ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 304/2023

Ședința publică din data de 15 februarie 2023

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16.11.2021 la Curtea de Arbitraj Comercial și Maritim de pe lângă Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 2.303.100 RON, reprezentând penalizare contractuală și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința arbitrală nr. 1/09.02.2022, instanța arbitrală a respins cererea pârâtei privind încetarea contractului ca urmare a impreviziunii, ca nefondată, a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.096.231,73 RON, cu titlu de diferență de preț între prețul de achiziție a mărfii de la terț și prețul contractului și a cheltuielilor de judecată în sumă de 34.912,92 RON.

Pe calea acțiunii în anulare promovate, S.C. B. S.R.L. a solicitat desființarea hotărârii arbitrale.

Prin sentința nr. 3/15.06.2022, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a respins acțiunea în anulare ca nefondată.

Această din urmă sentință a fost recurată de S.C. B. S.R.L., care a solicitat casarea ei și fie trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, primei instanțe, fie reținerea cauzei spre rejudecare - context în care a pretins ca acțiunea în anulare să fie admisă, iar hotărârea arbitrală să fie desființată, cu consecința respingerii cererii de arbitrare ca nefondată.

În motivare, a arătat că hotărârea atacată nu este motivată și că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; a invocat, astfel, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Circumscris primului motiv de casarea, recurenta a susținut că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Invocând prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., a apreciat că tribunalul arbitral a depășit cadrul procesual și nu a pus în discuția părților cererile și probele asupra cărora s-a pronunțat, exemplificând cu imposibilitatea sa de a-și exprima poziția față de factura BRAC nr. x/13.11.2020, emisă de partea adversă. Autoarea recursului a invocat necercetarea fondului de către prima instanță, atunci când, cu denaturarea acestui motiv, a statuat că valoarea prejudiciului, diferită de cea pretinsă prin acțiune, reflectă raționamentul arbitrului, când, în realitate, aceasta a fost rezultatul unei modalități de calcul diferite.

În continuare, a învederat încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., întrucât curtea de apel, respingând acțiunea în anulare cu motivarea că starea de fapt a fost stabilită după dezbateri contradictorii, a ignorat analiza vătămării produse părții prin faptul că nu i s-a dat dreptul de a combate individualizarea prejudiciului. În dezvoltarea criticii, a prezentat modul în care curtea de apel s-a raportat la situația de fapt, invocând contradicția dintre poziția reclamantei din cererea de arbitrare și considerentele expuse de arbitru în hotărâre.

Recurenta a mai arătat că respectarea art. 9 C. proc. civ. ar fi presupus dezbaterea obiectului acțiunii, cum a fost stabilit de arbitru, care s-a substituit reclamantei, învestindu-se cu o altă cerere decât cea introductivă.

Subsecvent, a criticat dezlegarea curții de apel că lipsa unei facturi nu invalidează pretenția referitoare la daunele-interese, apreciind considerentul neaplicabil în cauză, unde pretenția concretă era chiar cea rezultând dintr-o factură, care fusese stornată.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea recursului a arătat că hotărârea arbitrală încalcă dispozițiile imperative ale art. 1.350 și 1.538 C. civ., ignorând motivul acțiunii în anulare, prin care susținut că, în lipsa dovedirii unui prejudiciu, clauza penală nu putea opera.

La 30.09.2022 intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepțiile tardivității și nulității recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a respins excepțiile tardivității și nulității recursului, în considerarea argumentelor expuse în practicaua prezentei decizii.

Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte subliniază că recursul formulat împotriva unei sentințe pronunțate în baza art. 613 C. proc. civ. este supus unei duble limitări.

Pe de o parte, rămâne supus exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același act normativ și obligă recurentul să prezinte critici concrete împotriva sentinței, obiect al recursului, numai acestea fiind admisibile și având vocația de a fi examinate de instanța de recurs, în condițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pe de altă parte, motivele care pot întemeia o acțiune în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, fiind, ca atare, de strictă interpretare și vizează condiții de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înțelegerea părților concretizată în convenția arbitrală, precum și cauze de nelegalitate expres stabilite, fără să poată fi valorificate motive referitoare la situația de fapt, probele administrate, aspecte de temeinicie. În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acțiunii în anulare, astfel cum s-a statuat în decizia nr. 1/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 284/24.03.2022.

Consecutiv acestor statuări, Înalta Curte subliniază că vor fi analizate numai criticile care sunt, în mod real, îndreptate împotriva sentinței recurate, nu și acelea care se raportează la sentința arbitrală și, cu atât mai puțin, cele referitoare la fondul litigiului.

În condițiile în care recurenta circumscrie critici eterogene motivelor de casare, este necesară încadrarea lor în ipotezele de recurs pertinente, prioritar examinării.

Așadar, criticile admisibile vor fi analizate astfel: sub aspectul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., critica privind încălcarea de către prima instanță a principiilor care garantează dreptul la un proces echitabil, sub aspectul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., critica privind nemotivarea sentinței recurate și sub aspectul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critica privind greșita aplicare a normelor de drept material, constând în dispoziții imperative ale legii.

Procedând, ulterior reîncadrării în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., la analiza criticii vizând încălcarea, de către prima instanță, a dispozițiilor ce garantează dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte o găsește nefondată, notând că instanța învestită să evalueze legalitatea hotărârii arbitrale este ținută să-și limiteze examinarea la motivele expres prevăzute de lege; ca atare, acțiunea în anulare este incompatibilă cu evocarea și analiza fondului litigiului. Apreciind că prima instanță ar fi trebuit să discute, în condiții de contradictorialitate, cauza și obiectul litigiului, recurenta nesocotește caracterul extraordinar al acțiunii în anulare și construiește, vădit disonant reglementării legale, o argumentație specifică unei căi de atac ordinare și devolutive.

