ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 692/2022

Ședința publică din data de 8 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 15.01.2019 sub nr. x/2019, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, pe baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, la această dată, să aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

În motivare, s-a arătat că verificarea a fost declanșată având în vedere calitatea pârâtului de viceprimar al mun. Alexandria, jud. Teleorman, calitate ce se circumscrie prevederilor art. 3 lit. g), coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 134 din 24 aprilie 2019 Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul A. și, încadrând criticile sale în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar pe fond respingerea acțiunii promovate de CNAS, ca neîntemeiată, în principal și, ca tardivă, în subsidiar.

În dezvoltarea criticilor sale, în esență, a susținut recurentul că instanta de fond nu i-a încuviintat probatoriul solicitat, rezumându-se a respinge lapidar probele solicitate, respectiv proba testimonială cu audierea martorilor colonel în rezervă B. și maior în rezervă C., teza probatorie fiind evocată in cuprinsul întâmpinării. Mai mult decât atât, instanța de fond, a înlaturat in lipsa oricărei motivări probele solicitate, respectiv-declarație sa olografă, CI, Adeverința nr. x/05.02.2019 emisa de MAI, permis de intrare nr. 303-contrainformatii; punctaj privind problemele de organizare si planificare a muncii la ofițerii de contrainformatii militare si birourile de contrainformatii militare, Buletin de calcul Legea nr. 223/2015, Atestat MAI nr. 152/11.11.2013, Diploma de Excelenta din 02.06.2018, Certificat Distincția de Serviciu "îndeplinirea in condiții deosebite a misiunilor încredințate", Certificat de buna apreciere in Serviciul Militar nr. 25/18.03.1983.

Conform tezei probatorii menționate în cuprinsul întâmpinării, si în raport de care a fost privat de instanța de fond să producă dovezi din care rezulta ca acțiunea formulată de către CNSAS este vădit nefondată, deoarece, pe de o parte, nu avea posibilitatea să refuze solicitările superiorilor săi din București in calitate de ofițer de contrainformatii militare privind efectuarea respectivelor verificări, iar, pe de alta parte, nu a îndeplinit vreun act prin care să fi suprimat sau ingradit drepturi si libertăți fundamentale ale omului in scopul susținerii puterii totalitar comuniste, motiv pentru care apreciază că nu este îndeplinită condiția obligatorie prevăzută de dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2018, respectiv restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului in scopul susținerii puterii totalitar comuniste.

Mai mult decât atât, susține recurentul că, pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu trasate de București, a fost obligat să efectueze Note de sarcini enumerate la pct. A si B din cuprinsul cererii de chemare in judecata (pag. 2-4) conform pregătirii de ofițer de contrainformatii, doar în scopul unei formalizări excesive în "ochii" Superiorilor din București, finalitatea instrumentării celor doua dosare fiind absentă, acestea fiind închise conform susținerilor chiar a CNSAS (pag. 3 din cerere), conform căreia "la data de 21.01.1989 sub semnătura olografă, am propus închiderea mapei de verificare, deoarece cele semnalate despe el (B.M.) sunt exagerate și că nemulțumirile semnalate s-au datorat unor probleme și greutăți materiale întâmpinate de cel în cauză (dosar x). Referitor la dosarul x, intervine Raportul cu propunerea de închidere a mapei de verificare "D. din 06.10.1989, din care rezultă că numitul D.l. a recunoscut faptele sale si se obligă pe viitor sa respecte hotărârile de partid, legile, ordinele si prevederile regulamentare militare", obligație pe care o avea sine-qua- non orice cetățean al Tarii anterior Revoluției din decembrie 1989. In concluzie, arată că nu a restrâns drepturile si libertățile fundamentale ale omului în scopul susținerii puterii totalitar comuniste, nicio persoană neavand de suferit în urma activității salei; în primul caz, s-a efectuat închiderea mapei de verificării raportat la exagerarea celor semnalate, iar în cel de-al doilea caz, persoana vizată si-a asumat în scris respectarea obligațiilor legale care incubau oricărui cetățean al țării. Mai mult decât atât, mapele respective au fost închise de reclamant doar pentru a nu îngradi drepturile si libertățile invocate de către CNSAS prin dispoz. art. 17 din Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice si dreptul la libertatea de exprimare și a opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965 si art. 19 din Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice și nu in scopul susținerii puterii totalitar comuniste.

Solicită astfel a se constata că instanța de fond a judecat pricina fără a intra în cercetarea fondului și fără a motiva înlăturarea probelor solicitate în apărare, motiv pentru care consideră că se impune casarea hotărârii recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare către aceeași instanță în vederea administrării unui probatoriu complet.

