ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2437/2022

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 6 iunie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. a formulat acțiune în constatare nulitate absolută a biletului la ordin seria x nr. x emis în alb la data de 18.08.2019 și constatarea tardivității depunerii spre plată a biletului la ordin mai sus arătat.

În drept, a invocat dispozițiile art. 966 C. civ. vechi, art. 968-969 și art. 1008 din același cod; art. 12 din Legea nr. 58/1934, art. 34 din Decretul nr. 31/1954 și orice alte dispoziții legale la care a făcut referire.

Prin sentința civilă nr. 8/2.02.2018, Tribunalul Vrancea a admis excepția necompetenței funcționale și a dispus declinarea cauzei în favoarea judecătorului sindic.

Prin încheierea din 4 octombrie 2018, Tribunalul Vrancea a dispus conexarea dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2012.

Prin sentința civilă nr. 205 din 13.06.2019 a Tribunalului Vrancea s-a admis acțiunea conexată 1910/91/2017 și, în consecință, s-a constatat nulitatea B.O. seria x x 3AA nr. x emis în alb la 18.08.2009, a fost admisă contestația la tabelul definitiv și definitiv consolidat al creanțelor formulată de contestatorul C. și s-a dispus înlăturarea din aceste tabele a creanței S.C. B. S.A. Galați.

Prin decizia civilă nr. 172/R/09.10.2019 a Curții de Apel Galați s-a admis recursul declarat de pârâta din cauză, respectiv S.C. B. S.A. Galați, s-a casat în parte sentința 205/13.06.2019 a Tribunalului Vrancea și s-a dispus trimiterea în rejudecare potrivit dreptului comun a dosarului x/2017 a Tribunalului Vrancea pentru continuarea judecății.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 57/2021 din 11 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepția lipsei calității procesual active a S.C. A. S.R.L. Focșani ca neîntemeiată.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesual active a administratorului special C. ca neîntemeiată.

A fost respinsă excepția netimbrării acțiunii ca neîntemeiată.

A fost admisă în parte acțiunea în sensul ca a fost respins capătul de cerere privind constatarea tardivității introducerii la plată a biletului la ordin, ca inadmisibil.

A fost admis capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a Biletului la ordin seria x nr. x/18.08.20019.

A fost constatată nulitatea absolută a BO seria x nr. x/18.08.2009.

Împotriva acestei sentințe civile pârâta S.C. B. S.A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 199/2021 din 24 iunie 2021, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de către B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 57 din 11 februarie 2021 a Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ-fiscal.

La 28 iulie 2021, recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 199/2021 din 24 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe; în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate, iar pe fond respingerea acțiunii formulate de administratorul special al debitoarei S.C. A. S.R.L., C., privind constatarea nulității biletului la ordin.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea circumstanțelor cauzei și a soluțiilor pronunțate în dosar, recurenta-pârâtă susține netemeinicia considerentelor deciziei instanței de apel cu privire la calitatea procesuală atribuită lui C., de reclamant, în numele și pentru A. S.R.L. (aflată în procedura generală a insolvenței și a falimentului) și cu privire la calitatea de reprezentant al societății (administrator special) pentru delegarea unui reprezentant convențional în prezenta cauză.

Recurenta susține că trebuie să se facă distincție între calitatea procesuală și calitatea de reprezentant în proces (legal, convențional, judiciar); astfel, chiar dacă C., în calitatea sa de administrator special, susține un interes în cauza supusă judecății, obiectul acțiunii privind anularea biletului la ordin emis pe numele debitoarei îl lipsește de calitate procesuală în formularea acțiunii.

