ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 337/2023

Ședința publică din data de 16 februarie 2023

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Argeș la 21 februarie 2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Borzont S.R.L. a solicitat desființarea contractului nr. x/01.02.2016 încheiat între părți, cu consecința exonerării reclamantei de la plata sumei de 124.000 Euro ce urma a fi achitată societății pârâte, datorită neîndeplinirii prevederilor contractuale; restituirea de către societatea pârâtă a sumei de 231.132 RON, echivalentul a 51.000 Euro, achitată de reclamantă și obligarea pârâtei la plata de daune interese de 0,01%/zi întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 1550, art. 1872, art. 1635 și următoarele din C. civ. și art. 1530 din C. civ., art. 14 din Legea nr. 177/2015 cu referire la dispozițiile din Legea nr. 10/1995.

Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat, în principal, rezoluțiunea contractului de antrepriză menționat, cu reținerea de către aceasta a avansului achitat de reclamantă, iar în subsidiar, obligarea reclamantei la plata daunelor-interese în cuantum de 217.616,33 RON, constând în contravaloarea tuturor cheltuielilor efectuate de către pârâtă, prin deducerea acestora din avansul achitat. În acest sens a arătat că culpa pentru neexecutarea contractului aparține reclamantei, aceasta fiind obligată mai întâi să execute propriile obligații privind obținerea autorizațiilor de construire și de a plăti avansul de 50% la momentul încheierii convenției.

Prin sentința civilă nr. 316 din 12 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

Prin sentința civilă nr. 2111 din 7 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Harghita a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția Civilă.

Prin decizia nr. 561 din 27 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeș.

Prin sentința civilă nr. 356 din 27 mai 2021 pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Borzont S.R.L.. A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. Borzont S.R.L. și s-a dispus rezoluțiunea contractului nr. x/01.02.2016 încheiat între părți și, în consecință, a fost obligată pârâta la restituirea către reclamantă a avansului de 231.132 RON, iar reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 63.971 RON daune-interese.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. Borzont S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 173/A-CONT din 12 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admis apelul declarat de pârâta S.C. Borzont S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 356 din 27 mai 2021 pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj, care a fost schimbată în sensul că a fost admisă în parte cererea reconvențională și dispune rezoluțiunea contractului nr. x/1 februarie 2016 din culpa reclamantei, cu reținerea de către pârâtă a avansului în sumă de 231.132 RON, conform art. XIII din contract. A fost respinsă în rest cererea reconvențională. A fost respinsă cererea principală. A fost obligată intimata-reclamantă la plata sumei de 20.014 RON cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A..

Prin memoriul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului Curții de Apel Pitești, cu cheltuielile de judecată din toate fazele procesuale.

În acest context, recurenta consideră că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1554 alin. (1) din C. civ., art. 1321 C. civ., a prevederilor art. 1170 din C. civ. cu raportare la art. 3 din Legea nr. 10/1995 și a art. 9 din C. proc. civ.

Potrivit art. 1554 alin. (1) din C. civ. contractul desființat prin rezoluțiune se consideră că nu a fost niciodată încheiat, fiecare parte fiind ținută, în acest caz, să restituie celeilalte părți prestațiile primite.

Astfel, soluția instanței de apel în sensul dispunerii rezoluțiunii contractului cu reținerea de către partea adversă a avansului plătit de reclamantă în cuantum de 231.132 RON, încalcă art. 1554 alin. (1) din C. civ. privind repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului asupra căruia s-a dispus rezoluțiunea, în sensul că părțile nu au fost repuse în situația anterioară, S.C. BORZON S.R.L. nefiind obligată să restituie avansul primit.

În acest context, recurenta arată că, este adevărat că potrivit art. XIII din contractul încheiat cu partea adversă, în caz de încetare a contractului avansul plătit rămâne la executant, însă art. XIII din contract nu poate fi interpretat ca un pact comisoriu deoarece, potrivit art. 1553 alin. (1) din C. civ. acesta produce efecte dacă prevede, în mod expres, obligațiile a căror neexecutare atrag rezoluțiunea sau rezilierea contractului. Or, art. XII din contract nu prevede expres care sunt obligațiile a căror neexecutare duc la rezoluțiunea contractului - art. XIII din contract folosind o terminologia generală și vagă "neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către una din părți" adică orice obligație contractuală.

În acest sens, se arată că S.C. BORZON S.R.L. a efectuat o mică parte din lucrări, care însă sunt neconforme, astfel cum rezultă din expertiza judiciară întocmită în faza procesuală a fondului și având în vedere că între părți a fost încheiat un contract cu executare succesivă, un contract de antrepriză în construcții, s-ar putea interpreta că art. XIII din contract se referă la reziliere, însă ambele părți au cerut rezoluțiunea contractului și nu rezilierea lui, iar aplicarea în speță a art. XIII din contract, articol ce devine aplicabil doar în cazul rezilierii sau în cazul încetării contractului, potrivit art. 1321 din C. civ. și nu al rezoluțiunii, încalcă art. 9 din C. proc. civ. privind obiectul și limitele procesului, adică încalcă principiul disponibilității în procesele civile.

