Decizia nr. 6221/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 327/2020 a Curții de Apel Timișoara

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.02.2016, pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015* (după declinări succesive), reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în contradictoriu cu pârâta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a solicitat rezilierea contractului de comodat încheiat la data de 26.09.2003 între Ministerul Integrării Europene (antecesor al instituției reclamante) și pârâta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara pentru nerespectarea clauzelor acestuia, obligarea pârâtei la restituirea bunurilor ce au făcut obiectul contractului de comodat; în măsura în care aceste bunuri nu se mai regăsesc în tot/în parte în patrimoniul pârâtei, să fie obligată pârâta la plata contravalorii bunurilor lipsă, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 327 din data de 11.11.2020, Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în contradictoriu cu pârâta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, a dispus rezilierea contractului de comodat nr. x/26.09.2003 încheiat între părți și a obligat pârâta să plătească reclamantului contravaloarea bunurilor – obiect al contractului, în sumă de 22.050 RON. A obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 5.260 RON.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 327 din data de 11.11.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal a declarant recurs reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice sub aspectul contravalorii bunurilor ce au făcut obiectul dosarului de comodat și cu privire la cheltuielile de judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Instanța de fond, deși a constatat în mod temeinic nerespectarea obligațiilor contractuale de către intimată, dispunând rezilierea contractului, în mod greșit a dispus doar restituirea sumei de 22.050 RON reprezentând, în accepțiunea instanței, contravaloarea bunurilor ce au făcut obiectul dosarului de comodat. În acest sens, instanța a reținut că "în anul 2009 reclamantul a procedat de bună voie la diminuarea valorii tuturor bunurilor ce fac obiectul contractului de comodat întrucât, printr-un expert evaluator acreditat, a constatat gradul înalt de depreciere al acestora, bunurile fiind evidențiate în contabilitatea proprie sub o singură poziție cu denumirea de "Construcție Hala Hanovra" cu o valoare de 22.050 RON, consimțind astfel că valoarea justă a acestora ar fi valoarea de lichidare, valoare ce rezultă și din listele de inventariere precum și din răspunsul la interogatoriu oferit chiar de reclamant cu privire la acest aspect. Raționamentul instanței este unul eronat, deoarece consimțirea valorii de 22.050 RON de către instituția reclamantă nu a reprezentat decât aplicarea unor norme legale în materie. Concret, prin Ordinul nr. 1753/2004, s-au aprobat Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv, aplicabilitate în cauză având următoarele prevederi: "Art. 7 alin. (6) - Inventarierea și evaluarea elementelor de activ și de pasiv se pot efectua atât cu salariații proprii, cât și pe bază de contracte de prestări de servicii încheiate cu persoane juridice sau fizice cu pregătire corespunzătoare. Art. 39 - La stabilirea valorii de inventar a bunurilor se va aplica principiul prudenței, potrivit căruia se va ține seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor. În cazul în care valoarea de inventar a bunurilor este mai mică decât valoarea din contabilitate, în listele de inventariere se înscrie valoarea de inventar. Art. 53 - Rezultatul inventarierii se înregistrează în contabilitate potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și în conformitate cu reglementările contabile aplicabile. Ceea ce se dorește a se demonstra este că, atât schimbarea valorii contabile a Halei Hanovra cât și transmiterea listelor de inventariere în scopul confirmării au reprezentat doar punerea în aplicare a prevederilor legale anterior menționate. Atât timp cât Raportul de evaluare din anul 2009 a stabilit o valoare de inventar de 22.500 RON, în raport de dispozițiile legale anterior menționate, instituția noastră nu a făcut decât să preia această nouă valoare. Așa cum s-a