ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 239/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 239/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 8 februarie 2023
Asupra recursului, constată următoarele:
La 23 decembrie 2021 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub dosar nr. x/2021 cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 1085/25.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, COMISIA DE CONTESTAȚII PENSII DIN CADRUL MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE.
Prin încheierea de ședință din data de 27 ianuarie 2022, instanța a dispus amânarea judecării cauzei la 17 martie 2022 și a pus în vedere revizuentului să precizeze în mod expres împotriva căror decizii înțelege să formuleze cerere de revizuire, cu indicarea numărului deciziei și a numărului de dosar, sub sancțiunea suspendării.
Prin încheierea de ședință din 17 martie 2022, instanța a suspendat judecarea cauzei, în conformitate cu art. 242 alin. (1) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății.
Ulterior, revizuentul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
La 19 mai 2022, prin încheierea de ședință de la acea dată, instanța a respins cererea de repunere pe rol, având în vedere neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin încheierea din 27 ianuarie 2022 și a menținut măsura suspendării cauzei.
Împotriva încheierii din 19 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, revizuentul A. a declarat recurs.
În motivare, recurentul A. a arătat, în esență, că înțelege să conteste toate soluțiile date în această cauză civilă de către Curtea de Apel Galați, inclusiv pe cea din 19 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021.
Intimata Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului.
Recurentul A. a depus note scrise.
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimată, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a o admite și, în consecință, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Cu titlu preliminar, se cuvine menționat că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".
Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.
Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.
Analiza cererii de recurs relevă că recurentul nu a prezentat nicio critică împotriva măsurii de menținere a suspendării cursului judecății, care să poată fi circumscrisă motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.. dimpotrivă, titularul căii de atac exercitate a prezentat argumente de natură personală, care nu au aptitudinea de a releva nelegalitatea dispoziției de menținere a suspendării judecății, pe care curtea de apel a adoptat-o, în condițiile în care revizuentul nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa la termenul din 27 ianuarie 2022, respectiv aceea de a preciza, în mod expres, împotriva căror decizii înțelege să formuleze revizuire.
De altfel, simpla exercitare a recursului nu este suficientă pentru a analiza legalitatea încheierii recurate, lipsa motivelor de recurs ori neîncadrarea celor prezentate în ipotezele cuprinse în art. 488 din C. proc. civ. fiind sancționată de art. 489 alin. (2) din același cod cu nulitatea căii extraordinare de atac.
Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimată, și, în consecință, va anula recursul, constatând că recurentul nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere, totodată, și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 19 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2023.