ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2626/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 04 mai 2020 sub nr. x/2020 pe rolul Tribunalului Iași, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. și D. S.R.L., să se constate simulația prin interpunere de persoane a operațiunilor de cooptare și cesiune de părți sociale realizate prin hotărârea Adunării Generale a Asociaților S.C. D. S.R.L. nr. 437/20.08.2015, hotărârea Adunării Generale a Asociaților S.C. D. S.R.L. nr. 116/11.02.2016, contractul de cesiune de părți sociale nr. x/11.02.2016 în ceea ce privește cesiunea de părți sociale intervenită între A. și pârâta C.; constatarea nulității absolute a hotărârii Adunării Generale a Asociaților S.C. D. S.R.L. nr. 437/20.08.2015, în ceea ce privește decizia de cooptare a pârâtei în cadrul societății prin majorare de capital social - art. 3 și 4 din hotărâre; constatarea nulității absolute a actului constitutiv nr. 438/20.08.2015 modificat în baza hotărârii A.G.A. nr. 437; constatarea nulității absolute a hotărârii Adunării Generale a Asociaților S.C. D. S.R.L. nr. 116/11.02.2016, în ceea ce privește cesionarea de către A. către pârâta din prezenta cauză a 10 părți sociale - art. 2 din hotărâre; constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de părți sociale nr. x/11.02.2016, în ceea ce privește cesiunea de părți sociale intervenită între A. și pârâtă - art. 1.4 din contract; constatarea nulității absolute a actului constitutiv nr. 117/11.02.2016 modificat în baza hotărârii A.G.A. nr. 116; radierea mențiunilor înregistrate la Registrul Comerțului, efectuate în baza actelor indicate; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 228 din 13 mai 2021, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes a cererii, invocată de pârâta C. prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a respins cererea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată; a obligat reclamanții, în solidar, la plata către pârâta C. a sumei de 6.000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Prin decizia nr. 230 din 10 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 228 din 13 mai 2021, pronunțate de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii, reclamanții au declarat recurs.

În susținerea recursului, arată că, prin cererea de apel formulată, precum și prin concluziile scrise depuse, au susținut că înțelegerea secretă nu a avut loc exclusiv între tatăl reclamanților și tatăl pârâtei, ci a fost inițiată de tatăl reclamanților, în baza relației avută cu tatăl pârâtei (aspect dovedit prin declarația martorului E.). Așadar, la înțelegerea secretă au participat toate părțile, reclamanții însușindu-și voința tatălui lor (animus donandi).

Recurenții-reclamanți susțin că prețul este considerat derizoriu/neserios atunci când este vădit disproporționat în raportat de valoarea bunului vândut, încât nu poate să aibă o existență reală. Seriozitatea prețului este o chestiune de fapt, asupra căreia poate aprecia doar instanța în baza probatoriului administrat.

Or, instanța de fond nu a înțeles să facă o apreciere asupra seriozității prețului, raportat la probele administrate (înscrisuri din care rezultă valoarea societății, în lipsa administrării expertizei contabile care a fost respinsă), ci exclusiv o analiză teoretică asupra valorii nominale a părții sociale, omițând să analizeze prețul acestei tranzacții, respectiv dacă acesta poate fi considerat serios sau nu.

Recurenții-reclamanți mai precizează că nu au invocat că dl. F. s-ar afla într-o incapacitate de a primi o liberalitate, ori că procedura execuțională în care se afla ar constitui o astfel de incapacitate, ci doar au arătat scopul/motivul pentru care donația nu a fost realizată direct către dl. F., ci prin interpunerea fiicei sale - pârâta C., respectiv riscul de executare silită a contravalorii părților sociale.

Recurenții-reclamanți arată că instanța de apel a ajuns la concluzia că nu există probe din care să rezulte animus donandi, respectiv că în mod real voința reclamanților a fost de a dispune gratuit de părțile sociale în favoarea lui F..

Potrivit recurenților-reclamanți, instanța de apel a analizat situația de fapt în mod superficial și eronat.

