ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1141/2023

Ședința publică din data de 10 mai 2023

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la 10.09.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B.., în calitate de lichidator judiciar al S.C. C. S.R.L., solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la distribuirea către asociați a sumelor de bani rezultate în urma valorificării activului societății în procedura de lichidare, conform cotelor deținute de către fiecare asociat, să dispună radierea societății din Registrul Comerțului Dâmbovița și să oblige pârâta la plata unei amenzi de 20 RON, pentru fiecare zi de întârziere în depunerea cererii de radiere și a cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei, în temeiul art. 256 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, să depună sumele reținute fără drept la D. S.A., ori la o altă bancă și să facă repartizarea asupra acțiunilor sau părților sociale, chiar în timpul lichidării.

La 11.12.2018, E., F. și G. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, arătând că asociații au consimțit în mod expres la lichidarea, valorificarea și distribuirea bunurilor, astfel cum rezultă din declarațiile lor date în formă autentică.

Prin sentința nr. 102/29.01.2019, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.. și a respins acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul A., care a fost admis prin decizia nr. 549/20.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, sentința fiind anulată, iar cauza trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În al doilea ciclu procesual, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în principiu, prin încheierea din 22.09.2020, cererile de intervenție în interes propriu, iar prin sentința nr. 1000/24.11.2020, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.. și, în consecință, a respins acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamantul A. și intervenienții F. și E..

Prin decizia nr. 205/02.06.2021, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis apelul, a anulat sentința și a reținut cauza spre judecare pe fond.

Cererea intimatei de recuzare a doamnei judecător H., formulată la 27.10.2021, a fost respinsă prin încheierea din 03.11.2021.

Prin decizia nr. 435/08.12.2021, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis în parte cererea, a obligat pârâta să întocmească formalitățile de distribuire către reclamant și intervenienții principali, proporțional cotelor deținute de aceștia pentru sumele de bani rezultate în urma lichidării activului S.C. C. S.R.L. și să depună la Registrul Comerțului cererea de radiere a societății; a respins capătul de cerere privind amendarea pârâtei, pe care a obligat-o să plătească cheltuieli de judecată părților adverse.

Împotriva încheierii din 03.11.2021 și a deciziilor nr. 205/02.06.2021 și nr. 435/08.12.2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, a declarat recurs B.., solicitând casarea hotărârii pronunțate în rejudecare și respingerea apelului promovat de părțile adverse.

În primul rând, recurenta a invocat cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ.

O primă critică a vizat participarea doamnei judecător H. la judecarea cauzei, în apel, în ambele cicluri procesuale, acesta constituind, în viziunea recurentei, un caz incompatibilitate absolută, reglementat de art. 41 alin. (1) C. proc. civ. și nu doar de art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 din același act normativ. Autoarea recursului a apreciat că imparțialitatea completului de judecată a fost grav afectată, de vreme ce magistratul învestit cu cererea de apel soluționase anterior un alt apel, exprimându-si opinia printr-o hotărâre definitivă; a invocat în dovedire, transcrierea ședinței de judecată din 26.05.2021, din care ar rezulta atitudinea și manifestările magistratului.

A mai invocat și suspiciuni privind nelegala constituire a completului care a soluționat cererea de recuzare în 03.11.2021, Curtea de Apel Ploiești refuzând să îi comunice înscrisurile care să ateste că s-au respectat art. 110 alin. (4) și (7) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

A apreciat că, prin soluționarea cauzei de dna. judecător H., devin incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sens în care a indicat și practica Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția a II-a civilă, respectiv decizia nr. 1741/16.09.2021.

O a doua critică a vizat împrejurarea că, la termenul din 26.05.2021, deși a acordat cuvântul pe probe, excepții și pe fondul cererii, instanța de apel a pronunțat o soluție de casare intermediară, cu reținerea cauzei spre rejudecare. Recurenta a apreciat că, raportat la conținutul dezbaterilor, instanța de apel era obligată fie să se pronunțe și asupra fondului, fie să repună cauza pe rol, în temeiul art. 248 alin. (1), (39)4 și 400 C. proc. civ., a căror încălcare atrage sancțiunea nulității.

Dezvoltând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia atacată reflectă o confuzie între procedura succesorală și declarația de succesiune pe care forma de organizare din cadrul U.N.P.I.R. este obligată să o întocmească, dacă are dosare în portofoliu.

