ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2340/2021

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea care, în fapt, reprezintă o cerere reconvențională înregistrată la data de 13.12.2012, pe rolul Tribunalului București sub numărul de dosar x/2012, format în urma disjungerii acesteia din dosarul nr. x/2012, cerere declinată, la data de 23.01.2014, în favoarea Tribunalului Timiș, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat instanței să constate existența dreptului său de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile prin destinație care se mai află la data formulării cererii în cele două locații ale fostei unități Solventul, respectiv str. x, Timișoara, județul Timiș și comuna Margina, județul Timiș, ca urmare a intervenirii rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare din data de 4.06.2008 încheiat între vânzătoarea A. și cumpărătoarea B., a cărei operare în temeiul unui pact comisoriu de grad IV a fost comunicată către C., pentru neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor de ridicare a bunurilor la termenul limită stabilit în contract.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1020, art. 969 C. civ.

În data de 12.09.2013, la al patrulea termen de judecată, întemeindu-se pe dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 4 și art. 57 C. proc. civ. din 1865 și susținând că recent a aflat motive de natură să necesite obținerea unei hotărâri executorii, reclamanta A. a formulat cerere de transformare a acțiunii în constatare într-o acțiune în realizare (în revendicare) și cerere de chemare în judecată a altor persoane, pe calea cărora a solicitat:

- obligarea pârâtelor S.C. D. S.R.L. și B. să îi lase în deplină proprietate și posesie rezervoarele E. și accesoriile ca urmare a invalidării, în cadrul comparării de titluri a contractelor de vânzare cumpărare încheiat între B. și S.C. D. S.R.L. la data de 13.11.2009;

- obligarea pârâtei S.C. F. S.R.L. să îi lase în deplină proprietate și posesie cele două conducte Timișoara - G. ca urmare a invalidării, în cadrul comparării de titluri, a contractului de vânzare cumpărare încheiat între B. și S.C. D. S.R.L. și a contractului de vânzare cumpărare încheiat între S.C. D. S.R.L. și S.C. F. S.R.L.

La termenul la care a fost depusă cererea de transformare și de chemare în judecata a altor persoane, față de lipsa pârâtei B., instanța a dispus comunicarea acesteia și citarea persoanelor nou chemate în judecată, D. și F., iar la următorul termen, în data de 10.10.2013, cu toate părțile reprezentate, instanța a încuviințat cererea de amânare formulată de reprezentanții celor trei pârâți. La cererea reclamantei A., a pus în vedere reprezentanților pârâților să depună copia contractelor de vânzare cumpărare, iar reprezentantului A. i-a pus în vedere să precizeze exact cadrul procesual și, totodată, să precizeze dacă înțelege să mai formuleze și o altă cerere în afară de revendicare, având în vedere că prin cererea modificatoare formulată se face trimitere la constatarea nevalabilității contractelor.

În acest context, prin cererea depusă în data de 05.11.2013, reclamanta A. a precizat cererea sa de transformare a acțiunii și de chemare în judecată a altor persoane, arătând că ceea ce solicită este:

-să se constate nulitatea parțială a contractului de vânzare cumpărare încheiat între B. - D., și anume doar în ceea ce privește cele două rezervoare și cele două conducte;

- să se constate nulitatea a contractului de vânzare cumpărare încheiat subsecvent între D. - F. pentru cele două conducte și, pe cale de consecință,

- obligarea D. să îi lase în deplină proprietate și posesie doar cele două rezervoare - imobile prin destinație - existente actualmente în fosta locație Solventul, din Timișoara, str. x 25;

- obligarea F. să îi lase în deplină proprietate și posesie cele două conducte (Dn 100 și Dn 200) subterane de transport produse petroliere pe destinația cuprinsă între fosta locație Solventul și G., Serbia, ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat subsecvent între D. - F..

Prin aceeași precizare, reclamanta A. a precizat și obiectul acțiunii sale, arătând că aceasta privește doar cele două rezervoare și cele două conducte, iar nu și celelalte 11 rezervoare și bunurile aflate la locația din comuna Margina.

La următorul termen de judecată, în data de 07.11.2013, pârâtele B., D. și F. au invocat o serie de excepții față de cererea de transformare a acțiunii și de chemare în judecată a altor persoane, printre care și excepția necompetenței teritoriale, excepția de tardivitate a cererii de modificare a acțiunii și excepția tardivității cererii de chemare în judecată a altor persoane. Totodată, B. a invocat excepția tardivității și față de modificarea acțiunii din data de 05.11.2013.

Punând în discuție toate excepțiile invocate, Tribunalul București a reținut cauza în pronunțare și, admițând excepția necompetenței teritoriale, a declinat soluționarea acesteia în favoarea Tribunalului Timiș.

La primul termen de judecată în fața Tribunalului Timiș, în data de 15.04.2014, instanța a încuviințat reclamantei A., potrivit art. 132 C. proc. civ., un termen pentru întregirea cererii de chemare în judecată.

Astfel, prin cererea depusă la termenul din data de 27.05.2014, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu toate celelalte trei pârâte încă două capete de cerere suplimentare, și anume:

- să se constate că A. nu a înstrăinat către B. prin contractul de vânzare cumpărare din data de 04.06.2008 dreptul de folosință/exploatare asupra celor două conducte subterane și dreptul de servitute de trecere aferent exploatării/reparării/întreținerii conductelor, precum și constatarea că aceste drepturi nu puteau fi transmise către D. și ulterior către F.;

- să se constate că A. nu a înstrăinat către B. dreptul de folosință/exploatare cu privire la cele două rezervoare și, pe cale de consecință, să se constate că nici D. nu putea să dobândească aceste drepturi.

