ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1136/2023

Ședința publică din data de 10 mai 2023

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 08.09.2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Națională de Radiocomunicații S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 399.000 RON, a dobânzii legale - calculată în temeiul art. 1 alin. (3) și art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011, începând cu 07.08.2021 și până la data achitării efective -, și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1551/24.06.2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, respins prin decizia civilă nr. 1437/A/04.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea ei, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul a circumscris recursul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, în urma interpretării și aplicării greșite a normelor de drept material - art. 1.235, 1.236, 1.239 alin. (2) și (1).325 C. civ.

Autorul căii de atac a subliniat că a învestit în mod inechivoc instanțele de fond cu constatarea inexistenței unei juste cauze a revocării sale din funcția de director general al intimatei, din moment ce a solicitat să se constate că nu există o cauză a revocării sale în cuprinsul deciziei nr. 9/07.07.2021 emisă de consiliul de administrație.

Raportat la această configurație a acțiunii și reiterând că a solicitat ca instanțele să constate că revocarea sa, prin decizia amintită, este lipsită de cauză, recurentul a criticat hotărârea atacată prin care i s-a reproșat, în mod contradictoriu, că nu a arătat motivele pentru care revocarea sa ar fi lipsită de justă cauză, dar s-a reținut totuși că prin acțiune a arătat că decizia de revocare nu are la baza un motiv just.

În legătură cu noțiunea de cauză a unui act juridic unilateral, autorul căii de atac a afirmat că legalitatea cauzei este subordonată îndeplinirii condițiilor ce rezultă din interpretarea coroborată a art. 1236 alin. (1) și 1325 C. civ.

Recurentul a arătat că, prin argumentele îndreptate împotriva apărărilor pârâtei întemeiate pe prevederile O.U.G. nr. 109/2011, a răsturnat prezumția prevăzută de art. 1.239 alin. (2) C. civ., a existenței unei cauze valabile.

A arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit art. 1.236 C. civ. față de dispozițiile cu O.U.G. nr. 109/2011, atunci când a enunțat considerentul decizoriu pentru respingerea apelului, respectiv că decizia de revocare nu este lipsită de justă cauză, ci este justificată de necesitatea intrării în legalitate.

Recurentul a solicitat instanței de recurs să cenzureze raționamentul instanței de prim control judiciar și a prezentat aspecte de fapt și de drept privind modul în care anumiți membri ai consiliului de administrație al intimatei au fost numiți și revocați începând cu anul 2012, odată cu lansarea procedurii de selecție a administratorilor conform O.U.G. nr. 109/2011.

Autorul căii de atac a apreciat că, aplicând corect dispozițiile C. civ., atât cu privire la elementele constitutive ale cauzei, cât și cu privire la forța obligatorie a contractului, curtea de apel ar fi decelat condițiile pe care un eveniment trebuia să le îndeplinească pentru a fi calificat drept justă cauză a revocării sale și, deci, apt să determine încetarea contractului în acord cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011. În concret, recurentul a arătat că, potrivit art. 4.2. din contractul de mandat nr. x/02.03.2017 și prin raportare la art. 1.270 alin. (2) teza I C. civ., intimata putea remedia viciul de legalitate modificând durata contractului său de mandat, în acord cu perioada reglementată de art. 64

2

din O.U.G. nr. 109/2011 - între 4 și 6 luni.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în 19.01.2023, intimata a invocat excepția inadmisibilității recursului și excepția nulității acestuia pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

La 02.02.2023, recurentul a răspuns la întâmpinare.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 și 482 C. proc. civ., excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, invocate de intimată, Înalta Curte reține următoarele:

Intimata a motivat excepția inadmisibilității numai prin raportare la mențiunea inclusă în dispozitivul deciziei civile nr. 1437/A/04.10.2022 pronunțate de curtea de apel, fără a prezenta un raționament din care să rezulte că, în cauza dedusă judecății, nu ar fi deschisă calea de atac a recursului.