În raport cu art. 36 C. proc. civ., a apreciat că nu deține calitate procesuală, întrucât societatea recurentă B.. - societate distinctă și cu o altă structură a acționariatului -, nu este succesoarea primei societăți - B.., în înțelesul art. 38 C. proc. civ.

Autoarea căii de atac a mai arătat că, opus instanței de fond, instanța de apel a făcut și o aplicare nelegală a art. 255 și urm. din Legea nr. 31/1990.

A afirmat că entitatea juridică B.., al cărei cod unic de identificare a fost x, era dizolvată, lichidată și radiată, ca urmare nu mai putea sta în judecată începând cu 14.10.2019, în raport cu art. 56 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, a învederat că, astfel cum a dovedit prin raportul și modalitatea de lichidare a B.., nu poate fi vorba despre un transfer al drepturilor și obligațiilor de la entitatea radiată către recurentă, dat fiind că noua entitate nu a preluat portofoliul celei radiate.

În continuare, a apreciat că hotărârea recurată este lipsită de folos practic, din moment ce O.R.C. Dâmbovița atestă, prin adresa nr. x/04.01.2022, că B.. nu este lichidatorul S.C. C. S.R.L.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. l, 5, 8 C. proc. civ., și pe dispozițiile art. 41, 42 pct. 1 și 13, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 19 și 22 din Legea nr. 85/2006, art. 24 din Constituția României.

Prin întâmpinarea depusă la 07.04.2022, intimații au solicitat respingerea recursului, iar la 21.04.2022, recurenta a răspuns la întâmpinare.

În cauză, potrivit încheierii din 26.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a derulat procedura de filtrare a recursului, în conformitate cu art. 493 C. proc. civ., fiind întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a acestuia, potrivit art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte, constituită în complet filtru, a dispus prin încheierea din 08.03.2023, comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că au dreptul de a depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, drept de care recurenta s-a prevalat.

Prin încheierea din 08.03.2023, Înalta Curte, constituită în complet filtru, a admis în principiu recursurile și a stabilit termen de judecată pentru soluționarea acestora, astăzi, 10.05.2023.

Analizând recursul în raport cu actele dosarului, criticile și apărările formulate și cu prevederile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recursul declarat împotriva încheierii din 03.11.2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ., vizează greșita soluționare a cererii de recuzare formulată în privința doamnei judecător H..

Va fi analizată în primul rând critica privind compunerea completului care a soluționat cererea de recuzare, constatându-se că cererea formulată la 27.10.2021 de pârâta B.. a fost îndreptată împotriva unuia dintre membrii completului învestit cu judecarea apelului și a fost soluționată de un complet format din doi judecători: celălalt membru al completului inițial învestit - domnul judecător I. -, și doamna judecător J..

Recurenta apreciază că acest complet a fost nelegal constituit și își susține critica cu hotărârea nr. 18/15.10.2021 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Ploiești, din care rezultă că, în 27.10.2021, permanența era asigurată de alți magistrați.

Critica este nefondată.

Reflectând respectarea art. 110 alin. (4) și (7) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești - aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 -, completul care a soluționat cererea de recuzare formulată în 27.10.2021 a fost legal constituit prin includerea, alături de judecătorul care nu fusese vizat de incidentul procedural a doamnei judecător J., primul judecător aflat pe lista judecătorilor de permanență, aprobată prin hotărârea nr. 18/15.10.2021 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Ploiești, pentru data formulării cererii de recuzare.

A doua critică vizează soluția pronunțată asupra cererii de recuzare, autoarea căii de atac apreciind că judecătorul recuzat era incompatibil întrucât soluționase calea de atac a apelului în ciclul procesual anterior.

Această critică este deopotrivă nefondată și va fi înlăturată.

Cererea de recuzare a fost întemeiată de recurentă pe cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41, art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ.

Incidența cazului de incompatibilitate absolută consacrat legislativ de art. 41 C. proc. civ. a fost în mod just înlăturată de instanța de apel, care nu este atrasă de soluționarea unor căi de atac de reformare declarate succesiv în aceeași cauză.

