ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1987/2021

Ședința publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la 5 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 89.557,42 EURO cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea mărfii - proprietatea societății reclamante ce a făcut obiectul transportului comandat de reclamantă în baza comenzii de transport nr. 6456/31.01.2018, marfă care nu a mai ajuns niciodată în posesia reclamantei ca urmare a gestionării defectuoase a transportului de către pârâtă; obligarea pârâtei la plata sumei de 609,71 EURO cu titlu de despăgubiri reprezentând costul biletelor de avion ale tehnicianului care s-a deplasat la societatea reclamantă pentru a asambla marfa/piesele componente care au făcut obiectul transportului comandat in baza comenzii de transport nr. 6456/31.01.2018; obligarea pârâtei la plata sumei de 1151,43 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând costul de cazare și transport terestru de la aeroport către Oradea și viceversa, pentru tehnicianul care s-a deplasat la societatea reclamantă pentru a asambla marfa/piesele componente care au făcut obiectul transportului comandat în baza comenzii de transport mai sus amintite, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1954, 1985 și următoarele C. civ. coroborat cu art. 17 și următoarele de Convenția CMR.

Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție, solicitând ca, în măsura în care va cădea în pretenții, să fie obligată C. S.R.L. la plata, în favoarea pârâtei, a sumelor de bani solicitate de reclamantă.

C. S.R.L. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție prin care arată că nu se opune cererii de chemare în garanție și solicită ca, în măsura în care va cădea în pretenții, în temeiul art. 72 alin. (2) C. proc. civ., să fie obligat transportatorul D. S.R.L. și asigurătorul acestuia E., la plata sumelor de bani solicitate de reclamantă. În subsidiar, a precizat că formulează acțiune oblică împotriva asigurătorului E..

La termenul din 23 mai 2019, instanța a pus în discuție competența de soluționare a cauzei și excepția de necompetență materială a Judecătoriei Oradea și a dispus amânarea pronunțării.

Prin sentința civilă nr. 3573/2019 din 7 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Oradea, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de reclamantă și, în consecință, a declinat competența soluționării cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta SC. B. S.R.L., la Tribunalul Bihor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă sub același număr de dosar.

Prin încheierea din 31 octombrie 2019, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis în principiu cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B. S.R.L., împotriva chematei în garanție C. S.R.L.

La termenul de judecată din 28 noiembrie 2019, chemata în garanție C. S.R.L. și-a precizat cererea de chemare în garanție, solicitând introducerea în cauză a asigurătorului F..

Prin încheierea din 28 noiembrie 2019, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis în principiu cererea de chemare în garanție formulată de C. S.R.L. împotriva chematei în garanție D. S.R.L.

A respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de C. S.R.L. împotriva E. și în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ. a admis excepția tardivității cu privire la modificarea cererii de chemare în garanție a asiguratorului F., formulată verbal la termenul de judecată de către C. S.R.L. și, în consecință, a decăzut chemata în garanție C. S.R.L. din dreptul de a-și mai modifica cererea de chemare în garanție și, în temeiul art. 185 alin. (1) teza ultimă din C. proc. civ., a anulat modificarea de cerere.

Totodată, a disjuns acțiunea oblică formulată de chemata în garanție C. S.R.L. și a dispus formarea unui nou dosar având ca obiect "acțiune oblică" și părți: reclamanta C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții E. și F..

Prin încheierea din 23 ianuarie 2020, Tribunalul Bihor a disjuns cererea de chemare în garanție formulată de C. S.R.L. și, în consecință, a dispus formarea unui nou dosar având ca obiect "pretenții" și ca părți: reclamanta C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L.