Mai mult, recurenta consideră că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1170 din C. civ. privind buna-credință la încheierea contractelor cu raportare la art. 3 din Legea nr. 10/1995, ce prevede eliberarea autorizației de construire.

Trebuie reținut faptul că S.C. BORZON S.R.L. este un profesionist în domeniul realizării construcțiilor, acesta având obligația de a nu începe executarea niciunei lucrări până ce nu avea din partea reclamantei autorizația de construire și ordinul de începere al lucrărilor, ordin ce îmbracă forma unui act scris și înmânat intimatului, care îl autoriza să efectueze construcțiile din contract.

Prin urmare, nu se poate reține că obligația de a acționa cu bună-credință a S.C. BORZON S.R.L. a fost îndeplinită doar raportându-ne la înștiințarea acestuia despre obligația obținerii autorizației de construire.

Deoarece pârâta a început executarea lucrărilor, în condițiile în care nu exista autorizație de construire și nici ordin de începere al lucrărilor, dublat de faptul că a încasat un avans considerabil în condițiile în care nu exista certitudinea obținerii autorizației de construire, duce la concluzia de netăgăduit că S.C. BORZON S.R.L. nu a acționat cu bună-credință nici în timpul negocierii și încheierii contractului și nici în timpul executării acestuia, buna sa credință netrebuind să fie raportată doar la obligația de înștiințare privind obligația obținerii de către noi a autorizației de construire, așa cum în mod greșit a reținut instanța de apel.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 20.10.2022, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 24.11.2022 a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen în sedință publică, cu citarea părților.

La termenul din data de 16 februarie 2023, în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare recursul și a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat desființarea contractului încheiat de părți ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către pârâtă. La rândul său pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a invocat culpa reclamantei în privința neîndeplinirii obligațiilor proprii.

Prin decizia atacată, analizând fondul litigiului sub aspectul obligațiilor asumate de părți, instanța de apel a reținut faptul că din probele administrate în cauză rezultă că, deși reclamanta nu și-a respectat obligația de a achita avansul integral și de a obține autorizațiile de construire, pârâta a început efectuarea lucrărilor cu bună-credință, executând o parte esențială din lucrări, situație față de care nu i se poate reține nicio culpă în neexecutarea contractului de antrepriză.

De asemenea, instanța de apel a mai reținut că neobținerea autorizațiilor de construire, cu consecința nepunerii acestora la dispoziția prestatorului reprezintă o neexecutare însemnată a contractului, în condițiile în care autorizațiile reprezintă cerința esențială pentru realizarea obiectivului, reclamanta neîndeplinind nici obligația de a achita avansul integral, în condițiile stabilite prin contract.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de apel a concluzionat că este îndeplinită condiția de fond a existenței unei neexecutări însemnate a obligațiilor contractuale, imputabile beneficiarului respectiv reclamantei, prestatorul, în speță pârâta, fiind îndreptățit să solicite rezoluțiunea contractului din culpa exclusivă a beneficiarului.

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susținând că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1554 alin. (1), art. 1321 și a prevederilor art. 1170 din C. civ. cu raportare la art. 3 din Legea nr. 10/1995 și a art. 9 din C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată faptul că soluția instanței de apel în sensul dispunerii rezoluțiunii contractului cu reținerea de către partea adversă a avansului plătit de reclamantă în cuantum de 231.132 RON, încalcă art. 1554 alin. (1) din C. civ. privind repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului asupra căruia s-a dispus rezoluțiunea. În acest sens se arată că părțile nu au fost repuse în situația anterioară, deoarece pârâta nu a fost obligată să restituie avansul primit.

Critica este nefondată, dispozițiile art. 1554 alin. (1) din C. civ. ce reglementează efectele rezoluțiunii fiind corect aplicate în cauză.

Potrivit acestui text de lege, contractul desființat prin rezoluțiune se consideră că nu a fost niciodată încheiat. Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare parte este ținută, în acest caz să restituie celeilalte părți prestațiile primite.

Prin alin. (2) se prevede că rezoluțiunea nu produce efecte asupra clauzelor referitoare la soluționarea diferendelor ori asupra celor care sunt destinate să producă efecte chiar în caz de rezoluțiune.

Din interpretarea textelor de lege enunțate anterior rezultă că efectul retroactiv al rezoluțiunii nu are caracter absolut existând situații în care părțile nu sunt ținute să restituie prestațiile primite, răspunderea contractuală generând obligații de despăgubire în cazul încălcării obligațiilor contractuale.

Astfel, deși un contract este desființat ca urmare a rezoluțiunii, pentru anumite rațiuni vor supraviețui, cu titlu de exemplu, clauzele contractuale referitoare la soluționarea diferendelor, precum și clauzele contractului care, în temeiul convenției părților, prin natura lor sau potrivit anumitor împrejurări, au o independență relativă, menită să le asigure aplicarea după încetarea efectelor contractului.

