ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5740/2022

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, sub dosar nr. x/2015 reclamanții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și Municipiul Cluj Napoca, în contradictoriu cu pârâta Cartierul Tineretului Cluj S.R.L. a solicitat să se dispună:

Prin sentința nr. 575/2021 pronunțată de Tribunalul Cluj– secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și Municipiul Cluj Napoca, în contradictoriu cu pârâta Cartierul Tineretului Cluj S.R.L. și în consecință a obligat pârâta la plata în favoarea reclamanților a sumei de 61.814.827 euro, reprezentând contravaloarea unui număr de 384 de locuințe sociale și a obligației de a preda toate amenajările și dotările aferente domeniului public: unitatea de învățământ(școală), sediu primărie de cartier, sediu poliție, precum și întreaga infrastructură a rețelelor de drumuri, rețele de canalizare, inclusiv a zonelor verzi din întregul cartier și a respins cererea de intervenție principală formulată de către intervenienta A. CLUJ, în contradictoriu cu reclamanții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și Municipiul Cluj Napoca, și pârâta Cartierul Tineretului Cluj S.R.L..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-pârât B. în calitate de lichidator al CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L. solicitând admiterea recursului, cu casarea sentinței și, în urma rejudecării, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată. S-a susținut că, mandatul de reprezentare al administratorului C. nu era valabil la momentul înregistrării declarației de recunoaștere a pretențiilor, astfel că pronunțarea unei hotărâri fundamentate pe prevederile art. 436 C. proc. civ., este nelegală.

Prin încheierea de ședință din data de 20 aprilie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia– secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare facultativă formulată de către recurenta A.. Și a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015 de pe rolul Curții de Apel Alba Iulia.

A apreciat Curtea de Apel Alba Iulia că soluționarea recursurilor din dosarul de față este strâns legată de existența sau inexistența unui drept care face obiectul judecății în dosarul care a determinat suspendarea în sensul că raportat la considerentele soluției atacate cu recurs și criticile invocate de recurenți este necesară soluționarea definitivă a dosarului antemenționat.

Împotriva încheierii de ședință din data de 20 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia– secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casare încheierii recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare facultative, cu consecința continuării judecății.

Arată recurenții că încheierea de ședință din 20.04.2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul x/2015 este nelegală, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 si 6 C. proc. civ.

In acest sens se susține că în realitate soluționarea recursului promovat în prezentul dosar de către A. nu depinde de soluționarea dosarului nr. x/2015, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru a se dispune suspendarea facultativă.

Astfel, criticile sunt veritabile critici de nelegalitate, raportat la faptul că A. a speculat tergiversarea solufionării prezentului dosar, încercând să lărgească inclusiv prin cererea de suspendare limitele judecății în fața instanței de recurs.

Scopul încercării de reconfigurare a propriilor susțineri este acela de a acoperi inadmisibilitatea cererii de recurs formulată de către A. și totodată faptul că în nici un moment în fața instanței de fond recurenta A. nu a contestat propriu-zis valabilitatea declarației de recunoaștere a pretențiilor, care a stat la baza sentintei pronunțate de instanța de fond.

Faptul că în fața instanței de recurs, A. și lichidatorul B. pretind că de fapt instanța de fond ar fi trebuit să analizeze temeinicia dreptului sau motivele de anulare a declarației sau pretinsa inopozabilitate prin raportare la limitele mandatului reprezentantului CTC, care și-a asumat în numele societății declarația de recunoaștere, reprezintă doar o cerere nouă în recurs, inadmisibilă.

Altfel spus, raportat la motivele de recurs invocate, este evident faptul că recurentele încearcă inadmisibil să lărgească cadrul procesual din fața instanței de fond, reproșând acesteia că nu a verificat din oficiu limitele mandatului reprezentantului CTC, deși nu a fost în nici un moment învestită cu o cerere de anulare a declarației de recunoaștere, arată recurenții.