Prin sentința nr. 11/LP/2020 din 30 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., pe care a obligat-o la plata sumei de 89.557,42 euro și 609,71 euro, în RON la cursul B.N.R. de la data plății și a sumei de 1.151,43 RON, reprezentând despăgubiri, precum și la plata sumei de 8.088 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Totodată, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B. S.R.L. în contradictoriu cu chemata în garanție C. S.R.L.; a obligat chemata în garanție să achite pârâtei sumele de 89.557,42 euro și 609,71 euro, în RON la cursul B.N.R. de la data plății și suma de 1.151,43 RON, reprezentând despăgubiri, precum și suma de 8.088 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință din 23.01.2020, a declarat apel chemata în garanție C. S.R.L., prin care a solicitat anularea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, urmând ca aceasta din urmă să dispună conexarea dosarului disjuns nr. x/2020 la prezentul dosar, iar în subsidiar, admiterea apelului și, în rejudecarea fondului, schimbarea în parte a încheierii din 23.01.2020 cu privire la soluția dată cererii de disjungere a cererii de chemare în garanție formulată de apelantă în contradictoriu cu D. S.R.L., dispunând respingerea ei și judecarea tuturor cererilor de chemare în garanție în același dosar; schimbarea în parte a sentinței primei instanțe, dispunând obligarea societății D. la suportarea întregului prejudiciu suferit de intimata-reclamantă A. S.R.L., precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, sub același număr de dosar.

Prin decizia nr. 210/C/2020-A din 22 septembrie 2020, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de cameră de consiliu din 23 octombrie 2020, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de chemata în garanție C. S.R.L., fără cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, la 16 noiembrie 2020, a declarat recurs chemata în garanție C. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 din. 1 pct. 8 din C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond, urmând ca aceasta din urmă să dispună conexarea dosarului disjuns nr. x/2020 la prezentul dosar și obligarea societății D. S.R.L., în calitate de transportator, la acoperirea întregului prejudiciu suportat de către reclamanta-intimată A. S.R.L.; în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, urmând ca aceasta din urmă să dispună admiterea apelului, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă faptul că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a art. 17 alin. (1) din Convenția din 1956 referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele, semnată la GENEVA (CMR) și a art. 2064 C. civ.

Pentru început, recurenta redă dispozițiile art. 1 din Convenția CMR susținând că sunt aplicabile dispozițiile acestei convenții, întrucât mărfurile ce formează obiectul prezentei cauze au fost încărcate în Spania și urmau să fie livrate în România.

În continuare, recurenta prezintă starea de fapt, așa cum susține că rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei. Arată că scrisorile CMR depuse în probațiune de către reclamantă, anexate celor trei facturi emise de expeditorii mărfurilor transportate, confirmă faptul că mărfurile au fost încărcate în autovehiculul chematei în garanție, D. S.R.L., acestea fiind stampilate atât de către expeditori (la rubrica nr. 22 din Scrisorile CMR), cât și de către transportatorul D. S.R.L. (la rubrica nr. 23 din Scrisorile CMR), fără ca recurenta sau pârâta B. să fie menționate. În consecință, singurul transportator al mărfurilor expediate din Spania, care trebuiau să fie livrate societății intimate-reclamante este D. S.R.L.

Mai susține că, analizând succesiunea contractelor încheiate în vederea efectuării transportului, se constată că atât societatea B. S.R.L., cât și recurenta, și-au arogat atribuțiile unei case de expediții, sens în care, prin intermediul societății D. S.R.L., au organizat și efectuat transportul internațional de mărfuri solicitat de către reclamantă, transportatorul prezentându-se la societățile spaniole, de unde a preluat marfa și a semnat în nume propriu, în calitate de transportator, scrisorile CMR.

Prin urmare, arată că intimata-chemată în garanție D. S.R.L. are calitatea de transportator în înțelesul dispozițiilor art. 17 din Convenția CMR, deoarece la art. 23 din scrisorile CMR este menționată ca și transportator al mărfii cu toate datele de identificare ale societății, iar la pct. 19 sunt menționate numerele de înmatriculare ale ansamblului rutier cu care s-a iacut transportul, fără să existe vreo mențiune că există și alți transportatori succesivi.

