ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 406/2022

Ședința publică din data de 24 februarie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Cadrul procesual:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând, în principal, obligarea pârâtului la plata sumei de 204.036 euro cu titlu de debit principal, sumă actualizată cu rata inflației la data plății efective, la plata sumei de 8.841 euro cu titlu de penalități de întârziere contractuale, la plata dobânzii legale aferente debitului principal, de la data introducerii cererii de arbitrare până la data achitării integrale; în subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii dividendelor în sumă de 250.000 RON, conform contractului dintre părți.

Hotărârea Tribunalului arbitral:

Prin sentința arbitrală nr. 16 din 22 februarie 2021 Tribunalul arbitral a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. și a obligat pe pârâtul B. la plata sumei de 202.722 euro cu titlu de împrumut nerestituit.

Acțiunea în anulare:

Sentința arbitrală a fost contestată de pârâtul B., care a solicitat desființarea în parte a sentinței, rejudecarea cauzei, cu admiterea excepției nulității absolute a convenției părților din data de 11.09.2011 și a convenției de dare în plată din 28.04.2015 și a inadmisibilității primului capăt de cerere cu consecința respingerii în tot a cererii reclamantului.

Petentul-pârât a invocat prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ., criticând sentința arbitrară pentru nemotivare, pentru nerespectarea unor norme legale imperative (art. 1270, art. 1247 și art. 1268 C. civ. și art. 550 C. proc. civ.), pentru încălcarea principiilor dreptului la apărare și oralității.

În cadrul acțiunii în anulare, reclamantul a solicitat să se dispună suspendarea executării sentinței arbitrale până la soluționarea cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 91/F din 23 iunie 2021 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins acțiunea în anulare ca neîntemeiată; a respins, totodată, cererea de suspendare a executării sentinței arbitrale ca rămasă fără obiect.

Recursul:

Sentința Curții de Apel a fost recurată de petentul-pârât B., care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte curți de apel.

Recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., criticând sentința atacată sub următoarele aspecte:

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat, într-o primă critică, încălcarea prevederilor art. 22 alin. (4) și (6) C. proc. civ. prin aceea că a calificat excepțiile nulității absolute a contractului din data de 11.09.2011 și a inadmisibilității primul capăt din cererea intimatului-reclamant fără a le pune în discuția părților, susținând totodată neanalizarea criticilor sale care vizau existența motivării în sentința arbitrală cu privire la aceleași excepții. A arătat că tribunalul arbitral a respins excepția nulității și a precizat expres că nu va analiza excepția inadmisibilității și, deci, cu încălcarea normelor legale Curtea de Apel București a recalificat aceste excepții ca fiind apărări de fond; în același sens a invocat și încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Din aceeași perspectivă a susținut nelegalitatea sentinței atacate și prin prisma considerentului care argumentează existența motivării hotărârii arbitrale, în condițiile în care această nemotivare avea în vedere cele două excepții enunțate anterior.

O altă critică a vizat încălcarea prevederilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., Curtea de Apel refuzând examinarea cauzei prin raportare la excepția inadmisibilității, motivat de faptul că vizează fondul cauzei.

Sub imperiul aceluiași motiv de casare, recurentul-pârât a susținut nelegalitatea sentinței atacate în ceea ce privește considerentul că nu ar fi invocat în fața Tribunalului arbitral prevederile art. 1247 C. civ., arătând că deși nu a fost invocat în primul memoriu depus la cererea de arbitrare, el a fost indicat expres în memoriul depus la cererea de completare a cererii de arbitrare și, chiar dacă nu a fost invocat, trebuia invocat de instanță din oficiu.

Recurentul-pârât a invocat și încălcarea prevederilor art. 14 C. proc. civ. și ale art. 41 din Regulile de procedură arbitrală, susținând o analiză superficială a cauzei, în condițiile în care critica sa viza faptul că termenul la care s-a judecat cauza în fața Tribunalului Arbitral fusese acordat doar pentru discutarea excepțiilor; a criticat și refuzul de a solicita înregistrările ședințelor de arbitraj, concluzionând că a fost respectat dreptul la apărare, încheierea de ședință arbitrală conținând toate concluziile părților, inclusiv cele referitoare la clauza ilicită.