Faptul că există la acest moment un litigiu pe rol (774/1285/2015) în care se tinde la anularea unei Hotărâri AGA CTC din 18.052015 cu privire la aprobarea executării prin echivalent a obligației de a face aparținând CTC nu are o influență reală în ceea ce privește verificarea, în recurs, a conditiilor prevăzute de art. 436, respectiv în ce măsură instanta de fond a valorificat, în mod corect sau nu declarația de recunoaștere a pretențiilor depusă de către pârâta CTC.

Considerentele retinute de către instanța de recurs pentru a fundamenta soluția suspendării judecării cauzei nu reflectă îndeplinirea condițiilor de la art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., concluzionează recurenții.

Așadar, apreciază aceștia că oricât de extensiv ar încerca recurentele să invoce pentru prima data în recurs pretinsa nevalabilitate a declarației de recunoaștere a pretențiilor, aceste motive de recurs nu creează o legătură între soluționarea recursului împotriva sentinței instanței de fond și acțiunea în anularea Hotărârii AGA CTC 18.05.2015.

Arată recurenții că prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., încheierea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nefiind clarificată care ar fi legătura strânsă între pretinsa nelegalitate a sentinței întemeiate pe declaratia de recunoaștere și soluționarea apelului din dosarul x/2015 vizând AGA CTC. Simpla referire la considerentele soluției atacate cu recurs și din criticile concrete pe care recurenții le-au invocat, pentru a căror soluționare este necesară rămânerea definitivă a soluției pronunțată în dosarul nr. x/2015 nu poate reprezenta o clarificare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1.

Se mai susține că prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, încheierea recurată este dată cu încălcarea prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. din moment ce în realitate nu există o astfel de legătură, iar verificarea de către instanta de recurs a legalității sentinței recurate nu depinde de solutionarea definitivă a acțiunii în anulare AGA (respinsă oricum în primă instanță), chiar dacă prin cererile de recurs recurentele încearcă să extindă obiectul judecății.

Totodată, se arată că A. a încercat cu rea-credință tergiversarea (din nou) a soluționării propriei căi de atac deși, anterior a susținut, în mod repetat, că de fapt soluționarea dosarului nr. x/2015 ar depinde de dosarul x/2015. Așadar, întreaga conduită a A. dovedește că aceasta a formulat multiple cereri de suspendare (majoritatea depuse de altfel în sala de judecată, fără ca instanța să poate să le analizeze temeinic anterior ședinței de judecată) cu scopul evident de a tergiversa cât mai mult realizarea drepturilor reclamantelor, pretinzând mai întâi că dosarul x/2015 ar depinde de soluționarea definitivă a prezentului dosar, iar apoi schimbându-și poziția procesuală în mod diametral opus, respectiv susținând că de fapt soluționarea prezentului dosar, trebuie suspendată până la soluționarea dosarului nr. x/2015 (acesta din urmă fiind deja suspendat prin alte rațiuni), arată recurenții.

Mai susțin recurenții că au fost încălcate principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv dispozițiile art. 12 C. proc. civ., dreptul la un proces echitabil și dreptul de a fi soluționat litigiul într-un termen rezonabil.

4 Apărările formulate în cauză

Intimata intervenietă A. Cluj a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac cate poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În speță, recurenții reclamanți nu a formulat veritabile critici la adresa încheierii pronunțate de prima instanță care să poată fi încadrate în cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenții nu a arătat care sunt normele de drept material aplicate sau interpretate greșit prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Simpla nemulțumire a părților cu privire la măsura suspendării judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia dispusă de instanța fondului nu este suficientă.

Prin motivele de recurs dezvoltate de recurenți nu se critică niciun argument astfel cum a fost reținut de către prima instanță cu privire la aspectele care au condus în mod concret la suspendarea dispusă în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Obligația de motivare presupune indicarea, în concret, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, așa cum s-a arătat mai sus, recurenții nu au indicat niciun element de natură a contura incidența acestui motiv de casare.

În speță, se constată că se reiau aspecte în ce privește fondul cauzei.