Apreciază recurenții-reclamanți că hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a art. 1.665 alin. (2) C. civ., care statuează că:

"De asemenea, dacă prin lege nu se prevede altfel, vânzarea este anulabilă când prețul este într-atât de disproporționat față de valoarea bunului, încât este evident că părțile nu au dorit să consimtă la o vânzare".

Potrivit recurenților-reclamanți, din analiza instanței de apel se desprind următoarele aspecte:

Instanța de apel a admis ca fiind corectă prețuirea făcută de reclamanți părților sociale (recunoscută de pârâtă prin interogatoriu), respectiv de aproximativ 300.000 euro, echivalentul a 1,6 milioane RON, precum și faptul că vânzarea/cesiunea s-a făcut la un preț derizoriu (s-au achitat 800 RON pentru 50% din părțile sociale a căror valoare era de 800.000 RON), mai exact la un preț de 1.000 ori mai mic față de valoarea bunului transmis.

Instanța a considerat, în pofita prețului într-atât de disproporționat față de valoarea bunului că este necesară exhibarea altor dovezi în confirmarea aserțiunilor reclamanților.

Trecând peste faptul că există probe (declarații ale martorilor) din care rezultă voința reală a părților, respectiv animus donandi, recurenții-reclamanți apreciază ca fiind total greșită dezlegarea dată de instanța de apel noțiunii de "preț derizoriu", astfel cum este definită de art. 1.665 alin. (2) C. civ.

Astfel, potrivit recurenților-reclamanți, prețul stabilit de părți nu trebuie să fie echivalent cu valoarea reală a bunului transmis, fiind admise chiar diferențe mari, atâta vreme cât se păstrează totuși o proporție între acestea, susceptibile de o justificare firească. Este exclusă, însă seriozitatea prețului (fără a mai fi necesare alte mijloace de probă) în cazul în care disproporția dintre preț și valoarea bunului este atât de mare, încât nu mai este posibilă o justificare firească a acesteia.

În atare condiții, curtea de apel, constatând disproporția vădită dintre prețul părții sociale și valoarea reală a acesteia (de 1.000 ori mai mic) era obligată să constate că actul juridic nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi o vânzare, urmând să o recalifice în fapt ca fiind donație.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 19.08.2022, intimata-pârâtă C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenții-reclamanți nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, autorii căii de atac au invocat în mod expres motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă, însă, că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, ci critici care reflectă, în realitate, nemulțumirea recurenților-reclamanți față de interpretarea probelor administrate și de situația de fapt reținută de instanța de apel și urmăresc o nouă verificare a argumentelor lor.

Înalta Curte reține că, în susținerea motivului de casare invocat, deși invocă încălcarea de către instanța de a apel a art. 1.665 alin. (2) C. civ., recurenții-reclamanți fac trimiteri la situația de fapt, precum și la probele administrate în cauză - înscrisuri, interogatoriu și martori.

Întregul raționament al căii de atac este fundament pe noțiunea prețului derizoriu.

Or, astfel cum arată chiar recurenții-reclamanți, seriozitatea prețului este o chestiune de fapt, asupra căreia poate aprecia doar instanța în baza probatoriului administrat.

Așadar, nemulțumirea recurenților-reclamanți, determinată de modul în care instanța de apel a concluzionat asupra stării de fapt, în raport de probele administrate, nu deduce instanței de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, ci reprezintă, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu va fi examinată în recurs, cale excepțională de atac care urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, temeinicia stării de fapt reținute de instanța devolutivă nu poate fi repusă în discuție în calea extraordinară de atac a recursului, motiv pentru care criticile formulate nu se circumscriu motivului de casare invocat și nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată de reclamanți.

Cum sancțiunea nulității recursului intervine nu doar atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, iar o astfel de situație intervine și în cauza de față, așa cum s-a arătat, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) din același Cod, să anuleze recursul. Constatând că intimata-pârâtă C. nu a depus dovezi cu privire la existența și întinderea cheltuielilor de judecată solicitate, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimată, privind obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei nr. 230 din 10 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă C., privind obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2022.