ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.11.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5735/2021

HOTĂRÂRE
19.11.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5735/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 18.03.2019, sub nr. de mai sus, reclamanta A. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 19220/19.02.2019 emisa de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Prin sentința civilă nr. 420 din 09 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, deoarece a depus actele pe care le deținea, iar termenul instituit de instanță nu este un termen de decădere.

A mai susținut recurenta că polița CASCO x la data deschiderii dosarului de daună era în vigoare, existând la acel moment rata achitată la termen și inspecția de risc la momentul subscrierii.

A mai arătat recurenta că art. 8.19 din Condițiile Particulare de Asigurare invocate de părți prevede că indemnizația va fi calculată prin reținerea din valoarea daunei a următoarelor: "c) prime cu scadențe ulterioare, până la sfârșitul contractului de asigurare, aferente autovehiculului asigurat, dacă valoarea daunei asigurate reprezintă mai mult de 20% din suma asigurată."

În cauză valoarea daunei a fost de 2172,91 RON la o sumă asigurată de 7308 euro, astfel că recurenta apreciază că încasarea în rate a rămas valabilă, fără să fie necesară încasarea integrală a poliței.

Criticile recurentei-reclamante se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Fodnul de Garantare al Asiguraților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu argumentele prezenate de părți și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. față de care se circumscriu criticile prezentate de recurentă prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 19220/19.02.2019 emisa de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților prin care s-a respins cererea de plată formulată de aceasta, cu privire la suma de 2.172,91 RON, reprezentând reparația autovehiculului avariat cu nr. înmatriculare x.

Înalta Curte constată că la baza măsurii de respingere a cererii de plată s-a avut în vedere că nu există dovada achitării ratelor de prima nr. 2-6 in cuantum de 469,10 euro, aferente poliței de asigurare Casco x si copia cărții de identitate a creditorului de asigurare.

Din cauza acestor lipsuri, în temeiul dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 213/2015, intimatul-pârât a transmis Notificarea nr. x/05.11.2018, comunicată conform dovezii de la dosarul de fond, prin care i s-a solicitat recurentei-reclamante completarea dosarului de daună în termen de maxim 10 (zece) zile de la primire.

În mod corect a reținut instanța de fond că nu există la dosar, documentele solicitate de intimatul-pârât.

Atât în fața instanței de fond, cât și prin criticile invocate în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a apreciat că polița sa era valabilă prin raportare la prevederile art. 8.19 lit. c) din Condițiile Particulare de Asigurare, în condițiile în care suma solicitată pentru despăgubire reprezintă mai puțin de 20% din suma asigurată. În acest caz, 20% din suma asigurată reprezentând 1461 euro, iar valoarea despăgubirii fiind de 2172,91 RON, echivalentul a 533 euro.

Înalta Curte reține că, în conformitate cu prevederile art. 8.19 din Condițiile Particulare de Asigurare:

"Indemnizația va fi calculată prin reținerea din valoarea daunei a următoarelor:

a) franșiza prevăzută în Contract (cu excepția cazului în care vinovat de producerea evenimentului este o terță persoană identificată sau autovehiculul constituie garanție aferenta unui credit acordat de o instituție financiar-bancară);

b) orice prime restante în baza Contractului (prime cu scadențe anterioare acordării Indemnizației);

c) prime cu scadențe ulterioare, până la sfârșitul contractului de asigurare, aferente autovehiculului asigurat, dacă valoarea daunei asigurate reprezintă mai mult de 20% din suma asigurată."

Așadar, față de prevederile mai sus enunțate, ăn mod corect a reținut instanța de fond că existența unor prime scadente și neachitate se raportează la momentul acordării indemnizației și nu la momentul producerii riscului asigurat.

În cauză, raportat la momentul emiterii notificării nr. x/05.11.2018 și a analizării cererii de plată de către pârâtul FGA, toate primele de asigurare aveau scadența anterior acordării indemnizației.

Totodată, în acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte apreciază că intrarea în faliment a asiguratorului, prin rămânerea definitivă a încheierii din 18.03.2017 privitoare la deschiderea procedurii falimentului B. S.A. nu a înlăturat obligația recurentei-reclamante de a plăti primele de asigurare la scadențele prevăzute în contract, în absența unor dispoziții legale sau contractuale în acest sens.

În acest sens fiind relevant și faptul că prin încheierea pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2016 s-a dispus ca lichidatorul judiciar provizoriu să indeplinească atributiile prevazute de art. 258 și art. 64 din Legea nr. 85/2014, deci inclusiv cele prevăzute de art. 258 lit. e), forma în vigoare la data deschiderii procedurii conform cărora: "conducerea activității societății de asigurare/reasigurare debitoare, respectiv efectuarea operațiunilor în interesul procedurii de faliment, inclusiv recuperarea primelor de asigurare restante, aferente contractelor de asigurare."

În aceste condiții, nu poate fi incidentă dispoziția contractuală invocată de recurenta-reclamantă prevăzută de art. 8.19 lit. c) din Condițiile Particulare de Asigurare.

Pe de altă parte, în soluționarea justă a cauzei, instanța de fond a apreciat în mod corect că, intimatul-pârât i-a pus în vedere reclamantei situația ratelor de primă restante și neachitate, și i-a solicitat să completeze cererea de pplată cu o serie de documente.

Or, în temeiul art. 16 din Legea nr. 213/2015: "În toate cazurile în care consideră că este necesar, comisia specială poate solicita petenților completarea documentației și/sau precizarea ori furnizarea de informații suplimentare cu privire la cererea de plată a acestora. Informațiile solicitate se transmit comisiei, sub sancțiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia".

Neexistând la dosar documentația cu privire la cererea de plată, în sensul solicitat de intimatul-pârât prin notificarea nr. x/05.11.2018, în mod corect a constatat instanța de fond că și cu privire la acest aspect, respingerea cererii de plată este legală.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu sunt fondate criticile invocate de recurentă și subscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de fond a realizând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 420 din 09 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București– secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 420 din 09 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București– secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-11-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5824/2021
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2023-05-04
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2320/2023
Ședința publică din data de 4 mai 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la 15.04.2021 pe rolul Curții de Apel Bucure
ÎCCJ 2021-12-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6091/2021
Ședința publică din data de 7 decembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată La data de 10.09.2019 reclamanta A. S.A.
ÎCCJ 2021-06-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3333/2021
Ședința publică din data de 3 iunie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucu
ÎCCJ 2021-05-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2971/2021
Ședința publică din data de 19 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de A
Sursă