Arată că prin încheierea din 20.11.2012, Tribunalul Vrancea a admis cererea debitoarei A. S.R.L. prin administrator C. privind deschiderea procedurii insolvenței, a numit administrator judiciar provizoriu CI D. și a ridicat în parte dreptul de administrare al debitoarei, în sensul că aceasta va putea continua desfășurarea activităților curente sub supravegherea administratorului judiciar, conform dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. a), sub sancțiunea prevăzută de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Având în vedere acest aspect, recurenta consideră că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile încheierii din 20.11.2012 a Tribunalului Vrancea, momentul în care s-a deschis procedura insolvenței societății A. S.R.L, momentul ridicării drepturilor de administrare a acesteia, iar atribuțiile sunt coordonate de administratorul judiciar numit de instanța; a calificat în mod eronat competenta de a delega un reprezentant convențional în numele societății, respectiv avocat, să formuleze acțiune în constatarea nulității actului juridic.

Susține că, în mod netemeinic și nelegal, Curtea de Apel Galați a reținut în considerente că "la momentul înregistrării acțiunii, dar și ulterior, administratorul judiciar păstra atribuțiile specifice perioadei de observație a procedurii de insolventă, ceea ce înseamnă că la acel moment administratorul special C. a avut calitatea de reprezentant al debitoarei A. S.R.L, calitate în care a putut formula cerere de chemare în judecată si subsecvent a putut mandata avocatul."

Recurenta arată că administratorul judiciar CLI. D. (fost E.), fiind desemnat de instanță, a preluat conducerea activității debitoarei A. S.R.L. de la momentul deschiderii procedurii insolvenței, în conformitate cu dispozițiile art. 34 cu raportare la art. 11 alin. (1) lit. c), coroborat cu cele ale art. 19 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Cum instanța a admis doar continuarea activității curente sub supravegherea administratorului judiciar, fostul administrator statutar, C., nu avea nicio putere decizională în conducerea activității debitoarei aflată în procedura insolvenței și nu avea nicio competență în a formula vreo acțiune care să privească activitatea debitoarei A. S.R.L. în insolvență sau să mandateze în numele societății alte persoane în vederea reprezentării debitoarei ori pe numitul C. în acțiuni ce privesc acte juridice ale societății.

Cu privire la calitatea de reprezentant al societății (administrator special) pentru delegarea unui reprezentant convențional în prezenta cauză, recurenta invocă dispozițiile art. 18 din Legea nr. 85/2006, susținând că, de la momentul deschiderii procedurii insolvenței (20.11.2012) și până la data de 03.11.2015, C. avea puteri limitate, cu drept de a desfășura activități curente în cadrul societății, sub supravegherea administratorului judiciar.

Acțiunea a fost formulată la data de 06.06.2017, ulterior deschiderii procedurii falimentului debitoarei A. S.R.L., iar la data respectivă conform sentinței civile nr. 149/25.04.2017, pronunțată de Tribunalul Vrancea, societatea se afla în procedura falimentului.

Recurenta consideră că instanța a reținut în mod eronat faptul că, la acel moment, erau suspendate efectele sentinței civile nr. 149/25.04.2017, pe motiv că a formulat recurs, întrucât sentința avea caracter executoriu, iar actele care au fost promovate de la momentul deschiderii și, chiar anterior, în condițiile în care recursul a fost respins, nu-și produceau efectele.

Mai mult decât atât, a reținut instanța de apel că încheierea din 18.08.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2012 a produs efecte până la data de 27.09.2017 (data soluționării recursului, prin respingerea recursului promovat de C.).

În conformitate cu dispozițiile art. 433 C. proc. civ., "hotărârea judecătorească are putere executorie în condițiile prevăzute de lege", iar caracterul executoriu trebuie să îndeplinească condițiile de fond și de formă.

În calea de atac a recursului, nicio măsură nu este suspensivă de executare decât în cauzele privitoare la desființarea de construcții, plantații ori a altor lucrări având o așezare fixă, precum și în cazurile anume prevăzute de lege, conform dispozițiilor art. 484 C. proc. civ.

Recurenta arată că netemeinic este considerentul prin care "administratorul special C. a avut calitatea de reprezentant al debitoarei A. S.R.L., calitate în care a putut formula cerere de chemare în judecată" și puterea de a mandata un avocat.