La al doilea termen de judecată, în data de 27.05.2014, instanța a dispus comunicarea cererii modificatoare, la al treilea termen a amânat cauza pentru lipsa de apărare a B., iar la al patrulea termen, în 30.09.2014, a fost acordat un nou termen pentru citarea pârâtei B. prin administrator judiciar, întrucât în data de 07.03.2014 față de aceasta s-a deschis procedura insolvenței, solicitându-i-se acesteia să arate dacă se confirmă sau nu mandatul acordat avocatului B. în persoana domnului avocat H..

Pentru data de 11.11.2014, al cincilea termen de judecată, pârâta B., prin administrator judiciar, a depus o cerere prin care a arătat că nu confirmă mandatul reprezentantului convențional al B. și a solicitat acordarea unui nou termen în vederea pregătirii apărării. Cererea a fost depusă prin e-mail în data de 10.11.2014, după terminarea programului de lucru, aceasta primind viza instanței în data de 11.11.2014, ora 09:45. La termenul din data de 11.11.2014, în prezența reprezentantului reclamantei A., fără a se pronunța asupra cererii de amânare formulată de pârâta B., Tribunalul a reținut cauza în pronunțare, pronunțarea fiind amânată pentru data de 18.11.2014 pentru a se da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise.

Prin concluziile scrise, pârâta B. a solicitat repunerea cauzei pe rol, arătând că s-a procedat la judecata cauzei fără legala sa citare, fără a i se comunica cererea completatoare din data de 27.05.2014 sau orice alte cereri sau înscrisuri depuse de părțile cauzei.

Cauza a fost repusă pe rol la termenul din data de 18.11.2014.

La noul termen de judecată acordat în cauză, în data de 20.01.2015, instanța a încuviințat cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de pârâta B., prin administrator judiciar.

Prin notele scrise depuse pentru termenul acordat, pârâta B. a invocat o serie de excepții, printre care excepția tardivității formulării cererii de transformare din data de 12.09.2013 și a cererii de completare a acțiunii din data de 27.05.2014, excepția inadmisibilității acestei din urmă cereri raportat la caracterul de cerere în constatare a acesteia, cerere formulată alăturat unei cereri în realizare a dreptului.

Prin încheierea din data de 10 februarie 2015, instanța a respins excepția tardivității precizării de acțiune, apreciind că prima zi de înfățișare a fost în data de 15.04.2014, când părțile, legal citate, au putut pune concluzii în fața instanței competente, ca urmare a declinării cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

În primul ciclu procesual, cauza a fost soluționată în prima instanță prin sentința civilă nr. 130/PI/17.02.2015, în sensul că: a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a F. și respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta; a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei B. și a fost admisă în parte acțiunea reclamantei, în sensul că s-a constatat dreptul de proprietate al acesteia asupra celor două rezervoare și asupra celor două conducte, s-a constatat nulitatea parțială a contractului de vânzare cumpărare încheiat între B. și D. și au fost obligate aceste pârâte să lase în deplină proprietate și liniștită posesie bunurile arătate.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat apel, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiș.

Prin decizia civilă nr. 967/A/2015 din 26 octombrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a anulat sentința primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare

Prin considerentele deciziei de anulare, Curtea a reținut următoarele:

"Cu prilejul rejudecării cauzei, Tribunalul urmează a îndritui părțile la stabilirea clară și lipsită de echivoc a cadrului procesual, respectiv a obiectului acțiunii cu toate capetele sale de cerere deoarece începând cu data introducerii acțiunii pe rolul Tribunalului București reclamanta a formulat de mai multe ori cereri de completare ori de modificare a acțiunii sale, deși cele două noțiuni se exclud reciproc, după care pe parcursul desfășurării judecății cauzei în primă instanță reclamanta a completat mereu cu noi susțineri argumentele în fapt și în drept pe care le-a solicitat a fi analizate de către instanță. În același timp și pârâta apelantă S.C. B. S.R.L. a invocat excepții și apărări la mai multe termene de judecată, fără să sintetizeze într-un ultim înscris toate aspectele pe care le solicită a fi avute în vedere de către instanța de fond.".

Drept urmare, la data de 15.12.2015, cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. x/2012*.

În al doilea ciclu procesual, reclamanta A. a precizat că își menține aceleași cereri care au fost formulate în primul ciclu procesual și pe care le-a rezumat în concluziile scrise, și anume: constatarea dreptului său de proprietate asupra celor două rezervoare și celor două conducte, constatarea nulității parțiale a contractului de vânzare cumpărare subsecvent încheiat între B. și D. privind cele două conducte și cele două rezervoare, respectiv constatarea nulității absolute a contractului încheiat între D. și F. având ca obiect cele două conducte, obligarea pârâtelor să îi lase în deplină proprietate și posesie aceste bunuri, respectiv să se constate că A. nu a transmis dreptul de folosință/exploatare a acestor bunuri și dreptul de servitute.

Judecarea cauzei a fost suspendată în perioada 21.09.2016 - 24.02.2020, iar prin cererea depusă în data de 12.10.2018 la dosarul cauzei, au fost depuse înscrisuri care atestă faptul că față de pârâtele D. și F. a fost deschisă procedura falimentului, pentru ambele fiind numit același lichidator judiciar - I.., Constanța.

Prin sentința civilă nr. 244/NLP/PI din 31 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2012, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă:

A respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta B..

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește cererea de chemare în judecată, invocata de pârâta B..

A admis în parte acțiunea în contradictoriu cu pârâta B..

A constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra celor două conducte și asupra celor două rezervoare.

A respins excepția netimbrării cererii de modificare a acțiunii din data de 12.09.2013 formulată de reclamanta A., astfel cum a fost modificată la data de 04.11.2013, invocată de pârâtele B., F. și D..