arătat prin apărările formulate în cauză, până la momentul întocmirii Raportului de evaluare din anul 2009, valoarea contabilă a bunurilor constituind Hala Hanovra a fost cea din H.G. nr. 863/2003 iar listele de inventariere au menționat toate componentele acesteia. Prin Raportul de evaluare din anul 2009, s-a menționat expres că "Construcția este dezasamblată, toate componentele acesteia se află depozitate în 4 containere și prezintă o stare înaintată de degradare", motiv pentru care expertul evaluator a apreciat că valoarea justă o reprezintă valoarea de lichidare (22.050 RON). În consecință, având informația că bunurile care constituiau Hala Hanovra se regăsesc la intimată, instituția și-a actualizat valoarea acesteia cu suma stabilită prin raportul de evaluare și, implicit, listele de inventar au fost transmise spre confirmare cu noua valoare. Mai mult, întocmirea unui nou Raport de evaluare în anul 2011, a relevat că "în niciunul din containere nu s-au găsit elemente dezasamblate care să facă parte din structura constructivă a Halei Hanovra" și, în plus, "nu se știe în ce modalitate, în cadrul evaluării anterioare, a putut fi determinată masa materialelor recuperabile la nivelul a 105 tone". Având în vedere că noua evaluare nu a stabilit o altă valoare pentru Hala Hanovra, instituția pârâtă a rămas în contabilitate cu valoarea stabilită prin Raportul de evaluare din anul 2009. Prin cea de-a doua critică, recurentul-reclamant arată că valoarea de 22.050 RON este eronat stabilită. În considerentele sentinței recurate, instanța retine că "în anul 2009 reclamantul a procedat de bună voie la diminuarea valorii tuturor bunurilor ce fac obiectul contractului de comodat întrucât, printr-un expert evaluator acreditat, a constatat gradul înalt de depreciere al acestora, bunurile fiind evidențiate în contabilitatea proprie sub o singură poziție cu denumirea de "Construcție Hala Hanovra" cu o valoare de 22.050 RON, consimțind astfel că valoarea justă a acestora ar fi valoarea de lichidare". Pe de altă parte, la dosarul cauzei, au fost depuse Raportul de evaluare din anul 2011, Procesul-verbal nr. x/22.07.2014 și Raportul de expertiză întocmit în cauză, din care rezultă clar că valoarea de 22.050 RON reprezintă în fapt doar valoarea bunurilor (degradate) care se mai regăsesc la dispoziția intimatei. Chiar Raportul de expertiză întocmit în cauză precizează că valoarea de piață a bunurilor lipsă este de 45.597 RON, dar cu toate acestea instanța a acordat doar valoarea de inventar stabilită în fapt doar pentru bunurile existente. Este evident că instituția reclamantă, în măsura în care ar fi cunoscut că o parte a bunurilor nu se mai regăsesc la dispoziția intimatei, nu ar fi putut fi de acord cu o diminuare a valorii acestora, cu atât mai mult cu cât este vorba de bunuri aflate în domeniul public al statului. Mai mult, așa cum s-a arătat prin Nota de probatorii depusă prin adresa nr. x/08.10.2020, instituția reclamantă a solicitat refacerea expertizei, unul dintre argumente fiind acela că expertul judiciar nu a ținut cont de prevederile art. 9 din O.G. nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "Activele fixe corporale aflate în patrimoniul instituțiilor publice, care nu se supun amortizării, sunt următoarele: a) bunurile care aparțin domeniului public al statului și al unităților administrativ-teritoriale potrivit legii, inclusiv investițiile efectuate la acestea". Chiar dacă s-ar aprecia că Hala Hanovra se supune amortizării, ar fi aplicabile dispozițiile pct. 1.1.2 din Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, astfel cum este acesta reglementat prin H.G. nr. 2139/2004, cu completările și modificările ulterioare, potrivit cărora construcțiile ușoare cu structuri metalice (hale de producție, hale de montaj, etc.), au o durată normală de funcționare de 16-24 ani. Implicit, aplicabilitatea H.G. nr. 2139/2004 ar infirma stabilirea valorii Halei Hanovra ca valoare de lichidare, astfel cum a procedat expertul desemnat în cauză. Prin ultima critică referitoare la cheltuielile de judecată aferente primului ciclu procesual, recurentul-reclamant susține că prima instanță a acordat doar în parte cheltuielile aferente primului ciclu procesual, reținând că dovada cheltuielilor a fost depusă după închiderea