ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 680/2023

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 30.06.2021, reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Galați a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea/revocarea mențiunii din Anexa nr. 8 a H.G. nr. 1705 din 29 noiembrie 2006, privind înscrierea în Inventarul centralizat al bunurilor care aparțin domeniului public al statului, referitor la imobilul - teren în suprafață de 1363 mp și clădirea cu 2 nivele situate în Galați str. x, imobile care sunt proprietatea exclusivă a reclamantului.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 85 din 19 mai 2022 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Galați în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și a admis cererea de intervenție formulată de intervenientul Ministerul Finanțelor, în favoarea pârâtului Guvernul României.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Galați, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Arată că a solicitat anularea/revocarea mențiunii din Anexa nr. 8 dată în aplicarea H.G. nr. 1705 din 29 nov. 2006, privind înscrierea în Inventarul Centralizat al bunurilor care aparțin domeniului public al statului - teren în suprafață de 1363 mp și clădire cu 2 nivele - situate în Galați str. x, pentru considerentul că în realitate aceste imobile sunt proprietatea reclamantului. În justificarea soluției adoptate, instanța de fond în primul rând a reținut greșit că cererea ar viza legalitatea Hotărârii Guvernului nr. 1705/2006 (pg. 3, paragraf 4), câtă vreme s-a solicitat doar anularea/revocarea mențiunii din Anexa 8 în aplicarea H.G. nr. 1705/200 privind înscrierea imobilelor din Galați str. x în Inventarul Centralizat al bunurilor ce aparțin domeniului public al statului. Astfel cum a făcut dovada, imobilele în discuție au aparținut fostei Asociații a învățătorilor din județul Covurlui (în prezent jud. Galați), terenul fiind dobândit prin Actul de donație nr. 515/1937, pe care s-a edificat clădirea cu 2 nivele. Ulterior, prin Legea nr. 52/1945, toate asociațiile profesionale, cum a fost și cazul "asociațiilor învățătorești" s-au sindicalizat iar patrimoniul ce le-a aparținut a fost trecut, în virtutea Legii nr. 52/1945, în proprietatea sindicatelor. Pentru a-și întări calitatea de proprietar, fostul Sindicat al învățământului Galați a solicitat Judecătoriei Galați și a obținut, prin sentința civilă nr. 2472 din 4.06.1973 dată în dosarul civil nr. x/1973, constatarea că este proprietarul celor doua imobile. Urmare a evenimentelor din luna decembrie 1989, Sindicatul învățământului Galați a încetat activitatea, s-a înființat Sindicatul Liber al învățământului Galați iar potrivit unor Norme Metodologice date în aplicarea Decretului nr. 31/1954, întreg patrimoniul fostului sindicat a fost transmis noului sindicat, care a dobândit personalitate juridică în baza sentinței civile nr. 162/9.03.1990 pronunțată în dosarul nr. x/1990 Prin încheierea din 23 ian. 1992 dată în același dosar nr. x/1990 al Judecătoriei Galați, Sindicatul Liber al învățământului Galați si-a schimbat denumirea în Sindicatul învățământului Preuniversitar Galați. Așadar, chiar și în lipsa unei hotărâri care să constate că reclamantul este succesorul în drepturi și obligații patrimoniale și nepatrimoniale al fostei Asociații a învățătorilor și respectiv al fostului Sindicat al învățământului Galați, justifică un interes legitim să formuleze acțiunea ce formează obiectul dosarului de față. Instanța de fond s-a limitat a analiza cauza prin prisma prevederilor art. 17 din H.G.. nr. 741/3 iulie 2003 reținând în mod greșit că cele doua imobile ar face parte din domeniul public al statului. În perioada anterioară anului 1990, Inspectoratul Școlar Județean Galați a fost chiriașul Sindicatului în clădirea din str. x, motiv pentru care a fost încheiat Contractul de închiriere înregistrat sub nr. x din 1 ianuarie 1975 pentru o perioadă de 4 ani, până la 1 ian. 1979. Instanța de fond pierde din vedere că orice sindicat, prin însăși rațiunea existentei sale, are interese contrare cu patronatul, în cazul dat cu Ministerul Educației, deci nu are relații de subordonare cu acesta. Față de cele susținute, deși reține că în realitate nu există baza legală privind înregistrarea imobilelor din litigiu în Inventarul Centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, apreciază greșit acțiunea ca fiind nefondată și o respinge ca atare. În Anexa 8 al H.G. nr. 1705/2006, la rubrica privind Situația juridică, se menționează ca document de trecere a celor două imobile Actul de donație nr. x din 3 iulie 2003. La cererearecurentului, s-a insistat ca instituțiile abilitate, Ministerul Educației, Ministerul Finanțelor, Inspectoratul Școlar Județean Galați și în cele din urmă Casa Corpului Didactic Galați, să depună la dosarul cauzei Actul de Donație nr. x/3 iulie 2003, care ar fi fost actul și respectiv baza legală prin care cele două imobile au fost transmise sau dobândite în proprietatea publică a statului. În aceste împrejurări, Ministerul Educației a comunicat că de fapt actul cu numărul x/3 iulie 2003 este în realitate numărul Hotărârii de Guvern privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației. Casa Corpului Didactic Galați, în cele din urmă, la cererea instanței, a răspuns că din eroare ar fi fost trecută ca bază legală o donație sub nr. x/3.07.2003. Potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, "fac parte din domeniul public sau privat al statului... și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 dec. 