Deși celelalte două temeiuri de drept consacră ipoteze de incompatibilitate relativă, pe care recurenta era chemată să le invoce de îndată ce îi erau cunoscute, sub sancțiunea decăderii reglementată de art. 44 alin. (2) C. proc. civ., instanța supremă le va examina, observând că acestea au fost analizate pe fond de instanța de apel.

Soluționarea unor apeluri succesive în aceeași cauză nu atrage, ipso facto, incidența art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ci impune evaluarea chestiunilor asupra cărora judecătorul a statuat în ciclul procesual anterior, cât și a criticilor de nelegalitate formulate în cel curent, pentru a se decide dacă judecătorul a devenit incompatibil. De altfel, în acest sens sunt și statuările în drept din jurisprudența instanței supreme invocată de recurentă.

Condusă în cauza de față, analiza confirmă soluția instanței de apel, întrucât pronunțarea deciziilor în cele două apeluri nu a creat o situație de incompatibilitate; presupunând probleme de drept diferite, cele două căi de atac nu conturează ipoteza de antepronunțare care condiționează incidența normei legale evocate. Astfel, chestiunea legitimării procesuale pasive, comună în apelurile din ambele cicluri procesuale a privit perspective diferite: în ciclul inițial, imperativul chemării în judecată a societății lichidate, iar în al doilea, calitatea de pârât a B..

Critica întemeiată pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. apare formală, în lipsa unor motive concrete care să vizeze soluția instanței de apel și va fi, astfel, înlăturată. În măsura în care autoarea căii de atac a urmărit să o susțină prin argumentul dedus din conduita magistratului în ședința din 26.05.2021, critica este tardivă, dat fiind că nu a fost formulată la termenul de judecată din 15.09.2021.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte respinge ca nefondat recursul declarat împotriva încheierii din 03.11.2021.

Examinând recursul declarat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 205/02.06.2021, decizia intermediară de casare, instanța supremă observă că autoarea acestuia apreciază că, odată pus în dezbatere fondul apelului, instanța poate pronunța doar o soluție de admitere sau respingere a căii de atac ori de repunere a cauzei pe rol.

Critica este vădit nefondată și va fi respinsă.

Constatând că pârâta nu a cerut trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe și că reclamanții au solicitat, în apelul promovat în al doilea ciclu procesual, evocarea fondului în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste dispoziții permiteau instanței de apel să rejudece apelul fie la același termen, fie la un termen ulterior.

Așa fiind, cum recurenta nu a prezentat un raționament care să susțină nulitatea deciziei intermediare, instanța supremă conchide că hotărârea atacată este legală, în raport cu critica analizată.

Criticile subsumate de autoarea recursului art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pretind greșita aplicare a art. 36, 38 și 56 C. proc. civ. și vizează soluția instanței de apel cu privire la calitatea procesuală a B..; acestea vor fi încadrate în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în măsura în care se impută aplicarea greșită a unor norme de drept procesual.

Examinarea lor presupune sintetizarea dinamicii cadrului subiectiv pasiv în prezentul proces.

Prin hotărârea nr. 1/02.06.2014, asociații S.C. C. S.R.L. au numit ca lichidator al societății pe B..; în calitate de reclamant, respectiv de intervenienți, aceștia au formulat o cerere privind o obligație de a face împotriva lichidatorului, învederând instanței că acesta a realizat deja acte de lichidare (vânzare active, încasare preț) și solicitându-i să îl oblige la continuarea și finalizarea lichidării.

Așadar, B.. a figurat ca pârâtă în ciclul procesual inițial, iar prima instanță, prin sentința nr. 102/29.01.2019, a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în temeiul art. 255 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990, apreciind că a fost chemat în judecată în nume propriu și nu ca lichidator al societății C. S.R.L.

În etapa apelului promovat de reclamant, pârâta B.. a formulat întâmpinare și a solicitat la 24.09.2019, amânarea cauzei; la termenul de dezbateri din 05.11.2019, a învedereat instanței că a intervenit radierea sa din evidențele fiscale la 14.10.2019.

Decizia nr. 549/20.11.2019, care marchează finalizarea primului ciclu procesual, este pronunțată în contradictoriu cu B.., și a statuat că pretențiile reclamanților pot fi formulate numai în contradictoriu cu lichidatorul, responsabil de finalizarea procedurilor de lichidare și radiere.

