- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 28 august 2007
- Stat pârât
- DEU
- Concluzia
- Inadmisibil
Weineis împotriva Germaniei
Traducere în română Auto
Reclamantul, dna Chonchita Weineis, este un național german care s-a născut în 1951 și locuiește în Solen în Germania. Ea a fost reprezentată în fața Curții de dl W. Burdenski, un avocat practicant la Frankfurt. La 11 aprilie 1998, fiica reclamantului N., născută la 29 octombrie 1980, a fost înjunghiată de mai multe ori cu un cuțit de partenerul ei W. pe un camping-site în Franța, unde își petrecesese sărbătorile. A murit la scurt timp după aceea. În seara din 11 aprilie 1998, reclamantul a fost informat despre moartea fiicei sale de către doi ofițeri de poliție germani din Solen. La 3 noiembrie 2000, Curtea Penală Seine-Maritime a condamnat W. de omor și de condamnare la optzeci de ani de închisoare.
Secțiunea 1, propoziția 1 din Legea de compensare a victimelor crimelor, în ceea ce privește caracterul relevant, prevede următoarele: „O persoană care a suferit daune medicale în domeniul aplicabilității acestei legi sau pe o navă sau avion german ca urmare a unui atac deliberat și ilegal îndreptat împotriva sașii sau împotriva unei terțe persoane...recepții la cerere de compensare pentru consecințele sănătății și situației economice ale acesteia...” La 10 decembrie 2002, Curtea socială federală a respins cererile de compensare ale unui alt reclamant care a fost informat în Germania că cei doi copii ai ei au fost ucisi în Spania din cauza faptului că infracțiunii au fost comise în afara teritoriului german.
La 10 aprilie 2003, Curtea Constituțională Federală a refuzat să recunoască plângerea constituțională a reclamantului fără a da motive.
The applicant, Ms Chonchita Weineis, is a German national who was born in 1951 and lives in Solingen in Germany. She was represented before the Court by Mr W. Burdenski, a lawyer practising in Frankfurt. On 11 April 1998 the applicant’s daughter N., born on 29 October 1980, was stabbed several times with a knife by her partner W. on a camping-site in France, where they had spent their holidays. N. died shortly afterwards. On the evening of 11 April 1998 the applicant was informed about her daughter’s death by two German police officers in Solingen. On 3 November 2000 the Seine-Maritime Criminal Court convicted W. of manslaughter and sentenced him to eighteen years’ imprisonment.
Section 1, sentence 1 of the Crime Victims Compensation Act, as far as relevant, provides as follows: “A person who suffered health damage within the area of applicability of this law or on a German ship or airplane as the result of a deliberate, unlawful attack directed against himself or against a third person...receives on request compensation for the consequences to his health and economic situation...” On 10 December 2002 the Federal Social Court rejected the compensation claims of another plaintiff who was informed in Germany that her two children had been murdered in Spain on the ground that the crime had been committed outside German territory. On 10 April 2003 the Federal Constitutional Court refused to admit that plaintiff’s constitutional complaint without giving any reasons.