A admis excepția tardivității cererii de modificare a acțiunii formulate la data de 12.09.09.2013 de reclamanta A., astfel cum a fost modificată la data de 04.11.2013, invocata de pârâtele B., F. și D. și a respins ca tardiv formulată această cerere.

Arespins ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de pârâtele B., F. și D. în ceea ce privește cererea de modificare a acțiunii formulate la data de 12.09.09.2013 de reclamanta A..

A respins excepția netimbrării cererii de modificare a acțiunii formulate la data de 27.05.2014 de reclamanta A., invocata de pârâta B..

A admis excepția tardivității cererii de modificare a acțiunii formulate la data de 27.05.2014 de reclamanta A., invocata de pârâta B. și a respins ca tardiv formulată cererea modificată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamanta A., cât și pârâtele B., D. și F..

La data de 28.09.2020, apelanta B. S.R.L. a depus motivele de fapt și de drept ale apelului declarat, solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul respingerii acțiunii formulate de A. S.R.L. cât privește constatarea dreptului de proprietate asupra a două conducte de transport produse petroliere Timișoara - Serbia STAS 715/11219/6, 35 lungime 54 km și STAS 715/II114/6, 35 lungime 54 km, ca nefondată; cu cheltuieli de judecată.

Pe calea apelului său, reclamanta A. a criticat sentința primei instanțe raportat la respingerea ca tardive a cererilor formulate în data de 12.09.2013, astfel cum a fost precizată prin cererea din data de 05.11.2013, respectiv din data de 27.05.2014.

Prin decizia civilă nr. 40/A din 25 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins, ca tardive, apelurile declarate de intimatele-pârâte D. S.R.L. și F. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 244/NLP/PI din 31 martie 2020, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2012.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de intimata-pârâtă B. S.R.L., împotriva aceleiași sentințe.

A admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 244/NLP/PI din 31 martie 2020, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2012.

A anulat în parte sentința apelată, cu privire la acțiunea reclamantei având ca obiect constatarea nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între B. S.R.L. și D. S.R.L., constatarea nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare subsecvent încheiat între D. S.R.L. și F. S.R.L., obligarea pârâtelor la lăsarea bunurilor în deplina proprietate și posesie, respectiv constatarea faptului că, prin contractele dintre părți, nu s-a transmis dreptul de folosință/exploatare a bunurilor și dreptul de servitute.

Totodată, a stabilit termen pentru evocarea fondului în data de 15.02.2021, hotărârea fiind supusă căilor de atac odată cu fondul cauzei.

Pentru a hotărî astfel, Curtea, în privința apelului formulat de apelanta pârâtă B., prioritar, a reținut că apelanta nu a criticat cererile cu care prima instanță s-a considerat învestită spre soluționare, nici soluția dată de prima instanță excepției inadmisibilității acțiunii în constatare față de dispozițiile art. 111 C. proc. civ. (aceste aspecte nefiind contestate nici de către apelanta A.), iar prin criticile formulate pe fondul cauzei a contestat doar soluția primei instanțe de constatare a dreptului de proprietate asupra celor două conducte, iar nu și asupra celor două rezervoare.

Prin urmare, a arătat că, pe calea apelului său, pârâta B. s-a mărginit la a invoca două seturi de critici, după cum urmează:

Prima critică a apelantei B. privește respingerea de către prima instanță a excepției tardivității formulării cererii reconvenționale, excepția invocată prin notele de ședință din data de 20.12.2012 în dosarul nr. x/2012 (din care cererea reconvențională a fost disjunsă, formându-se prezentul dosar).

Prin a doua critică, pe fondul cauzei, apelanta B. susține că în mod neîntemeiat instanța a constatat dreptul de proprietate al A. asupra celor două conducte și rezervoare, în condițiile în care expertiza efectuată în cauză arată că doar rezervoarele se mai află pe amplasamentul fostei fabrici Solventul.

De asemenea, a mai susținut că, în litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, judecata s-a limitat la verificarea legalității notificării din data de 27.06.2012 de rezoluțiune a contractului din data de 04.06.2008, fără a se administra probe și a se stabili în concret ce bunuri existau la momentul comunicării notificării în locațiile fostei fabrici. Folosindu-se exclusiv de expertiza care atestă doar existența rezervoarelor, apelanta a arătat că hotărârea judecătorească nu poate fi opusă cu putere de lucru judecat în prezentul litigiu și în privința conductelor.

Respingând și aceste critici ca nefondate, Curtea a reținut că obiectul contractului de vânzare cumpărare din data de 04.06.2008 a fost reprezentat, potrivit art. 2.1., de bunurile enumerate în anexa nr. 1 la contract, la care se adaugă, fără a se limita la acesta, toate echipamentele, stocurile, căile ferate, instalațiile (cum ar fi: conducte și cabluri electrice, conducte de apă și produse chimice, de alimentare și/sau evacuare etc.), precum și toate celelalte bunuri mobile, supraterane și subterane, de pe locațiile și aferente locațiilor - puncte de lucru ale vânzătorului, și anume în mun. Timișoara, str. x jud. Timiș și în secția Margina, situată în comuna Margina, jud. Timiș.

A mai reținut că cele două conducte au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare din data de 04.06.2008, astfel cum a fost modificat prin actul adițional din data de 30.09.2009, aspect necontestat de părți, și probat cu prisosință în cauză. Astfel, cele două conducte se regăsesc în anexa nr. 1 la care contractul încheiat între A. și B. face trimitere, iar apelanta a semnat procesele-verbale de predare primire și pentru acestea din urmă, astfel cum rezultă din dovezile aflate la filele nr. x din volumul al III - lea al dosarului de primă instanță a Tribunalului București, denumite în anexă "J." cod inventar 2539 și "J." cod inventar 2540. Apoi, prin notele scrise din data de 11.09.2013, însăși pârâta apelantă a arătat că acestea mai sunt bunurile care există, fiind subterane și situate în afara incintei Solventul.