În cadrul unei alte critici, recurentul susține că instanta de fond a fost nelegal sesizata prin nerespectarea de către intimata reclamantă a dispozițiilor art. 5 din O.U.G. nr. 24/2008, în condițiile în care a depus declarația prevăzuta la art. 5 alin. (2) la Primar anterior consumării procedurii electorale, iar autoritatea locala a înaintat în termen legal declarația prevăzuta supra către CNSAS. Consideră că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 " Acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia ori contestația împotriva adeverinței prevăzute la art. 8 lit. _b) și art. 9 se introduce în cel mult 48 de ore de la aprobarea notei de constatare, respectiv de la publicarea pe internet a adeverinței, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București." Ori, față de data întocmirii Notei de constatare nr. x/02.11.2018 raportat la data introducerii cerereii de chemare în judecată (15.01.2019), intimata reclamanta a încălcat dispozițiile procedurale care reglementează modalitatea de sesizare a instanței de judecată, care a avut loc la mai mult de 3 ani de la data învestirii sale în funcția de viceprimar al mun. Alexandria.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar pe fond să se respingă acțiunea formulata de către CNSAS, ca neîntemaiată, în principal, și, ca tardivă, în subsidiar.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului intimatul – reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, în cadrul căreia, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului promovat de pârât, ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-pârât A. nu a formulat răspuns la întâmpinare, deși aceasta i-a fost comunicată în termenul legal.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului la data de 08 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a reținut cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, prin raportare la criticile formulate, la apărările intimatului și la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâtul A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru motivele arătate în continuare:

În prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurentul - pârât a încadrat recursul doar în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, o parte din criticile expuse în cuprinsul cererii se subsumează cazului de casare reglementat de pct. 5 din același articol, urmând a fi analizate din această perspectivă, întrucât acest motiv are în vedere pronunțarea hotărârii cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Se constată, astfel, că în cadrul primei critici recurentul a invocat respingerea probei testimoniale și modul lapidar în care instanța a motivat această soluție, susținând deopotrivă că aceasta a înlăturat " în lipsa oricărei motivări" și proba cu înscrisurile atașate la întâmpinare, respectiv – declarația olografă, CI, Adeverința nr. x/05.02.2019 emisă de MAI, permis de intrare nr. 303-contrainformații, punctaj privind problemele de organizare si planificare a muncii la ofițerii de contrainformatii militare si birourile de contrainformatii militare, Buletin de calcul Legea nr. 223/2015, Atestat MAI nr. 152/11.11.2013, Diploma de Excelență din 02.06.2018, Certificat Distincția de Serviciu "îndeplinirea in condiții deosebite a misiunilor încredințate", Certificat de buna apreciere in Serviciul Militar nr. 25/18.03.1983.

Ori, critica vizând respingerea unei probe nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., având în vedere că nu se referă la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1 - 4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Astfel, instanța de control judiciar, analizând prima critică de nelegalitate invocată de recurentul - pârât, referitoare la neadministrarea în cauză a probei testimoniale, urmează a o respinge, ca nefondată.

Analizând hotărârea recurată sub acest aspect, raportat la actele și lucrările dosarului de fond, Înalta Curte constată că prin încheierea de amânare a pronunțării, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, prima instanță, respingând proba tesminonială solicitată de intimatul – pârât, a arătat atât temeiul de drept cât și motivele pentru care a apreciat că aceasta nu conduce la soluționarea procesului, în raport de susținerile din cuprinsul acțiunii în constatare și de apărările din întâmpinare, aceasta reținând deopotrivă că inutilitatea probei derivă și din considerentul că situația de fapt rezultă din înscrisurile depuse la dosar de ambele părți, cauza putând fi soluționată în baza acestora.

Potrivit art. 258 C. proc. civ., instanța poate încuviința probele propuse de părți numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 255 C. proc. civ., respectiv să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului, iar art. 22 din același act normativ prevede că judecătorul va putea să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare. Prin urmare, judecătorul cauzei nu are obligația de a încuviința toate probele propuse de părți, ci are posibilitatea de a selecta, dintre mijloacele de probă propuse, pe acelea care ar putea fi utile și concludente în cauză, ținând cont și de posibilitatea concretă a administrării lor ori de probele care au fost deja administrate.

Înalta Curte nu-și poate însuși critica recurentului în sensul că instanța a respins lapidar probele solicitate, judecătorul fondului aplicând în mod corect dispozițiile art. 255 și art. 258 C. proc. civ.

