ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5673/2022

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022

Asupra apelului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul București și ulterior pe rolul a Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin sentința nr. 3877/27.05.2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, obligarea acestuia la respectarea legii privind majorarea punctului de pensie, așa cum prevede art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019, așa cum a fost votată de Parlamentul României și promulgată de Președintele României.

Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 234 din 11 noiembrie 2021, a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Guvernul României și a anulat, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitatea de reprezentant, acțiunea, având ca obiect "pretenții", promovată de către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A., fără să încadreze în drept criticile formulate.

În motivarea căii de atac, reclamanta a reluat situația de fapt și motivele invocate în cererea de chemare în judecată, cu privire la care a arătat că le menține, susținând că obiectul acțiunii îl reprezintă obligația de a face și este admisibil în raport cu cererea sa, astfel încât excepția inadmisibilității promovării acțiunii este nefondată.

Totodată, reclamanta a făcut trimiteri ample la prevederile Constituției României, ale Legii nr. 554/2004 și la jurisprudența CEDO, arătând că Legea pensiilor este o lege organică și nu poate fi modificată printr-o Ordonanță de urgență a Guvernului, sens în care a făcut referire la O.U.G. nr. 135/2020 și la faptul că Curtea Constituțională a admis obiecția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 8 și 9 din Legea pentru aprobarea acestei ordonanțe privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 și a respins ca neîntemeiată obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1-6 din Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 135/2020.

În concluzie, a solicitat admiterea apelului și obligarea pârâtului la respectarea art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 privind majorarea punctului de pensie la 1775 RON, prin emiterea unui nou act normativ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra căii de atac exercitate

Analizând, cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., regularitatea învestirii instanței cu apelul de față, Înalta Curte reține următoarele.

Recurenta - reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea intimatului-pârât la respectarea legii privind majorarea punctului de pensie, așa cum prevede art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019, astfel cum a fost votată de Parlamentul României și promulgată de Președintele României

Curtea de apel a anulat acțiunea formulată de reclamantă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitatea de reprezentant.

Înalta Curte reține că art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, lege specială în materie, stabilește, derogând de la norma generală de procedură civilă, pentru hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță calea de atac a recursului, declarat în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.

În cauză, reclamanta a înțeles să declare apel împotriva hotărârii primei instanțe și nu recurs.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că se impune, cu prioritate, analizarea admisibilității căii de atac declarate în raport cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. privind principiul legalității căii de atac, potrivit căruia "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Totodată, instanța de control judiciar are în vedere Decizia nr. 19 din 24 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cu privire la o eventuală calificare a căii de atac în recurs, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) și art. 152 din C. proc. civ., conform cărora, "Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă" și, respectiv, "Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită."

În considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 19/2016 date în recursul în interesul legii, care a analizat sfera de aplicare a dispozițiilor art. 457 alin. (4) din C. proc. civ., în care legiuitorul vorbește expres despre recalificarea căii de atac, s-au reținut următoarele:

"Astfel, în viziunea codului, judecătorul, iar nu partea, este cel care dă calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, posibilitatea ca părțile prin acordul lor să determine calificarea juridică fiind reglementată special [art. 22 alin. (5) din C. proc. civ..] și fiind, astfel, de strictă aplicare.

Ca atare, recalificarea căii de atac este operațiunea pe care o face instanța sesizată, prin raportare la o calificare inexactă, făcută tot de către o instanță de judecată, în cuprinsul hotărârii atacate, iar nu de către parte în cuprinsul căii de atac formulate. În acest din urmă caz nu are loc o recalificare a căii de atac, ci o calificare, prin aplicarea art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 din C. proc. civ.

În al doilea rând, alin. (4) trebuie interpretat în contextul articolului din care face parte, art. 457 din C. proc. civ., intitulat "Legalitatea căii de atac". Astfel, primele două alineate consacră expres principiul legalității căii de atac, principiu ce este conturat prin opoziție cu eventualele mențiuni inexacte din cuprinsul hotărârii. Așa cum se reține în doctrină, prin alin. (3) al art. 457 din C. proc. civ. s-a adus un "corectiv, pentru ca partea ce a dat crezare hotărârii judecătorului să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greșit". Alineatul (4), introdus ulterior, nu putea reprezenta decât tot o încercare de înlăturare a unei posibile vătămări în cazul existenței unei mențiuni inexacte în dispozitivul hotărârii atacate referitor la calea de atac prevăzută de lege, o astfel de interpretare fiind concordantă cu prevederile art. 47 și 48 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.".

Prin dispozitivul deciziei menționate, Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis următoarele:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, stabilește că:

Dispozițiile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate.

În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate, instanța de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispozițiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.."

Decizia nr. 19/2016 este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., ceea ce înseamnă că nu pot fi ignorate dezlegările în drept ale instanței supreme.

Raportat la considerentele și la dispozitivul deciziei menționate, Înalta Curte reține că în măsura în care cererea nu conține suficiente elemente care să permită instanței să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

În consecință, urmează să se dea eficiență dispozițiilor legale relevante în rezolvarea excepției inadmisibilității căii de atac a apelului declarat și a se respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, procedând la verificarea modului în care această decizie este incidentă în speță.

Examinând conținutul cererii de apel formulate de reclamantă se constată că aceasta a solicitat admiterea apelului.

Totodată, din dezvoltarea criticilor formulate rezultă că acestea nu vizează aspecte de legalitate, ci a fost reluat conținutul cererii de chemare în judecată, reclamanta reproșând, în esență, primei instanțe că excepția inadmisibilității promovării acțiunii este nefondată, neputându-se decela niciun motiv de nelegalitate a sentinței atacate care să poată fi încadrat în vreunul dintre motivele de casare reglementate, expres și limitativ, ca motive de recurs la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, cererea părții trebuie să cuprindă suficiente elemente care să permită instanței să califice calea de atac declarată ca fiind cea prevăzută de lege, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 19/2016 incidentă în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va respinge apelul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 234 din 11 noiembrie 2021 Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.