ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1344/2023

Ședința publică din data de 24 mai 2023

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 29.12.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 94.446,76 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciile materiale cauzate prin împiedicarea valorificării, de către reclamantă, a unui număr de 1.075 exemplare ale ediției 2017 a lucrării "Agenda Medicală - Ediția de Buzunar", precum și la plata sumei de 250.000 RON reprezentând daune morale pentru prejudiciile aduse drepturilor societății la imagine, demnitate și reputație, prin demersurile sale ilicite.

Prin sentința civilă nr. 2369 din 08.10.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a disjuns cererea reconvențională, a admis în parte acțiunea principală, a obligat pârâta la plata sumelor de 71.111,25 RON și 200.000 RON reprezentând despăgubiri, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7632,22 RON.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta, prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea hotărârii apelate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1523 din 26 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta - pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2369 din 08.10.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.

A schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel, în vederea rejudecării apelului; totodată, a solicitat obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

După prezentarea situației de fapt și a soluțiilor pronunțate în cauză, recurenta a susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, prin decizia recurată instanța de apel a reținut că, deși în cauză sunt întrunite unele dintre condițiile răspunderii civile delictuale (existența unei fapte ilicite, vinovăția), nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu cert și care să poată fi imputat intimatei B..

A considerat recurenta că această soluție este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a prevederilor referitoare la condițiile răspunderii civile delictuale - art. 1349 și urm, art. 1357 și urm C. civ., a celor referitoare la drepturile nepatrimoniale ale persoanei (art. 72 și 73 C. civ.), dar și a normelor referitoare la regimul juridic al documentelor financiar-contabile.

În primul rând, recurenta a considerat a fi contrar legii raționamentul instanței de apel, în sensul că din cronologia evenimentelor și conduita sa comercială nu ar rezulta o legătură de cauzalitate între fapta ilicită a intimatei și imposibilitatea valorificării integrale a ediției 2017 și lucrării "Agenda Medicală - Ediția de Buzunar".

Dezvoltând acest raționament, instanța de apel a arătat că, de vreme ce ediția 2018 a lucrării a fost valorificată, nu se poate reține că înregistrarea nelegală a mărcii "Agenda Medicală de Buzunar" de către intimata B. ar fi fost cauza imposibilității valorificării ediției pe anul 2017.

Consideră recurenta că aceasta reprezintă o greșită interpretare și aplicare a legii, instanța de apel neavând în vedere distincția esențială între demersurile ilicite ale intimatei, care au condus la imposibilitatea valorificării ediției 2017 a lucrării sale, și împrejurarea că, față de caracterul ilicit al acestora, societatea recurentă a fost îndreptățită să caute și să implementeze remedii pentru sancționarea acestora și înlăturarea oricăror piedici în calea desfășurării normale a activității ei. Acestea au inclus demersuri judiciare pentru anularea mărcii înregistrare în mod nelegal de către intimată, dar și operațiuni menite să asigure continuitatea activității recurentei, ulterior clarificării situației juridice a celor două mărci.

Astfel, trebuie observat că mecanismele de protecție a mărcii, de care intimata s-a prevalat în mod nelegal, vizează interdicția publicării și valorificării unei lucrări, nicidecum activitatea de cercetare și pregătire în ansamblul său.

Recurenta a arătat că, întrucât a considerat a fi nelegale și vădit rău-voitoare demersurile intimatei, a apelat la asistență juridică de specialitate și, ulterior, a înregistrat pe rolul Tribunalului București acțiunea în anularea mărcii, care, prin sentința civila nr. 2067/19.12.2017, a admis în integralitate cererea formulată, dispunând anularea, cu efect retroactiv, a mărcii "Agenda Medicala de Buzunar" înregistrată de pârâtă.

Prin urmare, în anul 2018 societatea recurentă era îndreptățită să valorifice ediția Agendei Medicale aferente acelui an, situația de fapt existentă fiind diferită față de cea existentă la nivelul anului 2017.

Pe de altă parte, cele arătate mai sus nu schimbă faptul că, la data efectuării demersurilor ilicite de către intimată, prezumția de legalitate care opera cu privire la înregistrarea mărcii constituia o veritabilă piedică în calea valorificării lucrării sale, întrucât această activitate nu putea fi realizată decât prin expunerea la demersuri care să atragă răspunderea sa.

A opinat recurenta că, în analiza efectuată, instanța de apel nu a acordat atenția cuvenită celor două mărci aflate în conflict și efectelor juridice pe care acestea le produceau.