Consideră că aceste aspecte au fost interpretate greșit de către instanță, întrucât atribuțiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 85/2006 sunt limitate chiar de la momentul atribuirii acestei calități, respectiv doar reprezintă interesele societății și participă la procedură.

În consecință, recurenta susține că, la data de 06.06.2017 (data formulării cererii privind constatarea nulității biletului la ordin, formulată în numele S.C. A. S.R.L Focșani - societate in insolvență, prin reprezentantul său administrator special C., prin Av. F.), calitatea procesuală activă de reclamant a lui C. nu subzistă temeiului legal, nici ca administrator statutar (întrucât deschiderea procedurii insolvenței s-a făcut la data de 20.11.2012) și nici ca administrator special, întrucât la data de 06.06.2017 (data înregistrării dosarului nr. x/2017), societatea A. S.R.L. se afla în procedura falimentului (începând cu 25.04.2017).

Chiar dacă nu poate fi reținută etapa procedurală a falimentului, în perioada de observație, fostului administrator C. i s-a ridicat în parte dreptul de administrare, neavând competența de a formula în numele societății, acte care au făcut dovada înscrierii în tabelul preliminar și tabelul definitiv al creanțelor cu suma rezultată din biletul la ordin.

Arată faptul că suma înscrisă în tabelul preliminar și în tabelul definitiv a fost contestată în repetate rânduri, contestațiile fiind respinse.

În concluzie, recurenta susține că instanța de apel, nu numai că a confundat calitatea de administrator judiciar, care păstra atribuțiile specifice perioadei de observație a procedurii insolventei, dar și puterile administrative date lui C. ca administrator special al debitoarei A. S.R.L.

Administratorul special poate mandata oricare altă persoană dacă justifică un interes personal, raportat la calitatea sa, iar nu pentru documente care reprezintă societatea debitoare, aflată sub coordonarea administratorului judiciar.

Concluzionând, recurenta solicită să se admită excepția invocată, să se constate că reținerile Curții de Apel Galați sunt lipsite de temei legal, raportat la dispozițiile art. 18 (administratorul special) și art. 19-20 (administratorul judiciar) din Legea nr. 85/2006.

Conform dispozițiilor art. 32 și următoarele C. proc. civ., condițiile de exercitare a acțiunii civile sunt susținute prin cerere numai daca autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condițiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifica un interes.

Așadar, recurenta apreciază că instanța de apel nu a soluționat în mod corect excepția invocată de pârâtă, respectiv cea de calitate procesuala activă a reclamantului, respectiv să justifice un interes de a acționa în realizarea scopului pentru care a formulat acțiunea, în numele debitoarei A. S.R.L.

In motivele de apel, nu a invocat lipsa calității de reprezentant în baza dispoziții art. 80-82 C. proc. civ., astfel că cele precizate de instanță exced tocmai principiului disponibilității în apel, reglementat de dispozițiile art. 477 C. proc. civ.

Având în vedere dispozițiile imperative precizate în art. 18 alin. (2) lit. b), referitor la dispozițiile art. 79 și 80 din legea specială, Curtea de Apel Galați a interpretat în mod netemeinic și nelegal că acțiunea ar fi fost însușită, semnată de administratorul judiciar al debitoarei, iar reprezentarea apărătorului dată de C. ar fi fost exercitată în termen, în calitatea sa de administrator special.

Recurenta susține că administratorul debitoarei A. S.R.L., E. nu a formulat acțiunea, nu a semnat, nu a parafat această cerere ori vreun înscris derivat, care să poată face obiectul prezentei cauze.

De altfel, și instanța de fond a fost sesizată cu privire la acest aspect, însă nici în rejudecare instanța nu a îndreptat citativul, ci dimpotrivă 1-a menținut fără a se adresa lichidatorului judiciar al A. S.R.L. pentru a afla dacă acesta își însușește acțiunea de chemare în judecată; mai mult decât atât, debitoarea a fost citată doar la domiciliul administratorului special C. și nu la sediul lichidatorului judiciar E. din mun. Focșani, jud. Vrancea.

In ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, recurenta arată că Biletul la ordin a fost emis de A. S.R.L. prin administrator statutar C. la data de 18.08.2009, odată cu contractarea unui împrumut în suma de 50.000 Euro de către soția acestuia, G. (Contract de credit nr. x/18.08.2009 încheiat cu recurenta B.)

În contract, la Art. 4 - Garanții se precizează:

"Art. 4.2. din Contract:

"Garanțiile sunt indivizibile până la rambursarea integrală a creditului și plata oricăror alte sume datorate în virtutea prezentului contract de credit."

Având în vedere că biletul la ordin a constituit garanția rambursării sumei împrumutate, acesta constituie un act juridic cu valoare patrimonială, care se circumscrie dispozițiile art. 94 din Legea nr. 58/1934.

Instanța a preluat temeiul invocat de către reclamantă sub aspectul formei actului juridic, însă, așa cum reiese din însuși actul juridic civil încheiat, rezultă că biletul la ordin îmbracă forma actului juridic bilateral, cu titlu oneros (act juridic comutativ în care părțile cunosc de la momentul încheierii existența și întinderea drepturilor și obligațiilor ce le revin).

Așadar, instanța nu poate înlătura caracterul de act juridic al biletului la ordin pe motiv că "a fost desființat Contractul de credit nr. x/18.08.2009 și biletul la ordin, ca garanție, a fost fondat pe o cauză ilicită."

Dispozițiile art. 1254 alin. (3) C. civ. prevăd că în cazul în care contractul este desființat, fiecare parte trebuie să-i restituie celeilalte în natură sau prin echivalent prestațiile primite, potrivit prevederilor art. 1639 și art. 1647 din C. civ.

In ceea ce privește prescripția dreptului de a cere executarea silită, recurenta menționează dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011, Decretului nr. 167/1958 aplicabil în speță și art. 92 din Legea nr. 58/1934, potrivit căruia "Orice acțiuni rezultând din cambii împotriva acceptantului se prescriu prin trei ani, socotiți de la data scadentei."

În raport de prevederile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privind cazurile de întrerupere a prescripției și de dispozițiile art. 94 din Legea nr. 58/1934, recurenta susține că acțiunea formulată la data de 06.06.2017 este tardiv formulată, cu încălcarea prevederilor legale menționate.

Biletul la ordin a fost emis de A. S.R.L. prin administrator statutar C. la 18.08.2009, având scadența la data de 01.09.2011.

Curtea de Apel Galați a reținut că atât timp cât Contractul de credit nr. x/18.08.2009 a fost desființat, și garanția fondată pe o cauză ilicită produce efect și poate fi desființată.

Recurenta-pârâtă apreciază că soluționarea a fost greșită, având în vedere dispozițiile Legii nr. 58/1934 cu raportare la art. 496 din Norma-Cadru a BNR nr. 6/1994:

"Biletul la ordin este un titlu formal care, pentru a fi valabil, trebuie să satisfacă anumite condiții exprimate în formule consacrate de redactare a textului, care exprimă clauze cu valoare juridică strictă. În toate redactările biletul la ordin trebuie să cuprindă mențiunile obligatorii prevăzute de lege care să satisfacă cerințele suficientei informații care decurge din titlu, precum și cerințele certitudinii reflectării obligațiilor asumate de către părți prin titlul respectiv. " Invocă și art. 70 si 72 din același act normativ.

Așadar, recurenta arată că singura mențiune obligatorie în ceea ce privește actul juridic a cărui anulare se solicită (bilet la ordin) era semnătura, mențiune care a existat încă de la emiterea acestuia (18.08.2009), semnătura nefiind contestată de C., astfel încât în speță nu este incident niciun motiv de anulare a acestuia datorită faptului că ar fi fost anulat contractul de credit.