A mai reținut că, potrivit art. 6.1. din contract, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. x/30.09.2009, cumpărătorul s-a obligat să ridice în totalitate bunurile care fac obiectul contractului și să elibereze locațiile pe care se află acestea, cel târziu până la data de 01.04.2011 (termenul de eliberare). Contractul părților, atât în forma inițială, cât și ca urmare a modificării, nu cuprinde nici o mențiune distinctă privitoare la conducte sau alte bunuri dintre cele care au făcut obiectul vânzării, obligația cumpărătorului B. de a ridica, transporta și elibera locațiile pe care acestea se află privind toate bunurile care au făcut obiectul contractului. Or, despre cele două conducte se cunoștea de la bun început că sunt subterane, că se întind pe kilometrii și, în mod evident, pornind din locația fostei fabrici Solventul, că depășesc amplasamentul în cauză.

Totodată, a mai reținut că, potrivit art. 7.1. din contractul părților, astfel cum a fost modificat prin actul adițional din data de 30.09.2009, "Contractul încetează în următoarele situații: - prin acordul părților; - automat, fără îndeplinirea nici unei formalități și fără intervenția instanței, la termenul de eliberare; - prin reziliere, fără îndeplinirea nici unei formalități și fără intervenția instanței (pact comisoriu de gradul IV), în cazul în care cumpărătorul (n. red. B.) cesionează drepturile și obligațiile sale prevăzute în contract, fără acordul scris al vânzătorului (n. red. A.)."

Prin notificarea din data de 27.06.2012, făcând trimitere la prevederile art. 6.1. și 7.1. din contractul părților, astfel cum acesta a fost modificat prin actul adițional, și având în vedere că până la data de 01.04.2011 B. nu își îndeplinise obligația de ridicare în totalitate a bunurilor care au făcut obiectul contractului, a informat pârâta B. că, în virtutea pactului comisoriu de gradul IV, contractul este rezolvit de drept. Pe cale de consecință, se arată în notificare, drepturile B. asupra bunurilor existente în cele două locații nu mai subzistă, fiindu-i interzisă ridicarea, alterarea sau orice altă intervenție asupra respectivelor bunuri. De asemenea, i s-a adus la cunoștință că, prin efectul rezoluțiunii contractului, B. nu mai are nici un drept de dispoziție materială sau juridică asupra bunurilor.

Totodată, a mai reținut că, prin sentința civilă nr. 1101/29.03.2017 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. x/2015, definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 744/02.04.2018 a Curții de Apel București și a recursului prin decizia nr. 2102/15.11.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat, cu putere de lucru judecat, că pactul comisoriu de gradul IV prevăzut la art. 7.1., privitor la obligația de respectare a termenului de eliberare, și-a produs efectele.

De asemenea, Curtea a mai arătat că obiectul acestui dosar a fost reprezentat de acțiunea B. formulată în contradictoriu cu A. prin care s-a solicitat a se constata caracterul abuziv al rezoluțiunii contractului de vânzare cumpărare din data de 04.06.2008 și, în subsidiar repunerea părților în situația anterioară ca urmare a rezoluțiunii convenției părților.

Totodată, Curtea a statuat că, prin hotărârile arătate, instanțele au reținut cu putere de lucru judecat că, prin notificarea din data de 27.06.2012, A. a uzat de dreptul său de a denunța contractul la momentul ajungerii la termen, probele administrate în cauză confirmând că motivele invocate în susținerea notificării de reziliere au fost justificate, motiv pentru care s-a hotărât că A. nu a acționat de o manieră abuzivă și că rezoluțiunea contractului a operat. În privința cererii subsidiare, instanțele au reținut că B. se face culpabilă pentru rezoluțiunea contractului, astfel că nu își poate invoca propria culpă. Au mai reținut instanțele că repunerea părților în situația anterioară presupune readucerea tuturor părților în situația anterioară încheierii contractului, prin restituirea prestațiilor reciproce, or, în cauză, reclamanta B. nu a procedat la restituirea către pârâta A. a bunurilor achiziționate de la aceasta, reținându-le în continuare.

A mai reținut că pârâta contestă faptul că aceste bunuri, fiind subterane și situate în afara incintei fostei fabrici Solventul, nu au făcut și nu au putut face obiectul obligației de ridicare, prin aceleași note din data de 11.09.2013 arătând și că acestea "sunt în posesia sa sau vândute" . Or, față de desființarea contractului dintre părți, ca urmare a intervenirii, de drept, a rezoluțiunii, nu prezintă nici o relevanță că probele administrate în dosarul nr. x/2015 (expertiza administrată în prezentul dosar) au privit doar rezervoarele care se mai aflau la împlinirea termenului de eliberare pe amplasamentul fostei fabrici Solventul. Astfel, din notificarea din data de 27.06.2012 și considerentele hotărârilor judecătorești arătate, Curtea a reținut că, privitor la bunurile care la data de 01.04.2011 nu erau ridicate din locațiile în care acestea se aflau la data încheierii contractului din data de 04.06.2008, convenția părților a fost desființată prin rezoluțiune.