Invocând încălcarea art. 13 alin. (1) și (29 C. proc. civ., art. 24 din Constituția României și art. 6 din CEDO, recurentul-pârât a arătat că la termenul la care s-a judecat cauza în fața Tribunalului Arbitral nu a fost reprezentat.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că sentința atacată conține motive străine de natura cauzei, citând o serie de pasaje din motivarea hotărârii, cu privire la care a arătat că sunt neadevărate.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a criticat sentința atacată pentru încălcarea prevederilor art. 1270 și art. 1268 C. civ., apreciate de instanță ca fiind norme dispozitive, cu sublinierea că în ceea ce privește art. 1268 C. civ. doar este enunțat caracterul dispozitiv, fără a se argumenta în acest sens.

Sub aspectul greșitei aplicări a prevederilor art. 1270 C. civ. a mai arătat că în mod greșit a apreciat instanța că este o normă dispozitivă, întreaga doctrină considerând că este o normă imperativă; în același sens s-a exprimat doctrina și cu privire la art. 1268 C. civ.

Tot sub aspectul greșitei aplicări a art. 1270 C. civ., recurentul-pârât a susținut că în mod nelegal instanța a reținut că tribunalul arbitral a constatat implicit că nu sunt întemeiate susținerile conform cărora reclamantul poate cere doar acțiuni, nu și restituirea împrumutului, în condițiile în care era obligată să cerceteze acest aspect din perspectiva forței obligatorii a contractului.

O ultimă critică a vizat greșita aplicare a dispozițiilor art. 1247 C. civ., instanța reținând în mod nelegal că nu a indicat cauzele contractuale ce ar avea o cauză ilicită și care ar fi trebuit analizate de tribunalul arbitral, în condițiile în care prin toate memoriile depuse la dosar că la baza convențiilor stă cămătăria; în plus, sub imperiul textului legal invocat, instanța era obligată din oficiu să invoce nulitatea absolută.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a invocat excepția netimbrării căii extraordinare de atac; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând următoarele: a arătat că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (19 pct. 5 C. proc. civ., instanța neîncălcând nicio normă procedurală, Curtea de Apel nedând o altă calificare excepțiilor invocate de recurentul-pârât, ci a constatat această apreciere din partea tribunalului arbitral, ultima parte făcâd confuzie între excepția pe tărâmul dreptului substanțial, cu excepția utilizată pe plan procesual; tot în același sens, a arătat că instanța acțiunii în anulare nu a realizat o omisiune în examinarea excepțiilor, în condițiile în care acestea erau deja calificate de către Tribunalul arbitral ca apărări de fond; a mai arătat că nu au fost încălcate prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., nefiind identificate în memoriul de recurs norme imperative care să fi impus o analiză din partea instanței acțiunii în anulare, nefiind, în consecință, în prezența încălcării unor norme imperative nici din perspectiva regulilor aplicabile procedurii arbitrale.

A mai susținut că nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind în prezența unor motive străine de natura cauzei prin care să se fi creat o imposibilitate pentru recurentul-pârât de a formula apărări.

A mai arătat că nu sunt fondate nici criticile invocate sub imperiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în mod corect fiind reținut că dispozițiile legale invocate de recurentul-pârât nu reprezintă norme imperative; în ce privește aplicarea greșită a art. 1270 C. civ., a arătat că, în fapt se tinde la o reanalizare a fondului cauzei.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât a solicitat respingerea excepției de netimbrare, motivat de faptul că a depus la dosar taxa judiciară de timbru în cuantumul solicitat; în combaterea apărărilor din întâmpinare, a reluat, în esență, argumentația din memoriul de recurs.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 2 septembrie 2021, sub același număr unic de dosar.

În fața instanței supreme a fost administrată proba cu înscrisuri de către intimatul-reclamant, fiind depusă la dosar ordonanța de clasare dată în plângerea penală formulată de recurentul-pârât împotriva intimatului-reclamant.

La termenul din data de 10 februarie 2022 intimatul-reclamant a arătat că nu mai susține excepția de netimbrare.