dezbaterilor asupra fondului. În principal, instanța nu a luat în considerare faptul că prin încheierea de ședință din data de 14.02.2017, s-a consemnat că "reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și motivată în scris la dosar, cu cheltuieli de judecată reprezentând transport și cazare, depunând dovada acestora în acest sens". În subsidiar, chiar dacă s-ar fi depus dovada cheltuielilor de judecată ulterior închiderii dezbaterilor, apreciază că, efect al casării pronunțate în primul ciclu procesual, documentele justificative ale cheltuielilor de judecată depuse în primul ciclu procesual, rămân câștigate cauzei, astfel că instanța trebuia să țină cont de faptul că aceste dovezi se regăseau la dosarul cauzei și, în consecință, să acorde cheltuielile efectuate în primul ciclu procesual.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 30 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 24 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente: Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune având ca obiect rezilierea contractului de comodat încheiat la data de 26.09.2003 între Ministerul Integrării Europene (antecesor al instituției reclamante) și pârâta Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara pentru nerespectarea clauzelor acestuia, obligarea pârâtei la restituirea bunurilor ce au făcut obiectul contractului de comodat; în măsura în care aceste bunuri nu se mai regăsesc în tot/în parte în patrimoniul pârâtei, obligarea pârâtei la plata contravalorii bunurilor lipsă. Prima instanță a admis cererea dedusă judecății reținând, în esență că, pârâta a încălcat în mod culpabil obligațiile contractuale asumate referitoare la folosința bunurilor potrivit destinației și la conservarea acestora, fiind răspunzătoare pentru deteriorarea acestora, conform art. 8 din contractul de comodat, astfel încât, prin raportare la prevederile art. 11 din contractul părților a dispus rezilierea contractului de comodat nr. x/26.09.2003, întrucât, aceasta este sancțiunea prevăzută de părți pentru nerespectarea culpabilă de către comodatar a clauzelor contractuale. De asemenea, a reținut că, în anul 2009, reclamantul a procedat de bună voie la diminuarea valorii tuturor bunurilor ce fac obiectul contractului de comodat întrucât printr-un expert evaluator acreditat a constatat gradul înalt de depreciere al acestora, bunurile fiind evidențiate în contabilitatea proprie sub o sigura poziție cu denumirea de "Construcție Hala Hanovra" cu o valoare de 22.050 RON, consimțind astfel că valoarea justă a acestora ar fi valoarea de lichidare, valoare ce rezultă și din listele de inventariere precum și din răspunsul la interogatoriu oferit chiar de reclamant cu privire la acest aspect, obligând pârâta la plata acestei sume. Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 9 din O.G. nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "Activele fixe corporale aflate în patrimoniul instituțiilor publice, care nu se supun amortizării, sunt următoarele: a) bunurile care aparțin domeniului public al statului și al unităților administrativ-teritoriale potrivit legii, inclusiv investițiile efectuate la acestea". Totodată, se invocă și dispozițiile pct. 1.1.2 din Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, astfel cum este acesta reglementat prin H.G. nr. 2139/2004, cu completările și modificările ulterioare, potrivit cărora construcțiile ușoare cu structuri metalice (hale de producție, hale de montaj, etc,) au o durată normală de funcționare de 16-24 ani. Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Prin H.G. nr. 863/17.07.2003 s-a hotărât că "se transmit cu titlu gratuit schele metalice, părți de construcții, subansambluri de construcții și materiale, în valoare totală de 6.638.196.680 RON, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aflate la Direcția generală a finanțelor publice a municipiului București, din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Finanțelor Publice în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Integrării Europene." Conform art. 2 din H.G. nr. 863/2003, bunurile s-au predat pe bază de protocol, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acelei hotărâri, încheindu-se în acest sens un proces-verbal de predare-primire între