ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 350/2023

HOTĂRÂRE

16.02.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 350/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 16 februarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27.06.2022 sub nr. x/2022, contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ DIN CADRUL ADMINISTRAȚIEI FONDULUI PENTRU MEDIU și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU a formulat contestație la executare solicitând anularea executării silite pornite în baza titlului executoriu reprezentat de Decizia de impunere nr. x/31.05.2021 și de Decizia de stabilire accesorii nr. 51596/19.07.2021, precum și a tuturor actelor de executare, inclusiv a adresei de înființare a popririi nr. 26954/20.05.2022 emisă în dosarul de executare nr. 2336/2021, Anexa 1 și a Somației nr. x/20.05.2022 emisă în dosarul de executare nr. 1182/2022, Anexa 2 și suspendarea executării până la soluționarea definitivă a cauzei care face obiectul dosarului x/2022 aflat pe rolul Curții de Apel București, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata, Administrația Fondului pentru Mediu, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 1518/13.09.2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Curtea a reținut că potrivit art. 260 alin. (1) și (4) Codul de procedură fiscală, "(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență".

De asemenea, potrivit art. 712 alin. (1) și art. 713 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar contestația se introduce la instanța de executare.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ. raportat la art. 152 C. proc. civ., Curtea a reținut că cererea de chemare în judecată nu poate fi recalificată contrar voinței părți, petitele formulate și temeiul de drept indicat fiind clare.

Astfel, reclamantul a formulat contestație la executare silită în temeiul art. 260 Codul de procedură fiscală, acțiune care intră în competența de soluționare a Judecătoriei Sectorului 2 București, instanța în circumscripția căreia au fost efectuate actele de executare silită.

Pentru aceste considerente, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 06.10.2022.

La termenul de judecată din 06.12.2022, instanța a invocat excepția necompetenței materiale și a reținut cauza în pronunțare.

Cu titlu preliminar, conform art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., instanța a constatat că reclamanta, prin avocat, a invocat ca temei juridic, în special, dispoziții din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 1 raportat la art. 2 alin. (2) și a menționat expres în cererea introductivă de instanță că solicită suspendarea executării până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Curții de Apel București, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 și art. 278 alin. (3) Codul de procedură fiscalălă, text care face referire tot la dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Astfel, reclamanta a intentat o acțiune în contencios administrativ, considerându-se vătămată într-un drept al său de către o autoritate publică, sens în care cauza cererii, prin care se înțelege situația de fapt calificată juridic sau, într-o altă exprimare, fundamentul pretenției deduse judecății, nu comportă discuții.

Deși este adevărat că, la modul general, judecătorul are posibilitatea legală de a da sau de a restabili calificarea juridică a actelor/faptelor deduse judecății, în baza art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanța subliniază că nu se poate realiza o calificare a acțiunii cu nesocotirea voinței reclamantei - mai ales în situația unei reprezentări prin avocat, ca în cauza de față. Mai mult, în cauză nu s-a procedat la recalificarea acțiunii. O interpretare contrară ar goli de conținut, în opinia instanței, principiul disponibilității, mai ales prin raportare la poziția procesuală a reclamantei, temeiul juridic invocat - dispozițiile Legii nr. 554/2004.

În materie de competență nu se analizează dacă partea are sau nu deschisă calea remediului procedural la care a apelat (o asemenea analiză vizând însăși admisibilitatea acțiunii), instanța fiind ținută să verifice, mai întâi, dacă este competentă să soluționeze pricina prin raportare la cauza cererii de chemare în judecată pe care a configurat-o reclamanta.

Or, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. Cum pârâta Administrația Fondului Pentru Mediu este o autoritate publică centrală, competența, raportat la prevederile pe care s-a întemeiat acțiunea introductivă, revine Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Având în vedere aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 96 pct. 1 C. proc. civ., în referire la art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 130 alin. (2), instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu, a declinat competența soluționării prezentei cauze în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 2 București și Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sens în care a înaintt dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, spre soluționarea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Conflictul negativ de competență este generat de interpretarea diferită a instanțelor în conflict în ceea ce privește naturii acțiunii formulate în cauză.

Referitor la obiectul acțiunii cu care a fost sesizată instanța, reclamanta a formulat contestație la executare solicitând anularea executării silite pornite în baza titlului executoriu reprezentat de Decizia de impunere nr. x/31.05.2021 și de Decizia de stabilire accesorii nr. 51596/19.07.2021, precum și a tuturor actelor de executare, inclusiv a adresei de înființare a popririi nr. 26954/20.05.2022 emisă în dosarul de executare nr. 2336/2021, Anexa 1 și a Somației nr. x/20.05.2022 emisă în dosarul de executare nr. 1182/2022, Anexa 2 și suspendarea executării până la soluționarea definitivă a cauzei care face obiectul dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curții de Apel București.

După cum rezultă din petitul acțiunii, aceasta are la bază titluri executorii reprezentând creanțe fiscale al căror regim juridic este reglementat prin Codul de procedură fiscală și prin Codul fiscal și care pot fi contestate potrivit art. 260 alin. (1) și (4) Codul de procedură fiscală

În acest sens se reține că potrivit art. 260 alin. (1) și (4) Codul de procedură fiscală, "(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență".

Potrivit art. 651 C. proc. civ. instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află la data sesizării organul de executare sediul debitorului, iar conform alin. (3) al aceluiași text de lege, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Întrucât din acțiune rezultă că reclamanta a formulat contestație la executare silită în temeiul art. 260 Codul de procedură fiscală, o astfel de acțiune intră în competența de soluționare a Judecătoriei Sectorului 2 București, ca instanță în circumscripția căreia au fost efectuate actele de executare silită.

În speță, nu este incidentă procedura contenciosului administrativ, instanța de contencios administrativ a Curții de Apel București neavând competența de a soluționa contestațiile la executare având ca obiect creanțe fiscale, întrucât legiuitorul nu a exceptat astfel de creanțe de la aplicarea procedurii de drept comun reglementată de C. proc. civ.

Simpla împrejurare că titlul executoriu este o creanță fiscală nu este de natură a atrage competența instanței de contencios administrativ, întrucât, în lipsa unor dispoziții speciale, derogatorii, competența materială și teritorială în soluționarea contestațiilor împotriva actelor de executare și a titlurilor executorii, urmează regulile generale, instituite prin art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4), va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.