Nu în ultimul rând, reținând că a fost și este un aspect disputat între părți, Curtea a notat faptul că natura juridică a sancțiunii care a operat în temeiul notificării din data de 27.06.2012 a fost lămurită definitiv prin decizia civilă nr. 744/02.04.2018 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr. x/2015, fapt confirmat prin decizia nr. 2102/15.11.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în acest dosar. Astfel, respingând recursul declarat de B. împotriva deciziei nr. 744/02.04.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a înlăturat critica recurentei privitoare la același aspect, reținând că, din considerentele deciziei nr. 744, rezultă cu evidență faptul că instanța de apel a avut în vedere și a analizat rezoluțiunea contractului (iar nu rezilierea sau denunțarea contractului), motivarea deciziei nr. 744 înlăturând astfel inconsecvența din considerentele sentinței civile nr. 1101/29.03.2017 a Tribunalului București cu privire la natura sancțiunii intervenite în privința contractului. De altfel, s-a mai reținut că, în acest dosar, a fost analizată și cererea B. de repunere a părților în situația anterioară prin restituirea prestațiilor. Or, repunerea părților în situația anterioară nu este posibilă decât în ipoteza desființării cu efect retroactiv a unei convenții, iar nu și atunci când aceasta a fost desființată cu efecte pentru viitor, specifice rezilierii. Astfel, cererea B. de repunere în situația anterioară a fost respinsă pentru că ea însăși nu procedase la restituirea către pârâta A. a bunurilor achiziționate de la aceasta, reținându-le în continuare.

Prin urmare, Curtea a reținut că s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că sancțiunea care a operat în temeiul notificării a fost rezoluțiunea, iar nu rezilierea sau denunțarea contractului, efectele rezoluțiunii producându-se ex tunc (retroactiv), iar nu pentru viitor, așa cum susține intimata B. în notele scrise din data de 23.11.2020.

În ceea ce privește data la care a operat rezoluțiunea, contrar susținerilor apelantei, Curtea a reținut că aceasta a fost data prevăzută în contract pentru ridicarea bunurilor, 01.04.2011, iar nu data comunicării notificării, rezoluțiunea convențională în virtutea unui pact comisoriu de gradul al IV - lea operând de drept, fără nici o formalitate, în condițiile prevăzute de părți. Or, prin actul adițional din 2009 părțile au stabilit că încetarea contractului intervine "automat, fără îndeplinirea nici unei formalități și fără intervenția instanței, la termenul de eliberare".

Așadar, contractul părților a fost rezoluționat privitor la bunurile care fac obiectul cauzei, au făcut obiectul contractului și care, la data de 01.04.2011, nu au fost ridicate din locațiile în care acestea se aflau la data încheierii contractului.

Prin urmare, Curtea a concluzionat în sensul că în mod corect prima instanță a dat relevanța juridică și efectul legal cuvenit hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului București, acestea privind temeiul dreptului de proprietate disputat de părți.

Totodată, Curtea a reținut că, la împlinirea termenului de eliberare 01.04.2011, pârâta B. nu își îndeplinise obligațiile asumate nici cu privire la cele două conducte. În acest sens, a reținut că, în data de 13.11.2009, B. a înstrăinat cele două conducte către D., acestea fiind înstrăinate cu clauza "acolo unde se află, în starea în care se află", ulterior acestea făcând obiectul unor înstrăinări succesive. Apoi, în data de 05.07.2013 conductele se aflau în aceeași locație, dovadă stând certificatul de urbanism nr. x/05.07.2013 emis de Consiliul Județean Timiș în beneficiul F. pentru reparația celor două conducte îngropate, aflate în stare de degradare, care fac legătura între fostul combinat Solventul și Combinatul Petrochimic de la G., Serbia.

Prin urmare, Curtea a constatat că, de vreme ce atât rezervoarele, cât și conductele, au făcut obiectul contractului A. - B. din data de 04.06.2008, iar acestea se aflau la data împlinirii termenului de eliberare - 01.04.2011 - în aceleași locații, pârâta B. neîndeplinindu-și obligațiile asumate prin contract privitoare la acestea, și întrucât în privința contractului părților s-a reținut, cu putere de lucru judecat, că a fost rezoluționat de drept la data împlinirii termenului de eliberare, Curtea a stauat că în mod corect Tribunalul Timiș a constatat dreptul de proprietate al reclamantei intimate A. și asupra celor două conducte, ca urmare a intervenirii, cu efect retroactiv, a rezoluțiunii contractului din data de 04.06.2008, pentru neîndeplinirea de către B. a obligației de ridicare, așa cum a solicitat reclamanta A. prin acțiunea sa.

Reținând ca nefondate criticile formulate de apelanta B., Curtea a respins apelul formulat de B..

În privința apelului reclamantei A., a constatat că, în cauză, în primă instanță, cererea prin care reclamanta apelantă A. a chemat în judecată pârâtele D. și F. nu a fost analizată și nu a fost pusă în discuție în raport de condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 57 C. proc. civ., iar apelul pârâtei B. nu a privit acest aspect. Cu toate acesta, având în vedere că apelanta nu a criticat calificarea de către prima instanță a cererii sale ca fiind una de modificare, iar nu una întemeiată pe dispozițiile art. 57 C. proc. civ., dar și pentru că, în acord cu prevederile art. 296 C. proc. civ., problema admisibilității acestei din urmă cereri nu poate fi ridicată în calea de atac a părții care a formulat-o, Curtea a arătat că urmează a se raporta la aceasta din perspectiva unei cereri modificatoare.

Privitor la cererea reclamantei apelante A. din data de 12.09.2013, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a constatat că în mod corect a fost calificată de către Tribunal ca fiind o cerere modificatoare de acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.. De asemenea, a mai reținut că reîncadrarea cererii pe acest din urmă temei nu a fost contestată de apelanta A. pe calea prezentului apel.

Analizând în acest context respectarea termenului de depunere a cererilor din data de 12.09.2013, astfel cum a fost modificată prin precizarea din data de 04.11.2013, Curtea a reținut că sunt întemeiate criticile apelantului.

