BOSNAK v. SLOVAKIA

Cea decizia nr. 13876/05 de la Peter BOŠNÁK împotriva Slovaciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 28 august 2007 în calitate de Cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza, Președintele, J. Casadevell, G. Bonello, K. Traja, S. Pavlovschi, J. Šikuta, dna P. Hirvelä, judecători, și dl T.L. Grefierul Secțiunii Inițiale având în vedere cererea depusă la 5 aprilie 2005, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului, având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 11 iunie 2007 și declarația reclamantului prezentată la 28 iunie 2007, după ce a deliberat, decide după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Peter Bošnák, este un național slovac născut în 1951 și locuiește în Trnava. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Sanák, un avocat care practică în Trnava. Guvernul Republicii Slovace („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Pirošíková. Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Procedura privind acțiunea reclamantului din 17 octombrie 1994 La 17 octombrie 1994, reclamantul a depus o acțiune la Curtea de District Bratislava II. El a contestat concedierea din locul de muncă și a solicitat achitarea salariului. La 6 martie 1995, Curtea de District a pronunțat o hotărâre parțială prin care a concluzionat că contractul de ocupare a forței de muncă al reclamantului era încă în vigoare. La 6 octombrie 1995, Curtea de Oraș Bratislava a susținut această hotărâre. La 16 decembrie 1996, Curtea de District a determinat cuantumul achizițiilor salariale ale reclamantului. La 5 martie 1999, Curtea Regională de Bratislava a anulat această hotărâre. Curtea de District a luat ulterior dovezi suplimentare în conformitate cu instrucțiunile date de instanța de recurs. Un aviz expert a fost ordonat. La 14 august 2002, Curtea de District a hotărât asupra cererii de arride de salariu. La 17 octombrie 2002, inculpat. Curtea regională de Bratislava a hotărât cu privire la recurs la 10 noiembrie Hotărârea cu privire la acest punct a devenit finală la 5 ianuarie 2005. 2. Procedura în fața Curții Constituționale La 2 decembrie 2003, reclamantul s-a plâns la Curtea Constituțională că Curtea de district Bratislava II și-a încălcat dreptul la o audiere într-un termen rezonabil. Într-o scrisoare din 16 iulie 2004, reclamantul și-a prelungit plângerea, susținând că atât Curtea de District Bratislava II, cât și Curtea Regională de la Bratislava și-au încălcat dreptul menționat anterior. La 18 august 2004, Curtea Constituțională a declarat admisibilă plângerea reclamantului cu privire la încălcarea dreptului său de către Curtea de district Bratislava II. Decizia nu a menționat plângerea reclamantului cu privire la comportamentul Curții Regionale de Bratislava. La 21 octombrie 2004, Curtea Constituțională a constatat că Curtea de District Bratislava II a încălcat dreptul reclamantului la o audiere fără întârziere nejustificată. Decizia a declarat că cazul nu este complex. Părțile au contribuit semnificativ la durata procedurii. În special, Curtea de District a programat treisprezece audieri în 1996, dintre care zece din care reclamantul nu a participat în timp ce lucrează în străinătate. Deși a fost adevărat că durata generală a procedurii a fost considerabilă, Curtea de District a fost responsabilă numai pentru întârzieri cuprinse între treisprezece luni, ceea ce a constituit o încălcare a dreptului reclamantului în cauză. Curtea Constituțională a acordat reclamantului 10000 SKK (echivalentul de 250 de euro în acel moment) în justă satisfacție. Curtea de district a ordonat să evite întârzieri suplimentare și să ramburseze costurile reclamantului suportate în cadrul procedurii constituționale. COMPLAINTA Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii. Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, al căror parte relevantă prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Prin scrisoarea din 11 iunie 2007, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere. În plus, au solicitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul recunoaște atât statutul reclamantului ca victimă în sensul articolului 34 din Convenție, cât și durata necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat. I, Marica Pirošíková, Agentul Guvernului Republicii Slovace în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că Guvernul oferă să plătească exgrația 3000 EUR (trei mii de euro) pentru dl Peter Bošnák. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, împreună cu orice costuri și cheltuieli suportate de reclamant în ceea ce privește încălcarea dreptului său în temeiul convenției. Guvernul ar sugera că informațiile de mai sus ar putea fi acceptate de Curte ca „cu orice alt motiv” care justifică izbucnirea din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Convenția, Guvernul se angajează să plătească reclamantului suma declarată în termen de trei luni de la data notificării deciziei. Această sumă va fi convertită în coruna slovacă la rata aplicabilă la data plății și fără impozite aplicabile. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui decontarea finală a cazului.” Reclamantul, într-o scrisoare transmisă Curții la 28 iunie 2007, a declarat că suma de 3.000 EUR nu constituie o satisfacție adecvată pentru încălcarea drepturilor sale. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI); Meriakri c. Moldova ((striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005); Sindicatul Suedia a muncitorilor de transport ((striking out), nr. 53507/99, 18 iulie 2006) și Van Houten v. Țările de Jos ((striking out), nr. 25149/03, ECHR 2005 IX). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006 În plus, a avut deja ocazia de a aborda plângerile legate de presupusa încălcare a dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil în cazurile împotriva Republicii Slovace (a se vedea, de exemplu, Kuril c. Slovacia , nr. 63959/00, §§ 35-43, 3 octombrie 2006; Rišková c. Slovacia , nr. 58174/00, §§ 88-97, 22 august 2006 sau Sika Slovacia , nr. 2132/02, §§ 28-35, 13 iunie 2006). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propusă (care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare), Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar, astfel cum s-a menționat mai sus; și Haran v. Turcia , nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002 . În plus , având în vedere considerentele de mai sus și în special având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolul respectiv, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. T.L. Early Nicolas Bratza Grefier Președinte

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 13876/05

by Peter BOŠNÁK

against Slovakia

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 28

August 2007 as a Chamber composed of:

Sir

Nicolas

Bratza,

President,

Mr

J. Casadevall,

Mr

G. Bonello,

Mr

K. Traja,

Mr

S. Pavlovschi,

Mr

J. Šikuta,

Mrs

P. Hirvelä,

judges,

and Mr

T.L.

