ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1343/2023

Ședința publică din data de 24 mai 2023

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 24.06.2020 sub nr. x/2020, formulată de către reclamanta A. S.R.L. - în faliment, in bankruptcy, en faillite collective, prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6.026.656,15 RON, reprezentând contravaloare facturi fiscale emise în perioada 30.01.2014-30.05.2018.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1%/zi întârziere, calculate începând cu a 16-a zi de la data emiterii facturilor.

Prin sentința civilă nr. 1390/21.05.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privind pretențiile cuprinse în facturile fiscale nr. x-4010, emise în perioada ianuarie 2014 - august 2014, nr. 3064/03.09.2014, nr. 3071/2015, nr. 3074-3079/2015, nr. 3070/2016, nr. 3072/2016, nr. 3073/2016, nr. 2080/2016, nr. 3080 - 3086/2016, nr. 2089/2016, nr. 3092 și nr. 3095/2016, nr. 3094 și 3095/2017, precum și a penalităților de întârziere ce fac obiectul facturilor nr. x/18.01.2017 și nr. y/22.02.2017.

S-au respins ca prescrise pretențiile ce fac obiectul facturilor sus-menționate.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.695.233,76 RON reprezentând contravaloare facturi și suma de 719.566,01 RON cu titlu de penalități.

Împotriva acestei sentințe, la data de 01.03.2022, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., a formulat apel prin care a solicitat admiterea căii de atac, schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune privind pretențiile cuprinse în facturile fiscale nr. x-4010, emise în perioada ianuarie 2014 - august 2014, nr. 3064/03.09.2014, nr. 3071/2015, nr. 3074-3079/2015, nr. 3070/2016. nr. 3072/2016, nr. 3073/2016, nr. 2080/2016, nr. 3080-3086/2016, nr. 2089/2016, nr. 3092 si nr. 3095/2016. nr. 3094 și 3095/2017, precum și a penalităților cu întârziere ce fac obiectul facturilor nr. x/18.01.2017 și nr. y/22.02.2017, iar, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 1011 A din 22 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A. S.R.L., prin lichidator B., împotriva sentinței civile nr. 1390/21.05.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata C. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator B. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În cuprinsul recursului s-a susținut că instanța de apel, în mod netemeinic și nelegal, a menținut sentința instanței de fond prin care s-admis excepția dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, considerând că cele două somații de plată transmise de recurentă intimatei în data de 12.01.2017 și în data de 12.09.2019, în temeiul art. 1015 alin. (2) C. proc. civ., nu au dus la întreruperea cursului prescripției, având în vedere că recurenta a ales calea dreptului comun în locul ordonanței de plată.

Recurenta a apreciat că prin cele două somații transmise în condițiile art. 1015 C. proc. civ. s-a întrerupt cursul prescripției, indiferent dacă cererea de chemare în judecată a fost depusă pe calea dreptului comun și nu pe calea ordonanței de plată, reglementată de art. 1014 C. proc. civ.

De asemenea, s-a considerat că a fost întrerupt cursul prescripției dreptului material la acțiune și conform dispozițiilor art. 2537 și urm. C. civ. prin punerea în întârziere a debitorului.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de instanță, din oficiu, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a o admite și, în consecință, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autoarea acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recurenta a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Se constată că, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia.

Întreaga construcție a recursului reclamantei vizează exclusiv greșita interpretare a probelor de către instanța de apel, motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind invocate doar cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

De altfel, în privința recursului dedus judecății ne aflăm în fața unei duplicări a susținerilor din etapa procesuală anterioară, mărturie fiind similitudinea dintre cererile de recurs și de apel formulate de aceeași parte în cauză. În fapt, s-a formulat un al doilea set de apel, față de respingerea celui dintâi. Aceleași motive care vizează netemeinicia au fost deduse Curții de Apel București spre judecată și sunt acum readuse în discuție în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ignorarea instituției recursului, trecând peste evidența procedurală că instanța de casație nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluționarea unor astfel de aspecte, întrucât nu ne aflăm înaintea celei de-a treia instanțe a fondului.

Astfel, simpla reiterare în cererea de recurs a criticilor din cererea de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întrunește cerința ce se cere a fi îndeplinită.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere, totodată, și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar D. (fost B.) împotriva deciziei nr. 1011 A din 22 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2023.