De altfel, dispozițiile art. 63 din Legea nr. 58/1934 prevăd că în procesele cambiale pornite fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepții privind nulitatea titlului, potrivit dispozițiilor art. 2, precum și cele reținute în cuprinsul art. 19 al aceleiași legi

Din interpretarea coroborată a normelor legale menționate, rezultă că C., în calitate de administrator al societății și emitent al biletului la ordin putea invoca pe calea opoziției doar excepții ce privesc nulitatea înscrisului, care se referă fie la nevalabilitatea formală a acestuia, prescripția dreptului la acțiune, stingerea obligației cambiale ori nevalabilitatea obligației cambiale datorită incapacității acesteia, fie apărări ce privesc persoana posesorului biletului la ordin/raportul fundamental (nulitatea contractului încheiat de părți, datorată unui viciu de consimțământ).

Atât timp cât niciuna dintre cauzele prevăzute în dispozițiile art. 2 și art. 19 ale legii speciale nu sunt aplicabile în prezenta cauză, rezultă indubitabil că niciuna dintre condițiile de constatare a nulității biletului la ordin emis de A. S.R.L. prin administrator statutar C. nu este îndeplinită.

In concluzie, recurenta susține că nulitatea Contractului de credit nr. x/18.08.2009 încheiat între B. S.A. (creditor împrumutător) și G. (debitoare împrumutată, beneficiară a împrumutului de 50.000 Euro garantat de A. S.R.L. cu bilet Ia ordin) prin care părțile au fost repuse în situația anterioară, nu atrage nulitatea biletului la ordin seria x emis la 18.08.2009.

S.C. A. S.R.L. prin administrator special C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 iunie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. înțelegând să utilizeze de acest drept.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul și a acordat termen, astăzi, 16 noiembrie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței.

În prima parte a căii extraordinare de atac formulate, raportându-se la argumentele deciziei recurate cu privire la calificarea dată de instanța de apel excepției invocate de pârâtă, ca fiind excepția lipsei calității de reprezentant, recurenta-pârâtă a susținut că sunt netemeinice considerentele instanței de apel, raportat la "calitatea procesuală atribuită lui C. în calitate de reclamant, în numele și pentru A. S.R.L"; la "calitatea de reprezentant al societății (administrator special) pentru delegarea unui reprezentant convențional în prezenta cauză."

Toate criticile subsumate de recurenta-pârâtă acestor susțineri sunt nefondate.

În acest sens, Înalta Curte subliniază conținutul reglementării care se regăsește în primul alineat al art. 22 C. proc. civ., anume aceea că "judecătorul soluționează litigiul conform normelor de drept care îi sunt aplicabile", precum și cea cuprinsă în art. 22 alin. (4) C. proc. civ., potrivit căreia judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire.

De asemenea, Înalta Curte subliniază că hotărârea judecătorească nu reprezintă un act discreționar, ci este rezultatul unui proces logic de analiză a probelor administrate, realizat la momentul deliberării, în scopul aflării adevărului. Un astfel de proces de analiză, care este necesar stabilirii stării de fapt desprinse și care se realizează, inclusiv, prin înlăturarea unor probe și reținerea altora, ca urmare a unor raționamente logice, a fost efectuat în cauză, instanța de apel stabilind, în mod corect, că problema invocată de apelanta-pârâtă privește nu calitatea procesuală, ci pe aceea de reprezentant a lui C. în raport cu debitoarea, astfel că excepția a fost calificată ca fiind cea a lipsei calității de reprezentant, iar nu cea a lipsei de calitate procesuală activă.

În speță, se observă că cererea de chemare în judecată a fost introdusă de către S.C. A. S.R.L., în insolvență, prin administrator special C., fiind semnată de avocat F., așa cum a reținut instanța de apel.

