ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 222/2023

Ședința publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 30 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata daunelor-interese în cuantum de 923.902,34 RON, în temeiul art. 12.3 alin. (3) din Convenția cadru - plafon de garantare nr. 153/2011, ca urmare a instituirii, în mod nejustificat, a măsurii popririi asupra conturilor bancare ale reclamantului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3016 din 3 decembrie 2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 1104 din 28 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. a formulat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autorul căii de atac arată că părțile au încheiat Convenția cadru - plafon de garantare nr. 72 din 9 iulie 2008 și Convenția cadru - plafon de garantare nr. 153 din 26 septembrie 2011, cu actele adiționale ulterioare, prin care a fost prevăzută o clauză penală care instituie obligația băncii de a plăti daune-interese în anumite situații. Mai arată că a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare silită demarate de intimată, care a fost admisă în apel, instanța constatând că a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită.

Recurentul-reclamant susține că au fost greșit aplicate prevederile art. 969, art. 970, art. 977, art. 1066, art. 1069 alin. (1) și ale art. 1073 C. civ. din 1864 deoarece în cauză sunt îndeplinite condițiile obligării intimatei-pârâte la plata daunelor, în acord cu voința părților exprimată prin contract. Precizează că prevederile convenției trebuie interpretate cu bună-credință.

Mai susține că nu au fost respectate exigențele legii privind motivarea hotărârilor judecătorești întrucât considerentele sunt deficitare și contradictorii. Menționează că, deși curtea de apel a reținut corect premisele aplicării art. 12.3 alin. (3) din convenția cadru, aceasta a apreciat că era necesară și îndeplinirea unei alte condiții, neprevăzute în convenție, și anume ca motivele de refuz de plată a garanției să fi fost analizate și confirmate de instanța învestită cu judecarea contestației la executare. În opinia recurentului, raționamentul instanței de apel este contradictoriu și greșit deoarece intimata și-a asumat prevederile contractuale.

Se mai arată că nu a fost respectată autoritatea de lucru judecat a deciziei prin care a fost admisă contestația la executare cu privire la temeinicia motivelor refuzului de plată și că statuarea instanței de apel în sensul că nu ar fi fost învestită cu verificarea caracterului nejustificat al popririi nu este corectă.

Recurentul-reclamant a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că, deși recurentul critică decizia curții de apel din perspectiva lipsei motivării și a unor considerente contradictorii, acesta își exprimă de fapt nemulțumirea față de modul în care instanța de prim control judiciar a apreciat asupra cererii de apel. Simpla invocare a unei motivări deficitare și a lipsei raționamentului logico-juridic, cu indicarea trunchiată a unor paragrafe din decizia atacată, fără a arăta în mod concret de ce nu a fost respectate exigențele art. 425 alin. (1) C. proc. civ., nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate.

Susținerile recurentului conform cărora instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 969, art. 970, art. 977, art. 1066, art. 1069 alin. (1) și ale art. 1073 C. civ. din 1864 nu pot fi analizate din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. întrucât textele a căror nerespectare o invocă recurenta se referă la relativitatea efectelor convențiilor, executarea acestora cu bună-credință, interpretarea acestora, clauza penală și dreptul creditorului la dezdăunare. Aceste norme consacră principii generale în domeniul efectelor convențiilor și executării obligațiilor prin prisma cărora se solicită instanței de recurs să interpreteze art. 12.3 din convenția cadru pentru a stabili în ce condiții este aplicabilă clauza penală conform căreia intimata ar fi obligată la plata daunelor-interese către recurent.

Potrivit pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere atunci când norma de drept material a fost încălcată sau greșit aplicată. Această ipoteză nu include situația în care partea nu este de acord cu modalitatea în care instanța devolutivă a interpretat voința părților prin prisma celor prevăzute în contract întrucât stabilirea intenției reclamantului și pârâtei se face prin raportare la conținutul convenției și a înscrisurilor din dosar și reprezintă un aspect de fapt. Înalta Curte reține că judecătorii fondului sunt suverani în interpretarea actelor juridice ale cauzei deduse judecății, iar interpretarea dată nu poate face obiect de control în recurs.

Instanța supremă constată că argumentele referitoare la un presupus efect pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârii prin care s-a admis contestația la executare formulată de recurent și la încălcarea prevederilor art. 430 C. proc. civ. au fost invocate omisso medio, fără a fi fost analizate de instanța de apel.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta nu și-a respectat obligația impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod, în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurentul-reclamant Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. împotriva deciziei civile nr. 1104 din 28 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. împotriva deciziei civile nr. 1104 din 28 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2023.