În ciclul procesual secund, B.. a invocat excepția lipsei capacității sale de folosință, iar la termenul din 22.09.2020, apelanții reclamanți au formulat o cerere de transmitere a calității procesuale în temeiul art. 38 C. proc. civ. de la B.. (la care, în continuare, se va face referire și cu abrevierea "I.P.U.R.L.") către B.. (similar, "S.P.R.L.").

Prin sentința nr. 1000/24.11.2020, în rejudecarea fondului, pronunțată în contradictoriu cu S.P.R.L., instanța nu a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a I.P.U.R.L., ci excepția lipsei calității procesuale pasive a S.P.R.L., statuând că aceasta din urmă nu a preluat procedura lichidării debitorului S.C. C. S.R.L, deși a indicat expres că I.P.U.R.L. nu a fost lichidată sau radiată, ci și-a schimbat forma juridică în S.P.R.L.

Numai reclamantul și intervenienții au formulat apel împotriva acestei sentințe, cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a S.P.R.L.; considerentele potrivit cărora B.. este continuatorul I.P.U.R.L. nu au fost atacate, fiind, juridic, aserțiuni consolidate.

Prin decizia intermediară, instanța de apel a reținut că pârâta și-a schimbat forma de asociere potrivit art. 22 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 86/2006, din I.P.U.R.L. în S.P.R.L., dar că, în lipsa incidenței unei situații de încetare a calității de practician de insolvență, S.P.R.L. are legitimarea de a participa în calitate de parte în cauză.

Analizând criticile recurentei, Înalta Curte va constata, în primul rând, că tranșarea disputei privind calitatea B.. de a fi continuatorul B.. s-a făcut prin sentința pronunțată în fond, în al doilea ciclu procesual, și a dobândit autoritate de lucru judecat, din moment ce pârâta nu a formulat apel - principal sau incident - împotriva considerentelor pentru care nu a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință pe care o invocase.

De aceea, va fi înlăturată critica privind încălcarea art. 36 și 56 C. proc. civ., invocată de autoarea prezentei căi de atac prin raportare la pierderea capacității de folosință a B.., care nu interesează deciziile recurate, din moment ce această parte nu mai figura în cadrul procesual la momentul pronunțării lor.

Anterior examinării criticii privind greșita aplicare a art. 38 C. proc. civ., din perspectiva calității procesuale a B.., instanța supremă va reține, preliminar, că actele cauzei reflectă că decizia de "lichidare și radiere a B.." a fost luată voluntar la 19.09.2019 de doamna K., care se regăsește ca asociat în B.. Totodată, va reține că U.N.P.I.R. care, potrivit art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2006, controlează și supraveghează activitatea practicienilor în insolvență a comunicat, prin adresa nr. x/25.03.2020, că I.P.U.R.L. nu a fost lichidată sau radiată, ci funcționează sub forma unui S.P.R.L. începând cu 26.09.2019.

În aceste coordonate, interpretarea dată de pârâtă O.U.G. nr. 86/2006 nu poate fi primită, întrucât ar permite ca orice procedură de lichidare să fie intempestiv întreruptă prin simpla manifestarea de voință a practicianului în insolvență ce a îndeplinit atribuții de lichidator.

Examinarea fondului criticii privind greșita aplicare a art. 38 C. proc. civ. presupune, în corelație cu statuările anterioare, verificarea modului în care instanța de apel a aplicat normele privind transformarea persoanei juridice, cuprinse în C. civ. și în legislația privind organizarea profesiei de practician în insolvență - O.U.G. nr. 86/2006 și Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, aprobat prin Hotărârea nr. 3/29.09.2007 a Congresului U.N.P.I.R. (în continuare, "Statut").

Instanța supremă observă că participare procesuală a B.. este subsecventă cererii de transmitere a calității procesuale formulată de reclamant și intervenienți și reflectă insuccesul pârâtei B.. în a dovedi că o altă entitate decât S.P.R.L. a preluat obligația litigioasă. Această obligație litigioasă era chiar rezultatul lichidării și nu doar preluarea calității de lichidator al societății, deoarece, în cauza concretă, activele societății lichidate fuseseră valorificate de I.P.U.R.L., iar prețul lor încasat.