În concluzie, recurenta a solicitat să se constate că fapta ilicită a intimatei a constituit o veritabilă piedică în calea valorificării lucrării sale, fiind așadar actul generator al prejudiciului cauzat societății noastre. Situația de fapt existentă la momentul săvârșirii acesteia forțând-o să sisteze comercializarea Ediției 2017 a lucrării sale, pentru a nu risca sancțiuni de natură să afecteze însăși existența societății.

Împrejurarea că a efectuat demersuri pentru rectificarea situației injuste și nelegale astfel create nu poate conduce la concluzia inexistenței unei legături de cauzalitate între fapta ilicită a intimatei și prejudiciile cauzate recurentei.

În al doilea rând, recurenta a considerat a fi contrar legii și raționamentul instanței de apel conform căruia documentele prezentate de societate nu ar fi apte să facă dovada unui prejudiciu cert.

În cuprinsul motivării instanța de apel arată că, în opinia sa, documentele care atestă situația stocurilor nu puteau fi opuse intimatei și că nu pot fi avute în vedere la evaluarea prejudiciului; în alte cuvinte, s-a apreciat că nu există dovezi privind existența unui stoc nevalorificat al lucrării în discuție.

Din această perspectivă, recurenta a arătat că observă, cu titlu prealabil, caracterul contradictoriu al motivării instanței de apel, în acest sens făcând referire la modul de apreciere a documentelor aferente anului 2018, respectiv anului 2017.

Raționamentul instanței de apel constituie o încălcare și aplicare greșită a legislației din domeniul financiar-contabil, între care și Normele generale de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2634/2015, în acest sens amintindu-se conținutul și forma fișei de magazie, facturile fiscale aferente și susținându-se că aceste documente constituie veritabile registre ale profesioniștilor în sensul art. 280 alin. (1) C. proc. civ., pe care instanța de apel trebuia să ale aibă în vedere la soluționarea cauzei, ca documente apte să ateste prejudiciul suferit, contrar susținerilor din cuprinsul deciziei recurate.

Soluția curții de apel este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii inclusiv sub aspectul dovedirii unui prejudiciu cert suferit de societatea recurentă.

În al treilea rând, recurenta a considerat a fi contrar legii și raționamentul instanței de apel conform căruia nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu moral și a legăturii de cauzalitate cu fapta ilicită a intimatei B..

Din perspectiva prejudiciului moral, a susținut recurenta, fapta ilicită a constat în vătămarea prestigiului și bunei reputații, prin reclamarea unei pretinse conduite ilicite în ceea ce o privește, în scopul de a obține beneficii injuste.

O dovadă incontestabilă a acestui prejudiciu și a faptelor ilicite care l-au generat este însăși afirmația intimatei regăsite în cadrul întâmpinării formulate în fața primei instanțe, unde lucrarea publicată de societatea recurentă este numită "ediția pirat". Această afirmație a intimatei reprezintă, în fapt, o veritabilă recunoaștere a faptelor ilicite și a prejudiciului cauzat nouă, adică o mărturisire în sensul art. 348 alin. (1) C. proc. civ., care este ea însăși suficientă pentru a atesta întrunirea condițiilor privind atragerea răspunderii civile delictuale a intimatei, cu atât mai mult în coroborare cu celelalte alemente ale cauzei - dintre care unele reținute cu putere de lucru judecat prin hotărâri judecătorești definitive, pronunțate în litigii anterioare.

Intimata a încercat să creeze impresia că succesul lucrării editate de recurentă se datorează nu calității sale deosebite și recunoașterii de care se bucură prestigioșii săi autori, ci unor practici incorecte, care ar include și asumarea unor merite care nu îi aparțin.

Recurenta a subliniat că editează și comercializează de peste 50 de ani lucrarea x, iar din anul 1996 marca sa x a fost înregistrată și beneficiază de protecție în condițiile legii. Această lucrare constituie un etalon în materie și este cea mai cuoscută publicație a sa.

Prin urmare, demersurile și afirmațiile intimatei, reclamând o presupusă lipsă de originalitate și autenticitate îndoielnică i-a creat grave prejudicii, care s-au răsfrâns asupra întregii sale activități.

Mai mult, aceste fapte ilicite contravin prevederilor art. 72 și 73 C. civ., care consacră dreptul oricărei persoane la demnitate și propria imagine și cu privire la care instanța de apel a realizat o greșită interpretare și aplicare.

Totodată, au dat naștere dreptului la obținerea unor despăgubiri pentru prejudiciile patrimoniale dar și nepatrimoniale suferite de reclamantă, în condițiile art. 253 C. civ.