Motivarea recursului:

Analizând legalitatea deciziei de apel în raport de criticile formulate și de apărările invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt fondate. Nu se constată o încălcare a dispozițiilor art. 22 alin. (4) și (6) C. proc. civ., instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare nefăcând o calificare a excepțiilor invocate de recurentul-pârât, ci a efectuat o analiză a modului în care au fost analizate cele două incidente de către Tribunalul arbitral; se reține, din această perspectivă, legalitatea sentinței recurate, constatându-se că, deși formal, Tribunalul arbitral a analizat aspectele invocate sub titulatura de excepții, motivarea conduce la concluzia că ele au fost tratate din perspectiva unor apărări de fond; de altfel, cel puțin în ceea ce privește excepția nulității actelor încheiate între părți, nefiind invocată printr-o cerere reconvențională, ci doar ca apărare în cadrul întâmpinării depuse în fața dosarului arbitral, chiar dacă ar fi fost găsită întemeiată, în urma analizei pe fond a cauzei, nu ar fi determinat o constatare a nulității acelor acte, prin soluție consemnată prin dispozitivul sentinței arbitrale, ci, așa cum în mod legal a reținut și Curtea de Apel, conducea la respingerea pe fond a cererii intimatului-reclamant. Aceasta este consecința modului în care recurentul-pârât a înțeles să își formuleze apărarea în cauză, fără a investi efectiv tribunalul arbitral cu o solicitare expresă, printr-o cerere reconvențională, cu analiza nulității actelor invocate în susținerea acțiunii.

Raportat la cele prezentate anterior, nu se reține o nelegalitate a sentinței recurate nici sub aspectul unei lipse de motivare prin raportare la modalitatea în care a examinat Tribunalul Arbitral cele invocate de recurentul-pârât. Chiar dacă, printr-o exprimare defectuoasă Tribunalul Arbitral reține că nu analizează excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, practic acest aspect a fost analizat în cadrul analizei pe fond a cauzei, așa cum rezultă din considerentele expuse la pag. 14 - 15 din sentința arbitrală; în consecință, se reține legalitatea deciziei de apel și sub acest aspect.

Din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte reține că, prin criticile formulate, recurentul-pârât nu demonstrează o incidență a normelor legale menționate, exprimând, de fapt, o nemulțumire a acestuia cu privire la modalitatea în care instanța și-a expus raționamentul.

Nu este fondată nici critica vizând greșita aplicare a prevederilor art. 550 C. proc. civ., în mod legal instanța acțiunii în anulare că în cauză, nu a existat o confuzie între competența tribunalului arbitral și inadmisibilitatea cererii; în mod legal s-a reținut că în fața tribunalul arbitral nu s-a invocat o lipsă de competență și că inadmisibilitatea invocată a fost analizată în contextul fondului cauzei. În acord cu instanța acțiunii în anulare, Înalta Curte reține că, sub aparența motivului de nelegalitate (respectiv a motivului acțiunii în anulare) recurentul-pârât tinde a determina o reanalizare a fondului cauzei, prin examinarea clauzelor contractuale; sub acest aspect, Înalta Curte reține că inadmisibilitatea invocată de recurentul-pârât nu constituie un impediment al investirii cu soluționarea cauzei (cum ar, fi, de exemplu, neparcurgerea unei proceduri prealabile obligatorii), ci reprezintă o veritabilă apărare de fond, care impunea analiza, de altfel efectuată de Tribunalul Arbitral, a clauzelor contractuale pentru a se stabili voința părților. În consecință, nu se reține o greșită aplicare a dispozițiilor art. 608 alin. (1), lit. h) C. proc. civ., textul legal fiind corect aplicat în sentința recurată.

