ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1513/2023

Ședința publică din data de 15 iunie 2023

Asupra cererii de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea adresată Tribunalului Specializat Cluj, la data de 04 mai 2023, și înregistrată sub nr. x/2023, petenta A. S.R.L. Cluj- Napoca a solicitat eliberarea certificatului de titlu executoriu european potrivit art. 53 din Regulamentul 1215/12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, în ceea ce privește următoarele hotărâri, pronunțate în dosarul nr. x/2016: sentința civilă nr. 2209/2018, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, modificată prin decizia civilă nr. 348/2020 din 30 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, rămasă definitivă, la data de 30.03.2022, ca urmare a respingerii ca nefondat a recursului formulat împotriva acesteia, prin decizia nr. 725/2022, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 36 alin. (1) și art. 37 alin. (1), art. 53 și art. 55 din Regulamentul 1215/2012, precum și art. 527 și urm. C. proc. civ.

În motivarea cererii, s-a arătat, în esență, că certificatul solicitat îi este necesar în vederea punerii în executare a hotărârilor judecătorești menționate, pe teritoriul statului unde debitoarea B. își are sediul social, respectiv în Olanda (Țările de Jos).

Prin sentința civilă nr. 981/2023 din 25 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, format ca urmare disjungerii, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Cluj în ceea ce privește cererea formulată de petenta A. S.R.L., având ca obiect emiterea certificatului de titlu executoriu european prevăzut de art. 53 din Regulamentul CE nr. 1215/2012 în ceea ce privește decizia civilă nr. 725/2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 30.03.2022 în dosarul nr. x/2016, excepție invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în ceea ce privește decizia civilă menționată, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 12.06.2023, sub nr. x/2023.

Prin rezoluția din 13 iunie 2023, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea cererii, la data de 15 iunie 2023, în Camera de Consiliu, fără citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând excepția de necompetență materială a instanței, în soluționarea cererii de emitere a certificatului de titlu executoriu european de față, Înalta Curte reține următoarele:

La Capitolul III. din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (reformare), Secțiunea 2, cu denumirea marginală "Executare", prin art. 39 s-a statuat că:

"O hotărâre pronunțată într-un stat membru care este executorie în statul membru respectiv este executorie în celelalte state membre fără a fi necesară o hotărâre de încuviințare a executării".

Articolul 42 din Regulament dispune că:

"(1) În scopul executării într-un stat membru a unei hotărâri pronunțate în alt stat membru, reclamantul furnizează autorității competente de executare: (a)o copie a hotărârii, care întrunește condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității acesteia; și (b) certificatul eliberat în conformitate cu articolul 53, care atestă că hotărârea este executorie și care conține un rezumat al hotărârii, precum și, dacă este cazul, informații relevante cu privire la cheltuielile de judecată recuperabile și la calcularea dobânzii.".

Declinarea competenței de soluționare a cererii de emitere a certificatului de titlu executoriu european prevăzut de art. 53 din Regulamentul CE nr. 1215/2012, în speță de către instanța învestită, Tribunalul Specializat Cluj, este consecința interpretării normelor juridice înscrise în art. I

4

- art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, act normativ ce reglementează aplicarea Regulamentului (U.E.) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012, privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.

Astfel, art. I

4

din O.U.G. nr. 119/2006, prevede că "În vederea aplicării Regulamentului (UE) nr. 1.215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, denumit în continuare Regulamentul nr. 1.215/2012, se stabilesc următoarele reguli: (…) - Art. 3 (1) În cazul hotărârilor judecătorești, inclusiv al tranzacțiilor judiciare, pronunțate, respectiv aprobate sau încheiate în România, care urmează a fi puse în executare într-un alt stat membru al Uniunii Europene, competența de a emite, potrivit art. 53 sau după caz, art. 60 din Regulamentul nr. 1.215/2012, certificatul prevăzut în anexa I sau, după caz, în anexa II din același regulament aparține instanței care a pronunțat hotărârea a cărei recunoaștere se invocă sau a cărei executare se solicită".

Înalta Curte reține că prin sentința civilă nr. 2209/2018 din 21 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta- reclamantă reconvențională B., în contradictoriu cu reclamanta- pârâtă reconvențională A. S.R.L., fiind compensate integral cheltuielile de judecată formulate de către părți.