Faptele ilicite ale intimatei B. au produs consecințe care se răsfrâng asupra imaginii publice a societății recurente în piața literaturii medicale, atât față de partenerii săi contractuali, cât și față de consumatori/clienți, ceea ce conduce la o pierdere considerabilă a credibilității.

Față de aceste elemente, recurenta a considerat a fi greșită și concluzia instanței de apel conform căreia un astfel de prejudiciu moral poate fi relevat doar de "reacții din presă sau din partea consumatorilor vizați."

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca fiind nul, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a transmis note scrise prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului și a apărărilor formulate de intimata-pârâtă.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de instanță, din oficiu, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a o admite și, în consecință, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate a hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autoarea acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

În speță, din expunerea criticilor aduse deciziei recurate rezultă că, deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei atacate prezintă doar o succesiune de fapte și afirmații, fără a se formula critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel.

Se reține că, deși recurenta-reclamantă prezintă în mod amplu motivele de recurs și indică normele de drept material pe care le consideră greșit aplicate sau încălcate (art. 1349 și urm., art. 1357 C. civ.; art. 72 si 73 C. civ.; normele referitoare la regimul juridic al documentelor financiar-contabile), aceasta aduce, în realitate, în discuție doar chestiuni vizând probele administrate, situația de fapt, conduita părților, evaluarea comportamentului acestora, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, criticile recurentei privesc modul de apreciere a probatoriului și situația de fapt cu referire la inexistența prejudiciului reținută de instanța de apel, or, acestea nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât vizează aspecte de netemeinicie a deciziei atacate.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, ca și asupra concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Criticile recurentei, potrivit cărora instanța de apel nu a avut în vedere distincția esențială între demersurile ilicite ale intimatei, care au condus la imposibilitatea valorificării ediției 2017 a lucrării sale, și împrejurarea că, față de caracterul ilicit al acestora, societatea recurentă a fost îndreptățită să caute și să implementeze remedii pentru sancționarea acestora și înlăturarea oricăror piedici în calea desfășurării normale a activității ei, nu au relevanța unor critici de nelegalitate, în condițiile în care tind la apecierea situației de fapt, apanaj al instanțelor de fond.

Susținerile recurentei prin care aceasta a considerat a fi contrar legii raționamentul instanței de apel conform căruia documentele prezentate de societate nu ar fi apte să facă dovada unui prejudiciu cert, precum și cele prin care se afirmă caracterul contradictoriu al motivării instanței de apel, cu referire la modul de apreciere a documentelor aferente anului 2018, respectiv anului 2017, nu se pot constitui în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de actuala reglementare, din moment ce în argumentarea acestora recurenta se raportează la modul de interpretare a probatoriului și la reținerea unei situații de fapt care nu se coroborează cu probele.

Nici afirmațiile recurentei ce au în vedere normele referitoare la regimul juridic al documentelor financiar-contabile, nu se pot constitui în critici de nelegalitate, câtă vreme prin acestea se susține, în realitate, o greșită aplicare a legii prin raportare la valoarea probatorie a registrelor profesioniștilor și necesitatea reevaluării probatoriului prin depunerea, abia, în faza recursului, a unor înscrisuri considerate relevante pentru situația de fapt, urmărind, astfel, să schimbe această situație reținută de instanța de apel.

De asemenea, argumentele legate de dovada existenței unui prejudiciu moral și a legăturii de cauzalitate cu fapta ilicită a intimatei B., cele privind existența unei mărturisiri, în sensul art. 348 alin. (1) C. proc. civ., a intimatei prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe (unde lucrarea publicată de societatea recurentă este numită "ediția pirat"), constituie tot aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în recurs.

Interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 72 și 73 C. civ. invocate de recurentă, nu pot fi susținute cu temei, în condițiile în care prin această apreciere se tinde la schimbarea situației de fapt, reținută de instanța de apel, fiind, de altfel o simplă afirmație neînsoțită de critici de nelegalitate, care să poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege.

Din expunerea argumentelor evocate de recurenta-reclamantă rezultă cu evidență că se readuc în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Altfel spus, criticile recurentei pe stabilirea situației de fapt nu se convertesc în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond sau de apel.

În speță, reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Aceasta întrucât simpla nemulțumire a părții cu privire la aspectele care au format convingerea instanței de apel, fără precizarea relevanței pe care acestea le au față de fondul pricinii și fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță și legea încălcată, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, recurenta-reclamantă neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., drept pentru care susținerile recurentei evidențiate în cererea de recurs nu pot fi reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere, totodată, și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1523 din 26 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2023.