De asemenea, instanța de apel a reținut că cererea de chemare în judecată din prezenta cauză a fost formulată la data de 06.06.2017, iar, în acel moment, pentru debitoare fusese deschisă procedura de faliment prin sentința civilă nr. 149 din 25.04.2017 pronunțată de Tribunalul Vrancea. Executarea acestei sentințe a fost suspendată de Curtea de Apel Galați, până la soluționarea căii de atac a recursului, prin încheierea din 17.05.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, care a produs efecte până la 18.08.2017 și prin încheierea din 18.08.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2012, care a produs efecte până la 27.09.2017 (data soluționării recursului).

În acest context, Înalta Curte subliniază că etapele procedurale care compun insolvența judiciară sunt alcătuite din perioada de observație, respectiv perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii insolvenței și data confirmării planului de reorganizare sau, după caz, a intrării în faliment; reorganizarea judiciară și procedura falimentului, urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, precum și că suspendarea executării unei hotărâri este o măsură luată de instanța de judecată care are ca efect oprirea temporară a punerii în aplicare a dispozițiilor din respectivul act jurisdicțional.

În condițiile în care a intervenit suspendarea hotărârii privind deschiderea procedurii de faliment, respectiv a sentinței civile nr. 149 din 25.04.2017 pronunțată de Tribunalul Vrancea, până la soluționarea recursului formulat împotriva acesteia, nu au relevanță criticile recurentei formulate prin raportare la dispozițiile art. 18 și art. 19-20 din Legea nr. 85/2006.

Așa fiind, în raport cu data formulării cererii de chemare în judecată în prezentul dosar, respectiv data soluționării recursului în dosarul nr. x/2012, se reține că reclamanta era legal reprezentată în aceste perioade de către administratorul special, și nu de către administratorul judiciar, cum greșit susține recurenta-pârâtă, spre a se considera că acțiunea ar fi fost promovată de administratorul special, fără a avea îndrituirea necesară. Subsecvent acestei concluzii, instanța supremă impune părților concluzia că administratorul special avea și puterea de a acorda mandat unui avocat pentru formularea acțiunii.

Criticile recurentei-pârâte potrivit cărora aceasta nu a invocat prin motivele de apel lipsa calității de reprezentant în baza dispoziții art. 80-82 C. proc. civ., astfel că cele reținute de instanță exced principiului disponibilității în apel, reglementat de dispozițiile art. 477 C. proc. civ., nu sunt fondate.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în realitate, aspectele legate de aceste susțineri constituie doar o componentă a procesului deliberativ ce stă la baza pronunțării hotărârii judecătorești adoptate și care reprezintă o valență a principiului iura novit curia, potrivit căruia, pe baza faptelor stabilite, instanța va aplica, în mod independent, norma de drept incidentă acestora.

Așa cum s-a arătat anterior, hotărârea judecătorească nu reprezintă un act discreționar, ci este rezultatul unui proces de analiză care a fost efectuat în cauză, instanța de apel calificând, în mod corect, excepția invocată ca fiind cea a lipsei calității de reprezentant, iar nu cea a lipsei de calitate procesuală activă.

Criticile recurentei-pârâte potrivit cărora instanța de apel a interpretat în mod netemeinic și nelegal că acțiunea ar fi fost însușită, semnată de administratorul judiciar al debitoarei, iar reprezentarea apărătorului dată de C. ar fi fost exercitată în termen, în calitatea sa de administrator special, nu sunt fondate.

În acest context, se observă că, pe de o parte, prima secțiune a criticii nu corespunde celor reținute în considerentele deciziei recurate, iar, pe de altă parte, că instanța de apel a statuat, în mod legal, soluționarea corectă de către prima instanță a excepției invocate de pârâtă, în condițiile în care la momentul înregistrării acțiunii, dar și ulterior, administratorul judiciar păstra atribuțiile specifice perioadei de observație a procedurii de insolvență, ceea ce însemna că, la acel moment, administratorul special C. a avut calitatea de reprezentant al debitoarei CIOCÂRLIA S.R.L., calitate în care a putut formula cererea de chemare în judecată și, subsecvent, a putut mandata avocatul.