Potrivit art. 102 din Statut, o întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată se constituie, fie prin actul de voință al unui singur practician în insolvență compatibil, fie ca urmare a reducerii asociaților dintr-o societate profesională cu răspundere limitată S.P.R.L. la unul singur; art. 21 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006 dispune că prevederile referitoare la S.P.R.L. se aplică și I.P.U.R.L., în măsura compatibilității lor.

Articolul 9 alin. (3) din Statut prevede că schimbarea formei de exercitare a profesiei operează de drept transmiterea portofoliului de dosare, iar art. 241 alin. (2) C. civ. prevede că, "În cazul transformării, drepturile și obligațiile persoanei juridice care și-a încetat existența se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou-înființate, cu excepția cazului în care prin actul prin care s-a dispus transformarea se prevede altfel (...)".

Dispozițiile evocate anterior caracterizează schimbarea formei de exercitare a profesiei de practician în insolvență din I.P.U.R.L. în S.P.R.L. ca fiind un caz de transformare a persoanei juridice, iar în aceste condiții, în mod just a reținut instanța de apel, că obligațiile care au revenit anterior B.. incumbă B..

Nu au obiect criticile privind confuzia făcută de instanța de apel între "procedura succesorală" și declarația de succesiune, întrucât decizia recurată nu cuprinde statuări în această privință ale instanței de control judiciar.

Argumentele referitoare la numărul de identificare fiscală (art. 82 - 84 Codul de procedură fiscală) și numărul matricol invocate atribuit formelor de organizare a practicienilor în insolvență sunt inapte să atragă reformarea hotărârii atacate, întrucât nu pot fi opuse, într-un litigiu de natura celui judecat, creditorilor societății lichidate, care urmăresc rezultatul lichidării.

În continuare, va fi analizată aserțiunea prin care recurenta susține că nu poate fi pusă în executare hotărârea pronunțată asupra fondului, decizia Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă nr. 435/08.12.2021.

Înalta Curte subliniază că nu poate fi reținută, ca argument de nelegalitate a hotărârii recurate, împrejurarea că recurenta prefigurează impedimentele legate de executarea ei. Acestea sunt doar chestiuni circumstanțiale, o construcție de argumente lipsite de greutate în planul recursului.

Dezlegările oferite de instanța de apel și de Înalta Curte prin această decizie sunt suficiente pentru prefigurarea modului în care obligațiile procesuale ale lichidatorului vor fi aduse la îndeplinire, iar opozabilitatea lor are caracter general și sunt obligatorii.

Așadar, precedând consolidarea deciziei nr. 435/08.12.2021 cu autoritate de lucru judecat, înscrisurile administrate în recurs sunt inapte să o invalideze.

Conex acestei critici, recurenta a afirmat că asociații trebuie să desemneze un nou lichidator pentru S.C. C. S.R.L., ca urmare a radierii din evidențele fiscale și profesionale a B..

Înalta Curte va observa că premisa imutabilă pe baza căreia se examinează, în recurs, aplicarea legii, o reprezintă statuările în fapt ale instanțelor devolutive; în cauză, instanța de apel a reținut că lichidatorul a încasat prețul activului, dar nu a distribuit prețul acestuia foștilor asociați și nici nu a îndeplinit restul formalităților legale prevăzute de art. 252-263 din Legea nr. 31/1990, oricum acestea sunt chestiuni lipsite de relevanță în planul controlului de legalitate realizat în recurs.

De aceea, argumentul recurentei este vădit nefondat, continuatorul lichidatorului numit de asociați B.. fiind entitatea care trebuie să îndeplinească toate formalitățile prevăzute de lege, inclusiv repartizarea sumelor obținute din lichidare către asociați, precum și întocmirea raportului final de lichidare, a situațiilor financiare de lichidare și depunerea cererii de radiere a societății.

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție va înlătura motivele de casare examinate și, pentru toate considerentele prezentate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., statuând asupra caracterului nefondat al recursului, îl va respinge.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a recurenței, o va obliga la plata cheltuielilor de judecată efectuate intimatul-reclamant A., în sumă de 1.000 RON și de intimata-intervenientă E., în sumă de 1.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B.. împotriva încheierii din 03.11.2021 și a deciziilor nr. 205/02.06.2021 și nr. 435/08.12.2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă B.. la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 1.000 RON și către intimata-intervenientă E. a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2023.