Evocând dispozițiile art. 134 C. proc. civ. "Este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii.", Curtea a reținut că, față de împrejurarea că, în fața Tribunalului București, a fost invocată excepția necompetenței teritoriale, iar instanța, prin sentința civilă nr. 244/23.01.2014, a admis excepția și, declarându-se necompetentă, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, toate actele de procedură îndeplinite în fața instanței de la care cauza a fost declinată - cu excepția probelor administrate, care, potrivit art. 160 C. proc. civ., rămân câștigate cauzei - sunt, lovite de nulitate, întrucât, potrivit art. 150, "Actele de procedură îndeplinite de un judecător cu încălcarea normelor de competență de ordine publică sau privată vor fi declarate nule în condițiile prevăzute de lege.".

Totodată, a mai reținut că regulile în materie de competență reprezintă condiții extrinseci ale actului de procedură, nulitatea care operează ca urmare a nesocotirii acestora fiind denumită în doctrină ca fiind o nulitate extrinsecă. De asemenea, a mai arătat că regula în materia nulităților extrinseci este aceea că nulitatea operează independent de existența unei vătămări, fiind, așadar, vorba despre o nulitate necondiționată, în materie de competență caracterul necondiționat al nulității derivând fără echivoc din dispozițiile art. 150 C. proc. civ.. Prin urmare, Curtea a statuat că, din acest motiv, prima zi de înfățișare nu poate fi socotită în raport de o instanță care s-a declarat necompetentă, ci doar în raport de o instanță în privința căreia competența a fost stabilită în mod definitiv.

Referindu-se, în continuare, la procedura din fața Tribunalului Timiș, unde cauza a fost declinată, Curtea a reținut că, la primul termen de judecată - 15.04.2014 - reclamantul a solicitat, iar instanța a încuviințat în temeiul dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., un termen pentru întregirea cererii de chemare în judecată. Cu toate acestea însă, având în vedere că la data de 07.03.2014, față de pârâta B. a fost deschisă procedura insolvenței, prin sentința civilă nr. 825/07.03.2014 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2013, citarea acesteia prin administrator s-a dispus abia la termenul din data de 30.09.2014, acesta arătând expres că nu confirmă mandatul apărătorului ales al B. de la data deschiderii procedurii și invocând în termen nelegala sa citare pentru termenele acordate anterior în cauză.

Față de aceste aspecte, Curtea a constatat că prima zi de înfățișare în fața Tribunalului Timiș a avut loc abia la al doilea termen acordat cauzei după repunerea pe rol, întrucât la primul termen după repunerea pe rol pârâta B. a solicitat, iar instanța a încuviințat, amânarea cauzei pentru lipsă de apărare.

Așadar, Curtea a conchis în sensul că, în fața Tribunalului Timiș, prima zi de înfățișare - termen la care părțile, legal citate, au putut pune concluzii - a fost data de 10.02.2015.

În raport de această dată, Curtea a statuat că, atât cererile de modificare din data de 12.09.2013, 04.11.2013, cât și 27.05.2014 apar ca fiind formulate în termen, astfel că nu se confirmă soluția primei instanțe de respingere ca tardive a acestor cereri.

Reținând, totodată, că prezenta cauză se află în al doilea ciclu procesual, anularea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare fiind dispusă deja prin decizia de apel nr. 967/26.10.2015, Curtea, constatând că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului cererilor formulate de apelantă în data de 12.09.2013, 04.11.2013, cât și 27.05.2014, a admis apelul formulat de aceasta și a reținut cauza în vederea evocării fondului, sens în care a stabilit termen pentru evocarea fondului în data de 15.02.2021.

Legal citate ca urmare a reținerii cauzei spre rejudecare în vederea evocării fondului, intimatele nu au formulat apărări.

Prin decizia civilă nr. 308/A din 7 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtelor S.C. B. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și S.C. F. S.R.L.

A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L., reprezentată de administrator special K. și de administrator judiciar L.., S.C. D. S.R.L., reprezentată de lichidator judiciar I.. și S.C. F. S.R.L., reprezentată de lichidator judiciar I.., având ca obiect acțiune în revendicare și în anulare, în sensul că:

A anulat parțial contractul de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. B. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., în ceea ce privește cele două rezervoare tip E., identificate în anexa contractului A. - B. din data de 04.06.2008 cu cod de inventar 2924 și 2768 și cele două conducte identificate în anexa contractului A. - B. din data de 04.06.2008 "J." cod inventar 2539 și "J." cod inventar 2540.

A obligat pârâta S.C. D. S.R.L. să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei S.C. A. S.R.L. cele două rezervoare tip E., identificate în anexa contractului A. - B. din data de 04.06.2008 cu cod de inventar 2924 și 2768.

A obligat pârâta S.C. F. S.R.L. să lase în deplina proprietate și posesie reclamantei S.C. A. S.R.L. cele două conducte (Dn 100 și Dn 200) subterane de transport produse petroliere pe destinația cuprinsă între fosta locație Solventul și G., Serbia, conducte identificate în anexa contractului A. - B. din data de 04.06.2008 "J." cod inventar 2539 și "J." cod inventar 2540.

A respins capătul de cerere având ca obiect anularea a contractului de vânzare-cumpărare încheiat subsecvent între S.C. D. S.R.L. - S.C. F. S.R.L. având ca obiect cele două conducte, ca lipsit de obiect.

A admis excepția inadmisibilității invocată de pârâta S.C. B. S.R.L. și a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect constatarea neînstrăinării către pârâta B. S.R.L. a dreptului de folosință/exploatare asupra celor două conducte subterane și dreptul de servitute de trecere aferent exploatării/reparării/întreținerii conductelor, precum și constatarea că aceste drepturi nu puteau fi transmise către D. și, ulterior, către F. și capătul de cerere având ca obiect constatarea neînstrăinării către pârâta B. S.R.L. a dreptului de folosință/exploatare cu privire la cele două rezervoare și, pe cale de consecință, să se constate că nici D. nu putea să dobândească aceste drepturi.

