ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2725/2021

Ședința publică din data de 15 decembrie 2021

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L., C. S.R.L., Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București (ALPAB), D. - în faliment, solicitând instanței constatarea nulității absolute a tuturor actelor juridice subsecvente actului nul absolut reprezentat de Contractul de novație încheiat la data de 17.06.2010 între D. și A., respectiv: (i) Actul adițional nr. x la Contractul de închiriere nr. x/1999, înregistrat la ALPAB sub nr. x/07.07.2010, între ALPAB și D.; (ii) Contractul din data de 29.12.2011 încheiat între D., B. și ALPAB și (iii) Contractul de asociere în participațiune din data de 30.05.2013, încheiat între B. și S.C. E. S.R.L. (actualul AGO).

Prin sentința civilă nr. 4250 din 26 mai 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de către pârâta Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 27 iunie 2017 sub număr de dosar x/2017

Prin sentința civilă nr. 4825 din 14 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București, ca nefondată; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta

SC A. și, în consecință, a fost anulat actul adițional nr. x la contractul de închiriere nr. x/1999 înregistrat la Administrația Lacuri Parcuri și Agrement sub nr. x/2010 încheiat între Administrația Lacuri Parcuri și Agrement și S.C. D.. Prin aceeași sentință au fost anulate contractul din data de 29.12.2011 încheiat între S.C. D., B. și Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București, și contractul de asociere în participațiune din data de 30.05.2013 încheiat între S.C. B. S.R.L. și S.C. E. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe, B. S.R.L. a declarat apel, solicitând admiterea apelului cu consecința schimbării în integralitate a hotărârii apelate.

Prin decizia civilă nr. 2363A din 22 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat, apelul formulat de apelanta B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 4825 din 14 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vi-a Civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații S.C. A., ADMINISTRAȚIA LACURI PARCURI ȘI AGREMENT BUCUREȘTI, S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar F. SPRL și S.C. D. în faliment, prin lichidator judiciar G..

A fost obligată apelanta să plătească intimatei A. suma de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva deciziei civile nr. 2363A din 22 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vi-a Civilă, au formulat cereri de recurs pârâtele B. S.R.L. și Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București.

În argumentarea cererii de recurs, după un scurt istoric al cauzei, subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurenta-pârâtă B. S.R.L. susține, în esență, că instanța de apel a interpretat și a aplicat greșit principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis - art. 1254 alin. (2) C. civ.

Se arată că reclamanta A. a solicitat constatarea nulității absolute a tuturor actelor subsecvente actului pretins a fi nul absolut, anume Contractul de novație, încheiat la data de 17.06.2010, între A. și D..

În opinia A., nulitatea absolută a actului principal rezultă din două hotărâri judecătorești definitive care ar tranșa problema nulității actului principal, anume: sentința civilă nr. 19441 din 03.12.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pronunțată în dosarul nr. x/2013, precum și sentința civilă nr. 11764 din 11.10.2016 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Instanța de apel, susține recurenta, nu a analizat într-o manieră proprie problema nulității actului principal, ci a păstrat considerentele primei instanțe cu privire la această problemă în sensul că prin două hotărâri judecătorești s-ar fi constat, cu caracter definitiv, nulitatea absolută a actului principal.

Recurenta apreciază că prima condiție a cărei îndeplinire trebuia verificată era nulitatea actului principal, or, instanța de apel nu a reținut niciun considerent în acest sens, rezumându-se la a enumera existența celor două hotărâri invocate de A..

În opinia recurentei, instanța de apel a reținut în mod greșit că cele două hotărâri menționate conduc la reținerea nulității actului principal în prezenta cauză.

Totodată, consideră că decizia recurată a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material cu privire la conținutul, izvorul și momentul la care se evaluează buna - credință a locatarului, în sensul art. 1819 alin. (2) C. civ.

În ceea ce privește incidența motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciază că instanța de apel, contrar exigențelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., nu a menționat nici motivele de fapt și nici pe cele de drept pe care se întemeiază reținerea nulității actului principal.

Decizia atacată este nemotivată cu privire la reținerea neincidenței teoriei aparenței în drept, în aplicarea sa generală - error communis facit ius, prin raportare la incidențele impuse de art. 425 C. proc. civ.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, instanței de apel.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtei B. S.R.L. prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București a depus întâmpinare la recursul pârâtei B. S.R.L. prin care a solicitat, în esență, admiterea recursului acesteia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, instanței de apel.

Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București a depus răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante A., întâmpinare formulată la recursul pârâtei B. S.R.L.

Recurenta-pârâtă Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București a invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., argumentele fiind identice cu cele ale recurentei B. S.R.L.