Criticile recurentei prin care se arată că biletul la ordin constituie un act juridic cu valoare patrimonială, care se circumscrie dispozițiile art. 94 din Legea nr. 58/1934, că biletul la ordin îmbracă forma actului juridic bilateral, cu titlu oneros și că acțiunea inițiată la data de 06.06.2017 este tardiv formulată, nu pot fi susținute cu temei.

Pentru a răspunde acestor critici, Înalta Curte amintește că obiectul cererii de chemare în judecată pendinte îl constituie acțiunea în constatarea nulității absolute a biletului la ordin seria x nr. x, emis în alb la data de 18.08.2019, și constatarea tardivității depunerii spre plată a biletului la ordin mai sus arătat, precum și că, în drept, au fost invocate dispozițiile art. 966, art. 968-969, art. 1088 vechiul C. civ., art. 12 din Legea 58/1934 și art. 34 din Decretul 31/1954.

Așadar, obiect al cererii de chemare în judecată îl constituie acțiunea în constatarea nulității absolute a unui instrument de plată. Or, dispozițiile art. 94 din Legea nr. 58/1934, la care face referire recurenta-pârâtă, prevăd că ceea ce este supus prescripției este pretenția materială (obligarea la plata sumei de bani indicată în biletul la ordin), dar această pretenție nu formează obiectul cauzei pendinte, așa cum a reținut și instanța de apel.

Prin urmare, aceste dispoziții invocate de recurentă nu sunt incidente.

Apoi, Înalta Curte reține că, în speță, întrucât biletul la ordin (instrument de plată a cărui nulitate se solicită), a fost emis pe 18.08.2009 și a avut scadența pe 01.09.2011, este aplicabil Decretul-Lege nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, aspect cu care recurenta este de acord.

În speță, se constată că imprescriptibilitatea dreptului la acțiune al reclamantei a fost reținută din perspectiva incidenței dispozițiilor înscrise în art. 2 din Decretul-Lege nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă referitoare la nulitatea absolută a unui act juridic, potrivit cărora "nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție".

Așadar, nulitatea absolută a actului juridic nu este supusă prescripției extinctive, indiferent dacă se valorifică pe cale de acțiune sau pe cale de excepție.

Această regulă își găsește justificarea în faptul că nulitatea absolută este menită să ocrotească un interes general, așa încât trebuie să se dea posibilitatea ca oricând un cerc larg de persoane sau organe să invoce o asemenea nulitate a unui act juridic civil.

Întrucât, în cauză, excepția prescripției dreptului la acțiune a fost analizată din perspectiva normei înscrise în art. 2 din Decretul-Lege nr. 167/1958 în raport cu obiectul învestirii sale și al temeiului juridic pe care acțiunea reclamantei se fundamentează, Înalta Curte constată că instanța de apel, ca și prima instanță, a reținut corect imprescriptibilitatea dreptului la acțiune al autoarei prezentului demers judiciar.

Într-o altă critică, pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă face trimitere la dispozițiile Legii nr. 58/1934 cu raportare la pct. 496 din Norma-Cadru a BNR nr. 6/1994, invocă și pct. 70 și 72 din același act normativ, precum și art. 2, art. 19 și art. 63 din Legea nr. 58/1934 și susține, totodată, că, în speță, nu este incident niciun motiv de anulare a biletului la ordin datorită faptului că ar fi fost anulat contractul de credit nr. x/18.08.2009 încheiat între aceasta (creditor împrumutător) și G. (debitoare împrumutată, beneficiară a împrumutului de 50.000 Euro garantat de A. S.R.L. cu bilet la ordin) prin care părțile au fost repuse în situația anterioară.

Aceste critici nu sunt fondate.