D.G.F.P. București și Ministerul Integrării Europene, conform Protocolului nr. 17223/31.07.2003. La data de 26.09.2003, Ministerul Integrării Europene (antecesorul reclamantului) a încheiat cu Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara contractul de comodat MIE x/26.09.2003 având ca obiect "împrumutul materialelor, instalațiilor echipamentelor ce au reprezentat Pavilionul României la Hanovra ... pe care Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara se obligă să le utilizeze pentru a constitui baza realizării Centrului Regional pentru Promovarea Investițiilor Străine", bunurile fiind menționate în H.G. nr. 863/17.07.2003. Conform art. 8 din contract, "comodatarul răspunde pentru deteriorarea sau pierderea - în tot sau în parte - a bunurilor, dacă nu dovedește că deteriorarea sau pierirea s-a produs fortuit sau că deteriorarea este consecința folosirii potrivit destinației și fără culpă din partea sa", iar conform art. 11 "în caz de nerespectare a obligațiilor de către comodatar, comodantul poate cere rezilierea contractului." În acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte reține că pârâta a încălcat în mod culpabil obligațiile contractuale asumate referitoare la folosința bunurilor potrivit destinației și la conservarea acestora, fiind răspunzătoare pentru deteriorarea acestora, conform art. 8 din contractul de comodat, iar, prin raportare la prevederile art. 11 din contractul părților sancțiunea care intervine este rezilierea contractului de comodat nr. x/26.09.2003, sancțiune prevăzută de părți pentru nerespectarea culpabilă de către comodatar a clauzelor contractuale. Înalta Curte apreciază ca fiind fondate criticile ce vizează contravaloarea bunurilor obiect al contractului de comodat acordată de instanța de fond. În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1073 C. civ., conform cărora "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare", dezdăunare ce urmează a fi stabilită prin raportare la valoarea de circulație a bunurilor ce au făcut obiect al contractului de comodat și nu prin raportare la valoarea de inventar stabilită de expert doar pentru bunurile existente, întrucât reclamantul este îndreptățit la restituirea contravalorii bunurilor de la data încheierii contractului, potrivit principiului restitutio in integrum, raporturile dintre părți fiind guvernate de dispozițiile vechiul C. civ., sub imperiul căruia a fost încheiat contractul de comodat. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că valoarea totală actuală a bunurilor menționate în Anexa la H.G. nr. 863/2003 este de 61.997 RON, din care valoarea de piață a bunurilor identificate este de 14.400 RON, iar valoarea de piață a bunurilor neidentificate este de 45.597 RON, reclamanta fiind îndreptățită la plata acestei sume. Prin urmare, în mod eronat instanța de fond s-a raportat la valoarea de lichidare a bunurilor existente, reținând că reclamantul este cel care a diminuat valoarea tuturor bunurilor ce fac obiectul contractului de comodat, în condițiile în care ca efect al rezilierii reclamantul este îndreptățit la restituirea bunurilor sau contravalorii bunurilor, în cazul de față, contravaloare ce se va raporta la valoarea de circulație a bunurilor ce au făcut obiect al contractului. În ceea ce privește critica referitoare la cheltuielile de judecată efectuate în primul ciclu procesual, Înalta Curte o apreciază fondată, considerentele instanței de fond în sensul că nu s-a făcut dovada existenței și întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului urmând a fi înlăturate, în condițiile în care hotărârea pronunțată în primul ciclu procesual a fost casată, astfel că la data rejudecării existența și întinderea cheltuielilor de judecată efectuate în primul ciclu procesual era dovedită, reclamantul fiind îndreptățit la restituirea acestor cheltuieli, conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și va casa în parte sentința recurată, în sensul în sensul obligării pârâtei Camera de Comerț, Industrie și Agricultură la plata către reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a contravalorii bunurilor în cuantum de 61.997 RON și obligării pârâtei către reclamant și la plata sumei de 5371,64 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primul ciclu procesual.