În această categorie intră clauzele care reglementează răspunderea contractuală, precum și alte clauze a căror natură este menită să supraviețuiască contractului în limitele stabilite de părți. Acestea se bucură de autonomie fiind concepute în mod special pentru situația în care o parte nu și-ar respecta obligațiile asumate, cum ar fi clauza penală care își poate produce efectele între părți independent de intervenirea rezoluțiunii contractului aceasta putând fi activată de însăși incidența acestei sancțiuni civile.

În situația dedusă judecății, pe lângă încetarea contractului prin rezoluțiune, instanța de judecată a fost învestită și cu acordarea despăgubirilor în urma pronunțării rezoluțiunii, prin urmare repunerea părților în situația anterioară a fost limitată de obligațiile contractuale asumate de părți.

Așadar, contrar susținerilor recurentei repunerea în situația anterioară încheierii contractului ca efect al rezoluțiunii, nu se produce deplin ci este limitată la cadrul contractual dedus judecății respectiv la verificarea de către instanță a respectării obligațiilor contractuale.

În cauză părțile au stabilit prin art. XIII din contract că, în situația încetării acestuia pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, avansul plătit rămâne la executant, respectiv la pârâtă.

Această clauză contractuală își produce efectele, conform art. 1.554 alin. (2) C. civ., menționat anterior, întrucât reprezintă o înțelegere convențională a obligației de restituire a prestațiilor în caz de desființare a contractului, permisă de art. 1.635 cu referire la art. 1.554 alin. (1) C. civ. De asemenea, clauza contractuală amintită constituie o veritabilă clauza penală, expres asumată de părți pentru situația neexecutării propriilor obligații de către beneficiar, în speță recurenta.

Potrivit art. 1.538 C .civ., clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale. Din art. 1.530 C. civ., rezultă că restituirea prestațiilor executate este compatibilă cu mijlocul juridic al acordării daunelor interese, astfel încât, în contextul reținerii culpei exclusive a recurentei, cererea de restituire a avansului este admisibilă.

Ca atare, în situația în care instanța de fond a reținut culpa recurentei, dispozițiile art. XIII din contract devin incidente chiar dacă acestea nu prevăd expres care sunt obligațiile a căror neexecutare duc la rezoluțiunea contractului, atât timp cât obligațiile nerespectate de recurentă, respectiv obținerea autorizației de construcție și plata integrală a avansului, au caracter esențial, fapt ce a atras reținerea culpei acesteia.

Sunt nefondate și susținerile recurentei conform cărora instanța de apel a încălcat art. 9 din C. proc. civ. care reglementează principiul disponibilității deoarece a reținut că art. XIII din contract se aplică în cazul rezoluțiunii deși, în opinia recurentei, clauza este aplicabilă doar rezilierii și, întrucât instanța nu a fost învestită a acest petit, au fost încălcate limitele procesului.

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, prin urmare principiul disponibilității nu vizează modul de interpretare al unei clauze contractuale, după cum greșit susține recurenta.

Referitor la această clauză instanța de apel a reținut faptul că având în vedere situația juridică dedusă judecății și interpretând clauza de la art. XIII din contract prin prisma 1549 alin. (1) din C. civ., este mai mult decât evident faptul că în cazul neexecutării obligațiilor - indiferent de denumirea dată de către părți instituției care intervine - aceasta nu poate fi decât rezoluțiunea, cu daune-interese.

Prin această interpretare a clauzei prevăzute la art. XIII din contract instanța de apel și-a exercitat rolul activ prevăzut de art. 22 alin. (4) C. proc. civ. conform căruia judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire.

În consecință, susținerile recurentei că dispozițiile art. XIII din contract reglementează mai degrabă rezilierea decât rezoluțiunea nu pot fi primite, interpretarea reținută de instanța de apel fiind în concordanță cu situația de fapt dedusă judecății, în cauză nefiind solicitată rezoluțiunea de către recurenta-reclamantă.

Recurenta susține că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1170 din C. civ. privind buna-credință la încheierea contractelor cu raportare la art. 3 din Legea nr. 10/1995, ce prevede eliberarea autorizației de construire.

Această critică nu poate fi reținută obligația de a obține autorizația de construcție fiind asumată de recurentă în calitate de proprietar al terenului pe care urmau să fie edificate construcțiile.

Totodată, invocarea relei credințe a pârâtei nu are fundament juridic în cauză, nerespectarea unei obligații de către o parte contractuală neputând atrage răspunderea celeilalte părți.

Față de considerentele reținute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 173A-CONT din 12 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă BORZONT S.R.L.

Totodată, reținând culpa procesuală, în temeiul art. 453 alina. C. proc. civ. va obligă recurenta să plătească intimatei suma de 5.950 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 173A-CONT din 12 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă BORZONT S.R.L.

Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 5.950 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2023.