Prin urmare, conchide în sensul că, în temeiul art. 17 din Convenția CMR, reclamanta ar fi trebuit să își formuleze pretențiile încă de la început în contradictoriu cu transportatorul D. S.R.L. De altfel, arată că, oricum, a chemat în garanție acest transportator, situație în care cauza nu putea să se soluționeze fără această parte.

În continuare, redă dispozițiile art. 2064 C. civ. și arată că principala obligație a expeditorului, în temeiul contractului de expediție, este aceea de a încheia contractul de transport și de a respecta instrucțiunile de transport pe care le primește de la comitent, susținând, totodată, că expeditorul încheie contractul de transport în nume propriu, dar pe seama comitentului.

Totodată, arată că, oricare ar fi calitatea sa, de intermediar, casa de expediții răspunde numai pentru daunele produse prin greșelile proprii, ce pot fi imputate atât ei, cât și prepușilor săi, dar nu răspunde pentru faptele terților, cum ar fi subcontractanții săi (transportator, intermediar etc).

Recurenta conchide în sensul că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 74 alin. (4) C. proc. civ. cu ale art. 17 alin. (1) din Convenția CMR se desprinde concluzia că cererea de chemare în judecată formulată de A. S.R.L. trebuia să fie judecată odată cu cererea de chemare în garanție formulată de recurentă în contradictoriu cu transportatorul D. S.R.L., întrucât obligat la plata despăgubirilor nu poate fi altcineva decât transportatorul.

Prin urmare, apreciază că soluția instanței de a dispune disjungerea cererii de chemare în garanție formulată de recurentă, în contradictoriu cu D. S.R.L., este nelegală.

La 1 februarie 2021, intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate, iar la 19 februarie 2021, recurenta, prin avocat, a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 8 iunie 2021, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Față de raportul comunicat, niciuna din părți nu a înțeles să își manifeste poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere.

Prin rezoluția din 20 iulie 2021, a fost stabilit termen la 5 octombrie 2021, în vederea examinării admisibilității recursului, în complet de filtru.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului reținută prin raport, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici care să vizeze considerentele pe care și-a fundamentat soluția instanța a cărei hotărâre a fost atacată cu recurs.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă este sancționată cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puțin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, se constată că, deși recurenta-chemată în garanție a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în expunerea motivelor de recurs a reluat integral criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Astfel, fără a aduce critici cu privire la raționamentul instanței de apel, recurenta reia integral argumentele deja prezentate primei instanțe de control judiciar privind natura juridică a contractelor încheiate între părți, interpretarea probatoriului și necesitatea soluționării cererii de chemare în garanție formulate împotriva D. S.R.L. odată cu cererea de chemare în judecată. În acest context, se constată că autoarea prezentului demers judiciar nu a criticat considerentele instanței de apel cu privire la disjungerea cererii de chemare în garanție, ci s-a rezumat la a reitera motivele deja invocate în apel și la care a primit deja o rezolvare.

Totodată, se reține și că textele de lege ale art. 2064 C. civ., art. 74 alin. (4) C. proc. civ. și art. 17 din Convenția CMR au fost invocate formal, întrucât au fost reluate susținerile din cererea de apel, care au primit o dezlegare prin decizia atacată.

Pentru a putea considera că susținerile recurentei reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., acestea trebuie să îmbrace o argumentație juridică a nelegalității invocate, prin indicarea nu numai a dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță, ci și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Prin urmare, având în vedere că susținerile recurentei, prezentate drept motive de recurs, nu conțin critici propriu-zise ale deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel care și-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, acestea nu pot constitui o motivare legală a recursului.

Așa fiind, Înalta Curte reține că recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Întrucât nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că susținerile recurentei nu vizează considerentele reținute de curtea de apel în motivarea deciziei pronunțate.

Nefiind motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (2) și raportat la art. 493 alin. (5) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-chemată în garanție C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 210/C/2020-A din 22 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-chemată în garanție C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 210/C/2020-A din 22 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2021.