Motivul de recurs fondat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. permite exclusiv examinarea criticii de nemotivare direcționate împotriva sentinței atacate. Recurenta susține că prima instanță nu s-a pronunțat asupra încălcării dispozițiilor art. 14 și 22 C. proc. civ. de către tribunalul arbitral, în sensul că, deși reclamanta nu l-a învestit cu obligarea pârâtei la plata facturii nr. BRAC x/13.11.2020, arbitrul unic a obligat-o la plata sumei determinate conform facturii evocate, fără ca acest aspect să fi fost pus în discuția părților.

În acțiunea în anulare, recurenta a prezentat aceste argumente disparat, fiind circumscrise motivelor prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. f), g) și h) C. proc. civ.

Critica este nefondată.

Din examinarea sentinței recurate, Înalta Curte constată că prima instanță a prezentat considerente pertinente pentru înlăturarea acestui motiv.

Cu acest prilej, instanța supremă reamintește că pentru a atrage casarea hotărârii în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea hotărârii trebuie să lipsească, să fie contradictorie sau să fie în totalitate străină de natura cauzei.

Or, sentința recurată denotă respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., susținerile recurentei fiind examinate în mod real de către instanța sesizată, iar silogismul care reflectă motivarea hotărârii este unul transparent, valid și care răspunde criticilor fundamentale expuse de autoarea acțiunii în anulare.

În concret, răspunzând motivelor de anulare expuse, curtea de apel a statuat, în primul rând, că era lipsită de relevanță emiterea unei facturi, întrucât reclamanta a învestit instanța arbitrală cu o cerere de obligare a pârâtei la plata unei penalități determinate potrivit clauzei 4.3 lit. b) din contractul încheiat de părți. În același cadru, curtea de apel a arătat că arbitrul unic s-a păstrat în limitele învestirii, cu ocazia soluționării litigiului și a pronunțării sentinței recurate, respectând art. 9 alin. (2), art. 14 alin. (6) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Existența acestor considerente vădește netemeinicia criticii.

Susținerile recurentei vizând modul de determinare și de calcul al prejudiciului de către instanța arbitrală excedează cadrul prezentei căi de atac, deoarece aduc în dezbatere chestiuni de temeinicie, motiv pentru care vor fi înlăturate, fără a fi analizate.

Următorul motiv de casare analizat este cel întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică antamează greșita dezlegare, de curtea de apel, a motivului vizând încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 9, 14 și 22 C. proc. civ. În sinteză, ea se referă la faptul că arbitrul s-a substituit reclamantei și a acordat o sumă, pentru acoperirea unui prejudiciu ce nu fusese solicitată prin acțiune, fără ca anterior să pună în dezbaterea părților propria sa viziune asupra prejudiciului.

Curtea de apel a înlăturat și această critică, arătând că daunele acordate au fost stabilite pe baza unui raționament transparent al instanței arbitrale, care reflectă aplicarea legii la situația de fapt.

Procedând la verificarea actelor dosarului arbitral, instanța supremă observă că modul în care părțile au configurat cadrul procesual este concordant cu considerentele și dispozitivul sentinței arbitrale, niciuna dintre criticile recurentei nefiind fondată.

Prin încheierea din 19.01.2021, tribunalul arbitral a solicitat reclamantei să facă precizări cu privire la prejudiciu, din perspectiva cuantumului și modului de determinare, precum și a temeiului contractual în care este pretins.

Reclamanta a formulat precizări, atât în ședința respectivă, cât și în scris la 21.01.2022, iar la 26.01.2021 pârâta a invocat excepția decăderii reclamantei din dreptul de a-și modifica cererea și și-a expus poziția procesuală scrisă cu privire la susținerile părții adverse.

Prin încheierea din 26.01.2022, tribunalul arbitral a respins excepția decăderii și a rămas în pronunțare asupra cauzei. Admițând apoi acțiunea, a reținut că pretențiile reclamantei se întemeiază pe dispozițiile art. 4.3. lit. b) din contractul încheiat de părți și că pe acest temei, din moment ce pârâta nu a livrat cantitatea de produse la care s-a obligat, reclamanta este îndreptățită să încaseze suma reprezentând diferența dintre prețul de achiziție de la un terț și cel din contract. Pe baza valorilor indicate de reclamantă în cerere, tribunalul arbitral a determinat limitele în care pretențiile reclamantei sunt întemeiate.

Așadar, circumstanțele ce fundamentează raționamentul instanței arbitrale au fost cunoscute de recurentă, astfel încât Înalta Curte confirmă concluzia primei instanțe că procedura desfășurată în fața instanței arbitrale a respectat principiul disponibilității și dreptul la apărare, sentința recurată fiind legală, prin prisma criticii formulate.

A doua critică subsumată acestui motiv de recurs vizează încălcarea dispozițiilor art. 1.350 și 1.358 C. civ. apreciate de recurentă ca fiind norme imperative.

Înalta Curte reține că, în privința noțiunii de lege imperativă, dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. au în vedere accepțiunea restrânsă a noțiunii, privită ca sumă de reguli de conduită cu caracter general, obligatoriu și impersonal, care stabilesc modul de comportament al subiectelor de drept în cadrul raporturilor juridice civile.

Așadar, critica recurentei va fi înlăturată, din moment ce normele invocate nu au caracter imperativ conform definiției evocate, fiind în realitate criticată greșita interpretare a clauzei penale, care, în viziunea recurentei nu exclude obligația creditorului de a dovedi prejudiciul suferit prin neexecutarea obligației de către debitor.

Față de ansamblul considerentelor expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul recurentei urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3/15.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 februarie 2023.