Astfel, arată recurenții că,,... încheierea recurată este dată cu încălcarea prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., din moment ce în realitate nu există o legătură, iar verificarea de către instanța de recurs a legalității sentinței recurate nu depinde de soluționarea definitivă a acțiunii în anulare AGA (respinsă oricum în primă instanță), chiar dacă prin cererile de recurs recurentele încearcă să extindă obiectul judecății.

A. a încercat cu rea credință tergiversarea (din nou) a soluționării propriei căi de atac deși anterior a susținut, în mod repetat, că de fapt soluționarea dosarului nr. x/2015 ar depinde de dosarul x/2015".

Mai arată recurenții că "Soluționarea apelului formulat de către A. în dosarul nr. x/2015 împotriva sentinței Tribunalului Specializat Cluj a fost suspendată la data de 21.02.2017 în baza art. 412 alin. (1) pct. 5 din Noul C. proc. civ. până la desemnarea lichidatorului judiciar al intimatei CTC. Decizia definitivă și executorie de numire a lichidatorului judiciar a fost pronunțată de către Curtea de Appel Cluj în dosarul nr. x/2016 la data de 22.01.2019, astfel că la această dată a încetat cauza de suspăendare de drept.

A. a întârziat în mod repetat depunerea cererii de repunere pe rol:

(...)

Or, din moment ce potrivit art. 12 C. proc. civ. ..., apreciem că nelegalitatea încheirii de uspendare a judecății trebuie raportată și la scopul vădit nelegitim cu care A. a formulat această cerere de suspendare, care nicidecum nu a fost cel avut în vedere de legiutor pentru regelementarea ipotezei de uspendare prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ..".

Or, toate aceste aspecte reiterate în declarația de recurs nu pot echivala sub nicio formă cu indicarea unor motive de nelegalitate a sentinței recurate din perspectiva normelor de drept material încălcate/interpretate greșit de către instanța de fond.

În același sens, analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", este nefondat. Acesta vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Concret, s-a imputat primei instanțe faptul că reclamanta încearcă să extindă obiectul/cadrul procesual în calea de atac a recursului, să "speculeze" tergiversarea soluționării dosarului, încălcând în acest mod exigențele impuse de dispozițiile art. 12 C. proc. civ. și "pentru salvgardarea dreptului subscriselor la un proces echitabil, într-un termen rezonabil".

Raportat la motivele invocate de recurenți, Înalta Curte constată că nu există neregularități de ordin procedural care să fie sancționate cu nulitatea.

Înalta Curte apreciază că nu pot fi primite criticile recurentelor vizând pretinsa conduită a societății reclamante de tergiversare a soluționării prezentei cauze prin susțineri privind poziția/conduita procesuală a reclamantei A. din acest litigiu, respectiv alte litigii. Modul de în care instanța sesizată a instrumentat dosarul nr. x/2015, respectiv cererile formulate în dosarul antemenționat (aspectele legate de repunerea pe rol, pretinsa perimare, reau credință a societății reclamante care ar fi omis în mod deliberat să învedereze primei instanțe stadiul soluționării dosarului nr. x/2015, a formulat multiple cereri de suspendare, precum și faptul că aceasta nu ar fi efectuat demersuri în vederea repunerii pe rol a dosarului anterior menționat) nu prezintă relevanță în ceea ce privește măsura suspendării facultative dispusă în cauza de față. Singurul element relevant în speța de față și evidențiat în considerentele instanței de fond a fost stadiul soluționării litigiului din dosarul cu numărul x/2015 aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia.

În același sens, se reține că Înalta Curte a statuat că nu se poate susține cu temei că suspendarea judecării cauzei conduce la tergiversarea cauzei și la perpetuarea unei stări de incertitudine cu privire la un anumit drept, atâta vreme cât instanța a apreciat că se impune măsura suspendării în urma analizei condițiilor impuse de textul de lege.