În ceea ce privește susținerea recurentului, în sensul că instanța a înlăturat "în lipsa oricărei motivări" probele solicitate de acesta și încuviințate de instanță, respectiv înscrisurile ce au fost atașate întâmpinării, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 264 C. proc. civ. ce prevăd că " (1) Instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor.

(2) În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare."

Înalta Curte reține că modul de apreciere a materialului probatoriu administrat de către instanța de fond constituie o chestiune de temeinicie, ce nu poate fi primită în recurs, unde se analizează numai criticile de nelegalitate, iar nu aspectele de netemeinicie.

Se constată, astfel că, prin reluarea acelorași argumente și reiterarea relevanței probatoriului propus la judecata pe fond a cauzei, fără a formula critici cu privire la modul de aplicare a legii de către prima instanță, recurentul-pârât tinde în realitate la o reapreciere a probelor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală, instanța de control judiciar nefiind îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor, ceea ce nu este cazul în speță.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în fond, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentului cu privire la modalitatea de stabilire a situației de fapt și de analiză a probatoriului.

Așadar, în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie, astfel că, argumentele recurentului vizând modalitatea de interpretare și apreciere de către instanța de judecată a probatoriilor administrate în cauză, care se constituie drept critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a sentinței recurate, nu pot fi primite.

Nici critica ce vizează tardivitatea introducerii acțiunii nu poate fi primită de către instanța de control judiciar, având în vedere că aceasta este invocată pentru prima dată direct în recurs, în condițiile în care această apărare trebuia invocată de parte în cadrul întâmpinării ce a fost depusă la dosar la momentul judecării pe fond a princinii, sancțiunea neinvocării ei în cadrul acesteia atrăgând decăderea părții din dreptul de a o mai invoca.

De altfel, reține instanța de control judiciar că articolul 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 24/2008, invocat de recurentul – pârât în susținea acestei critici, nu se aplică în cazul de față, deoarece acest text de lege are în vedere numai introducerea acțiunii atunci cand nota de constatare se refera la o persoana care se încadrează in dispozitiile art. 4 alin. (1) din acelasi act normativ. adică o persoana care candidează pentru funcția de președinte al Romaniei.

Din chiar redactarea art. 4 al O.U.G. nr. 24/2008 reiese că aceste dispozitii se aplică numai candidatilor la funcția de președinte al Romaniei.

Daca s-ar da o altă interpretare a dispozitiilor sus indicate atunci nu ar mai fi avut nici o logica prevederile de la articolele urmatoare si in special cele de la Secțiunea a III-a a ordonantei art. 6-12.

Prin urmare, nici critica ce vizează tardivitatea introducerii cererii de chemare în judecată, nu poate fi reținută de instanța de control judiciar.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nici motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, nu poate fi reținut de către instanța de control judiciar, în considerarea faptului că sentința recurată reflectă aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că O.U.G. nr. 24/2008 instituie condamnarea regimului totalitar comunist, prin deconspirarea foștilor lucrători de securitate și a colaboratorilor acesteia, ca o componentă importantă a perturbării regimului menționat.

În acest registru, prevederile art. 2 lit. a) din actul normativ definesc noțiunea de "lucrător al securității", respectiv persoana care a avut calitatea de ofițer/subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, și în această calitate a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Din conținutul normei evocate se pot desprinde condițiile legale obligatorii care, îndeplinite fiind cumulativ, determină calitatea de lucrător al securității.

Astfel, persoana respectivă a fost angajat al Securității, având gradul de locotenent în cadrul Direcției a 4-a/U.M.01750 Turnu Măgurele, C.I (1988,1989) și a desfășurat activități prin care au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului, sens în care instanța de fond a reținut că urmăririle informative la care a participat pârâtul aveau caracter politic, respectiv că pârâtul a prelucrat informații legate de viața personală și familială a cetățenilor urmăriți, îngrădind astfel dreptul la viață privată și dreptul la libertatea de exprimare și a opiniilor.

Prin urmare, din actele și lucrările dosarului rezultă întrunirea cerințelor instituite prin actul normativ O.U.G. nr. 24/2008, prima instanță, constatând în mod corect că, prin activitatea desfășurată, recurentul-pârât a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că toate activitățile desfășurate de acesta au fost efectuate în vederea îndepliniri sarcinilor de serviciu.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată, că, în speță, măsurile propuse de pârât și acțiunile întreprinse pentru îndeplinirea acestora, se încadrează în categoria activităților care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului stipulate de Constituția României de la acea dată, precum și de normele internaționale la care România era parte.

