar, motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost, de asemenea, invocat formal, nefiind relevată nelegalitatea hotărârii atacate.

Raportat la criticile ce fac obiectul prezentului recurs, rezultă cu evidență readucerea în discuție a chestiunilor de fond, care țin de temeinicia hotărârii recurate, ca expresie a nemulțumirii față de soluția instanței de apel. Or, așa cum s-a arătat, criticile de netemeinicie depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Cu privire la toate aspectele ce țin de situația de fapt, probele încuviințate și evaluarea acestora, pretențiile afirmate de reclamantă și modul de stabilire a valorii acestora dar și cheltuielile de judecată, amintește Înalta Curte că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel, spre a-și dovedi temeinicia susținerilor, respectiv a combate argumentele părții adverse. Nu mai puțin, recursul este o cale de atac de reformare, extraordinară, prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate.

Prin urmare, în condițiile în care recurenții nu au formulat veritabile critici de nelegalitate referitor la hotărârea atacată, în raport de care să se declanșeze controlul judiciar în această fază a judecății, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția nulității recursului invocată de intimată prin întîmpinare.

Având în vedere că accesului efectiv la justiție îi corespunde obligația justițiabililor de a respecta cerințele formale prevăzute de lege pentru realizarea în mod valabil a oricărui demers judiciar, incluzând promovarea căii extraordinare de atac, se constată că recursul ce face obiectul judecății nu îndeplinește condiția esențială de a fi motivat în sensul procedural al termenului.

În egală măsură, reținându-se și că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, se impune a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Onești și U.A.T. Municipiul Onești împotriva deciziei nr. 135 din 19 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Referitor la cererea intimatei-reclamante Faleza S.R.L. privind obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-reclamantă nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-reclamante privind obligarea recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâții Municipiul Onești și Primarul Municipiului Onești împotriva deciziei nr. 135/2022 din 19 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea formulată de intimata-reclamantă S.C. Faleza S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2023.