Această soluție a fost reformată prin decizia civilă nr. 348/2020 din 30.07.2020, a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în sensul admiterii apelului declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2209/21.12.2018, pronunțate de tribunalul Specializat Cluj, în dosar nr. x/2016, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a admis în parte acțiunea și, în consecință a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.03.2015 încheiat între părți, a dispus repunerea părților în situația anterioară și a obligat pârâta la restituirea în favoarea reclamantei a prețului în cuantum de 149.750 euro, plătit în temeiul contractului de vânzare sus-menționat, cu dobânda legală calculată de la data plății prețului și până la achitarea efectivă a debitului principal, a respins restul pretențiilor privitoare la obligarea pârâtei la plata sumei de 690.203 RON, solicitate cu titlu de daune interese, cu dobânda legală aferentă calculată de la data 31.12.2015 până la data introducerii acțiunii în cuantum de 25.189,58 RON, precum și pretențiile referitoare la plata dobânzii legale solicitată în continuare, până la achitarea efectivă a acestui debit, a respins pretențiile referitoare la obligarea pârâtei la plata sumei de 5.617 euro, solicitate cu titlu de daune interese cu dobânda legală aferentă calculată de la data de 15.09.2015 până la data introducerii acțiunii în cuantum de 1.642,47 RON, precum și cele privitoare la plata dobânzii legale solicitată până la achitarea efectivă a acestui debit, a menținut dispozițiile sentinței atacate referitoare la respingerea cererii reconvenționale și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 22,122.48 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise, datorată pentru judecată în fond și apel.

Decizia Curții de Apel Cluj a rămas definitivă, prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de către recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva acesteia.

La data de 04.05.2023, petenta A. S.R.L. a solicitat Tribunalului Specializat Cluj emiterea certificatului de titlu executoriu european, în ceea ce privește sentința civilă nr. 2209/2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, modificată prin decizia civilă nr. 348/2020 din 30.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, rămasă definitivă la data de 30.03.2022, ca urmare a respingerii, ca nefondat, a recursului formulat împotriva acesteia, prin decizia nr. 725, pronunțată la 30.03.2022 de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Aplicând metoda de interpretare teleologică a dispozițiilor art. I

4

- art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2006, cu referire la sintagma "instanța care a pronunțat hotărârea", Înalta Curte constată că aceasta vizează prima instanță de judecată, aceasta fiind instanța care a pronunțat hotărârea în cauză, hotărâre care face obiectul căilor de atac prevăzute de lege și care, astfel, poate fi doar reformată, nu însă și eliminată din punct de vedere juridic.

Așadar, sintagma "hotărârea a cărei recunoaștere se invocă sau a cărei executare se solicită" vizează hotărârea primei instanțe de judecată, evident, în forma eventual modificată în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în privința sa.

Folosind și argumentul de analogie, specific, de asemenea, metodei de interpretare teleologică a normelor juridice, Înalta Curte constată că rezolvarea este similară modului de reglementare gândit de legiuitor cu privire la instituția învestirii hotărârilor judecătorești cu formula executorie din vechiul C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 374 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, "învestirea hotărârilor cu formulă executorie se face de prima instanță".

Din textul citat rezultă că legiuitorul a stabilit astfel o norma de competență materială prin care a determinat care anume instante, din ierarhia sistemului judiciar, au aptitudinea de a îndeplini întocmirea acestui act procedural, fiind fără relevanță care anume hotărâre se învestea: de fond, de apel ori de recurs, astfel încât învestirea hotărârilor cu formula executorie se făcea de prima instanță, chiar dacă hotărârea acesteia a fost modificată sau chiar anulată în căile de atac.

Un argument de optică legislativă similară celei din prezenta cauză îl regăsim și în cazul instituției - de această dată reglementate și în noul C. proc. civ. - al încuviințării executării silite, instanța de executare fiind prevăzută de legiuitor a fi judecătoria (art. 651 C. proc. civ.), indiferent de instanța (de fond, de apel sau de recurs) care a emis hotărârea definitivă dintre cele menționate la art. 634 C. proc. civ.

Prin urmare, în temeiul tuturor acestor considerente conjugate, în speța pendinte, instanță competentă material să soluționeze cererea formulată este Tribunalul Specializat Cluj, chiar dacă hotărârea pronunțată de acesta a fost reformată în apel, prin decizia civilă nr. 348/2020 a Curții de Apel Cluj.

Raportat la cele expuse, constatând că nu este competentă material să soluționeze cererea, excepția invocată din oficiu fiind întemeiată, Înalta Curte va dispune declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a cererii formulate de petenta A. S.R.L., având ca obiect emiterea certificatului de titlu executoriu european prevăzut de art. 53 din Regulamentul CE nr. 1215/2012, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2023.