Împotriva deciziei civile intermediare nr. 40/A din 25 ianuarie 2021 și a deciziei civile nr. 308/A din 7 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2012, în termen legal, a declarat recurs pârâta B. S.R.L. - în faliment, prin lichidator judiciar L.., solicitând admiterea recursului și modificarea/casarea hotărârilor atacate.

I. În privința deciziei civile nr. 40/A din 25 ianuarie 2021, recurenta a arătat că:

În concret, recurenta a arătat că, pe calea apelului său, reclamanta A. a criticat sentința primei instanțe raportat la respingerea ca tardive a cererilor modificatoare formulate în data de 12.09.2013, astfel cum a fost precizată prin cererea din data de 05.11.2013, respectiv din 27.05.2014.

Recurenta apreciază că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu aplicarea greșită a normelor legale, considerând în mod eronat că cererile succesiv formulate de reclamanta A., de modificare a acțiunii introductive de instanță, au fost făcute în termenul legal.

În acest sens, a arătat că în mod greșit instanța de apel a reținut criticile apelantei ca fiind întemeiate având în vedere dispozițiile art. 134 C. proc. civ. potrivit cărora; "Este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate pot pune concluzii." sens în care autoarea recursului evocă din considerentele instanței, apreciate ca fiind relevante.

Evidențiind faptul că, în opinia Curții, prima zi de înfățișare - termen la care părțile, legal citate, au putut pune concluzii - a fost data de 10.02.2015, iar în raport de această dată, atât cererile de modificare din data de 12.09.2013, 04.11.2013, cât și din 27.05.2014 apar ca fiind formulate în termen, recurenta arată că soluția instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor legale.

Detaliind, recurenta a arătat că, prin cererea reconvențională înregistrată la data de 13.12.2012 pe rolul Tribunalului București sub numărul de dosar x/2012, format în urma disjungerii acesteia din dosarul nr. x/2012, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanței să constate existența dreptului său de proprietate asupra bunurilor care se mai află la data formulării cererii în cele două locații ale fostei unități Solventul, ca urmare a intervenției rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare din data de 04.06.2008 încheiat de părți, în temeiul unui pact comisoriu de grad IV.

A mai arătat că, la data de 12.09.2013, adică după aproape un an de la data cererii inițiale, reclamanta a formulat o cerere de »transformare și introducere în cauză a altor persoane" iar, ulterior, la data de 04.11.2013, reclamanta a formulat o nouă cerere precizatoare.

În raport de cererea formulată în data de 12.09.2013 și modificată în data de 04.11.2013, a arătat că a invocat excepția tardivității cererilor modificatoare, excepție admisă de instanța de fond, dar în mod eronat considerată în termen de către Curtea de Apel Timișoara.

Recurenta susține că instanța de apel a dat o interpretare greșită prevederilor art. 134 din C. proc. civ. din 1865, în ceea ce privește noțiunea de primă zi de înfățișare.

În continuare, arată că, deși, potrivit acestui text de lege, este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii, cu toate acestea, recurenta susține că instanța de apel a adăugat o condiție suplimentară față de cele existente, considerând că nu este suficient ca părțile să fi fost legal citate și să poate pună concluzii, ci ca acestea să aibă loc în fața unei instanțe competente.

Detaliind, recurenta a arătat că, în opinia sa, la data de 12.09.2013 - data depunerii primei cereri modificatoare - momentul primei zile de înfățișare fusese depășit cu mult anterior.

În acest sens, arată că, la primul termen de judecată în fața Tribunalului București, cauza a fost amânată la cererea reclamantei pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, iar, prin notele scrise depuse la al doilea termen de judecată, pârâta B. a invocat în fața Tribunalului București excepția inadmisibilității și cea a lipsei de interes.

A mai arătat și că, la al doilea termen de judecată, Tribunalul București a unit cu fondul cele două excepții, iar la al treilea termen de judecată, 04.03.2013, a procedat la administrarea probatoriului, încuviințând înscrisurile și proba cu expertiza tehnică, astfel încât, abia în data de 12.09.2013, adică la al patrulea termen de judecată, societatea reclamantă a formulat o cerere de transformare a acțiunii în constatare într-o acțiune în realizare și o cerere de chemare în judecată a altor persoane.

Prin urmare, consideră că, la data la care a fost formulată cererea de transformare și introducere în cauză a altor persoane, instanța de judecată procedase deja chiar la administrarea probatoriului încuviințat.

Totodată, fără a nega faptul că, în doctrina aferentă vechiul C. proc. civ., prima zi de înfățișare nu se confundă cu primul termen de judecată, dar și că, pentru ca un proces să se afle la prima zi de înfățișare, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: părțile să fie legal citate și să poată pune concluzii, recurenta susține că, anterior datei de 12.09.2013, data la care a fost formulată cererea modificatoare, părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii în fața instanței de judecată, aceste condiții impuse de lege fiind cumulativ îndeplinite, motiv pentru care apreciază că decizia civilă contestată a fost dată cu încălcare și aplicarea greșită a legii, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

În plus, arată că acest raționament rezultă cu atât mai clar din faptul că probele au rămas câștigate cauzei, or, atâta vreme cât nici una dintre părți nu a cerut readministrarea lor, nu se poate accepta ideea că cererile modificatoare au fost făcute în termenul legal.

Totodată, recurenta subliniază faptul că, în cazul în care s-ar accepta ideea propusă de Curtea de Apel Timișoara, în sensul că prima zi de înfățișare a avut loc la termenul din data de 10.02.2015 și, pe cale de consecință, suntem în prezența unor cereri modificatoare efectuate în termenul legal, se produce o îndepărtare de la intenția legiuitorului care a dorit, prin instituirea anumitor termene, disciplinarea părților, precum și asigurarea celerității procesului, permițând, astfel, o bună desfășurare a procesului într-un termen optim și previzibil.