De aceeași manieră, nu pot fi primite nici criticile autorităților recurente vizând faptul că reclamanta A. ar încerca să extindă obiectul/limitele judecății în calea de atac a recursului. Față de pretinsa nelegalitate a soluției de suspendarea facultativă a judecării cauzei dispusă în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. apar ca fiind neîntemeite susținerile recurentelor în sensul că reclamanta A. ar fi invocat pentru prima dată în recurs nevalabilitatea declarației de recunoaștere din 07.01.2016, respectiv în sensul că aceasta ar încearca să extindă obiectul recursului dincolo de limitele învestirii instanței de fond.

Înalta Curte apreciază, totodată, că nu au fost încălcate principiile fundamentale ale procesului civil, în maniera în care a procedat prima instanță prin pronunțarea soluției de suspendare facultativă.

Astfel, dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă a judecății, ceea ce presupune o analiză din partea instanței asupra oportunității suspendării judecării cauzei.

Așadar, rămâne la latitudinea instanței să aprecieze în ce măsură consideră oportună aplicarea măsurii de suspendare facultativă a judecării cauzei, față de împrejurările concrete ale cauzei.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că încheierea instanței de fond a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței, Curtea de apel reținând, în mod corect, că în cauză sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a se dispune suspendarea judecării cauzei.

Este de subliniat că, fiind vorba despre o suspendare facultativă, măsura dispunerii suspendării în temeiul de lege pretins încălcat reprezintă atributul exclusiv al judecătorului de a aprecia dacă o asemenea măsură se justifică și îndeplinește condițiile cerute de textul de lege invocat.

Prin caracterul permisiv al dispozițiilor art. 413 C. proc. civ., judecătorul are posibilitatea să cenzureze în fiecare caz utilitatea suspendării, întregul sistem de drept procedural românesc bazându-se pe dreptul de apreciere al judecătorului, prerogativă pe care instanța de fond a exercitat-o în sensul adoptării măsurii suspendării cauzei.

Într-o altă exprimare, cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține faptul că aceste prevederi nu au caracter imperativ, ci lasă la aprecierea instanței de judecată oportunitatea suspendării cauzei aflate pe rol. Așadar, instanța poate suspenda judecarea cauzei atunci când se ivesc indiciile că dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

În atare condiții, în mod legal, instanța de fond a apreciat că măsura suspendării solicitată de recurenta intervenientă A. întrunește cerințele art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., aceasta fiind și întemeiată având în vedere legătura dintre prezenta cauză, reținând astfel, în mod corect, că nu se poate face abstracție de existența ori inexistența unui drept care face obiectul judecății în dosarul nr. x/2015, aspect care rezultă din considerentele soluției atacate cu recurs și din criticile concrete pe care recurenții le-au invocat, pentru a căror soluționare este necesară rămânerea definitivă a soluției pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Totodată, Înalta Curte reține că posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, este de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil, ca și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. În vederea unei mai bune administrări a actului de justiție, precum și în respectarea principiului aflării adevărului, instanța este datoare să valorifice în interesul tuturor părților din proces, dispozițiile legale incidente fără a aduce atingere drepturilor și interesele legitime ale celorlalte părți.

Termenul în care este înfăptuită justiția este esențial pentru garantarea eficacității sale, însă susținerea recurentei referitoare la faptul că, prin admiterea cererii de suspendare, instanța de judecată creează un dezechilibru semnificativ în ceea ce privește soluționarea cu celeritate a prezentei cauze, nu poate fi primită, atâta vreme cât pentru considerente ce definesc caracterul echitabil al procedurii judiciare celeritatea nu trebuie să vină în contradicție cu dreptul de apreciere al judecătorului asupra oportunității luării măsurii suspendării în speță.

Este de necontestat că art. 6 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

În soluționarea cauzei, instanța de fond a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil.

Din perspectiva celor deja antamate, Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate nici criticile formulate de recurenților subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că încheierea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepția nulității recursului invocată de intimatul-intervenient și, pe cale de consecință, va constata nulitatea parțială a recursului declarat de recurenții-reclamanți Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Totodată, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de intimatul-intervenient.

Constată nulitatea parțială a recursului declarat de recurenții-reclamanți Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Respinge, în rest, recursul declarat de recurenții-reclamanți Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca împotriva încheierii din 20 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia– secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2022.