Early

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 5 April 2005,

Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 11 June 2007 and the applicant’s statement submitted on 28

June 2007,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Peter Bošnák, is a Slovakian national who was born in 1951 and lives in Trnava. He was represented before the Court by Mr

T.

Sanák, a lawyer practising in Trnava. The Government of the Slovak Republic (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs

M.

Pirošíková.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 17 October 1994 the applicant filed an action with the Bratislava II District Court. He challenged his dismissal from his job and claimed arrears of salary.

On 6 March 1995 the District Court delivered a partial judgment concluding that the applicant’s contract of employment was still in force. On 6 October 1995 the Bratislava City Court upheld that judgment.

On 16 December 1996 the District Court determined the amount of the applicant’s arrears of salary. On 5 March 1999 the Regional Court of Bratislava quashed that judgment.

Subsequently the District Court took further evidence in accordance with instructions given by the court of appeal. An expert opinion was ordered.

On 14 August 2002 the District Court decided on the applicant’s claim for arrears of salary. On 17 October 2002 the defendant appealed.

The Regional Court in Bratislava decided on the appeal on 10

November

January 2005.

On 2 December 2003 the applicant complained to the Constitutional Court that the Bratislava II District Court had violated his right to a hearing within a reasonable time.

In a letter dated 16 July 2004 the applicant extended his complaint. He alleged that both the Bratislava II District Court and the Regional Court in Bratislava had violated his above-mentioned right.

On 18 August 2004 the Constitutional Court declared admissible the applicant’s complaint about the violation of his right by the Bratislava II District Court. The decision did not mention the applicant’s complaint about the conduct of the Regional Court of Bratislava.

On 21 October 2004 the Constitutional Court found that the Bratislava II District Court had violated the applicant’s right to a hearing without unjustified delay. The decision stated that the case was not complex. The parties had significantly contributed to the length of the proceedings. In particular, the District Court had scheduled thirteen hearings in 1996 ten of which the applicant had not attended as he had been working abroad. The fact that the defendant had made various procedural motions had also prolonged the proceedings. While it was true that the overall length of the proceedings was considerable, the District Court was only responsible for delays totalling thirteen months. Those delays amounted to a violation of the applicant’s right in issue.

The Constitutional Court awarded SKK 10,000 (the equivalent of 250 euros at that time) to the applicant in just satisfaction. It ordered the District Court to avoid further delays and to reimburse the applicant’s costs incurred in the constitutional proceedings.

COMPLAINT

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the proceedings.

THE LAW

The applicant complained about the length of the proceedings. He relied on Article 6 § 1 of the Convention the relevant part of which provides:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

By letter dated 11 June 2007 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“The Government acknowledge both the applicant’s status as a victim within the meaning of Article 34 of the Convention and the unreasonable duration of the domestic proceedings in which he was involved.

I, Marica Pirošíková, the Agent of the Government of the Slovak Republic before the European Court of Human Rights, declare that the Government offer to pay

ex gratia

EUR 3,000 (three thousand euros) to Mr Peter Bošnák. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage together with any costs and expenses incurred by the applicant with respect to the violation of his right under the Convention.

The Government would suggest that the above information might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

In the event of the Court’s decision pursuant to Article 37 § 1 of the

Convention, the Government undertake to pay to the applicant the declared sum within three months from the date of notification of the decision. This sum will be converted into Slovakian korunas at the rate applicable on the date of payment, and free of any taxes that may be applicable. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute final settlement of the case.”

The applicant in a letter delivered to the Court on 28 June 2007 stated that the sum of EUR 3,000 did not constitute appropriate just satisfaction for the violation of his rights.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

The Court also recalls that under certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular

the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);

Meriakri v.

Moldova

((striking out), no. 53487/99, 1

March 2005);

Swedish Transport Workers Union v.

Sweden

((striking out), no.

53507/99, 18 July 2006) and

Van Houten v. the Netherlands

((striking out), no.

25149/03, ECHR

2005

‑

IX).

The Court has established in a number of cases its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella

v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

....). Furthermore, it has already had occasion to address complaints related to alleged breach of one’s right to a hearing within a reasonable time in cases against the Slovak Republic (see, for example,

Kuril

v. Slovakia

, no.

63959/00, §§ 35-43, 3 October 2006;

Rišková

v. Slovakia

, no.

58174/00, §§ 88-97, 22 August 2006 or

Sika

v.

Slovakia

, no.

2132/02, §§ 28-35, 13 June 2006).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed (which is consistent with the amounts awarded in similar cases), the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)) (see, for the relevant principles,

Tahsin Acar

as cited above; and also

Haran v.

Turkey

, no. 25754/94, judgment of 26

March 2002). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

T.L.

Early

Nicolas

Bratza

Registrar

President