Sub imperiul aceluiași motiv de casare, dar și din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât invocă nelegalitatea sentinței prin raportare la ignorarea dispozițiilor art. 1247 C. civ. Se reține, sub un prim aspect, susținerile oscilante ale părții care menționează că a invocat acest text legal în fața Tribunalului Arbitral, pentru ca apoi să arate că și dacă nu l-a invocat, instanțele trebuiau să se sesizeze din oficiu. Sub un al doilea aspect, în acord cu instanța acțiunii în anulare, Înalta Curte reține că nu au fost invocate motive de nulitate absolută, ci doar aspecte vizând o pretinsă conduită infracțională a intimatului-reclamant. Or, asemenea susțineri nu pot constitui prin ele însele motive de nulitate absolută, fiind necesar ca în apărarea sa, calificată, recurentul-pârât să prezinte acele motive care ar afecta valabilitatea actelor juridice dintre părți, precum și clauzele afectate sub acest aspect. În consecință, nu se poate reține o nelegalitate a sentinței atacate, această concluzie fiind aplicată și pretinselor încălcări ale normelor din regulile de procedură arbitrală.

Nu este fondată nici critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 14 C. proc. civ. Înalta Curte reține că sub aparența acestei critici, recurentul-pârât își exprimă nemulțumirea față de modul în care s-au desfășurat dezbaterile în fața Tribunalului Arbitral, nefiind în prezența unei încălcări a principiului contradictorialității de către instanța acțiunii în anulare. Or, pentru a determina o analiză a criticii, era necesar ca aceasta să se refere la încălcarea acestui principiu de către instanță, în fapt, fără a indica o normă legală care să afecteze legalitatea sentinței recurate, recurentul-pârât își expune nemulțumirea față de raționamentul instanței, majoritatea susținerilor vizând aspecte legale de procedura în fața Tribunalului Arbitral.

Înalta Curte reține că nu este incident în cauză motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva invocată de recurentul-pârât. Se observă, sub acest aspect, că criticile părții au în vedere unele considerente ale sentinței atacate: trecând peste faptul că nu se invocă și nu se demonstrează că respective paragrafe ale sentinței nu au legătură cu cauza (recurentul-pârât precizând că sunt neadevărate, întrucât instanța nu cunoaște speța), se reține că teza finală a motivului de casare are în vedere ipoteza în care hotărâre judecătorească cuprinde numai motive străine de natura cauzei; or, în speță nu se regăsește o asemenea nelegalitate care să afecteze sentința recurată.

Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate nici criticile invocate sub imperiul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În mod legal a reținut instanța acțiunii în anulare că prevederile art. 1270 C. civ. nu au caracter imperativ, pentru a putea determina o analiză în cadrul acțiunii în anulare; ceea ce impune textul normativ, așa cum corect a reținut și instanța, este caracterul obligatoriu al contractului încheiat pentru părțile semnatare. Acest aspect nu are, însă efectul imprimării caracterului de normă imperativă prevederii menționate, pentru că ceea ce devine obligatoriu, cu forță de lege, este actul juridic dintre părți, în sensul că acestea sunt ținute să respecte ce au convenit, or, contractul propriu-zis dintre părți nu poate fi considerat ca fiind lege în sensul restrâns, strict al termenului, de act normativ cu putere general obligatorie, astfel încât nu poate intra în conținutul noțiunii de dispoziții imperative ale legii din art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În ce privește susținerea referitoare la caracterul imperativ al art. 1268 C. civ., Înalta Curte reține în primul rând că recurentul-pârât nu justifică un asemenea caracter prin acțiunea în anulare, ci doar îl afirmă; în al doilea rând, textul legal care reglementează modul de interpretare al clauzelor îndoielnice nu fost invocat decât din perspectiva forțării reanalizării clauzelor contractuale în cadrul acțiunii în anulare; or, așa cum a reținut și instanța, în cadrul acțiunii în anulare nu are loc o rejudecare pe fond a litigiului, analiza sentinței arbitrale urmând a fi efectuată doar prin prisma motivelor strict și limitativ prevăzute de art. 608 C. proc. civ.

Criticile vizând greșita aplicare a prevederilor art. 1270 și art. 1247 C. civ. nu dezvoltă argumente care ar permite analiza din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât dezvoltând considerații care ar determina analiza pe fond a cauzei, din perspectiva clauzelor contractuale și a conduitei părților.

În ceea ce privește încălcarea efectivă a prevederilor art. 1247 C. civ. de către instanța acțiunii în anulare, considerațiile pentru care a fost înlăturată critica au fost expuse anterior, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aspectele enunțate de recurentul-pârât fiind similare.

Având în vedere prevederile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva sentinței civile nr. 91/F din 23 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2022.