Astfel, înscrisurile depuse la dosarul primei instanțe, demonstrează, cu prisosință, acțiunile întreprinse de către pârât, ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viața privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și dreptul la libertatea de exprimare și a opiniilor, prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965 și art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice. protejat normativ și în perioada anterioară anului 1989.

Simpla obținere și mai ales, folosire a unor informații cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naționale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o încălcare a dreptului la viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Nu prezintă relevanță dacă informațiile obținute și prelucrate de către recurent au determinat sau nu îngreunarea situației persoanei urmărite, sau dimpotrivă, au condus la concluzia că aceasta nu avea opinii critice la adresa regimului comunist, importantă fiind, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de recurent, în viața privată a persoanei urmărite.

În altă ordine de idei, pentru a fi reținută calitatea de lucrător al Securității în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofițer al Securității să fi desfășurat activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Se constată că legiuitorul nu face distincție între persoanele care au inițiat și supus spre aprobare anumite măsuri și persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliție politică să vizeze încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale.

Ori, în cauză, activitățile desfășurate în calitatea menționată, respectiv dirijarea și instruirea surselor din legătura personală pentru obținerea de date și informații, trasarea unor sarcini informativ operative, se circumscriu condiției prevăzute de actul normativ anterior menționat.

Prin urmare, toate activitățile care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale sau au urmărit să o facă, indiferent dacă au fost de inițiere, propunere sau aprobare, etc., conduc la constatarea calității de lucrător, în sensul prevăzut de dispozițiile legale anterior enunțate.

Recurentul nu se poate apăra invocând natura activității desfășurate în baza raporturilor de serviciu, având în vedere că, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist", care a desfășurat, în special prin intermediul Securității, "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale".

În acord cu instanța de fond și instanța de control judiciar reține că din perspectiva definiției conținute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, nu are importanță faptul că recurentul - pârât a desfășurat activitatea de urmărire informativă pe baza ordinelor primite de la superiori, sau faptul că a deschis dosarul de urmărire informativă, a participat ulterior la instrumentarea acestuia sau a închis acest dosar, relevante fiind doar cele două condiții – calitatea de ofițer de Securitate și încălcarea unor drepturi fundamentale, încălcarea dreptului la viața privată realizându-se prin simplul fapt că se obțineau ori se prelucrau informații legate de viața personală și familială, sau de convingerile unei persoane.

Încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu participarea recurentului-pârât, a pătruns în intimitatea persoanelor urmărite, fără cunoștința și fără acordul acestora, prelucrând informații privitoare la opiniile politice, intențiile, preocupările, anturajul și viața acestora de zi cu zi, ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.

Înalta Curte apreciază că furnizarea informațiilor către organele de securitate a expus persoana în cauză unor consecințe negative pentru sine, constând în supravegherea sa informativă și, drept urmare, încălcarea dreptului la viața privată, consacrat legislativ în art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, fiind astfel îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a se constata calitatea recurentului-pârât de lucrător al Securității.

Definiția legală a noțiunii de lucrător nu presupune situațiile în care respectivele persoane (ofițeri, subofițeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceștia suprimau sau îngrădeau "drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară.

Așa cum arată și intimatul, demersul recurentului de a intercepta corespondența și convorbirile telefonice ale persoanelor urmărite constituie imixtiuni în viața privată a persoanelor semnalate și îngrădirea dreptului la viață privată, ce nu poate fi justificată nici măcar de "apărarea intereselor statului român".

Justificarea recurentului, în sensul că respecta ordinele superiorilor săi nu poate fi reținută, având în vedere scopul reglementării aduse prin O.U.G. nr. 24/2008, voința leguitorului fiind de a califica ca fiind lucrător al Securității și persoana care, acționând în limitele profesiei și cu respectarea atribuțiilor ce îi reveneau în epocă, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, din formularea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, reieșind concluzia că este suficient ca, prin activitățile derulate de angajatul Securității să se producă o îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale, încălcarea dreptului la viața privată realizându-se prin simplul fapt că se obțineau ori se prelucrau informații legate de viața personală și familială, sau de convingerile unei persoane.

Ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activității profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate de România.

Importantă este, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților, reprezentate de recurent, în viață personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice).

Înalta Curte are în vedere și faptul că în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut consecvent (spre exemplu, în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009), faptul că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor/…/contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești", și că "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României".

În concluzie, se constată că toate criticile recurentului – pârât sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu respectarea normelor de procedură, dar și cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriului administrat.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, nesusceptibilă de reformare în calea de atac a recursului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 134 din 24 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2022.