Examinând natura și obiectul cauzei, instanța supremă constată că hotărârea atacată nu este pronunțată într-o materie în care recursul să fie suprimat, astfel încât cale de atac promovată este admisibilă, în temeiul art. 483 C. proc. civ.

În consecință, excepția inadmisibilității este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, mențiunea din dispozitivul deciziei recurate fiind nerelevantă, din moment ce, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., căile de atac sunt stabilite de lege și nu sunt conferite sau înlăturate de judecător.

Excepția nulității recursului este, însă, fondată pentru considerentele ce succedă.

Intimata a susținut că memoriul de recurs nu expune critici de nelegalitate, ci propria viziune a reclamantului asupra cauzei, invitând instanța de recurs la acceptarea ei.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, în timp ce, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din același act normativ.

În considerarea acestor dispoziții, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor recursului trebuie să facă posibilă încadrarea lor în cazurile de casare prevăzute de lege.

Așadar, controlul judiciar în casație nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, autorul căii de atac și-a întemeiat demersul judiciar în această etapă procesuală pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Din această perspectivă, a invocat greșita interpretare și aplicare a art. 1.235, 1.236, 1.239 și 1.325 C. civ., inclusiv prin raportare la O.U.G. nr. 109/2011.

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că recurentul invocă dispozițiile art. 1.235, 1.236, 1.239 și 1.325 C. civ. pentru prima dată în recurs, astfel încât critica prin care se susține greșita interpretare sau aplicare a acestora încălcă principiul non omisso medio și va fi înlăturată, în temeiul art. 488 alin. (2) și 457 alin. (1) C. proc. civ.

În același cadru, Înalta Curte observă că recurentul nu critică modul în care instanța de prim control judiciar a interpretat și aplicat art. 143

1

din Legea nr. 31/1990 și nici statuarea în drept prin care s-a reținut incidența O.U.G. nr. 109/2011 asupra raportului juridic litigios. Or, acestea au fost premisele pe baza cărora curtea de apel a conchis că intimata nu datorează daune-interese, în condițiile în care a dovedit justa cauză a revocării prin invocarea art. 64

2

al O.U.G. nr. 109/2011, care limitau la maximum șase luni durata pentru care se putea acorda mandat unui director interimar.

Nu vor fi examinate, întrucât nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate, criticile îndreptate împotriva statuărilor curții de apel prin care aceasta a conchis că dreptul intimatei de a dispune intrarea în legalitate nu este stins de faptul că mandatul s-a derulat pe o perioadă de peste patru ani, ca și cele privind aprecierea înscrisurilor administrate de reclamant în susținerea acțiunii. Aceste considerente nu pot fi reevaluate în recurs, întrucât se fundamentează pe interpretarea probatoriului administrat și nu pe interpretarea legii.

Totodată, întrucât nu sunt conceptualizate într-o critică de nelegalitate a hotărârii recurate vor fi, deopotrivă, înlăturate susținerile recurentului privind modalitatea de constituire a consiliului de administrație al intimatei începând cu anul 2012. Aceste argumente nu privesc recurentul, ci alte persoane, și sunt inapte să atragă casarea deciziei recurate.

Așadar, instanța supremă reține că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este invocat formal, iar prin criticile expuse în memoriul de recurs, autorul acestuia nu prezintă un raționament care să invalideze aplicarea legii de instanța de prim control judiciar, ci urmărește restabilirea stării de fapt și o reapreciere a probelor, care să conducă la reținerea caracterului injust al revocării sale din funcția de director general. Aceasta ar presupune, însă, un control de fond, incompatibil cu examenul de legalitate pe care instanța supremă îl poate desfășura în această cale extraordinară de atac.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile expuse de recurent nu poate fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât excepția invocată de intimată este fondată, sancțiunea nulității recursului fiind aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în situația motivării necorespunzătoare, care încalcă, deopotrivă, exigențele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

În considerarea celor ce precedă, reținând că recurentul nu s-a conformat obligației reglementată de art. 488 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1437/A/04.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2023.