Astfel, în dezvoltarea motivelor de casare, după un scurt istoric al cauzei, subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurenta susține, în esență, că instanța de apel a interpretat și a aplicat greșit principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis - art. 1254 alin. (2) C. civ.

A arătat că reclamanta A. a solicitat constatarea nulității absolute a tuturor actelor subsecvente actului pretins a fi nul absolut, anume Contractul de novație, încheiat la data de 17.06.2010, între A. și D., iar instanța de apel nu a analizat dacă ne aflăm cu adevărat în prezența unui act nul care să determine desființarea actelor subsecvente.

În ceea ce privește incidența motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciază că instanța de apel, contrar exigențelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., nu a menționat nici motivele de fapt și nici pe cele de drept pe care se întemeiază reținerea nulității actului principal.

Decizia atacată este nemotivată cu privire la reținerea neincidenței teoriei aparenței în drept, în aplicarea sa generală - error communis facit ius, prin raportare la incidențele impuse de art. 425 C. proc. civ.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, instanței de apel.

B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, admiterea recursului declarat de pârâta Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 aprilie 2021 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 iunie 2021 au fost admise în principiu recursurile declarate de recurentele-pârâte ADMINISTRAȚIA LACURI PARCURI ȘI AGREMENT BUCUREȘTI și S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2363 A din 22 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, fiind stabilit termen pentru soluționarea acestora la 20 octombrie 2021.

La 14 octombrie 2021, intimata-reclamantă S.C. A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat în principal respingerea ca inadmisibil/lipsit de interes, iar în subsidiar respingerea ca nefondat a recursului pârâtei ADMINISTRAȚIA LACURI PARCURI ȘI AGREMENT BUCUREȘTI.

La termenul din 20 octombrie 2021, cauza a fost amânată în vederea legalei citări a recurentei B. S.R.L. prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ H., fiind, prorogată discutarea inadmisibilității recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA LACURI PARCURI ȘI AGREMENT BUCUREȘTI pentru termenul acordat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA LACURI PARCURI ȘI AGREMENT BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 2363A din 22 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În cauză, prin sentința civilă nr. 4825 din 14 decembrie 2017, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București și a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.. Împotriva acestei soluții a înțeles să formuleze apel numai pârâta B. S.R.L., nu și pârâta ALPAB, iar apelul a fost respins ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (2) C. proc. civ.:

"În cazul hotărârilor susceptibile de apel, dacă acesta nu a fost exercitat, recursul este inadmisibil".

Prin urmare, în conformitate cu textul legal enunțat, recursul formulat de pârâta ALPAB împotriva deciziei pronunțate în apel este inadmisibil, câtă vreme aceasta nu a înțeles să formuleze și apel în cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate de recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ H. și temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările formulate prin întâmpinare, constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins și menținută ca legală decizia recurată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin acțiunea promovată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L., C. S.R.L., Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București (ALPAB), D. - în faliment, a solicitat instanței constatarea nulității absolute a tuturor actelor juridice subsecvente actului nul absolut reprezentat de Contractul de novație încheiat la data de 17.06.2010 între D. și A., respectiv: Actul adițional nr. x la Contractul de închiriere nr. x/1999, înregistrat la ALPAB sub nr. x/07.07.2010, între ALPAB și D.; Contractul din data de 29.12.2011 încheiat între D., B. și ALPAB și Contractul de asociere în participațiune din data de 30.05.2013, încheiat între B. și E. S.R.L. (actualul AGO).

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă, în cauză, nu este incident acest motiv de recurs, pentru considerentele care succed.

Sub un prim aspect, subsumat acestui motiv de casare recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat și a aplicat greșit principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis - art. 1254 alin. (2) C. civ., criticând decizia atacată motivat de împrejurarea că instanța nu a analizat într-o manieră proprie problema nulității actului principal, ci a păstrat considerentele primei instanțe cu privire la această problemă în sensul că prin două hotărâri judecătorești s-ar fi constat, cu caracter definitiv, nulitatea absolută a actului principal.

Or, chiar dacă sentința civilă nr. 19441 din 3 decembrie 2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pronunțată în dosarul nr. x/2013, a fost anulată în tot prin decizia civilă nr. 1011 din 18 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, ulterior, în rejudecare, prin sentința civilă nr. 3307 din 26 septembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâta S.C. D., prin lichidator judiciar G.., a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune (novație) din 17 iunie 2010, înregistrat sub nr. x din 30 iunie 2011 la Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București, încheiat între A. și D. și a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție principală formulată de intervenienta B. S.R.L.