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale... și a legilor în vigoare la data preluării de către stat.". Potrivit art. 7 din aceeași lege, dreptul de proprietate publică se dobândește pe cale naturală, prin achiziții publice, expropriere, donații, legate, prin alte moduri prevăzute de lege. În cauza de fată, imobilul teren si construcții din Galați str. x nu a trecut niciodată și sub nici una din formele prevăzute în domeniul public al statului. De asemenea, imobilul, nu face parte din categoria bunurilor ce ar constitui "baza materială si finanțarea învățământului de stat". Înregistrarea imobilelor din Galați str. x în Inventarul Centralizat al bunurilor din Domeniul Public al Statului s-a solicitat si obținut la cererea expresă a Casei Corpului Didactic Galați, prin inducerea în eroare a Ministerului Educației intitulând denumirea ca fiind:" Casa Corpului Didactic", ceea ce nu corespunde realității, profitând de condiția rezolutorie prevăzută în actul de donație a terenului nr. 515/1937: "cu condiția să se construiască un cămin necesar Asociației învățătorilor, secția Covurlui" ceea ce nu echivalează cu aparenta Casa Corpului Didactic Galați, care este o instituție subordonată Ministerului Educației și nicidecum o clădire. Față de împrejurarea că înscrierea imobilului din Galați str. x, teren și construcții, în Inventarul Centralizat al bunurilor din domeniului public al statului și implicit trecerea în domeniul public al statului s-a făcut fără o bază legală reală, instanța de fond ar fi fost indreptățită să admită acțiunea promovată.

Apărările formulate de intimați Intimatul-pârât Guvernul României și intimatul-intervenient Ministerul Finanțelor au depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurentul susține teza incidenței art. 488 pct. 6 C. proc. civ., fără a arăta însă, în concret, care este considerentul pe care se întemeiază cu privire la acest temei de drept. Pentru exercitarea controlului de legalitate, modalitatea cercetarii fondului este un element esențial întrucât situatia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale și presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situației de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între partile din proces. Prin raportare la dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale care instituie dreptul la un proces echitabil din perspectiva obligativității instanțelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observațiilor și argumentelor prezentate de părți și de a motiva hotărârea pronunțată prin prisma acestor elemente, precum și la jurisprudența constantă a Curții Europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special din cauzele împotriva României (Albina, Buzescu, Dima, Bock și Palade), instanța de recurs constată că abordarea instanței de fond a fost de natură a surprinde aspectele importante ale cauzei, fără însă ca prin aceasta să se înțeleagă necesitatea unui răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de acestea. Înalta Curte subliniază că nu constituie o nemotivare, respectiv o omisiune de analizare a argumentelor invocate de parte împrejurarea că în cadrul considerentelor se regăsesc, parțial, susțineri ale părții potrivnice, acest fapt reprezentând practic suprapunerea convingerilor instanței cu cele ale uneia dintre părțile litigante. În plus, raționamentul instanței de fond este ușor decelabil, lipsit de contradictorialitate din punctul de vedere al standardelor de rezonabilitate, chiar acceptând teoretic faptul că judecătorul fondului a motivat sumar anumite critici ale reclamantului. Înalta Curte apreciază că motivarea este suficient de concisă pentru a oferi părților certitudinea unei analize reale a cererii iar modalitatea concretă de interpretare a unei realități faptice esențiale, în opinia recurentului, nu poate fi asimilată criticililor de casare menționate, astfel cum acesta susține. Nu în ultimul rând, faptul că recurentul nu fost în acord cu raționamentul judecătorului fondului nu poate echivala cu o nemotivare. Cu referire la incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit. Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motivul invocat trebuie să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate. Din perspectiva situației de fapt existente în cauză, instanța de control judiciar constată că nu pot fi primite argumentele expuse de recurent în susținerea greșitei soluționări a cauzei prin raportare la obiectul învestirii instanței. Recurentul afirmă că cererea sa a vizat doar anularea/revocarea mențiunii din Anexa 8 în aplicarea H.G. nr. 1705/2006 iar nu legalitatea întregii hotărâri. Așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, instanța de contencios administrativ a fost învestită cu controlul de legalitate al unei hotărâri de Guvern prin care a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, astfel că, în mod obligatoriu, aceasta instanță este ținută a verifica exclusiv dacă imobilul în discuție a fost inclus în inventarul amintit cu respectarea condițiilor cuprinse în Legea nr. 213/1998. Este de esența prezentului dosar împrejurarea că excedează analizei instanței de contencios administrativ a se pronunța în privința unui eventual drept de proprietate privată al reclamantului, respectiv asupra titlului de proprietate deținut asupra aceluiași imobil de către vreuna din părți, verificarea și compararea titlurilor de proprietate asupra imobilelor reprezintând atributul instanței de drept comun. Cu referire la imobilul cu nr. cadastral x reprezentat de teren în suprafață de 1368 mp situat în Galați, Strada x nr. 35, în mod corect instanța de fond a reținut ca acesta a făcut obiectul mai multor acțiuni în instanță. Istoricul acestor litigii, astfel cum este el prezentat pe larg în considerentele sentinței recurate, evidențiază faptul că în niciuna dintre aceste cauze nu a fost clarificată situația pretinsului drept de proprietate al recurentului-reclamant asupra acestuia. Motivarea instanței de fond vizează cu prioritate argumente ce derivă din aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, textele invocate, a căror interpretare se impune, fiind cele cuprinse în art. 166 alin. (4) 4 : "Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, cluburile sportive școlare, centrele și cabinetele de asistență psiho - pedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, precum și alte unități din subordinea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, ale căror cheltuieli curente și de capital se finanțează de la bugetul de stat, fac parte din domeniul public al statului și sunt administrate de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, prin inspectoratele școlare județene și prin delegare către consiliile de administrație ale acestor unități. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea unităților și instituțiilor respective și sunt administrate de acestea,,. Ceea ce trebuie subliniat este faptul că actul contestat a fost emis în baza art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul acesteia (forma în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României a H.G. nr. 1705/2006): , 1. Inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmește, după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și de autoritățile publice centrale care au în administrare asemenea bunuri. 2. Centralizarea inventarului menționat la alin. (1) se realizează de către Ministerul Finanțelor și se supune spre aprobare Guvernului." Textul art. 17 alin. (1) și Anexa 3 din H.G. nr. 741/2003 arată că inspectoratele școlare sunt în subordinea Ministerului Educației și sunt finanțate de la bugetul de stat. Pe de altă parte, art. 50 alin. (1) din Legea învățământului - Legea 84/1995, forma în vigoare la data emiterii H.G. contestat (noiembrie 2006) prevede: " În fiecare județ și în municipiul București funcționează Casa corpului didactic, subordonată inspectoratului școlar.,, Concluzia care se impune, așadar, este aceea potrivit căreia casa corpului didactic era finanțată de la bugetul de stat. În continuare, așa cum a reținut instanța de fond, prin art. 166 alin. (4) indice 4 din Legea 84/1995 se statuează în sensul că: "Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea inspectoratele școlare, casele corpului didactic... ale căror cheltuieli curente și de capital se finanțează de la bugetul de stat, fac parte din domeniul public al statului și sunt administrate de Ministerul Educației si Cercetării..,, Așadar, potrivit celor expuse anterior, casa corpului didactic (care își desfășoară activitatea la sediul arătat) are cheltuieli finanțate din bugetul de stat astfel că dreptul de administrare asupra imobilului este prevăzut de lege în favoarea MEN. Or, potrivit art. 20 alin. 1din Legea nr. 213/1998, care face trimitere la dreptul de administrare: "Inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmește, după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și de autoritățile publice care au în administrare asemenea bunuri..,, Prin urmare, în mod corect instanța de fond a reținut că există temei legal pentru înscrierea în Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a imobilului situat în Str. x, municipiul Galați, denumit "Casa Corpului Didactic Galați", compus din teren în suprafață de 1368 mp și construcție P+1E, structură zid cărămidă, șarpantă, învelitoare tablă, aflat în administrarea Centrului Financiar nr. 31 din subordinea Ministerului Educației, neexistând motive de anulare a actului administrativ contestat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Galați împotriva sentinței nr. 85 din 19 mai 2022 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.