Recurenta exprimă aceleași aprecieri și cu privire la cererea de modificare formulată de către reclamanta A. în data de 27.05.2014, după declinarea cauzei dispusă de Tribunalul București, aceasta fiind, în opinia recurentei, în egală măsură, tardiv formulată, instanța de apel dând și aici aceeași interpretare prevederilor legale anterior menționate, apreciind că prima zi de înfățișare a avut loc în fața Tribunalului Timiș în data de 10.02.2015.

În concret, recurenta a arătat că, în pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1101/29.03.2017 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. x/2015, definitivă prin respingerea apelului (prin decizia civilă nr. 744/02.04.2018 a Curții de Apel București și a recursului prin decizia nr. 2102/15.11.2019 a Î.C.C.J.), prin care s-a constatat că pactul comisoriu de grad IV prevăzut de art. 7.1 din contractul părților și-a produs efectele.

Detaliind critica formulată, recurenta subliniază că instanța de control a aplicat în mod eronat dispozițiile legale privitoare la puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, având în vedere că, în cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, judecata s-a limitat la verificarea legalității Notificării de rezoluțiune/reziliere din data de 27.06.2012, fără a fi administrate probe pentru a se stabili în concret bunurile care mai existau la momentul comunicării notificării în locațiile fostei fabrici Solventul.

Cu toate acestea, arată că, din probele administrate în cauză, respectiv expertiza realizată de expert M., a rezultat că, la locația fostei fabrici Solventul, se mai aflau la data expertizei rezervoare cilindrice vertical sudate și un număr de 2 rezervoare sferice tip E., iar în locația Margina nu s-au constatat bunuri mobile și imobile aferente obiectivului expertizei.

Prin urmare, consideră că hotărârea judecătoarească anterior menționată ar putea avea putere de lucru judecat cel mult în ceea privește existența celor două rezervoare sferice în locația fostei fabrici Solventul, nicidecum în ceea ce privește existența conductelor de transport produse petroliere, cu privire la care hotărârea opusă cu putere de lucru judecat nu statuează în fapt/în drept. Mai mult decât atât, arată că aceste bunuri, fiind bunuri subterane, situate în afara fostei fabrici Solventul, nu au făcut obiectul obligației de ridicare.

II. În privința deciziei civile nr. 308/A din 7 iunie 2021, recurenta a arătat că decizia recurată este criticabilă din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Detaliind, recurenta arată că prezentul litigu a parcurs mai multe cicluri procesuale. Astfel, arată că, în primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 130/PI/17.02.2015, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea reclamantei A., în sensul că a constatat dreptul de proprietate al acesteia asupra celor două rezervoare și conducte și a constatat nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între B. și D., pârâtele fiind obligate să lase în deplină proprietate și posesie bunurile arătate.

În continuare, a mai arătat că, împotriva acestei soluții, a fost formulat apel care a fost admis, iar prin decizia civilă nr. 967/26.10.2019, Curtea de Apel Timișoara a anulat prima sentință și a trimis cauza spre rejudecare, motivând că:

"cu prilejul rejudecării cauzei, Tribunalul Timiș urmează a îndritui părțile la stabilirea clară și lipsită de echivoc a cadrului procesual, respectiv a obiectului acțiunii cu toate capetele sale de cerere deoarece începând cu data introducerii cererii, pe rolul Tribunalului București, reclamanta a formulat de mai multe ori cereri de completare ori de modificare a acțiunii sale, deși cele două noțiuni se exclud reciproc."

Arătând că, potrivit dispozițiilor art. 297 din C. proc. civ. de la 1865, dezlegarea dată probemelor de drept de către instanța de apel, ca și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, recurenta menționează că, Tribunalul Timiș, rejudecând cauza în al doilea ciclu procesual, deși a pus în vedere reclamantei A. să precizeze forma finală a cererii inițiale, astfel cum aceasta a fost transformată și precizată, reclamanta a arătat că își menține petitul inițial prin care a solicitat să se constate dreptul de proprietate asupra celor două conducte de transport produse petroliere Timișoara - Serbia și asupra celor 2 rezervoare sferice tip E., ca urmare a intervenirii rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți. (în acest sens recurenta face trimitere la fila nr. x, paragraful 3 din decizia nr. 308/07.06.2021 a Curții de Apel Timișoara).

Astfel, arată că, deși instanța a admis excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată invocată de către pârâtă, fără a mai intra pe fondul acestei cereri, pentru a se pronunța cu privire la această excepție, a trebuit, mai întâi, să se supună dispoziției instanței de apel și să clarifice la ce se mărginește judecata cauzei.

De asemenea, recurenta a mai arătat că, în considerentele deciziei nr. 244/NLP/PI din data de 31.03.2020 pronunțate în dosarul nr. x/2012, Tribunalul Timiș, în mod corect a reținut că nu se poate vorbi despre o cerere de transformare a acestei cereri, din una în constatare, în una în realizare, câtă vreme nu a operat o transformare a petitului inițial, ci, dimpotrivă, a fost menținut și, mai mult, a fost și formulată o a doua cerere, adițională.

Astfel, recurenta menționează că, potrivit celor reținute de instanță, inițial, reclamanta a formulat o acțiune în constatare întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, iar prin cererea de transformare din data de 12.09.2013, reclamanta a dorit să schimbe temeiul juridic al acțiunii, din unul contractul, într-o acțiune reală, ce are la bază compararea de titluri, solicitând, totodată, și chemarea în judecată a altor persoane care să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie bunurile.

Totodată, recurenta subliniază că în mod just instanța de fond a reținut că această cerere de transformare, cum o intitulează reclamanta, a fost ulterior modificată prin precizările făcute în data de 04.11.2013, prin care a solicitat să se constate nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 13.11.2009 între pârâta B. și pârâta