Pct. 496 din Norma-Cadru a BNR nr. 6/1994 prevede că: "Biletul la ordin este un titlu formal care, pentru a fi valabil, trebuie să satisfacă anumite condiții exprimate în formule consacrate de redactare a textului, care exprimă clauze cu valoare juridică strictă. In toate redactările biletul la ordin trebuie să cuprindă mențiunile obligatorii prevăzute de lege care să satisfacă cerințele suficientei informații care decurge din titlu, precum și cerințele certitudinii reflectării obligațiilor asumate de către părți prin titlu respectiv", iar dispozițiile din această normă cuprinse în pct. 70 și 72 se referă la cambia în alb.

Pct. 70 din aceeași normă prevede, astfel: "Cambia în alb este un titlu care cuprinde numai semnătura trăgătorului, iar uneori și o parte din mențiunile cerute de art. 1 din Legea asupra cambiei și biletului la ordin", iar dispozițiile pct. 72 se referă inclusiv la faptul că emitentul conferă beneficiarului un drept de completare a biletului la ordin emis în alb, exercitarea acestui drept făcându-se potrivit convenției emitentului cu beneficiarul.

În cauză, trebuie menționat că biletul la ordin, a cărui nulitate se solicită, a fost emis în favoarea recurentei B. S.A. doar ca o garanție pentru rambursarea creditului ce a făcut obiectul contractului de credit nr. x din 18.08.2009 (încheiat între B. S.A., în calitate de împrumutător, și G., în calitate de împrumutat). Asumarea garantării obligației împrumutatului rezultând din contractul de credit prin emiterea biletului la ordin în alb a fost menționată în chiar cuprinsul contractului de credit la art. 4.1 Garanții. Nulitatea acestui contract de credit a fost stabilită definitiv prin sentința civilă nr. 7977 din 20.09.2016 a Judecătoriei Focșani, modificată prin decizia civilă nr. 175 din 16.05.2017 a Tribunalului Vrancea.

În acest context, trebuie subliniat că, la art. 19 din Legea nr. 58/1934, legiuitorul a prevăzut astfel:

"persoanele împotriva cărora s-a pornit acțiune cambială nu pot opune posesorului excepțiunile întemeiate pe raporturile lor personale, cu trăgătorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul dobândind cambia a lucrat cu știință în paguba debitorului", iar la art. 63 a stipulat că "în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiunile de nulitatea titlului, potrivit dispozițiunilor art. 2, precum și cele care nu sunt oprite de art. 19 (...)".

Biletul la ordin este un titlu formal prin care o persoană numită emitent sau trăgător se obligă să plătească la scadență o sumă de bani unei alte persoane, numită beneficiar, sau la ordinul acestuia.

Interpretând și aplicând coroborat cele două texte de lege, rezultă caracterul formal al titlului de credit reprezentat de biletul la ordin emis de CIOCÂRLIA S.R.L. în favoarea apelantei B. S.A., astfel că emitentul acestuia îi poate opune societății B. S.A. o excepție personală, așa cum corect a reținut instanța de apel.

Întrucât contractul de garanție, reprezentat de acest bilet la ordin, ce are drept cauză garantarea contractului de credit nr. x din 18.08.2009, (contract a cărui nulitate a fost stabilită definitiv prin sentința civilă nr. 7977 din 20.09.2016 a Judecătoriei Focșani, modificată prin decizia civilă nr. 175 din 16.05.2017 a Tribunalului Vrancea), este fondat pe o cauză nelicită (în sensul art. 966-968 C. civ. din 1864 - act normativ în vigoare la data emiterii biletului la ordin), acesta nu are nici un efect, adică este nul.

Prin urmare, în mod legal și temeinic, curtea de apel, ca instanța de control judiciar, a confirmat soluția tribunalului, prin care a fost admis capătul de cerere referitor la nulitatea absolută a biletului la ordin seria x din x emis la data de 18.08.2009.

Pentru considerentele expuse, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs nu pot fi primite, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 199/2021 din 24 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2022.