Contrar susținerilor recurentei, sentința civilă nr. 3307 din 26 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și menținută în apel prin decizia civilă nr. 147/A din 23 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a rămas definitivă prin decizia nr. 1982 din 15 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

De altfel, sunt lipsite de justificare susținerile recurentei conform cărora sentința civilă nr. 3307 din 26 septembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin care s-a constatat nulitatea contractului de novație din 17 iunie 2010, nu este definitivă, în condițiile în care această soluție nu a fost apelată, dobândind astfel autoritate de lucru judecat, fiind declarat apel împotriva sentinței menționate doar în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de intervenție formulată de B. S.R.L., așa cum s-a reținut în mod expres în considerentele deciziei nr. 1982 din 15 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

De asemenea, față de împrejurarea că recurenta B. S.R.L. a fost parte și în acel litigiu, aceasta nu poate invoca nici inopozabilitatea hotărârilor pronunțate și nici faptul că soluțiile din acel litigiu nu s-ar impune cu autoritate de lucru judecat.

În consecință, raportat la hotărârile prin care instanțele au constatat nulitatea absolută a contractului de novație încheiat la 17 iunie 2010 între A. și D. și care a dobândit autoritate de lucru judecat în litigiu în care a fost parte și recurenta B. S.R.L., instanța de apel nu mai putea să analizeze nulitatea actului principal și a aplicat în mod legal principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, dând eficiență dispozițiilor art. 1254 C. civ., potrivit cărora:, (1) Contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat.

(2) Desființarea contractului atrage, în condițiile legii, și desființarea actelor subsecvente încheiate în baza lui."

Se constată că, în temeiul efectului devolutiv al apelului, instanța de control judiciar a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe în limitele motivelor formulate de apelantă, reținând situația de fapt sub toate aspectele sesizate și în raport de probele cauzei, iar faptul că soluția pronunțată nu a corespuns voinței recurentei-pârâte, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial (resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis) reprezintă regula de drept potrivit căreia anularea (desființarea) actului juridic inițial (primar) atrage și anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice.

B. S.R.L. a invocat două excepții de la principiul nulității tuturor actelor subsecvente actului juridic nul absolut și anume buna credință a subdobânditorului și aparența în drept sau eroarea comună reglementată de art. 17 C. civ.

Contrar susținerilor recurentei, se constată că hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, decizia motivată fiind clară și concisă, nefiind incident nici motivul de recurs instituit de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

Argumentat și legal motivat, instanța de apel a reținut că întregul material probator aflat la dosar demonstrează exact opusul a ceea ce susține apelanta și anume că, Ordonanța Parchetului din dosarul penal nr. x/2010 privind falsul din contractul de novație pronunțată în data de 05.09.2011 a fost comunicată intimatei pârâte ALPAB de către A. S.R.L. .Ulterior, la 29.12.2011 D., ALPAB și B. încheie contractul de cesiune de locațiune în baza contractului de novație nul absolut.

Așa fiind, instanța de control judiciar a constatat că probele răstoarnă prezumția de bună credință a recurentei-pârâte B. care a cunoscut de la momentul încheierii actelor realitatea faptelor și actelor juridice, falsul din contractul de novație, fiind dincolo de orice dubiu că noul chiriaș în calitate de profesionist care intenționează să încheie un contract de locațiune este obligat să facă toate verificările necesare cu privire la calitatea transmițătorului dreptului de folosință, D..

Simpla nemulțumire a societății recurente în sensul că instanța nu a reținut buna sa credință, astfel cum a susținut și în fața instanței de recurs, nu se convertește în niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de apel din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar, în cauză, instanța de control judiciar, suverană în aprecierea și interpretarea probelor administrate, și-a motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt reținute.

Totodată, prin raportare la prevederile art. 17 alin. (3) C. proc. civ., s-a apreciat că apelanta s-a limitat la o prezentare pur teoretică a celor două excepții de la regula mai sus enunțată, cu redarea unor definiții și citate din doctrină, dar fără să arate în mod concret care sunt elementele de fapt care permit formarea unei convingeri sau concluzii logice și rezonabile în sensul aplicării acestor două excepții: buna credință și eroarea comună.

Potrivit prevederilor art. 249 C. proc. civ., cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, or în lipsa oricăror minime dovezi în sprijinul alegațiilor formulate, instanța de apel a concluzionat că apărările apelantei-pârâte nu pot fi primite.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la stabilirea situație de fapt ori la modalitatea de analiză a probatoriului administrat în cauză.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și invocate de recurentă, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ H. împotriva deciziei civile nr. 2363A din 22 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ H. împotriva deciziei civile nr. 2363A din 22 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA LACURI PARCURI ȘI AGREMENT BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 2363A din 22 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2021.